Frica și sistemele de securitate cu care trăim

Ca și țara în care trăim și corpul nostru are un Sistem de Securitate. Când frica ne paralizează ajungem să ne urâm sistemele de securitate sau să le folosim excesiv. Uităm sau nici nu știm că rolul lor este să ne țină în viață, integri și independenți. Dacă aceste sisteme complexe, pe care frecvent avem tendința de a le blama și a ne gândi că viața este mai bună fără să fim încurcați de ele, nu ar exista, am fi cotropiți de invadatori sau netrăind frica am ajunge să fim călcați de o mașină prima dată când am încerca să trecem strada.

Îmi petrec mare parte din timp discutând cu copiii despre utilitatea fricii. Nu cred că există o singură zi lucrătoare în care să nu spun măcar odată: ”Curajos nu este cel care nu se teme, ci acela care știe să se folosească de frica sa pentru a trăi frumos și echilibrat.”

Cum să folosim frica? Cum poate fi frica bună? Cum să ne împrietenim cu frica? Se poate așa ceva? Tot zilnic vorbesc cu părinții despre cum studiile spun că 80% dintre copiii anxioși au minim un părinte anxios. De multe ori învățăm chiar de la părinții noștri că TREBUIE să ne fie frică. Sau poate că ei nu consideră frica utilă și neapărat necesară dar ajung să nu ne poată învăța altceva decât frică. Mulți dintre noi, fără să știm, trăim toată viața cu fricile părinților noștri. Poate fi nevoie de mulți ani de autodescoperire și autocunoaștere ca să realizăm că multe dintre gândurile noastre nu sunt ale noastre, ci moșteniri care ne stau alături zi de zi – cum ar fi frica de ziua de mâine, frica excesivă de boli și catastrofe, frica de a ne face de rușine și atâtea altele. Le-am moștenit și le vom oferi mai departe moștenire dacă nu lucrăm conștient pentru a le îndepărta.

Când trăim cu toate acestea lângă noi, Sistemul de Securitate al ”țării noastre interioare” este unul hiperprotector care ne face rigizi ca niște funcționari birocrați la un ghișeu veșnic închis. Astfel, nu permitem nimănui trecerea dincolo de granițele ridicate de frica omniprezentă. Ca și în cazul unei țări cu granițe greu de trecut, unde nimeni nu intră și de unde nimeni nu iese, diversitatea culturală care aduce cu ea cunoștere și bucurie este imposibilă. Ajungem astfel să eșuăm în a ne bucura de relații când frica ne ia sub stăpânire, deoarece înălțăm ziduri înalte și impermeabile.


Frica este un loc foarte singur.

Când frica ne cuprinde, nu mai putem trăi complet, nu mai vedem nici în stânga, nici în dreapta. Practic suntem singuri. Frica este un loc foarte singur. Un loc singur din mințile noastre. Un loc de care avem nevoie dar din care trebuie să învățăm să ieșim în mod conștient.


Hai să rezistăm tendinței de a ne cantona pentru perioade lungi între zidurile înalte ale unui Sistem de Securitate exagerat de responsiv și să îi lăsăm pe ceilalți să intre, să ne cunoască lumea interioară. Numai flexibilizându-ne granițele, permitându-ne să fim din când în când vulnerabili, putem ajunge să trăim plenar alături de fricile noastre și ale celorlalți.

Distribuie acum

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA