Fii bun și blând cu tine. Ce este și cum ne construim stima de sine?

De când mă ştiu, am avut o curiozitate aparte în ceea ce priveşte natura umană. Arhitectura aceasta sofisticată şi complexă care ne defineşte ca fiinţe umane a exercitat pentru mine, precum un magnet, o forţă de atracţie constantă. Poate tocmai de aceea, deseori, îmi place să mă aşez într-un loc în care este multă forfotă şi, pe îndelete, să privesc oamenii, să îi observ, să-mi imaginez poveştile lor de viaţă. Şi adesea mă surprind în astfel de momente cum îmi mijesc ochii şi prin fanta întredeschisă iscodesc cu mintea mea acel ceva, aproape imperceptibil, care îi învăluie, cumva diferit pe fiecare. Ştiu că e „ceva” ce nu pot percepe cu niciunul dintre simţurile mele, totuși pot observa cum acel „ceva” le influenţează celor din faţa mea felul în care se manifestă, felul în care vorbesc, atitudinea, chiar şi postura. Acel „ceva” pe care îl scrutez la cei care se plimbă prin faţa ochilor mei mijiți și pe care nu-l pot atinge, dar care totuşi transpare din ei toţi, este chiar sensul pe care îl dăm propriei noastre valori ca fiinţe umane şi pe care îl numim stimă de sine.

Ce este stima de sine?

Noi, oamenii, avem abilitatea nu doar de a fi conştienţi de noi înşine, ci şi de a ne evalua, de a estima o măsură a cine suntem și a ceea ce putem face. Aşadar, stima de sine se referă la felul în care noi ne vedem, iar gândurile şi credinţele pe care le construim despre noi înşine ne dau calitatea stimei de sine. Etimologic, „a avea stimă” faţă de ceva sau cineva înseamnă a avea consideraţie, a evalua ceva ca fiind important, special, valoros. Aşadar, percepţia subiectivă pe care o avem faţă de propria noastră valoare, ca persoană, ne conturează în sens negativ sau pozitiv stima de sine. Stima de sine este un construct psihologic, cel mai adesea stabil, însă ea poate înregistra diferite variaţii, în funcţie de evenimentele recente, de structura gândurilor, de sănătate şi de aspectul fizic, precum şi de ceea ce ţine de „chimia” internă, dar și de relaţiile pe care le avem.

 


Cum ne construim stima de sine?

Înainte de a vorbi despre modul în care ne dezvoltăm stima de sine, aş vrea să reiau informaţia conform căreia stima de sine reprezintă o estimare, o evaluare, o părere despre sine, adică ceva subiectiv. Altfel spus, stima de sine este o judecată de valoare, o opinie, și nu o realitate obiectivă. Ca să înţelegem mai bine, o realitate obiectivă este ceva ce se susţine prin date observabile, de exemplu: „am ochii albaştri” sau „am o fustă neagră”, este ceva ce nimeni nu poate contesta. Dar atunci când spun „trandafirii sunt cele mai frumoase flori” sau „e atât de plăcut să te plimbi prin ploaie”, acestea sunt opinii, sunt judecăţi de valoare, deoarece altcineva ar putea spune altceva. Prin urmare, datele obiective sunt informații ce nu pot fi combătute, pe când opiniile pot fi eronate, părtinitoare, nefolositoare, inadecvate. Însă aici apare cea mai mare capcană, deoarece adesea interpretăm aceste opinii legate de propria noastră persoană ca fiind adevăruri absolute, realităţi obiective în care credem cu tărie. Și acest lucru vine să întărească ideea că gândurile noastre în care credem cel mai mult au și rolul de autosugestie. Iată cum, în cazul unei stime de sine influențate de o evaluare negativă, ajungem să ne confruntăm cu stări de depresie, anxietate, dependențe, perfecționism etc.

Dar de unde vin aceste credinţe şi opinii despre noi înşine şi cum de am ajuns să le integrăm în personalitatea noastră? Credinţele despre noi înşine sunt un rezultat al experienţelor noastre de viaţă şi ele se formează mai ales în primii ani de viaţă. Ceea ce credem despre noi e ca o concluzie la care am ajuns, bazată pe ceea ce ni s-a întâmplat. Acest lucru semnifică faptul că, la un moment dat, avea sens să avem aceste credinţe. Învăţam despre noi şi despre lume – şi prin ochii şi vorbele celorlalţi. Aşadar, felul în care ajungem să ne cunoaştem pe noi este tributar felului în care oamenii ne percep şi comunică despre noi. E lesne de înţeles că un mediu plin de critică, de abuz va influenţa în sens negativ stima de sine a unui copil, ducând la îndoială de sine, ruşine şi învinovăţire, ulterior la izolare socială şi angrenarea în comportamente de autosabotare. Pe de altă parte, un mediu mult prea generos cu recompensele va umfla, precum o gogoaşă, în sens nerealist stima de sine, efectul fiind transpus în comportamente şi atitudini de revendicare şi îndreptăţire.

Pe de altă parte, ni se poate întâmpla ca, în viaţa noastră adultă, chiar dacă avem o stimă de sine echilibrată, să ne confruntăm cu situaţii foarte provocatoare, percepute ca fiind eşecuri, precum pierderea unei slujbe, dificultăţi financiare, relaţii abuzive, dependențe de substanţe, probleme de sănătate fizică sau mentală. Aceste evenimente ne pot afecta echilibrul stimei de sine, felul în care ne evaluăm în raport cu sine și cu ceilalţi. În asemenea cazuri, un proces terapeutic ne-ar putea îndruma să analizăm astfel de situaţii şi evenimente din perspective care să ne ajute să ne întărim reziliența, să ne mărim fereastra de toleranţă şi să ne creştem speranţa, dar ne-ar oferi și beneficiul unui suport social.


 

Ce putem face pentru o bună stimă de sine?

Ştim cu toţii că nu ne putem întoarce în trecut să schimbăm experienţele pe care le-am trăit atunci şi care ne-au format măsura stimei de sine. Felul în care ne iubim pe noi înşine ne influenţează stima de sine. Aşadar, o iubire sănătoasă, echilibrată, izvorâtă dintr-o bună cunoaştere de sine ne ajută să fim mai încrezători, să putem face mai bine faţă situaţiilor de adversitate, să fim mai deschişi provocărilor, să nu ne fie frică să încercăm şi să învăţăm lucruri noi, să nu ne sperie greşeala, să ne adaptăm mai bine şi mai uşor schimbărilor, să avem relaţii mai bune, să fim mai fericiţi. Dar ce putem face, concret, pentru a ne îmbunătăţi stima de sine şi, implicit, starea noastră de bine?

Oprește ciclul de negativitate. Vocea critică din capul nostru nu face altceva decât să ne saboteze, să ne împiedice să evoluăm. Trebuie să învățăm să o controlăm, așa cum este necesar să ieşim din relaţii toxice sau medii solicitante bazate pe competiţii nerealiste.

Alege să te concentrezi pe partea plină a paharului. O viziune optimistă asupra vieţii ne creşte speranţa şi încrederea în sine. Aminteşte-ţi întotdeauna că există şi beneficii ale unei situaţii. Există mereu în tine şi calităţi, aspecte pozitive, chestii la care te pricepi şi la care eşti bun.

Oferă-ți aprecieri zilnice. Este absolut în regulă să te poţi mângâia pe creştet din când în când, să observi şi să numeşti ceea ce ai făcut bine, să le spui şi altora despre realizările tale. Notează-ţi într-un carneţel, seara la culcare, trei chestii pozitive legate de tine, din ziua respectivă.

Să fii imperfect este ok. Nu-ţi ascunde la nesfârşit vulnerabilităţile. Transformă-le în atribute care te definesc şi de care nu îţi mai e ruşine. Perfecţionismul este desuet, plus că vine la pachet cu o imensă sursă de cortizol, adică de stres. „Suficient de bun” este noul motto al zilelor noastre.

Greşeala face parte din evoluţie. Nu-ţi mai fie frică de greşeală, ea face parte din procesul învăţării. Evaluând greşeala ca pe-o oportunitate, reuşim să ne îmbunătăţim limitele, slăbiciunile, este ca o şansă de a face ulterior lucrurile mai bine.

Fii cel mai bun prieten al tău. „Fii bun şi blând cu tine, oferă-ți compasiune şi sprijin” este ceea ce le spun adesea clienţilor mei, la finalul unei şedinţe de terapie. Ştiu că, atunci când iau această mantră cu ei, resorturi subtile din personalitatea lor încep să se schimbe.

Ce faci tu, ca să-ţi menţii un nivel înalt al stimei de sine?

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA