Skip to content

Fotograf şi arhitect, ca formare de bază, Vlad Eftenie este lector la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ și un pasionat înrăit al descoperirii psihologiei umane.

Ce-ți amintești despre băiețelul Vlad?

Îmi amintesc că era timid, introvertit, curios, tăcut, fără reacții emoționale exagerate. Privirea încruntată a rămas și astăzi neschimbată. În ciuda universului zâmbitor din interior. O privire conștientă parcă de complexitatea lumii, de timpuriu. Am avut pasiuni dintotdeauna. Mai întâi am desenat pe pereți, apoi au apărut trenulețele, apoi timbrele, apoi cultivarea plantelor în jardinierele de pe balcon, pescuitul. Îmi aduc aminte că eram curios cum e la școală. Îmi amintesc prima tunsoare scurtă, înainte de clasa I. Până atunci eram beatles. De la 7 ani, au apărut disciplina și lungul drum al școlii.

De care dintre adulți erai mai atașat în copilărie?

Cu siguranță, de mama mea – emoțional. Deși ambii părinți au fost foarte prezenți în copilăria mea timpurie. Erau amândoi pozitivi și calmi, mama poate că avea un surâs zglobiu mai atrăgător pentru mine, mai reconfortant. A fost mereu prezentă în drumul formării mele, un adevărat mentor. Tatăl meu a fost prezent mai degrabă în momente-cheie, ajutor la mate, sfaturi esențiale, conflicte esențiale, cu rol declanșator și de formare.

Prima imagine care ți-a marcat copilăria…

Așteptarea părinților – să revină de la serviciu. Mama îmi aducea mereu ceva. Între timp, ascultam povești pe discuri de vinil, mă uitam la televizorul Sport, alb-negru, la emisiunea lui Iosif Sava sau la lecția de franceză. Pe vremea aceea, programul TV reîncepea la orele 20. Ieșeam prin parc, dar predominant stăteam în casă. Incursiunile prin oraș au început cu bunicul Dudu, tatăl mamei, prin clasa I. Ne plimbam cu metroul abia dat în folosință sau inspectam șantierul modernizării Dâmboviței sau ieșeam din oraș spre Domnești. Îmi aduc aminte ce emoție resimțeam atunci, explorând. Acum fac asta în fiecare zi. Hrănesc copilul din mine cu emoțiile care au prins atunci rădăcini.

Ce visai să te faci când aveai să fii mare?

Răspunsul e precis și este mereu actual: mecanic de locomotivă. Încă visez la asta. Trenurile au fost și rămân marea mea pasiune. Sunt și acum fascinat de viața din gări, de modelele de vagoane, de desenul liniilor și macazurilor. E o lume fascinantă, a călătoriei și drumurilor nesfârșite în direcții precise.

Ce materie te pasiona cel mai mult în liceu?

Niciuna în mod special. Nu am povestit despre acest subiect și, probabil, un psiholog m-ar ajuta. Am fost destul de traumatizat emoțional în liceu. Nu puteam ține pasul, erau prea multe teme, prea puțin timp, prea mult stres, griji, presiuni, colegi răutăcioși. Am așteptat răbdător să treacă cei patru ani. Știam că dau la Arhitectură, îmi trebuia doar matematica. Desenul l-am învățat în particular. Mi-au plăcut geometria, trigonometria, o parte a analizei matematice, materiile umaniste, deși eram la clasa de info. Și chiar dacă eram bun la info, profesoara nu agrea rezolvări alternative, iar eu mereu găseam soluții alternative. Așa că nu ne-am înțeles. Am și azi coșmaruri câteodată, în somn.

Ce-ți mai amintești din manualul de Psihologie din clasa a X-a?

Nici nu mai rețin că am făcut această materie. Educația emoțională ar trebui să fie astăzi materie de studiu, pentru înțelegerea principiilor inteligenței emoționale, a stărilor și crizelor eventuale specifice fiecărei perioade a vieții în plină formare. Am devenit pasionat de psihologie odată cu ieșirea din prima relație, cred. Acum e un subiect intens de studiu și folosesc mult din ceea ce am învățat și aflu zi de zi, în ceea ce fac; predau, în relațiile cu ceilalți. Mi-am dorit mult să știu ce se întâmplă în oameni, iar astăzi am ajuns să îmi șlefuiesc această însușire și să aflu, fără să fie nevoie de cuvinte.

Fotografia este?

O cale de explorare a lumilor exterioare și interioare, deopotrivă, în plan rațional și emoțional. Este un mijloc de exprimare, care m-a chemat atunci când am fost pregătit. Din pură pasiune, am născut un doctorat având ca temă fotografia ca instrument de lucru metodic în arhitectură. Foarte bine primit, așa încât mi s-a propus să țin curs din semestrul următor. Pionierat și metodă alternativă de predare, mă pot lăuda că e unul dintre cele mai iubite cursuri din Universitatea de Arhitectură. Dintr-o pasiune, a devenit un mod de viață căruia îi dedic toată energia creativă. Predau astăzi fotografia și susțin seminarii incluzând elemente de inteligență emoțională, aducând în prim plan rolul observării conștiente, prezenței, conectării emoționale, simțirea lumii dincolo de ce se vede, reacția spontană decisivă, momentul de grație.

 

View this post on Instagram

 

Going in style #nice #nizza #cotedazur #frenchriviera #lumix #essilor #crizalsapphire #HuaweiP30Pro #ilovenice #explore #travel

A post shared by Vlad Eftenie (@veftenie) on

Cea mai interesantă experiență a ta în calitate de fotograf?

Lucrul pe film, în oraș, practicând fotografia de stradă, face posibilă nașterea unei lumi complet neașteptate. Lumea de dincolo de percepția conștientă. Așa am aflat că există mult mai multă trăire și magie în lumea invizibilă a vibrațiilor, a emoției, împrejurul nostru, decât suntem capabili să vedem sau să ne imaginăm că știm, că aflăm. Pe film nu poți controla rezultatul, trebuie să simți totul. Asta induce un adevărat proces interior, care ține de inteligența emoțională. Să fii conștient de ceea ce simți, de ceea ce se întâmplă într-un loc și un moment dat, să declanșezi instincte, să te lași purtat, să intri în starea de flux. Atunci scot la iveală cea mai bună parte a mea, care e astfel posibilă prin gestul fotografic. Și atunci, capăt o confirmare că sunt bine unde mă aflu, că fac bine ceea ce fac, că simt intens. Și e magic, în timp ce împrejur, lumea e în continuă mișcare. Așa a devenit posibilă imaginea care în 2014 mi-a adus un premiu internațional în cadrul Sony Awards. Și multe alte fotografii cunoscute astăzi pe rețelele de socializare.

℗PUBLICITATE



Top trei criterii pentru a face o poză reușită?

O fotografie reușită e urmarea unei bune armonizări între trăirea fotografului și ceva din exterior. Într-o fotografie reușită nu mai poți adăuga sau scoate nimic, e un echilibru perfect al părților ei componente. Pentru asta, tu însuți trebuie să te aduci într-o stare de echilibru. Să fii capabil să vezi, să sesizezi ceea ce nu văd ceilalți sau nu știau că există. Încerc să fac asta în București în fiecare zi. Transformare și monitorizare în plan emoțional. O imagine reușită spune ceva nou, o face cu impact, mișcă ceva în privitor. Emoția e ingredientul esențial. Realizarea tehnică ireproșabilă e subînțeleasă.

Ce calități este bine să aibă un fotograf?

Să fie atent, să poată observa ceea ce este relevant, să aibă simț vizual și estetic, un instinct al compoziției și o capacitate de reacție spontană dincolo de rațiune. Să se lase purtat și să revină din aventura emoțională cu simțiri noi, bune de povestit. Să fie sensibil și să speculeze asta în favoarea lui. Să fie conectat, prezent, vulnerabil, dinamic, creativ, informat, imaginativ. În cele din urmă, suntem autorii propriei realități.

Cât dintr-o fotografie reușită este artă și cât este emoție?

Vorbim mai degrabă de fotografia ca artă a echilibrării rațiunii și emoției. Ambele componente sunt necesare, chiar dacă genurile descriptiv sau pictorialist mizează preponderent pe una dintre ele. Este nevoie de rațiune pentru a pune în operă compoziția, de emoție pentru a induce vibrație. O imagine bună spune o poveste, mișcă ceva în privitor. Cu cât mesajul e mai bine ambalat, echilibrat, produsul poate fi mai valoros, cu impact.

Cine sunt modelele tale, în materie de experți în fotografie?

Nu am avut niciodată modele, am explorat singur și am fost mereu conștient că am enorm de multe de aflat dinlăuntrul meu. Și că atâtea stări încă nedefinite așteaptă să capete formă, prin declanșare. Am studiat toți marii fotografi, cred că cel mai influent a fost și rămâne Henri Cartier-Bresson; am o afinitate deosebită față de crezurile sale fotografice, de viziunea lui. Le-am descoperit însă, după ce mi-am definit stilul fotografic. Și mi-am confirmat astfel, în toate, aflările empirice, solitare. Așa cum au făcut-o și cărțile citite.

Cum ai ajuns să fii interesat de dezvoltarea personală?

De dezvoltarea personală sunt conștient încă de mic. Tatăl meu m-a dus atunci la Star Wars, unde l-am descoperit pe Yoda și învățăturile sale către Jedi. În fapt, învățături taoiste. Puteți să râdeți, dar cred în ele de atunci – în principiile evoluției spirituale și a relaționării cu lumea. Recent le-am folosit ca exemple, într-un discurs motivațional ținut în cadrul unei mari corporații. Sunt adevăruri esențiale.

Cum ai defini un bărbat curajos în 2018?

Mi se spune adesea că sunt curajos când mă deschid complet în mărturisiri și trăiri, în scrierile și seminariile pe care le susțin. Mi se pare absolut normal să ne asumăm ceea ce suntem și simțim. Cred că refuzul de a face compromisuri inutile e un gest de curaj, mai ales într-o lume care judecă totul. Capacitatea de a citi dincolo de fațade devine act de curaj, când ai de gestionat cu grijă ceea ce afli. A-ți urma propria cale, a-ți asculta chemarea, a-ți asuma greșelile și a insista să rămâi tu însuți, cu spirit nealterat… cred că sunt gesturi de curaj. Ca și dorința continuă și constantă de evoluție. Dornic de a oferi, matur emoțional și bun sprijin al celuilalt.

Am aflat că ai citit Revoluția iubirii; o idee care ți-a plăcut din carte…

Întreaga carte constituie un sprijin extraordinar prin cheia de citire pe care i-o conferă relaționării și, în special, conflictului. Explică foarte clar etapele îndrăgostirii și mecanismul transformării conflictului în oportunitate pentru introspecție și evoluție. Nu pentru o nouă luptă oarbă. Lupta e a orgoliilor, niciodată a iubirii. Aceasta nu are nevoie să lupte, atunci când e prezentă. Iubirea și ego-ul nu pot conviețui, iar ego-ul e din păcate un fals prieten, degrabă seducător pentru cei neîncrezători în forțele proprii.

Un citat mi-a rămas viu în minte: „Nimeni nu poate iubi cu adevărat fără a renunța o vreme la sine și nimeni nu poate trăi cu adevărat fără a renunța temporar la celălalt“. Se poate scrie o carte în jurul acestei idei. Stați puțin, poate că asta și e Revoluția iubirii.

M-am regăsit cu acuratețe în toate erorile de pilotaj ale novicilor, am regăsit mecanisme aferente înțelepților, am recunoscut efortul propriu de înțelegere și schimbare a pattern-urilor emoționale și comportamentale. Mi-am văzut evoluția conștientă în oglindă și aproape toate problemele identificate prin relaționare. Si dacă mie unul mi-a luat ani de zile și trăiri ca să pot lega fire logice, să completez un puzzle cu înțelesuri, cartea pune la dispoziția cititorului ceea ce poate fi o „rețetă a reușitei“ relaționării într-un mod direct, eficient, complet. Poate neîntâmplător, experiența mea de viață converge perfect cu direcția învățăturilor cărții, ceea ce îmi conferă cheia de citire adecvată. Sper să fie de folos cât mai multor cititori, indiferent de direcția din care vin.

Unde te găsesc cei care vor să învețe arta fotografiei de la tine?

Mă găsesc pe Facebook și pe Instagram, pe blogul personal. Mă găsesc la seminariile de teorie fotografică pe care le țin în colaborare cu cei de la F64. În curând mă vor găsi și pe o platformă de învățare online, e un proiect în derulare. Mă găsesc și la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din București, unde sunt lector.

Un mesaj pentru tine la bătrânețe…

Nu știu de ce, dar îmi vine să îmi dau un mesaj în sens invers, de la bătrânețe spre acum: să fiu mai relaxat, mai flexibil, mai încrezător în mine, mai răbdător, mai realist. Să mă și odihnesc. Și să transform cu mai mare lejeritate entuziasmul în înțelepciune.

Un gând pentru cei care au citit acest interviu:

Va mulțumesc pentru răbdare! Citiți ambele cărți ale lui Gáspár, citiți scrierile mentorilor săi, sunt esențiale. Trăiți prin conștientizare și prezență, renunțați la dependențe, frici și toxicitate, stăpâniți orice urmă de impuls, câștigați autocontrol emoțional, faceți mai mult din ceea ce vă place, dăruiți și fiți senini. Iertați și căutați pacea. Ascultați-vă chemarea interioară, instinctul. Călătoriți, explorați, fiți pasionați și pozitivi! Transformați orice suferință în lecție învățată, priviți partea bună a lucrurilor. Lăsați iubirea să vă ghideze și lumina bună să vă poarte pașii!

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0