Goana după ”ia-mă în brațe!”

Ne naștem cu o imensă dorință de afecțiune. Cu toții avem nevoie de ea, fie că recunoaștem, fie că nu. Unii știu să ceară, alții nu au curaj să o facă. Uneori avem sentimentul că, pur și simplu, o cerșim și preferăm să renunțăm să mai cerem. Respingem îmbrățișările pentru că ajungem să ne fie rușine de dorința noastră de afecțiune. Reticența de a da și a primi afecțiune vine dintr-o prejudecată bine înrădăcinată. Valorizăm mai mult stăpânirea de sine și autocontrolul. Încercăm să arătăm că suntem puternici, când de fapt sufletul fiecăruia tânjește după afecțiune. Semnele de afecțiune pot contribui la bunăstarea unei relații, iar absența lor poate deveni o sursă de frustrare.

Nu numai bărbaților le este teamă să-și exprime nevoia de afecțiune.

Se spune că, atunci când are încredere într-o femeie, bărbatul îndrăznește să-și scoată armura și să-și dezvăluie nevoia de afecțiune, sensibilitate și tandrețe. Acest lucru este valabil și în cazul femeilor. Nu numai bărbaților le este teamă să-și exprime nevoia de afecțiune. Există și femei care uită de multe ori de această nevoie firească sau preferă să nu o observe, să o ignore, crezând că altfel vor părea, în fața celuilalt, prea sensibile, vulnerabile.


Afecțiunea este o nevoie care atunci când nu este luată în seamă, sărăcește și chiar ajunge să distrugă orice tip de relație. Ea nu este legitimă doar în anumite momente ale vieții. Ar fi minunat dacă am avea curaj și i-am face loc oricând și oriunde. Ar fi minunat dacă am conștientiza cât de mult bine ne face schimbul de afecțiune și câtă nevoie avem de acest schimb.

O îmbrățișare primită fără vreun motiv anume este întotdeauna o binecuvântare.


Uneori mă trezesc într-o goană nebună după afecțiune, într-o goană nebună după… ”ia-mă în brațe!”. Nu pot rezista lângă un om care nu este capabil să ofere afecțiune (nu mă refer strict la relația de cuplu, mă refer la orice tip de relație). Mă sperie oamenii care stau bine închiși în ei și care, oricât de multă atenție și iubire ar primi, refuză, pur și simplu, să se conecteze cu celălalt. Am nevoie de îmbrățișări. Avem nevoie de îmbrățișări. Chiar și un gest mic, banal, făcut doar pe jumătate sau poate doar din obișnuință, poate face minuni. O îmbrățișare primită într-un moment de deznădejde mi-a ridicat întotdeauna moralul. O îmbrățișare primită fără vreun motiv anume este întotdeauna o binecuvântare. La fel de mult îmi priesc şi îmbrăţişările pe care eu le ofer, fie că-mi sunt cerute, fie că nu. Recunosc că sunt o persoană empatică și poate d’asta îmi este mai uşor să ofer îmbrăţişări. Cred că afecțiunea se poate învăța și că lipsa afecțiunii poate fi ”reparată”.

Goana mea după ”ia-mă în brațe!” își are rădăcinile în copilărie. Am realizat asta în momentul în care am început să-i dau atenție copilului meu interior. Nevoia mea de afecțiune își caută împlinirea cu o forță de nestăvilit…

Distribuie

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Mai multe articole de Simona Ioniță

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA