Skip to content

Cu toţii ştim că părinţii joacă un rol deosebit de important în formarea şi dezvoltare personalităţii noastre. Însă, adesea omitem impactul pe care îl au fraţii asupra identităţii fiecăruia dintre noi.

Ataşamentul fraţilor

Frăţia, una dintre relaţiile semnificative și de cea mai lungă durată din viaţa cuiva, stă sub semnul ataşamentului. Acesta se definește ca o legătură de natură emoţională pe care o dezvoltăm faţă de persoanele cu care ne petrecem o mare parte din timp şi care, prin interacţiune, ne împlineşte anumite nevoi. În copilărie, mai ales în familiile în care există o diferenţă mai mare de vârstă între copii, fraţii mai mari pot juca rolul de figură de ataşament pentru cei mai mici, deoarece ei ajung să servească drept o bază de siguranţă de la care cei mai mici pornesc să exploreze, dar şi o sursă de sprijin la care se întorc pentru confort şi alinare. De cele mai multe ori, frații mai mari sunt cei care au comportamente de grijă, de protecție și de liniștire pentru cei mai mici, mai ales atunci când sunt în afara prezenței părinților. Adesea sunt și cei care reprezintă un model de a fi, de a intracționa, pe care cei mai mici îl asimilează propriei lor personalități. În relaţiile dintre fraţi în care diferenţa de vârstă este mai mică, aceştia ajung să se influenţeze reciproc și profund în etapele de dezvoltare ale personalităţii lor. Tocmai prin prezenţa lor constantă, în perioada copilăriei și adolescenței, ei ajung să se cunoască într-un mod unic şi special, ceea ce îi poate oferi fiecăruia un sistem de referinţă prin care se autoevaluează. Astfel, fraţii ajung să împărtăşească o istorie de viaţă şi o poveste comună a copilăriei lor ceea ce poate aduce mult sens şi înţelegere în viaţa lor adultă.

Rivalitatea dintre fraţi

Există un fel de consens, atât prinntre psihologi, cât şi printre părinţi, care oglindeşte convingerea că relaţia dintre fraţi este una complexă şi adesea complicată, în care rivalitatea manifestată este o caracteristică esenţială. Tematica rivalităţii dintre fraţi este una prevalentă în beletristică, în scrieri biblice, dar şi în cercetările făcute în domeniul psihologiei dezvoltării, din ultimii 30-40 de ani. Rivalitatea între fraţi apare sub forma unei competiţii, adesea inconştientă, pentru atenţia, validarea şi dragostea părintească. Pe măsură ce legătură dintre fraţi se dezvoltă, rivalitatea începe să devină și ea manifestă, iar felul în care părinţii gestionează acest proces, percepţiile pe care le au faţă de fiecare copil, rolul pe care i-l atribuie fiecăruia dintre ei, precum şi evenimentele care se petrec în familie au un rol deosebit de marcant asupra fraţilor și devin definitorii pentru relaţia lor.

Cu toate că rivalitatea este considerată o caracteristică însemnată în majoritatea relaţiilor dintre fraţi, există multe alte atribute care definesc această relaţie. Aşadar, dincolo de impactul rivalităţii pentru atenţia părintelui în copilărie, fraternitatea reprezintă și acel tip de legătură numit „chemarea sângelui„. Această caracteristică se traduce în interacţiunile pe care frații le au, mai ales în afara casei, atunci când caută sprijin și protecție în situaţii de stres sau de adversitate.

Relaţia dintre fraţi, în special cea din anii copilăriei şi ai adolescenței, este dată de un cumul de interacţiuni pozitive şi negative. Desigur, că există variaţiuni pe această temă, în care unii dintre fraţi experimentează mai multe conflicte, certuri, agresiuni, pe când alţii au un grad mai mare de intimitate, de susţinere emoţională şi de sprijin; însă, media obişnuită o reprezintă o combinaţie ambivalentă între cele două extreme.

Privite pe un continuum al vieţii, relaţia fraţilor nu este una fixă, rigidă. Ea are această caracteristică a fluidităţii, în sensul în care gradul de pozitivitate, respectiv negativitate, sau cel de apropiere ori de sprijin se poate transforma de-a lungul anilor, câteodată radical, în funcţie de evenimentele semnificative pe care le parcurg fraţii împreună. De exemplu, un eveniment deosebit de traumatizant, precum boala sau moartea unui membru al familiei, poate activa în fraţi un imens resort de sprijin şi de susţinere reciprocă, iar relaţia poate fi un factor cu rol de protecţie în fața stresului. Pe de altă parte, câteodată, diferenţele de personalitate dintre fraţi pot fi atât de izbitoare, încât trăind zi de zi cu un frate care tachinează, provoacă şi irită neîncetat, chiar şi fără a fi nevoie de lupta pentru atenţia şi dragostea părinţilor, aceşti fraţi ajung să nu se înţeleagă, să nu-şi caute apropierea şi au o relaţie plină de negativitate.

℗PUBLICITATE



Ce face o relaţie dintre fraţi mai bună?

Personalitatea fiecăruia dintre fraţi, modul de interacţiune al tuturor membrilor familiei, atenţia şi grija părintelui oferite în funcţie de nevoile fiecăruia dintre copiii, regulile şi rutinele casei, valorile şi credinţele exprimate în familie – suma tuturor acestor caracteristici au un rol esenţial în dezvoltarea relaţiei dintre fraţi.

Copiii nu sunt imuni față de interacţiunile tensionate manifestate între părinți, iar un mediu mai haotic, lipsit de reguli şi rutine în casă poate pune o presiune asupra tuturor membrilor familiei, facilitând probabil şi conflictul ce apare între fraţi. Așadar, o relație bună între membrii casei, şi mai ales între părinţi, are un impact puternic pozitiv în relațiile dintre copii. Acest lucru îi ajută pe copii să înveţe de la părinți abilități sănătoase de interacţiune, cum să îşi gestioneze adecvat emoţiile copleşitoare, cum să îşi poată negocia argumentele într-o situaţie. Pe de altă parte, este dovedit că părinții aflaţi într-o căsnicie fericită reușesc în mai mare măsură să structureze mediul copiilor lor și să fie mai sensibili la nevoile lor, iar acest lucru influenţează pozitiv şi relația dintre fraţi.

Din punct de vedere al caracteristicilor temperamentale, copiii care au un grad de activare comportamentală mai mare, precum şi cei care au o intensitate emoţională mai ridicată prezintă un risc mai crescut faţă de situaţiile conflictuale. În acelaşi timp, calitatea pozitivă a relaţiei pe care fiecare dintre fraţi o are cu părinţii, în copilărie şi adolescenţă, are un impact pozitiv şi asupra relaţiei dintre ei. Acest ultim aspect vine şi întăreşte încă o dată importanța ataşamentului şi a învăţării sociale, care susţine că dezvoltarea emoţional-socială a copilului este puternic determinată de relaţia pe care acesta o are cu părinţii.

Dacă analizăm ce impact are asupra relaţiei diferenţa de vârstă dintre fraţi şi diferența de gen a acestora, sunt studii care spun că relaţiile dintre fraţi cu diferenţa de vârstă mai mică de 4 ani sunt mai apropiate, mai intime, dar au și mai multe elemente competitive. Fraţii de acelaşi sex, manifestă în copilărie mai multe interacţiuni agresive, cu rol de dominare, în comparaţie cu fraţii de sex diferit, deşi aceste aspecte nu exclud apropierea şi căldura pe care fraţii o manifestă. Pe de altă parte, dualitatea soră-soră, pare să fie mult mai apropiată decât cea frate-frate care este mult mai conflictuală.

Frăția este ca un dar al familiei. Nu ne alegem fraţii. Aşa cum nu ne alegem nici părinţii sau copiii. Dar putem alege felul în care ne cultivăm relaţia cu aceste persoane semnificative din viaţa noastră. Prietenii vin şi pleacă din viaţa unui om, vecinii se mută, colegii de muncă se schimbă, căsniciile se destramă, părinţii mor, dar fraţii şi surorile simbolizează acel fir roşu şi sunt o mărturie a vieţii noastre până aproape de final.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0