În anumite momente ale relației, cuplurile pot constata că sunt blocate într-o capcană a furiei și a dezamăgirii, a disperării și tristeții. Unele cupluri tocmai ce au afirmat fericitul DA și nu pot înțelege cum este posibil ca într-un timp atât de scurt să fi căzut de pe culmile fericirii în prăpastia conflictului și a lipsei de speranță. Alte cupluri au un istoric relațional de durată în care deși au înaintat cu greu prin furtunile relației, acum doar visează la zilele în care se țineau de mână și își șopteau cuvinte frumoase la ureche. Chiar dacă viața domestică este relativ pașnică, în multe cupluri partenerii verbalizează că nu mai au nimic în comun. Și astfel își duc o viață de conveniență în care fiecare partener are propria rețea de prieteni și propriul cerc de interese, și sub egida pentru siguranța copiilor noștri aleg să trăiască o viață care este departe de ceea ce și-au imaginat la început.
Visele distruse, indiferent de conținutul acestora, sunt dureroase. Însă mai există speranță. Așa cum spune dr. Harville Hendrix (promotorul Terapiei Imago de Cuplu), în fapt durerea și conflictele într-o relație de cuplu răsar nu datorită lipsei de iubire dintre parteneri, ci datorită neînțelegerilor cu privire la ceea ce înseamnă o relație de iubire. Din această perspectivă conflictul poate fi combustibilul necesar pentru împlinirea relațională spre care tânjim atât de mult.
Marile întrebări ale vieții relaționale
Dr. Hendrix ne ajută să găsim răspuns la câteva dintre întrebările care ne bântuie sau ne-au bântuit la un moment dat în viață: De ce ne îndrăgostim? Ce se întâmplă în fapt atunci când ne și dez-îndrăgostim? Ce se întâmplă atunci când cuplurile luptă?
Pentru a putea arunca o privire asupra agendei secrete a unei relații, este necesar să ne uităm mai întâi la procesul complex de creștere și dezvoltare umană și la maniera în care noi, ființele umane, ne încadrăm în marile sisteme ale lucrurilor.
Noi, ființele umane suntem creații ale naturii, cu un program evoluționist bine stabilit în genele noastre și intrăm în viață cu o binecuvântată stare de relaxare și bucurie. Dacă persoanele de referință (îngrijitorii) se pot conecta la nevoile și dorințele noastre, fiind gata pentru a ne asigura siguranță și susținere, sursele noastre de vitalitate și stare de bine sunt protejate. Ne păstrăm întregul.
Însă chiar și în cele mai fericite situații, părinții noștri pot întâmpina dificultăți în asigurarea standardelor perfecte, în a fi disponibili în fiecare minut, în a înțelege mereu cu exactitate care sunt doleanțele noastre. Triști, furioși, depresivi, ocupați, bolnavi, temători – adesea părinții eșuează în susținerea nevoilor noastre de siguranță și confort.
Fiecare nevoie neîmplinită poate cauza frică și durere și în ignoranța noastră infantilă nu avem capacitatea cognitivă de a stopa și redobândi sentimentul de siguranță. Ca formă de răspuns, ne dezvoltăm mecanisme primitive de coping prin care plângem constant pentru a căpăta atenție, ne retragem în lumea noastră interioară și negăm însăși faptul că avem nevoi. Mai departe, pe parcursul copilăriei, suntem expuși procesului de socializare, în care modelați de îngrijitori și societate suntem adaptați societății din care facem parte.
Atenți și maleabili, învățăm ce avem de făcut pentru a obține iubire și acceptare. Ne reprimăm sau renegăm anumite parți ale Sinelui pe care societatea le găsește inacceptabile sau de neiubit. Astfel sentimentul nostru de totul este ok se diminuează și sfârșim ca umbre ale întregului și adevăratului nostru Sine.
Cei mai mulți oameni au avut parte de îngrijitori suficient de buni, însă unii dintre noi nu am fost atât de norocoși și viețile noastre sunt împânzite de răni profunde. Cu toții am fost răniți în copilărie într-o măsură mai mare sau mai mică. Și în prezent ne străduim să facem față, cât mai bine, lumii din care facem parte și relațiilor care ne înconjoară, însă părți semnificative din adevărata noastră natură sunt suprimate în inconștient. Astfel creștem – avem job-uri și responsabilități – dar suntem, încă, purtători ai rănilor din copilărie și încercăm să trăim cât mai mult, în timp ce undeva la nivel implicit ne dorim să redobândim starea de vitalitate și bucurie cu care ne-am născut. Când ne îndrăgostim, credem că am dobândit sensul vieții și al bucuriei! Subit percepem viața într-o multitudine de culori. Ne deschidem față de celălalt și suntem gata să comunicăm despre orice; limitările și rigiditățile minții noastre par să se dizolve. Suntem mai atrăgători, mai deștepți, mai amuzanți, mai darnici. Ne simțim întregul, simțim că suntem noi înșine. Într-un final ne simțim în siguranță și putem răsufla ușurați. Se pare că totul se transformă în bine într-un final.
De ce eșuează îndrăgostirea?
Însă inevitabil – adesea după căsătorie sau după mutatul împreună – lucrurile încep să nu mai funcționeze. În unele cazuri, iadul se dezlănțuie. Paravanul de iluzii cade și constatăm că cel de lângă noi este diferit de ceea ce ne-am imaginat că este. Constatăm că are calități pe care nu le putem suporta. Chiar unele calități pe care la început le-am admirat. Răni vechi sunt reactivate și constatăm că partenerul(a) nu poate sau nu vrea să aibă grijă de noi așa cum a promis. Visele noastre sunt spulberate.
Deziluziile duc la furie, alimentați de teama că nu vom supraviețui fără iubirea și siguranța tocmai pierdute, ne scăldăm în fierbintea stare a durerii și suferinței. Deoarece cei de lângă noi nu mai corespund nevoilor noastre, alegem să facem o schimbare de tactici, încercând să-i manevrăm spre o poziție mai confortabilă folosindu-ne de furie, plâns, evitare, rușinare, intimidare, critică sau orice altceva ar putea să funcționeze. Ne propunem să-i facem să ne iubească. Sau am putea negocia mai mult timp, mai multă iubire, mai multe cadouri.
Lupta pentru putere deja a început și poate dura mulți ani, până alegem să ne despărțim sau să rămânem într-un armistițiu. Dar ce se întâmplă în fapt? Potrivit Modelului Imago de Cuplu am întâlnit un partener care corespunde imaginii noastre despre un celălalt potrivit. Cineva care este necalificat (cel puțin pe moment) să ne ofere iubirea de care avem nevoie. Și potrivit lui Hendrix exact asta trebuie să se întâmple. Foarte pe scurt, cu toții suntem tentați să credem că avem libertate decizională atunci când vine vorba despre alegerea partenerilor. Dar, indiferent de ceea ce am crede că alegem, inconștientul nostru își are propria agendă. Creierul nostru vechi (potrivit științelor neurocognitive, regiunea reprezentată de trunchiul cerebral și sistemul limbic) are o unitate de convingere, non-negociabilă, pentru a restabili starea de vitalitate și întreg cu care am venit pe lume.
Pentru a îndeplini această misiune, trebuie să ne vindecăm rănile din copilărie – care sunt rezultatul nevoilor nesatisfăcute și pentru a face asta trebuie să identificăm un partener care ne poate oferi ceea ce îngrijitorii noștri au omis să ne ofere în copilărie.
Și acum am putea crede că tot ceea ce avem de făcut este să alegem pe cineva care să dețină ceea ce le-a lipsit îngrijitorilor noștri. Însă potrivit lui Harville Hendrix, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Creierul vechi are propria agendă, cu o listă de calități dorite. Această agendă este structurată în jurul imaginii care descrie partenerul perfect, o sinteză complexă de calități rezultate din felul în care îngrijitorii noștri au răspuns nevoilor noastre. Fiecare plăcere sau durere, fiecare tranziție din copilărie și-a lăsat amprenta asupra noastră și aceste impresii colective formează o imagine inconștientă pe care încercăm să o replicăm atunci când scanăm mediul pentru identificarea unui posibil partener.
În viziunea acestui model de terapie de cuplu – această imagine a persoanei care ne poate face să fim un întreg este numită imago. Deși în mod conștient căutăm doar trăsăturile pozitive, trăsăturile negative ale îngrijitorilor noștri sunt mult mai puternice la nivelul imago-ului nostru, deoarece acestea sunt trăsăturile care ne-au cauzat experiențele dureroase de care acum căutăm să ne vindecăm. Nevoia noastră inconștientă este aceea de a redobândi starea de vitalitate și întreg prin interacțiunea cu cineva care ne amintește de persoana îngrijitorului. Cu alte cuvinte, căutăm pe cineva cu aceleași deficite de grijă și atenție care ne-au provocat durere la începutul vieții.
℗PUBLICITATE
Astfel, atunci când ne îndrăgostim, creierul vechi ne transmite că am găsit persoana care într-un final va duce la satisfacerea nevoilor noastre. Însă din nefericire, dacă nu înțelegem ce se întâmplă în fapt, suntem șocați când adevărul despre persoana aleasă iese la iveală și primul nostru impuls este să o luăm la fugă în direcția opusă.
Dar veștile rele nu se opresc aici. Un alt element puternic al imagoului personal este că avem tendința de a căuta calitățile care ne lipsesc. Acele calități care s-au pierdut pe parcursul procesului de socializare. Dacă suntem timizi, vom căuta o persoană care iubește să iasă; dacă suntem dezorganizați suntem atrași de cineva rece și rațional. Dar, atunci când propriile noastre sentimente – de exuberanță reprimată sau furie – se activează, ne simțim inconfortabil și ne criticăm partenerii pentru că sunt prea petrecăreți, prea raționali sau prea temperamentali.
Conflictul poate avea și funcții vindecătoare!?
Conștientizarea personală este secretul – este mijlocul prin care totul se schimbă. Atunci când înțelegem că ne-am ales partenerii pentru a vindeca diferite experiențe dureroase și că procesul de vindecare este cheia spre finalizarea căutărilor noastre zadarnice, atunci putem afirma cu încredere că am făcut primul pas în călătoria care va duce la găsirea iubirii reale.
Ceea ce avem de înțeles și acceptat este că acest conflict trebuie să se întâmple. Aceasta este legea nescrisă a naturii: totul în natură se află în conflict (Hendrix, 1995). Conflictul este un semn al faptului că psihicul încearcă să supraviețuiască, să-și satisfacă nevoile și să se întregească. Și doar fără aceste cunoștințe conflictul este distructiv.
Divorțul nu rezolvă problemele de relaționare. Este o soluție la a scăpa de partenerii noștri, dar noi suntem cei care ne cărăm problemele și adesea le ducem cu noi în relațiile viitoare. Divorțul este incompatibil cu intențiile naturii este de părere Harville Hendrix.
Dragostea romantică este nevoită să se încheie. Este lipiciul care a unit inițial doi oameni incompatibili, pentru ca aceștia să facă ceea ce au de făcut pentru a se vindeca. Vestea bună este că există speranță. Dincolo de ceea ce suntem tentați să credem, relațiile nu se nasc din iubire ci din satisfacerea nevoilor; adevărata iubire se naște în relație, ca rezultat al înțelegerii sensului acestora și a ceea ce este necesar să facem pentru a păstra relația.
Probabil că mulți dintre noi deja ne-am întâlnit persoana mult visată, dar la un anumit moment el sau ea se află sub o mască – și la fel ca noi își ascunde durerea. O relație conștientă este ceea ce avem nevoie pentru redobândirea sensului de vitalitate. Obiectivul central al Terapiei Imago de Cuplu este să schimbăm jocul de putere și să ne repunem pe drumul spre iubirea reală.
Cum ne poate apropia conflictul?
Multe probleme de cuplu își au rădăcina în neînțelegeri, manipulări și evitări ale dialogului. Pentru corectarea acestora avem de creat Dialogul Imago, care reprezintă abilitatea de bază în practica imago.
Prin utilizarea tehnicilor eficiente de comunicare, partenerii își pot restructura maniera de dialog și tot ceea ce-și transmit este oglindit, validat și empatizat. Putem utiliza Dialogul Imago pentru a transmite celuilalt informații despre copilăria noastră, pentru a ne comunica frustrările cât mai clar și pentru a articula corect nevoile personale pentru atingerea vindecărilor dorite.
Comunicarea clară este precum o fereastră spre lumea celuilalt – a ne simți cu adevărat ascultați este un afrodisiac puternic. Cu timpul, vom trece de la verbalizarea aspectelor externe spre o împărtășire a conținuturilor lumii interne, pe măsură ce învățăm să ne conectăm emoțional la suferința celui de lângă noi, păstrându-ne Sinele și experiențele separate. Inițial dialogul poate părea artificial, dar odată ce este practicat regulat acesta va căpăta tot mai mult sens și o puternică funcție de conectare. În acest dialog ambii parteneri au de trecut un pod spre lumea celuilalt, motivați nu doar de dorința receptorului de a asculta și înțelege, dar și de a satisface nevoile emițătorului, de a fi ascultat și înțeles. Dialogul favorizează intenționalitatea, angajamentul spre încetinirea vitezei din propria viață și devotamentul față de un timp specific și neîntrerupt pentru relații. Nu în ultimul rând, dialogul are funcția de a-i comunica celuilalt Îți respect unicitatea, vreau să învăț din aceasta. Și vreau să-ți împărtășesc și din unicitatea mea.
Una dintre cele mai prețioase învățăminte ale dialogului este descoperirea a două lumi diferite. Indiferent de ceea ce-i unește pe doi oameni, există două realități. Aceste realități vor fi mereu diferite într-o măsură mai mică sau mai mare. Și realitatea celuilalt poate fi înțeleasă, acceptată, valorizată și chiar iubită dar nu poate fi identică cu a noastră.
Găsirea adevăratei iubiri
Dialogul trebuie, de asemenea, direcționat spre acțiune: îi oferim partenerului(rei) ceea ce are nevoie și nu doar ceea ce ne este ușor de oferit. Și acum ne apropiem de esența lucrurilor: în relațiile conștiente alegem să facem schimbări pe măsură ce îi oferim partenerului(ei) ceea ce are nevoie. Acesta este principiul radical al acestui model de vindecare. Simțul comun ne spune că oamenii nu se schimbă, și că trebuie să învățăm să-i acceptăm așa cum sunt. Însă fără schimbare nu există creștere.
Schimbarea este un catalizator al vindecării. Prin alegerea de a-i oferi partenerului(erei) ceea ce are nevoie, ne vindecăm de propriile experiențe dureroase. Propriile comportamente sunt un răspuns al propriilor deprivări; este maniera prin care ne-am adaptat la pierdere. Prin a-i oferi celui de lângă noi ceea ce este cel mai greu de oferit pentru noi, avem posibilitatea de a scoate la lumină, deține și accepta părți din Sinele nostru ascuns, uitat. Atunci când alegem să ne schimbăm comportamentul ca răspuns la nevoile partenerei(lui) vindecăm atât persoana de lângă noi cât și propria ființă. Este important de știut că rezistențele noastre oglindesc mecanismele noastre defensive. Adesea putem simți că ne pierdem pe noi înșine, însă în acel moment nu suntem noi înșine; ci suntem în durerea schimbării care ne va ajuta la recâștigarea sinelui.
Odată cu scurgerea timpului, pe măsură ce persoana de lângă noi își va demonstra iubirea, pe măsură ce va cunoaște și accepta Sinele nostru ascuns, durerea și suferința se vor evapora. Restabilind empatia față de partener, avem posibilitatea de a ne reconecta la ceilalți și la noi înșine, abilitate pierdută în copilărie. În final învățăm să-l vedem pe celălalt așa cum este, cu propria realitate și nu ca o extensie a noastră sau a ceea ce am vrea să fie. Acesta este momentul în care înlocuim întrebările de genul Ți-a plăcut acest film minunat? cu Spune-mi ce ți-a plăcut la acest film? Vreau să știu mai multe despre tine.
În final putem spune că toate sunt la locul lor
O relație conștientă este calea spirituală care ne re-aduce acasă, ne oferă darul bucuriei și al vitalității. Pe parcursul practicii Imago, învățăm să ne exprimăm iubirea prin comportamente zilnice; cu alte cuvinte pe măsură ce-i oferim persoanei de lângă noi ceea ce are nevoie, învățăm cu adevărat să iubim. Chiar dacă transformarea relației noastre nu este ușoară sau rapidă, este important să ne re-amintim că suntem în fața unei călătorii de-o viață.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
