Învățându-i pe copii despre creier, punem bazele solide ale inteligenței emoționale

Cunoașterea înseamnă putere. Înțelegând ceea ce se întâmplă în creierul lor, copiii pot face un prim pas spre puterea de a face alegeri. Cunoașterea poate însemna și pentru părinți, în egală măsură, putere. Știind cum funcționează creierul putem înțelege, modul în care să răspundem atunci când copiii noștri au nevoie de ajutorul nostru.

Uneori, creierul nostru poate fi copleșit de emoții de frică, tristețe sau furie, iar atunci când se întâmplă acest lucru, poate fi tulburător – mai ales pentru copii. Așadar, oferindu-le copiilor modalități prin care să dea un sens la ceea ce se întâmplă în creierul lor, poate fi important. De asemenea este util pentru copii să dezvolte un limbaj pentru experiențele lor emoționale pe care și alții să îl poată înțelege. Gândiți-vă la acest vocabular ca la o limbă străină; dacă și celelalte persoane din familia ta vorbesc această limbă, atunci tuturor le este mai ușor să comunice.

Deci, cum să începem aceste conversații cu copiii, să fie suficient de jucăușe pentru a le atrage atenția și destul de simple pentru ei să înțeleagă?

Iată cum îi învăţ eu pe copii (și părinți) ca ei să înțeleagă creierul.


Introducem ideea de creier-casă: etajul de sus și parterul

Le spun copiilor că creierul lor este ca o casă, formată din parter și un etaj, care reprezintă și acoperișul. Această idee vine de la Dr. Dan Siegel și Tina Payne Bryson din cartea „Creierul copilului tău„, și este un mod foarte simplu pentru a ajuta copiii să se gândească la ceea ce se întâmplă în interiorul capului lor. Am dus această analogie cu un pas mai departe, și am vorbit despre cine locuiește în casă. Le spun povești despre personaje care trăiesc la etaj și la parter. De fapt, despre ceea ce le vorbesc sunt funcțiile neocortexului (partea din creierului nostru cognitiv – etajul) și sistemul limbic (partea din creierul nostru emoțional – parterul).

Cine locuiește la etaj şi cine locuiește la parter

De obicei, personajele de la etaj sunt gânditorii, cei care rezolvă problemele, cei care planifică, cei care reglează emoțiile, creativii, genul de oameni adaptabili și empatici. Le dau nume, cum ar fi Calmul Carl, Pete care rezolvă problemele, Creativul Craig și Felix cel ușor adaptabil.


La parter, personajele sunt un fel de cercetași. Aceștia sunt foarte concentrați să ne mențină în condiții de siguranță, asigurându-se că ne sunt îndeplinite nevoile. Instinctul nostru de supraviețuire își are originea aici. Aceste personaje sunt atente în caz că apare vreun pericol să tragă semnalul de alarmă și se asigură că suntem gata de luptă, să fugim sau să ne ascundem atunci când ne confruntăm cu o amenințare. La parter avem personaje precum Alarma Allie, Fred Fricosul și Marele Șef Bootsy.

De fapt, nici nu contează cu adevărat cum le numiți, atâta timp cât dumneavoastră și copilul știți despre cine (și ce) se vorbește. Ați putea fi creativi și să veniți cu propriile nume: încercați nume de băieți, fete, nume de animale, nume de personaje din desene animate său nume complet inventate. E posibil să doriți să folosiți personaje din filmele sau cărțile pe care copii dumneavoastră le iubesc și să vă găsiți un limbaj comun, unic pentru aceste funcții ale creierului.

Când ne este răsturnat acoperișul: atunci când parterul preia comanda!

Creierul nostru funcționează cel mai bine atunci când cei de la etaj și cei de la parter lucrează împreună. Imaginați-vă că scările care leagă etajul de parter sunt foarte ocupate cu personaje care transportă mesaje în sus și în jos, de la unul la altul. Acest lucru este ceea ce ne ajută să facem alegeri bune, să ne facem prieteni și să ne simțim bine împreună cu alții, să avem idei de jocuri interesante, să ne liniștim și să putem ieși din situații dificile.

Uneori, în zona de la parter, Alarma Allie a detectat un pericol, Fred Fricosul se panichează și înainte să știm unde suntem, Marele Şef Bootsy a tras semnalul de alarmă spunându-i corpului tău să fie pregătit pentru pericol. Marele Șef Bootsy, fiind un tip autoritar, strigă: „Parterul preia acum comanda! Gașca de la etaj poate funcționa corespunzător din nou, doar atunci când ieșim din zona de pericol„. Creierul-Parter „răstoarnă acoperișul„, (pentru a împrumuta expresia lui Dan Siegel) și atunci Creierul-Etaj este „în aer”. Acest lucru înseamnă că scările care permit în mod normal, celor de la etaj și celor de la parter să lucreze împreună, nu mai sunt conectate.

Câteodată „răsturnarea acoperişului” este cel mai sigur lucru pe care îl putem face

Atunci când toți cei din „Casa Creier” fac zgomot, este greu pentru oricine să fie auzit. Marele Șef Bootsy îi ține pe cei de la etaj liniștiți astfel încât cei de la parter să ne poată pregăti corpul pentru pericolul apărut. Bootsy poate trimite semnale altor părţi din corpul nostru de care are nevoie pentru a se activa (sau dezactiva). El ne poate face inima să bată mai repede, astfel încât să fim gata să alergăm foarte repede, sau să ne pregătească mușchii să lupte cât de puternic putem. El le poate spune, de asemenea, unor părți ale corpului nostru să rămână nemișcate astfel încât să ne putem ascunde de pericol. Bootsy face toate aceste lucruri pentru a ne ține în siguranță.

Încercați să cereți copilului să-și imagineze când aceste reacții ar fi cele mai sigure. De cele mai multe ori, eu încerc să folosesc exemple care nu s-ar întâmpla în realitate (astfel încât copiii să-și poată imagina aceste idei într-un mod ludic, fără a deveni prea speriaţi de ele). De exemplu, ce crezi că ar face partea de la parter a creierului tău, dacă te-ai întâlni cu un dinozaur la locul de joacă?

Tuturor ni se răstoarnă acoperişul

Gândiți-vă la câteva exemple pentru a împărtăşi cu copilul despre faptul că tuturor ni se întâmplă „să ni se răstoarne acoperișul”. Alegeți exemple care nu sunt prea stresante, pentru că dacă sunt exemple care îi fac pe copiii să se simtă prea anxioși, asta îi poate face „să-și răstoarne propriile acoperișuri” chiar în momentul conversației!

Iată un exemplu pe care l-am folosi eu: Vă mai amintiți când mami nu își găsea cheile de la mașină și eram deja în întârziere pentru școală? Vă amintiți cum m-am uitat în același loc, de o mie de ori. Asta deoarece creierul-parter a preluat comanda, acoperișul meu a fost răsturnat, și creierul-etaj, acea parte din creier cu care gândesc, nu mai funcționa corespunzător.

Când creierul-parter greșește

Pot exista momente când ni se răstoarnă acoperișul, dar, cu adevărat, încă mai avem nevoie de ajutorul unora din cei din gașca la etaj, cum ar fi Pete care rezolvară probleme și Calmul Carl.

Tuturor ni se răstoarnă acoperișul, dar copiilor li se întâmpla asta de mai multe ori decât adulților. În creierul copiilor, Marele Șef Bootsy poate deveni prea agitat sau prea emoționat și apasă butonul de panică pentru a declanșa crizele de furie pentru lucruri foarte mici, și asta pentru că creierul-etaj al copilului este încă în construcție. De fapt, acesta nu va avea terminată construcția la etaj până după douăzeci şi patru de ani. Uneori, când vreau să subliniez acest aspect, le pun copiilor această întrebare: „V-ați văzut vreodată tatăl sau mama tăvălindu-se pe podea, în supermarket, urlând că își doresc batoanele de ciocolată?

De multe ori, ei chicotesc în astfel de momente, și chicotitul este bun, deoarece asta înseamnă că suntem încă într-o zonă jucăușă și că sunt încă captivați și învăță. Le spun că de fapt și părinţilor le place la fel de mult ca și copiilor ciocolata, dar adulții au exersat să-i aducă pe Calmul Carl și pe Pete cel care rezolvă probleme să lucreze îndeaproape cu Marele Șef Bootsy și poate (uneori) să-l oprească să tragă alarma de pericol atunci când nu are nevoie. Acest aspect necesită exercițiu și le reamintesc copiilor că casa-creier a lor încă se construiește și că ei învăță din experiență.

De la un limbaj comun la reglare emoțională

Odată ce ați vorbit de personajele din „Casa-Creier”, acum aveţi un limbaj comun pe care îl puteți folosi pentru a-l ajuta pe copil să învețe cum să-și regleze (gestioneze) emoțiile. De exemplu, „Se pare că Marele Șef Bootsy este cât pe ce să tragă semnalul de alarmă, ce ar fi să vedem dacă Calmul Carl ar putea trimite un mesaj spunând: respiră profund de câteva ori”.

De asemenea, limbajul creierului-casă, permite copiilor să vorbească mai liber despre propriile lor greșeli, este o abordare non-critică, jucăușă și poate fi vorbit ca fiind separat de ei (psihologii numesc acest aspect „externalizare”). Imaginați-vă cât de greu ar putea fi să spunem „Am lovit-o pe Jenny azi la școală” versus „Marele Șef Bootsy chiar a răsturnat acoperișul azi.” Atunci când spun acest lucru părinților, unii se tem că le dau copiilor o „scuză de a scăpa” – „că astfel vor putea da vina doar Bootsy pentru comportamentul lor neadecvat„. În cele din urmă, despre ce este vorba, de fapt, este să le permitem copiilor să învețe modalități funcționale de a gestiona emoțiile copleșitoare, iar unele dintre acestea pot reieși din conversațiile despre lucrurile care au mers prost. În cazul în care copiii se simt capabili să vorbească despre greșelile lor cu voi, atunci aveți posibilitatea de a vă alătura personajele din creierul dumneavoastră de la etaj cu ale lor, și să rezolvați problema împreună. Aceasta nu înseamnă că astfel vor scăpa de consecințe sau să se sustragă responsabilității. Aceasta înseamnă că puteți pune întrebări de genul „Crezi că este ceva ce ai putea face pentru a-l ajuta pe Marele Șef Bootsy să păstreze acoperișul pe casă?„.

Știind despre „casa-creier”, de asemenea, îi ajută pe părinți să se gândească la moduri în care să îi răspundă copilului atunci când este copleșit de frică, furie sau tristețe. Ați spus vreodată copilului „să se calmeze„, chiar atunci când avea „răsturnat acoperișul?” Eu am făcut-o. Totuși, știm despre casa-creier că Calmul Carl trăiește la etaj și că atunci când Marele Șef Bootsy răstoarnă acoperișul, Calmul Carl nu poate face mare lucru pentru a-l ajuta până când acoperișul nu este din nou așezat. Copilul vostru poate fi trecut dincolo de punctul în care se poate calma singur. Uneori, părinții (profesorii sau îngrijitorii) trebuie să îi ajute pe copii să „își așeze acoperișurile la loc” pe casele lor creier, și putem face acest lucru cu empatie, răbdare și adesea respirând profund noi înșine de câteva ori!

Unde mergem mai departe?

Nu te aştepta ca toate personajele să se mute în casa-creier și să și despachetați în aceeași zi; este nevoie de timp pentru a se muta în casa-creier, și de asemenea, de a învăța despre creier. Reia conversația din când în când. V-ați putea dori să găsiți și alte modalități creative de a explora casa-creier cu copilul vostru. Iată câteva idei:

1. desenează casa-creier și toate personajele
2. desenează o imagine de cum arată prin casă-creier, atunci când parterul răstoarnă acoperișul
3. găsiți personaje din benzi desenate, decupați-le și lipiți-le la parter și la etaj
4. scrie povestiri despre aventurile personajelor din casa-creier
5. folosiți o casă de păpuși (sau dacă nu aveți o casă de păpuși, două cutii de pantofi, una peste cealaltă) și umpleţi-o cu personaje la parter și la etaj

Dacă găsiți alte modalități creative de a explora casa-creier, mi-ar plăcea să aud despre ele. Faceți-o într-un mod distractiv, plin de viață și copiii nici măcar nu își vor da seama că învață bazele inteligenței emoționale.

Distribuie

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA