Skip to content

Educația sexuală este un subiect sensibil pentru mulți părinți români. Să fim onești: poate fi dificil să vorbim despre sex, așa… în general, darămite să avem discuții chiar cu odraslele noastre, pe marginea acestui subiect!

Mulţi dintre părinţii zilelor noastre nu au beneficiat de o educaţie sexuală adecvată în copilăria sau adolescența lor. Însă, indiferent de mesajele cu privire la sexualitate pe care le-au primit în trecut, părinţii trebuie să înţeleagă că educaţia sexuală începe acasă, prin a răspunde cu deschidere şi calm întrebărilor curioase ale copiilor, prin a le oferi informaţii corecte, cu mesaje adecvate vârstei lor și în acord cu valorile familiei. Rolul acestor discuţii este acela de a-i ajuta pe copii să se cunoască şi să se înţeleagă mai bine pe ei înșiși, dar și de a-i sprijini să ia decizii sănătoase în ceea ce priveşte propria lor sexualitate. Oricare ar fi motivele pentru care ne este dificil să le vorbim copiilor despre sexualitate, ei au nevoie ca noi să o facem, totuşi. Și asta, mai ales, și pentru că noi suntem cei la care ne-am dori ca ei să vină pentru îndrumare şi pentru sfaturi.

Pe marginea subiectului educației sexuale la copii și al sexualității, am ales să stau de vorbă cu Diana Stănculeanu, psihoterapeut și coordonator de programe în cadrul Organizației Salvaţi Copiii.

Când este bine să abordăm tema sexualității în familie, cu copiii noştri?

Mult mai devreme decât, probabil, s-ar aștepta mulți dintre părinți. Controversa ce înconjoară adesea subiectul educației sexuale, precum și dificultățile emoționale ale adulților în abordarea acestui subiect, generează o astfel de întrebare – când abordăm tema sexualității în familie? Însă, așa cum nu ne întrebăm niciodată când este copilul pregătit să afle că ceea ce se află pe umerii săi se numește cap, iar lipite de cap are două urechi care îl ajută să audă, acest firesc și natural ar fi bine să însoțească și aspectele legate de sexualitatea naturii umane – cu respectarea nivelului de dezvoltare psihologică a copilului, bineînțeles. De asemenea, sunt alți doi factori care influențează dificultatea cu care, uneori, părinții și educatorii se apropie de acest subiect: pe de o parte, istoria relației personale pe care fiecare dintre noi o are cu educația sexuală, istorie marcată adesea de rușine, teamă sau, pur și simplu, ignoranță; iar pe de altă parte, conținutul limitat pe care mulți adulți îl atribuie educației sexuale, asociată frecvent cu educația copiilor în ceea ce privește sexul și relațiile sexuale.

În realitate, educația sexuală este despre sănătatea și protecția corpului nostru, într-o primă etapă, apoi despre sănătatea, protecția și împlinirea relațiilor noastre, precum și despre acceptarea și confortul fiecăruia cu sine, într-o etapă ulterioară. Ea trebuie să înceapă simultan cu educația copiilor noștri despre orice altceva pe lumea asta. Educație incidentală, contextuală, facem copiilor noștri în fiecare moment, încă de la naștere. Când îi luăm în brațe, îi învățăm ceva; când îi hrănim, îi învățăm altceva etc.; iar când facem igiena corpului unui bebeluș, deja pășim încet pe tărâmul educației sexuale, aceea care ține de îngrijirea, igiena, sănătatea și protecția corpului nostru. Educația sexuală poate să înceapă, conștient și asumat, de îndată ce copilul achiziţionează instrumentul miraculos care îl ajută să descopere și să cunoască universul și pe sine – limbajul. Cu ajutorul cuvintelor, fiecare copil „etichetează”, pentru ca mai apoi să înțeleagă, universul uman și fizic. Îi învățăm cu blândețe și răbdare că au două mâini și două picioare, că au ochi și gură, buric și coate. În același context trebuie să învețe și denumirea, și apoi funcțiile, organelor genitale. Este vorba despre corpul lor și despre funcționalitatea acestuia și este primul pas pe care îl facem pentru a ne asigura că micuții noștri învață despre sănătatea și protecția lor. Pe măsură ce cresc, informațiile oferite se diversifică, ele capătă complexitate și acoperă mult mai mult decât anatomia corpului uman, migrând către emoții și relații, către concepte superioare care țin de intimitate, stare de bine cu sine, stimă de sine, relații, acceptare, încredere, ataşament, respect, comunicare și iubire.

Este foarte important să ne îndepărtăm de credința eronată că educația sexuală înseamnă să îi învățăm pe copii să facă sex. Câtă vreme cred asta, mulți părinți vor fi dispuși/pregătiţi să înceapă educația sexuală a copiilor lor cândva în adolescență, adică cu vreo 10-12 ani mai târziu decât ar fi necesar să înceapă educația sexuală înțeleasă ca un continuum sănătos ce acoperă mare parte din viața noastră și îl ajută pe copil să se descopere pe sine, să se accepte cu relaxare și firesc, să îi descopere pe ceilalți cu aceeași naturalețe și să construiască împreună cu ei relații armonioase, cu grijă și respect față de sine și față de celălalt.

Ar trebui vorbit diferit cu copiii, în funcţie de gen, în ceea ce priveşte educaţia sexuală? De exemplu, mama vorbeşte cu fata şi tatăl cu băiatul?

Într-o lume ideală, în care sexualitatea și matematica, de exemplu, ar fi considerate pur și simplu două domenii de cunoaștere în care îl introducem treptat pe copil, nu ar mai fi nevoie să ne gândim la sexul adultului care face educația. Este irelevant dacă copiii noștri învață cifrele cu mama sau cu tata și tabla înmulțirii cu o învățătoare sau cu un învățător. În mod similar, dacă privim educația sexuală că pe o constantă a educației în familie, mama și tata pot fi implicați în egală măsură.

Este adevărat pe de altă parte că, datorită rezonanței emoționale pe care sexualitatea o are în ecuația personalității fiecăruia dintre noi, datorită experiențelor anterioare, de educație și (sau) de viață, pe care fiecare dintre noi le are în zona sexualității, confortul cu care ne apropiem de această temă poate să varieze fundamental de la o persoană la alta; este o realitate că domeniul sexualității este contaminat de aspecte tabu, de emoții de rușine și jenă. Din această perspectivă, sunt șanse crescute ca mama să se simtă mult mai confortabil în a discuta aspecte legate de sexualitate cu fiica sa, iar tata cu fiul său. Subiecte precum menstruație sau poluție nocturnă vor fi mult mai detaliat și relaxat discutate în diada mamă-fiică și tată-fiu. Și cum confortul, relaxarea și informațiile directe sunt importante în procesul de învățare, putem înțelege o astfel de împărțire a responsabilităților parentale. Ar fi ideal însă ca, măcar în adolescență, copiii noștri să beneficieze de perspectivele și experiențele relaționale ale părinților de ambele sexe; asta, pentru că mama și tata vin către copil nu doar cu anatomia lor, ci și cu rolurile de gen, complexe din punct de vedere social. Un tată ar putea cu mare ușurință să își „echipeze” fiica adolescentă cu câteva informații „din interior“ despre băieți și despre dinamica primelor relații de cuplu, din perspectiva băieților. Reciproca este valabilă pentru mame și fiii lor.

Care sunt mesajele diferenţiate pe grupele de vârstă în ceea ce priveşte sexualitatea? Ce ar fi bine să ştie un preşcolar, şcolar, adolescent?

În fiecare etapă de vârstă, vom construi mesaje în acord cu nivelul de dezvoltare cognitivă, emoțională și socială a copiilor, cu capacitatea lor de înțelegere și procesare a informațiilor, cu relevanța acelor informații pentru sănătatea și protecția copiilor noștri, dar și pentru contextul concret de viață în care aceștia se dezvoltă. Aceste reguli de construire a mesajelor trebuie să rămână însă flexibile, ghidate de curiozitatea copiilor, precum și de nivelul lor anterior de cunoaștere cu privire la sexualitate. Este un aspect demn de avut în vedere, dat fiind faptul că sursele de informare ale copiilor sunt extrem de diversificate, accesul la informație este adeseori fără restricții, iar filtrele parentale uneori lipsesc. Din acest punct de vedere, este important ca fiecare părinte să înțeleagă și să accepte că, dacă va alege să amâne, din varii motive, educația sexuală a copilului, aceasta se va întâmpla oricum. Doar că părintele va fi înlocuit de internet, mass-media sau alte persoane din anturajul copilului său.

Revenind la etapele de vârstă, preșcolaritatea este marcată de curiozitatea copiilor față de diferențele anatomice dintre fete și băieți, funcțiile organelor genitale, cum se fac copiii sau diferitele cuvinte cu conotație sexuală auzite în anturaj. Această curiozitate este normală și acoperă o nevoie oarecum superficială de informație, așa că sunt de evitat răspunsurile detaliate, complicate și tehnice; răspunsul relaxat şi natural este fundamental.

Deosebit de importantă, dar în același timp neglijată la această vârstă, cu precădere în contextul intrării în comunitate (grădinițe, centre de zi), este discuția despre atingerile potrivite și nepotrivite, în vederea protejării copiilor de diferitele forme ale abuzului sexual.

Școlarii înțeleg la un nivel mai profund aspectele sexualității umane. Ei vor fi interesați și vor cere informații, uneori tehnice, cu privire la concepție, sarcină, naștere, orientare sexuală. Spre deosebire de curiozitatea exploratorie a preșcolarilor, în școlaritate curiozitatea este mai degrabă tehnică, inginerească, ei fiind interesați de procesele din spatele diferitelor aspecte ale sexualității. La această vârstă însă, informațiile pot fi dublate de discuții legate de intimitate, iubire, atașament, respect, încredere și comunicare. Școlarii mari, în prag de pubertate, vor fi direct interesați de toate schimbările biologice, hormonale și emoționale aduse de această nouă etapă de dezvoltare. Intrați în această etapă, vor căpăta un nivel superior de înțelegere asupra relațiilor interumane, inclusiv sexuale, ceea ce permite aducerea în discuție a limitelor, regulilor, acordului cu privire la diferite comportamente ce țin de intimitatea fiecăruia dintre noi, precum și a regulilor de protecție din perspectiva unei sarcini sau a îmbolnăvirii. Este important să ne așteptăm ca, în perioada pubertății, mulți dintre copiii noștri să ne informeze că au deja un prieten sau o prietenă, ceea ce va permite o nuanțare suplimentară a discuțiilor din sfera sexualității și relațiilor interpersonale și o îmbogățire a acestora cu mituri referitoare la comportamentul sexual și la diferite stereotipuri de gen. Este momentul în care educația sexuală poate să consolideze la nivelul puberilor atitudini responsabile față de corpul propriu și al celuilalt, față de relația dintre două persoane, pe baza empatiei, comunicării autentice și a respectului față de intimitate.

Adolescența va consolida toate aceste premise necesare. Este vârsta la care copiii pot înțelege pe deplin faptul că actul sexual nu este doar despre corp, ci și despre comunicare, emoție, încredere, siguranță și protecție; că o viață sexuală înseamnă alegeri și responsabilitate. Mulți dintre adolescenți vor putea deja să aducă în discuție nu doar întrebări și curiozitate, ca în etapele anterioare, ci chiar experiența lor directă. Educația sexuală a adolescenților acoperă numeroase dimensiuni ale vieții lor sociale și emoționale – presiunea găștii, presiunea partenerului, abstinență, stimă de sine, confort cu propriul corp, asocierea maturizării cu o viață sexuală activă, intimitate emoțională, îndrăgostire, prima inimă frântă, prima experiență sexuală, seducție, fidelitate — toate acestea sunt doar câteva dintre subiectele de neratat în discuția cu copiii noștri. Nu sunt de lăsat deoparte subiectele „grele“ legate de hărțuire, LGBT, avort sau pornografie.

℗PUBLICITATE



Pubertatea aduce cu sine o serie de schimbări în forma corpului, apare menstruaţia, poluţiile nocturne, fluctuaţii ale dispoziţiei afective etc. Cum îi pregătim pe copii cu privire la aceste modificări?

Cu multă informație și infinit mai multă blândețe, grijă și empatie.

Ca să parafrazăm un serial la modă, „the winter is here“. Iar pentru iarnă ne pregătim încă din vară, nu după primul îngheț. Cu alte cuvinte, este de dorit ca informația să preceadă transformările pubertății. Mulți părinți spun că, odată cu intrarea în pubertate, parcă își „pierd“ sau nu își mai „recunosc“ copilul – ființa aceea blândă, afectuoasă, drăgălașă și adoratoare de părinți este brusc înlocuită de o fiară arogantă, iritabilă, furioasă ori plângăcioasă, uneori furioasă și plângăcioasă în același timp, nemulțumită și oricum antipatică în cea mai mare parte a timpului. Trebuie să înțelegem, noi adulții, că inclusiv pentru sine puberul devine o necunoscută imprevizibilă. Ceea ce aduce multă anxietate, îndoială, temeri, întrebări, neacceptare în raport cu propria persoană. Ei bine, dacă abia după instalarea pubertății (cu toate reperele enumerate mai sus – hormoni, menstruație, poluții, fluctuații afective etc.) începem să „pregătim“ copilul pentru ceea ce i se întâmplă, este târzior. Pentru ca „haosul puberal“ să poată fi gestionat decent, deopotrivă de către copil și părinte, informațiile trebuie furnizate cu mult înainte, când copiii noștri sunt încă receptori calmi și curioși, care pun întrebări și au răbdarea să asculte întregul răspuns. Această pregătire ne permite ca, în iureșul puberal, să le reamintim cu blândețe tot ce am discutat și să le rămânem alături atunci când au nevoie de noi, în felul în care au nevoie de noi, fără prelegeri, critică, ton superior. Recapitularea informațiilor despre schimbările puberale ne este utilă și nouă, părinților, astfel încât să nu ne întrebăm de 138 de ori pe zi „Ce s-a întâmplat cu copilul meu? A luat-o razna?“, și să ne putem spune, în gând, în șoaptă, în oglindă sau într-un grup de suport „Este doar o etapă de dezvoltare, va trece, iar din molia care este acum copilul meu va ieși un fluture fabulos“.

Cum le vorbim adolescenţilor despre„sexul protejat“?

Cu multă atenție față de cuvântul protecție. „Sex protejat“ este o sintagmă care acoperă foarte multe lucruri. Unii ar crede că o discuție despre prezervativ, mijloace contraceptive, boli cu transmitere sexuală, sarcină și control ginecologic epuizează subiectul. Ei bine, abia bifăm aspectele elementare. „Sex protejat“ înseamnă „relație protejată“. Într-o astfel de relație, fiecare trebuie să își cunoască nevoile și limitele și să nu aibă teama de a vorbi despre ele; fiecare trebuie să își identifice îndoielile și așteptările și să își dea timp pentru clarificări; fiecare trebuie să poată spune „Nu“ sau „Nu încă“ cu încrederea că asta nu va aduce încheierea relației sau cu asumarea suferinței ce poate să decurgă dintr-o decizie corectă dar grea; fiecare trebuie să se prețuiască suficient încât să nu accepte comportamente abuzive, condiționări și presiune din partea celuilalt; fiecare să se simtă suficient de responsabil încât să-și asume în egală măsură alegerea abstinenței și a amânării debutului de viață sexuală sau, dimpotrivă, detaliile, uneori complicate, ce vin la pachet cu o viață sexuală activă.

Sexul protejat este despre pastilă sau prezervativ, dar și (sau mai ales) despre intimitate emoțională, încredere, comunicare, tandrețe, afecțiune, siguranță, confort, prețuire, empatie, respect și generozitate.

Dacă reușim să îi pregătim pe copiii noștri pentru toate acestea, înseamnă că am făcut o treabă tare bună, ca părinți!

Ce facem în situaţia în care găsim în istoricul calculatorului accesarea unor site-uri de pornografie de către copilul nostru şcolar?

Online-ul este cealaltă dimensiune în care se petrece viața copiilor noștri. Aceasta este o realitate. Ba mai mult, este o dimensiune cu care mulți dintre noi, adulții, nu ne simțim foarte confortabil, pentru că nu o cunoaștem foarte bine. Este o lume la un click distanță, cu o poartă de acces nespus de largă, fără paznic care să ne întrebe încotro mergem, dacă ne-am pierdut sau, mai mult, dacă este în regulă să fim acolo. Reglementările cu privire la „prezența“ copiilor în online sunt departe de a avea coerență și consistență. Singura relativ știută dar frecvent încălcată (chiar de către părinți) ține de vârsta minimă ce condiționează deținerea unui cont personal pe o rețea de socializare – 13 ani.

Plecând de la realitatea că online-ul face parte din viața noastră, dar că, în același timp, este un spaţiu public la care oricine poate contribui cu informații de orice natură, este absolut necesar să le dezvoltăm copiilor gândirea critică asupra a ceea ce găsim pe internet şi cu cine intrăm în legătură. Exersarea cu voce tare, în preajma copiilor, a modului în care luați decizii, vă informaţi, vă documentați, verificaţi sursele şi folosiţi ulterior cele aflate, este extrem de importantă, pentru că îi modelează copilului un mod critic de raportare la realitate, inclusiv la cea virtuală. Treptat, vocea părintelui va deveni vocea interioară a copilului, şi e important să îl echipaţi pentru a lua decizii informate şi asumate.

O altă realitate este faptul că noi suntem cei responsabili de siguranța copiilor în cele două lumi – online și offline. Gândul că un copil care se află cu noi în casă și ține o tabletă în mână este în acest timp protejat este fals. Înainte de a le pune tableta în mână, cu o conexiune la internet neparolată, asigurați-vă că ați discutat cu copiii despre tot ceea ce pot găsi pe internet – de la cele bune, la cele rele. Dacă vi se pare grea această discuție, înseamnă că familia dvs., părinte și copil, nu este încă pregătită pentru navigare.

Câtă vreme copiii sunt mai mici, folosiţi programe de control parental şi ghidaţi în mod direct, rămânând prezent fizic lângă copil, primele experienţe online. Există în acest moment soluții tehnice care blochează conținutul neadecvat, restricționează navigarea, aplicația Facebook, jocurile online și toate celelalte activități ce se pot desfășura pe internet între anumite ore și notifică părintele atunci când copilul încearcă să încalce regulile; se monitorizează zonele restricționate și părintele este informat în momentul în care copilul accesează o zonă nepermisă; se pot primi, de asemenea, rapoarte detaliate referitoare la comentarii, postări, fotografii și principalele zone de interes ale copiilor.

Atenție însă, deși programele de control parental reprezintă un aliat al familiei pentru siguranţa în mediul online, acestea sunt departe de a suplini importanţa comunicării deschise şi frecvente între părinte și copil, pe această temă.

În mod paradoxal, „pericolul“ internetului poate să devină o oportunitate pentru a deschide discuții autentice cu copiii, pentru a ne conecta cu ei, cu interesele și hobby-urile lor, cu alternativele pe care le au sau pe care le aleg, pentru socializare.

Siguranța copiilor în mediul online este o preocupare constantă a Organizației Salvați Copiii. Colegii mei au dezvoltat resurse utile pentru copii și părinți, accesibile gratuit, care ne ajută să navigăm în online în siguranță și să ne bucurăm de avantajele informaționale uriașe ale acestei realități alternative.

Pe Diana Stănculeanu o puteți întâlni la conferința  Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare. Iar dacă încă nu aveți bilet, acum este momentul să-l achiziționați, pentru a vă asigura un loc în sală.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1