Skip to content

Săptămâna cea mai intensă din an e în toi, ne-au mai rămas doar câteva ore pentru a ne pregăti pentru mult așteptatele sărbători de iarnă – care de cele mai multe ori reprezintă speranța noastră supremă pentru odihnă, liniște și mult râvnita fericire. Însă, pentru cei mai mulți dintre noi această săptămână este despre „cum putem supraviețui“ mai bine pregătirilor și adesea ne trezim copleșiți de stres, frică și un uriaș sentiment de neîndestulare – „nu am cumpărat suficiente cadouri“; „nu am pregătit suficientă mâncare“; „nu avem suficient timp pentru a ne face casa lună“. Astfel, deoarece accentul se pune în mare măsură pe lucrurile exterioare și comportamentele noastre sunt ghidate de „ce va spune lumea?“ – uităm să mai fim prezenți în casa sufletului nostru și să ne conectăm cu blândețe și căldură la cei dragi de lângă noi.

fericirea nu apare neașteptat, nu este rezultatul norocului sau al șansei întâmplătoare, nu se poate cumpăra și nu se poate comanda, ci ține de felul în care interpretăm realitatea

Despre urarea „Sărbători fericite“ am mai scris în articolul Stresul sărbătorilor, îmblânzit cu prezența conștientă, acum vreau să subliniez doar un aspect esențial pentru trăirea stării de fericire – fericirea nu apare neașteptat, nu este rezultatul norocului sau al șansei întâmplătoare, nu se poate cumpăra și nu se poate comanda, ci ține de felul în care interpretăm realitatea. Fericirea este o stare care se pregătește, se cultivă și se apără de către fiecare individ în parte, ne spune expertul în studiul fericirii – psihologul, Mihaly Csikszentmihalyi. Iar cei care învață să-și accepte și îmblânzească experiențele interioare vor fi în starea să-și influențeze calitatea vieții și vor reuși să se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce înseamnă să fii fericit.

În articolul amintit anterior am scris despre cum ne putem cultiva starea de bine cu ajutorul exercițiilor de mindfulness, însă această experiență poate fi acompaniată și de exprimarea recunoștinței ca mijloc de conectare la cei dragi și de creștere a ceea ce numim #puterearelațiilor.

Din munca mea terapeutică cu copii, adolescenții și adulții, știu că noi toți suntem „însetați“ să fim văzuți, simțiți și auziți. Iar, acum mai mult ca în alte luni ale anului, ușor putem cădea în capcana de a-i copleși pe cei din jur cu cadouri multe și scumpe, mergând pe ideea că este o sărbătoare în care oferim și primim daruri. Însă, de cele mai multe ori, cadourile materiale au un “termen de bucurie” foarte scurt, spre deosebite de micile gesturi și manifestări de recunoștință care pot prelungi în timp starea de bine, cultivând conectarea sufletească. Acest lucru funcționează deoarece, așa cum ne spune și Brené Brown – autoarea cărții de mare success Ridică-te din propria ta cenușă, mai puternic ca oricând – exprimarea recunoștinței creează bucuria și nu invers. Astfel, putem avea „cele mai fericite și frumoase sărbători“, dacă știm cum să acționăm și dacă ne permitem libertatea de a ne ieși din zona de confort. Spun asta deoarece, pentru mulți români exprimarea recunoștinței este o mare provocare și la început ușor poate să apară senzația de artificial sau neplăcut. Însă aceste trăiri sunt firești și normale, important este să nu uităm de intenția noastră – aceea de a ne cultiva fericirea și sănătatea relațională.

℗PUBLICITATE



Pentru început este important să ne ajustăm așteptările și să înțelegem cât mai bine ce-și doresc cei dragi de la aceste sărbători – iar dacă cu toții ne dorim relaxare și armonie, să facem din aceste nevoi o prioritate și să dăm la o parte standardele de genul: să am masa de Crăciun ca în prezentările de revistă; să ambalăm cadourile exact ca în reclamele de la TV sau să ne comparăm constant darurile cu cele oferite de alții. Cercetările au confirmat în repetate rânduri că oamenii sunt mai fericiți cu prietenii și cu familia, ori pur și simplu, în compania lor.

Mai apoi este esențial să alegem strategia de exprimare a recunoștinței față de cei dragi și să ne păstrăm în minte lucrurile pentru care le suntem recunoscători, fiind cât mai specifici posibil. Astfel, putem scrie pe o felicitare sau un simplu post-it un mesaj de genul: „înseamnă atât de mult pentru mine că seara când ajung acasă mă întâmpini cu o îmbrățișare“; sau „îți mulțumesc pentru că ai fost atât de înțelegătoare cu mine în tot acest timp în care nu am fost chiar un munte de armonie“. Dar, este și varianta în care ne exprimăm gratitudinea prin viu grai și în fiecare zi de sărbăroare punem în cuvinte mesaje de mulțumire. Important este ca acestea să fie cât mai specifice, nu doar să aruncăm în fugă un „Ești o comoară!“

biologic suntem programați să considerăm ființele umane ca fiind mai importante decât orice altceva

Acest dar al recunoștinței funcționează cu adevărat, deoarece biologic suntem programați să considerăm ființele umane ca fiind mai importante decât orice altceva. Iar, atunci când vine vorba despre #puterearelațiilor știm că cei de lângă noi ne pot face viața ori foarte frumoasă și împlinită, ori cumplit de nefericită – astfel modul în care ne gestionăm relațiile cu ceilalți ne influențează într-o mare măsură sănătatea și fericirea. Dacă învățăm să ne transformăm relațiile cu semenii într-o sursă de vitalitate, calitatea vieții noastre va fi mult mai bună, iar sărbătorile de iarnă reprezintă un bun start pentru orice început.

Vă urez sărbători pline de recunoștință și conectare!

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1