Monogamie vs. (In)fidelitate

În calitate de terapeut de cuplu și om cu implicații sociale încerc să cunosc și să înțeleg cât mai bine natura relațiilor interumane. Nimic nu-mi stârnește mai mult curiozitatea terapeutică decât relațiile dintre oameni și descoperirea modalităților prin care acestea se pot vindeca și stabiliza după diferite evenimente mai mult sau mai puțin traumatice. Un astfel de eveniment este „teribila I” – adică una dintre cele mai mari îngrijorări ale partenerilor și anume infidelitatea.

Acest subiect este amplu dezbătut atât în literatura de specialitate cât și în folclorul urban și desigur părerile sunt împărțite și fiecare paradigmă, științifică sau personală, încearcă să găsească o explicație cât mai plauzibilă pentru mecanismul infidelității. În ceea ce urmează vă invit la o scurtă analiză a două concepte care mă preocupă de o bună vreme: monogamia și fidelitatea.

fidelitatea este mama tuturor limitelor, regina dominatoare


În termeni uzuali și fără prea multă rigurozitate științifică, putem admite că fidelitatea este opusul infidelității. Esther Perel (unul dintre cei mai în vogă terapeuți de cuplu la ora actuală) este de părere că fidelitatea este mama tuturor limitelor, regina dominatoare, deoarece ne confirmă uniunea mai mult ca orice altceva. În viziunea autoarei în clipa în care doi oameni devin un cuplu, aceștia încep să aibă de-a face cu limite – stabilesc mai mult sau mai puțin concret ceea ce le este permis și ce le este interzis.

Însă în mod cert lucrurile se schimbă și odată cu ele se schimbă și percepțiile noastre asupra normelor relaționale. Odată cu intrarea în noul secol, standardele relaționale trebuie redefinite și adaptate la societatea contemporană. În trecut lucrurile erau mult mai clare și mintea umană putea mult mai ușor să frâneze tentațiile, azi însă obiectul interzis este mai mult decât fructul dorit, acesta devine adesea elementul decizional prin care alegem să ne ghidăm viitorul. Adesea preferăm să distrugem o relație decât să-i punem structura la îndoială. Ghidați de o politică a consumului întotdeauna ne dorim ceea ce este mai bun, ceea ce este mai nou, mai tânăr, mai căutat. Dacă nu reușim să obținem aceste lucruri vrem, cel puțin, mai mult din alte cele: mai multe vacanțe, mai multă stimulare, mai multă intensitate – cert este că tot mai greu este să ne mulțumim cu ceea ce avem. Foarte puțini dintre noi alegem să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să admitem că „Ce am e bun. Este suficient”. Azi ne este mult mai greu decât cu sute de ani în urmă, deoarece plăcerile lumești sunt peste tot, acestea ne îmbie la ospăț și desfătări, și dacă alunecăm în capcana de a confunda satisfacția sexuală cu fericirea personală, ajungem să îndeplinim cele mai temute profeții ale partenerilor – violarea exclusivității sexuale. Din acest punct de vedere nu este greu să înțelegem de ce infidelitatea este una dintre cele mai mari neliniști într-o căsnicie.

trebuie să renunțăm la ceea ce am fost încurajați să ne dorim


Foarte ușor poate spune mintea cititorului că aceste tentații nu sunt chiar atât de noi, mai ales dacă alegem să facem o referire la metafora biblică a mărului interzis. Însă în trecut au existat și o serie de gardieni ai sacralității relaționale. Familia și biserica sunt doar două dintre puterile care în trecut promovau evitarea tentațiilor și aplicau adesea pedepse pentru cei care nu le făceau față. În mod cert dorința s-a păstrat și în prezent, însă abilitățile noastre de a le face față par să fie tot mai slabe, mai mult decât atât, suntem încurajați să ne urmăm dorințele într-o manieră necontrolată și când vine vorba despre asumarea unei relații, cineva sau ceva ne transmite că, trebuie să renunțăm la ceea ce am fost încurajați să ne dorim. În astfel de condiții, iar sunt de acord cu Esther Perel care spune că monogamia este neajutorată.

Credința noastră în monogamie este atât de bizară, încât, majoritatea cuplurilor aleg să nu abordeze niciodată acest subiect. Pe baza principiului că perspectiva înșelării este prea întunecată, alegem să evităm subiectul printr-o negare practică. În ciuda rezultatelor alarmante confirmate de statistici, în baza cărora rata de divorț este de 50% pentru prima căsătorie și de 60% pentru a doua căsătorie, în ciuda creșterii alarmante a aventurilor, continuăm să investim energie psihică în iluzia conform căreia mariajul este bun la toate. Și în momentul în care ne trezim la realitate cei mai mulți optăm pentru divorț sau aventuri, nu pentru că punem la îndoială instituția căsătoriei, ci deoarece avem falsa convingere că am ales persoana nepotrivită cu care să ajungem în nirvana. Iar ceea ce ne ghidează ieșirea prematură din relații este că data viitoare vom alege mai bine. Astfel accentul cade din nou și din nou pe obiectul iubirii noastre și nu pe capacitatea noastră de a iubi. Oare este sănătos așa?

Realitatea ne arată că fantoma infidelității ne bântuie mai mult decât am crede la o primă vedere și potrivit unor teorii psihanalitice aceasta este alături de noi încă din timpul diadei mamă-copil și ajungem să ne maturizăm în umbra acesteia. Izolarea și însingurarea, condiții parcă specifice vieții moderne nu fac altceva decât să amplifice nesiguranța toxică care se află în spatele posesivității romantice. Cu cât ne simțim mai mici pe lume, cu atât ne este mai mare nevoia de apreciere din partea celorlalți. Vrem să știm că noi contăm și că, cel puțin, pentru o persoană suntem speciali (de neînlocuit). În această lumină insistența noastră pentru exclusivitate sexuală căpătă contur – și pe bună dreptate simțim că sexul este trădarea absolută.

atunci când întorci spatele altor iubiri, îmi confirmi unicitate

În concluzie se pare că, cel puțin din perspectiva celor prezentate mai sus, monogamia este indicatorul caracterului nostru special: am fost ales(asă) și a renunțat la ceilalți. Ceea ce înțelegem ca parteneri din acest context este că atunci când întorci spatele altor iubiri, îmi confirmi unicitate. Însă mai există un aspect cu adevărat dureros când mâna sau mintea ta rătăcește, importanța mea este distrusă sau în cuvintele folosite de Esther Perel – dacă eu nu mă mai simt special, mâinile și mintea mea tremură de curiozitate. Și în mod evident cei deziluzionați sunt predispuși la a-și recâștiga curiozitatea și statutul de om special pentru cineva.

Partea bună, cea în care cred cu tărie, este că acest statut de ființă specială poate fi redobândit și în relația a cărei monogamie a fost uitată pentru o vreme. Cu siguranță este foarte greu a-l lua din nou de mână pe celălalt, și este nevoie de mult curaj și maturitate, însă din fericire nu este imposibil.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA