Dacă e vreo conferință de parenting în urbe, hop și eu, căci mi se pare că este un subiect inepuizabil și întotdeauna mai învăț ceva care să-mi permită să devin o mamă mai bună, o soție mai atentă, un profesionist mai competent. Astfel că nu puteam rata conferința Inimă de Leu – Cum să crești copii independenți, cu voință puternică, ce vor face mâine o lume mai bună, organizată de unul dintre cei mai importanți experți în parenting de la noi, Urania Cremene și care l-a avut ca speaker pe dr. John Demartini.
Am fost surprinsă de numărul mare de participanți (ceea ce, pentru mine, este un semn încurajator că părinții din ziua de azi conștientizează faptul că un copil nu se crește „doar cu iubire“).
Puterea mantrelor
Prezentarea a început cu povestea personală a dr. Demartini, care, copil fiind, a fost „diagnosticat“ cu deficit de învățare. Însă, la vârsta de 17 ani, a avut revelația că fiecare dintre noi are o misiune de îndeplinit și că, atunci când ești hotărât să-ți îndeplinești misiunea, când nu renunți la visul tău, acesta devine realitate… se materializează. Misiunea sa era să devină profesor și să învețe un număr mare de oameni, ceea ce s-a și întâmplat. Mi-a atras atenția faptul că, în demersul său pentru a surmonta dificultățile, îndoielile, căderile de energie, dr. Demartini s-a folosit inclusiv de puterea mantrelor, acele mesaje pe care ni le repetăm suficient de mult încât ajungem să le materializăm. „Sunt un geniu și îmi exprim înțelepciunea personală“ este mesajul pe care ne-a mărturisit că și-l repetă zilnic chiar și în prezent, și cred că este un obicei care ne-ar ajuta pe mulți dintre noi, dacă l-am folosi ca o ancoră care să ne împiedice să ne lăsăm distrași de la drumul nostru. Eu una intenționez să-l adopt!
Scala de valori personale
Astfel, prin muncă asiduă și convingerea că va reuși, dr. Demartini a ajuns să creeze o metodă originală de determinare a valorilor personale și în baza căreia oamenii să își poată atinge întregul potențial. Fiecare dintre noi are un sistem propriu de valori, unele importante high values (HV) și alte mai puțin importante low values (LV). Cele de la bază (LV) necesită multă motivație extrinsecă, pe când pentru cele din vârf (HV) suntem „inspirați în mod spontan“ (motivație intrinsecă). Astfel, dacă îți umpli ziua cu acțiuni care țin de HV, vei fi energizat și atras către alte acțiuni cu mult sens pentru tine, iar dacă îți petreci timpul cu cele către care nu ai apetență, te vei simți deprimat și lipsit de energie. Această idee mi-a adus aminte de teoria stării de flux (flow) a lui Mihaly Csikszentmihalyi. Mi-a plăcut că dr. Demartini a prezentat această idee de scală a valorilor personale prin prisma plasticității creierului și a adus argumente din zona neuroștiințelor, domeniu care mă pasionează. În opinia sa, creierul uman este astfel conceput încât să „caute“ HV, și în aceste acțiuni individul este mult mai ordonat și organizat. De asemenea, avem o atenție selectivă vizavi de ceea ce reprezintă HV pentru fiecare dintre noi și, coroborat cu această atenție selectivă, avem capacitate de memorare (de retenție) selectivă.
Din această perspectivă dr. Demartini consideră că, pentru a crește potențialul unui copil, este în regulă să îl încurajăm să meargă către ceea ce îl atrage în mod natural (HV), fie că e vorba de un joc video, fie de studiu, și să eliminăm din viața lui activități care nu îl pasionează. Un copil care va fi forțat să rezolve o sarcină care nu este importantă pentru el va deveni agitat sau va dezvolta un deficit de atenție. În cazul specific al jocurilor video (sau al utilizării în mod excesiv a ecranelor), cred că este dificil să faci diferența între pasiune și adicție. În opinia mea, atracția pe care o simt unii copii față de ecrane provine mai degrabă din dorința de a „fugi“ de ceva (o strategie de evitare), și nu din manifestarea unor înalte capacități inginerești, astfel încât aș încerca, cel puțin până la vârsta adolescenței, să echilibrez aceste activități cu activități în natură (în aer liber) și cu alte activități care să-i crească abilitățile sociale. Din punct de vedere al neuroplasticității, creierul este supus până spre vârsta de 24 de ani unui proces constant de dezvoltare și adaptare, așadar mi se pare de dorit să expui un copil unei arii vaste de experiențe, astfel încât să-i crești capacitățile sale de adaptare la situații diverse, permițându-i să devină, în cele din urmă, un adult echilibrat.
℗PUBLICITATE
Un alt aspect evidențiat de dr. Demartini este dihotomia susținători (cei care te susțin) vs. opozanți (cei care te contestă sau te provoacă). Contrar așteptărilor, cei care te determină să îți atingi țelul (dr. Demartini a folosit termenul grec telos) nu sunt susținătorii, ci aceia din a doua categorie. După părerea sa, atunci când asculți de altcineva, te îndepărtezi de misiunea ta și de HV, pentru că ajungi să trăiești după valorile celui căruia te „supui“. Însă, atunci când ești provocat, tinzi să-ți activezi HV. Cei care rezistă provocărilor devin astfel mari lideri.
Cum să determini propria ierarhie a valorilor?
Metoda Demartini de identificare a valorilor (care poate fi aplicată atât adulților, cât și copiilor) presupune un set de 13 întrebări, dintre care: Cu ce îți umpli spațiul vital? Cu ce îți umpli timpul în mod semnificativ? De unde îți tragi energia (ce îți încarcă bateriile)? Pe ce îți cheltui banii? Care sunt ariile în care te simți organizat? Ce activități faci în mod spontan? Ce vizualizezi? Care sunt subiectele de conversație cele mai interesante? Despre ce anume îți este ușor să înveți? La ce te gândești cel mai adesea? Pentru cei interesați, precizez că, pe site-ul Institutului Demartini, există posibilitatea să vă determinați online propriul sistem de valori.
Pe lângă aportul la nivel personal, de care beneficiezi în momentul în care îți clarifici valorile, mi s-a părut interesantă utilizarea acestor valori în sistemul familial. Mi-a fost greu să trec peste prezentarea în termeni de cerere și ofertă a relațiilor de cuplu (probabil că mai am încă de lucrat în această zonă), dar am reținut o întrebare care mi se pare semnificativă pentru lucrul în cuplu, și anume: „În ce mod îmi permit mie HV ale soțului (soției) să-mi îndeplinesc misiunea dată de HV proprii“? Cred că această întrebare ne poate ajuta să ne cultivăm recunoștința față de partenerii noștri, mai degrabă decât critica.
În concluzie, din perspectiva dr. Demartini, pentru a excela într-un domeniu (sau mai multe), trebuie să îți urmezi țelul – care este determinat de valorile aflate în topul sistemului propriu.
Dacă ați participat la conferință și doriți să vă exprimați punctul de vedere, lăsați-mi un comentariu! Aș fi tare încântată să aflu și alte păreri.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
