Formula magică de 5:1

Relațiile interumane sunt printre cele mai interesante fenomene de pe Pământ, din punctul meu de vedere. Iar pentru mintea unui psihoterapeut sau „reparator” de relații este cel puțin surprinzător să observ cum noi toți, fără nicio excepție de la regulă, ajungem să ne transformăm din cei mai mari suporteri, în cei mai înfocați critici ai ființei iubite. Probabil vă amintiți cu nostalgie, cum a fost atunci când v-ați îndrăgostit de persoana alături de care vă trăiți viața și cum la debutul uniunii sufletești ați făcut tot posibilul pentru a corecta mintal imperfecțiunea acesteia. Indiferent de ce spunea, cum se comporta sau unde se uita, totul părea perfect natural, firesc și poate chiar amuzant.

Însă, cred că fiecare dintre noi se identifică cu o mai mare sau mai mică ușurință și în rolul partenerului tentat să corecteze verbal imperfecțiunile celuilalt și cum pe zi ce trece ne rămâne din ce în ce mai puțină răbdare față de tot ceea ce este diferit de ceea ce credem că-i corect. Este ca și cum am avea o concentrare aparte asupra minusurilor și imperfecțiunilor, după ce în prealabil eram seduși și chiar orbiți de plusuri și calități.

În timp ajungem să fim mai implicați față de ceea ce nu ne place, iar aceste imperfecțiuni sunt mereu vizibile și gata să fie discutate. „De ce pui atât de mult detergent pe buretele de spălat vase?” devine comentariul favorit al multora dintre noi, în loc să evidențiem într-un mod inteligent partea bună a lucrurilor: „Îmi place atât de mult când mă ajuți la bucătărie și mai putem povesti despre banalitățile de peste zi!”


fiecare critică, rușinare, blamare sau negativitate să fie urmată de cel puțin cinci comportamente pozitive.

Marea provocare în viața mea, și a celor mai mulți clienți care vin cu relația lor în terapie, este să ce concentrăm mai mult asupra aspectelor pozitive și mai puțin asupra celor negative; inclusiv în momente de haos emoțional sau furtuni psihologice. Potrivit studiilor de lungă durată realizate în laboratorul de analiză a relațiilor de cuplu, din SUA, formula magică dintre pozitiv și negativ este indicat să fie de 5:1 (Institutul Gottman). Adică, fiecare critică, rușinare, blamare sau negativitate să fie urmată de cel puțin cinci comportamente pozitive. Este vorba nu despre ceea ce este pozitiv pentru cel care a greșit, ci pentru cel față de care s-a greșit. Mai concret, fiecare moment în care un porumbel otrăvit a ieșit pe gura mea, trebuie urmat de cinci aprecieri, valorizări și comportamente reparatorii la adresa partenerei mele. În mod cert, raportul de 5:1 este situația ideală, pentru începători și novici în ale inteligenței relaționale este un progres și raportul de 2:1.

Dacă vreunul dintre voi, cei care citiți acest text, sunteți tentați a spune că experimentul este imposibil de făcut deoarece partenerul vostru nu se implică în lucruri bune sau efectiv nu aveți ce aprecia la acesta, cred că, din start, sunteți într-o mare negativitate. Fiecare individ are ceva pozitiv și un set de calități și puncte tari. Pot să-mi imaginez, însă, că este mult mai confortabil și comod să pretindem că noi nu am greșit și că celălalt este o catastrofă ambulantă; decât să ne dezmorțim mușchii relaționali și să învățăm să iubim din plin.


Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA