Masculinitatea toxică şi rochia de prinţesă

Probabil, ai observat şi tu că acum nimeni nu mai critică, sau cel puţin nu direct, alegerile pe care le facem, indiferent cât de diferite sunt faţă de normele de altădată. Suntem mai atenţi la conştientizarea empatică a consecinţelor negative ale discriminării de gen şi suntem mai deschişi în ceea ce priveşte rolurile de gen. Bărbaţii nu mai pleacă la slujbele lor lăsându-şi acasă partenerele sau soţiile, ci stau cu copiii şi au grijă de casă. Femeile sunt în funcţii de conducere, în management sau politică. Pare că stereotipurile şi prejudecăţile nu mai sunt la fel de puternice.

Prin august, anul acesta, la Disneyland Paris, s-a întâmplat ca unui băieţel de 3 ani să i se interzică experienţa de a fi „prinţesă pentru o zi”, motiv pentru un scandal mediatic. Mama băieţelului a observat corect că, dacă ar fi existat o activitate similară pentru băieţei, să se costumeze în piraţi sau în Spiderman, atunci probabil că fetiţelor li s-ar fi permis o astfel de experienţă. Finalmente, Disneyland Paris a declarat că de acum încolo va oferi posibilitatea ca şi băieţeii să devină „prinţesă pentru o zi”.

Ce înseamnă o astfel de experienţă pentru identitatea masculină? O poate modifica, o poate anula, transformând-o în opusul său? Ce presupune experienţa de a fi bărbat?

Raportându-ne simplist, putem spune, în general, că a fi bărbat înseamnă a fi un bărbat „adevărat”. Adică înseamnă să-ţi asumi riscuri, să te controlezi emoţional, să fii câştigător, violent, dominator, să te bazezi doar pe tine, să ai putere asupra femeilor, să urăşti homosexualii, să fii afemeiat, să fii interesat de muncă şi de obţinerea unui statut important. Doar că a fi bărbat în aceste condiţii este o chestiune toxică.


Conformarea la aceste standarde ale masculinităţii nu este una care să promoveze şi să susţină starea de bine şi sănătatea mintală a bărbaţilor. Mai mult, cercetările arată că există o criză tăcută referitoare la sănătatea mintală a acestora. De exemplu, The National Institute of Mental Health (NIMH) atrage atenţia că bărbaţii nu vorbesc despre ceea ce simt şi nu caută ajutor aşa cum ar avea nevoie. Poate tocmai din cauza normelor referitoare la cum ar trebui să fie ca bărbaţi îşi ascund trăirile adevărate ascunzându-le în spatele furiei, agresivităţii sau abuzului de substanţe. Aceste comportamente par a fi mai masculine decât recunoaşterea vulnerabilităţii, a sensibilităţii emoţionale sau a nevoii de a primi ajutor. 

Masculinitatea astfel înţeleasă este o masculinitate toxică.

Ea se propagă relaţional prin comportamente agresive asupra bărbaţilor care se conformează mai puţin acestui standard de duritate lipsită de emoţie. Acestea pot proveni de la alţi bărbaţi, cum ne arată cercetările despre dinamica interpersonală din închisori, poliţie, găşti sau frăţiile din USA, dar şi de la femei, în cadrul intim al cuplului sau al familiei.

Situaţia aceasta din urmă nu este un subiect comod şi nici unul foarte studiat, pentru că atinge evident câteva aspecte sensibile. De exemplu, cercetarea realizată de Brooks, Martin, Broda, & Poudrier, 2017, arată că şi bărbaţii trec prin experienţa de a fi victimele violenţei în cuplu sau familie. Aceeaşi cercetare arată că, deşi unii dintre aceştia îşi pot povesti experienţele negative şi îşi pot recunoaşte frica faţă de femeile abuzive, cei mai mulţi îşi prezintă statutul de victimă modificându-l, pentru a arăta că sunt în control şi că deţin totuşi puterea.


A fi bărbat nu înseamnă să te conformezi unui tip de masculinitate toxică în care ţi se cere să nu fii tu însuţi, și să te supui unor standarde care nu au legătură cu realitatea, cu viaţa ta aşa cum o trăieşti clipă de clipă. A fi bărbat înseamnă să recunoşti că agresivitatea, suprimarea emoţiilor, izolarea şi ruşinea se pot dezvăţa şi că, uneori, dacă copilul din interiorul tău este „prinţesă pentru o zi” nu înseamnă nimic altceva decât o sclipire roz în fluviul trăirilor tale.

Distribuie acum

Pavel Grigore

Pavel Grigore este psiholog psihoterapeut specialist, cu formare în psihoterapie integrativă. A absolvit un master în psihanaliză şi este doctorand în psihologie în cadrul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Corneliu Rădulescu-Motru”, Academia Romȃnă. Este membru al Colegiului Psihologilor din România şi al Institutului Romȃn de Psihoterapie Integrativă.

Mai multe articole de Pavel Grigore

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA