Skip to content

M-am tot întrebat în ultimul timp care au fost factorii care m-au determinat să îmi iau un co-terapeut în cabinet – un cățel simpatic, care să-i întâmpine pe cei ce intră într-un proces terapeutic cu blândețe, empatie și acceptare. Nu mă gândisem foarte mult la acest lucru, înainte ca Jung să își facă intrarea în viața mea personală și profesională – știam, pur și simplu, că la un moment dat eu voi avea un cățel și acel cățel va fi un cățel terapeut. Îmi plăcuseră mereu animăluțele și îmi amintesc de fiecare suflețel blănos pe care i l-am adus mamei în casă, înainte să știu să-mi pronunț numele pe de-a-ntregul – animăluțe care dispăreau repede sub diferite pretexte, întrucât mama, născută și crescută la țară, nu era omul „animalelor în casă“. Uneori visam cu ochii deschiși, copil fiind, că la un moment dat, în viața mea de adult voi avea o fermă imensă cu cai și căței și tot felul de animăluțe care să alerge libere de colo-colo într-o mare armonie. Apoi, studentă la psihologie, citeam tot ceea ce se putea despre terapia cu animale, despre cadrul în care se putea face, despre avantaje și dezavantaje, despre dresaj și relația om-animal de companie și tot ce putea avea legătură cu subiectul.

Îmi dau seama acum, însă, că încă mă blochează întrebarea: „Și totuși, ce faci tu în terapie și ce face un animal în terapie? Care-i rolul lui? Cum îl poate ajuta pe omul din fața ta să-și rezolve problemele?“ Chiar dacă înțeleg că nu toată lumea îndrăgește animalele, că unii chiar au frici puternice față de anumite specii sau rase de animale și că psihoterapia este, și așa, destul de neînțeleasă, parcă mi-e greu să renunț la subiectivismul meu în ceea ce privește importanța și folosul psihoterapiei, cu sau fără asistența unui patruped.

Așadar, am încercat să observ cu ceva mai multă atenție modul în care relaționez eu cu animăluțele din viața mea (mai există și două pisici în contextul mai larg al vieții mele psihoterapeutice) și cum influențează relația mea cu ele și prezența lui Jung în cabinet procesul psihoterapeutic.

De obicei, Terapia Asistată de Animale „presupune existența unui plan de intervenție, a unor obiective clare și cu variabile ce pot fi măsurate, înainte și după intervenție“, așa cum spune conf. univ. dr. Alina S. Rusu, biolog și psiholog cu un doctorat în studiul comportamentului animal. Din fericire, în ultimii ani, Terapia Asistată de Animale a început să prindă contur și în România, prin existența unor asociații de profil, a unor cursuri universitare și postuniversitare și a mai multor psihologi care au introdus în intervențiile lor terapie asistată de animale – precum cai, câini, pisici, pești sau broaște țestoase.

℗PUBLICITATE



În cazul nostru, Jung este prezent în cabinet în marea parte a timpului. Prima sa ieșire din casă a fost un drum la cabinet. Într-un fel, el a fost mai întâi expus contextului și apoi dresajului, acesta continuând și acum – și, probabil, va continua pe durata întregii noastre vieți împreună. Este primul meu cățel și eu sunt prima lui stăpână, astfel că învățăm unul de la celălalt cum este să trăiești și să lucrezi împreună. Am găsit la un moment dat o afirmație care mi-a rămas întipărită în minte: „Comportamentul nostru față de animale copiază modul în care ne purtăm unii față de alții“ (Barrie Gunter, Stăpânul și animalul de casă). Având în vedere că formarea mea este în principal relațională, am încercat să observ interacțiunea dintre Jung și clienții mei și să mă folosesc de informațiile furnizate de relația lor.

Jung nu este un cățel de terapie tipic – este încă pui, jucăuș, energic, încăpățânat. Sunt ședințe pe care le doarme de la un capăt la altul și ședințe în care îți aduce jucării și îți cerșește mângâieri nenumărate. Poate, de aici și dificultatea mea de a răspunde întrebării: Care-i rolul unui animal în terapie? Mintea mea oscilează între definiția și exemplele din Terapia Asistată de Animale (ce are o structură clară, în care animalul este instrumentul principal al schimbării terapeutice, și care urmează un plan dezvoltat în jurul prezenței animalului), și ce anume înseamnă Jung pentru mine (prezență, acceptare necondiționată, empatie, curiozitate, bucurie și multe dintre calitățile vieții spre care aspirăm noi, bipezii).

Astfel, indiferent că ești sau nu iubitor de animale, încearcă să rămâi deschis în fața lucrurilor care ar putea funcționa pentru tine sau pentru cei dragi ție, ținând cont de câteva dintre beneficiile pe care un animăluț le poate aduce asupra sănătății fizice și mentale a persoanelor cu care interacționează:

  • Animalele ne pot oferi sprijin emoțional, confort și stabilitate.
  • Animalele ne ajută să ne micșorăm stresul și nemulțumirea, să fim mai puțin deprimați, mai bucuroși și mulțumiți de viața noastră.
  • Animalele ne ajută să ne simțim mai puțin singuri, ne fac să fim mai încrezători în noi, în forțele noastre, ne ajută să ne simțim mai independenți și responsabili.
  • Prezența unui animal în terapie poate ajuta la stabilirea unei relații relaxante și neamenințătoare între psihoterapeut și client (chiar și în cazul persoanelor cu fobie de animale, dacă este realizată treptat, expunerea poate ajuta la diminuarea anxietății și a fobiei).
  • Animalele pot reduce sentimentele de anxietate și disperare.
  • Animalele ne pot ajuta să devenim mai sociabil și empatici, mai conștienți de noi și de nevoile noastre (prin capacitatea lor de a ne determina să fim prezenți), dar și să devenim mai deschiși față de trăirile și comportamentele celor din jur.
  • Animalele de companie ne arată loialitate și iubire necondiționată, indiferent dacă ne stă bine părul într-o zi, dacă ne-am atins obiectivele la muncă sau dacă suntem ori nu mulțumiți de noi înșine.
  • Animalele ne pot ajuta să rămânem tineri și activi (prin faptul că, de cele mai multe ori, în ciuda vârstei, animăluțele își păstrează personalitatea și comportamentul sau pentru că ne determină să facem mișcare și plimbări în aer liber).
  • Un animal ne poate face să ne simțim în siguranță etc.

Am enumerat doar câteva dintre beneficiile pe care interacțiunea cu un animal le poate avea pentru noi. Există un interes tot mai mare pentru cercetare în domeniul psihologiei comportamentului animal și al relației dintre om și animal, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Cu cât vom ști mai multe lucruri despre noi înșine și despre modul în care funcționează psihicul nostru și al animalelor din viața noastră, cu atât ne va fi mai ușor să alegem să privim lucrurile din perspectiva binelui comun.

Până când nu iubeşti un animal, o parte a sufletului rămâne adormită. – Anatole France

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0