Skip to content

Ideea de bază este că nimic nu există în afara relațiilor. Ființele umane există doar în relație cu altcineva. Nimeni nu există în afara relațiilor. — Gianfranco Cecchin

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la toate relațiile mele și la vorba de duh din popor „de-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi“, parcă mi-ar fi plăcut și mie să fi primit la majorat un îndrumar dintr-ăla care să-mi fi explicat pe-ndelete cum stă treaba asta cu relațiile. În acest fel, aș fi scutit și timp și multe suferințe inutile în călătoria mea prin universul relațiilor de cuplu.

Dacă e să privim retrospectiv, sunt absolut convins că unii dintre noi și-au imaginat că, în ziua celebrării majoratului, vor primi cadou și harta care ne va arăta traseele marcate pentru a putea rămâne în siguranță pe toată durata călătoriei. Dar cum realitatea cotidiană ne arată că fiecare persoană are povestea sa unică și că prea puțini au primit o asemenea hartă a relațiilor, haideți să vedem cum ar fi arătat viața noastră dacă am fi știut…

Neuroștiințele ne demonstrează că sediul emoțiilor se află localizate în paleocortex și, prin urmare, ființa umană este, eminamente, una emoțională. Dacă mai punem la socoteală că emoțiile apar și se dezvoltă la bebeluși înaintea limbajului vorbit, putem afirma că fiecare dintre noi se naște într-o supă emoțională nediferențiată. Cu alte cuvinte, climatul familial în care venim se aseamănă cu un ocean de emoții unde copilul aterizează, iar unul din principalele noastre obiective ca și viitori adulți va consta în procesul de diferențiere a Sinelui – să ne extragem din masa emoțională nediferențiată a propriului sistem emoțional  sau afectiv!

adolescența este prima etapă în care luăm contact cu primele experiențe emoționale legate de sexul opus și începem să buchisim la abecedarul relațiilor

Așadar, primul loc unde viitorul adult își exersează registrul emoțional este propriul sistem familial, ocazie cu care își va primi „greaua moștenire“ care-i va da, sau nu, de furcă mai târziu. Mergând mai departe cu demonstrația, teoriile sociologice ne arată că punctul de cotitură, la adolescenți, îl reprezintă socializarea anticipativă. Ea continuă până târziu, în tânăra maturitate, și este reprezentată de asimilarea unor norme și valori (inclusiv așteptările de gen și de rol privind relațiile cu sexul opus) pentru ca persoana în cauză să  își poată crea un rol social, un statut, pentru a se putea integra în cadrul societal dorit. În traducere liberă: adolescența este prima etapă în care luăm contact cu primele experiențe emoționale legate de sexul opus și începem să buchisim la abecedarul relațiilor.

Cum de la abecedar până la desenarea acelei hărți a relațiilor nu mai e decât un pas, în cele ce urmează, vom face o descriere succintă a fazelor (etapelor) unei relații care poate duce la întemeierea unei familii:

1. Intrarea în relație – faza de debut, a îndrăgostelii și a fluturilor în stomac, când cei doi petrec mult timp împreună, când renunță la propriile tabieturi și sunt focusați pe a releva calitățile pozitive unul celuilalt.

2. Faza oficializării relației (cuplului) – relația este validată social, cei doi parteneri prezentându-se celorlalți ca un cuplu în diverse contexte socio-culturale.

3. Mutatul împreună – când noul cuplu format are ocazia să se cunoască cu bune și rele și să-și creeze propriile ritualuri trăind sub același acoperiș.

4. Căsătoria – legalizarea relației, se trece de la cuplu monogam la primele conflicte cu familia extinsă: socri sau părinți, apare dorința de a avea primul copil.

℗PUBLICITATE



5. Cuplul cu copil preșcolar – nașterea și ritualul botezului schimbă cuplul definitiv: soții (partenerii) devin părinți pentru toată viața, apar riturile de trecere legate de creșă și grădiniță.

6. Cuplul cu copil (copii) școlari – se intensifică interacțiunea familiei cu școala și societatea.

7. Cuplul cu copii adolescenți – conturarea identității de gen și rol a viitorului adult aduce, în prim-plan, primele conflicte cu părinții și apariția primelor schimbări ale granițelor familiei.

8. Etapa când viitorul adult își ia zborul de acasă – plecarea de acasă – în alt oraș, la facultate și mutatul sau trăitul de unul singur.

9. Faza cuibului-golcând are loc o reapropriere a părințiilor unul de altul ori o acutizare a conflictelor nerezolvate din trecut.

10. Disoluția cuplului – moartea unui partener poate conduce fie la celibat, fie la refacerea vieții de cuplu.

Dupa cum se poate vedea, un element dureros în viața unui cuplu și care lipsește din schema de mai sus este Despărțirea și (sau) Divorțul – văzute ca elemente de criză afectiv-emoțională majoră – care pot apărea fie în etapele 1-3 (despărțirea de partenerul ales, urmată de perioada de „doliu afectiv“ și reintrarea într-o nouă relație de cuplu), fie în etapele 5-10 (divorțul sau decesul urmat de recăsătorie sau celibat). Practic, modelul explicativ oferit mai sus, acoperă toate etapele importante ale vieții de cuplu și se constituie într-o veritabilă hartă a relațiilor pe care ne-ar fi plăcut s-o primim fiecare la majorat pentru a putea naviga în siguranță printre furtunile și încercările vieții fiecăruia.

Dar cum să facem ca tranziția de la o etapă la alta a ciclului unei relații să nu fie însoțită de tensiuni și crize majore, vom discuta în articolele care vor urma. Până atunci, rămâneți la cârma relației voastre, fiți cu ochii pe hartă și ignorați cântecul înșelător al sirenelor!

Daniel-Dragoș Panainte este psihoterapeut sistemic de cuplu și familie în formare. Este licențiat în sociologie și are o experiență bogată în lucrul cu oamenii și organizațiile, fiind implicat în diverse proiecte de psihoeducație pe tema relațiilor, a parentingului și a dezvoltării personale continue.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1