Skip to content

Este oribil să fii partenerul anxios, cel, sau mai frecvent, cea care este persuasivă. Cea care atunci când se lovește de o problemă în relațiile sale simte nevoia să o rezolve cât mai repede, să o înlăture imediat. Doar este deosebit de nociv să mergem la culcare supărați! Aceea pe care tăcerea celuilalt o omoară – nu lent dar sigur ci rapid și sfâșietor. Fiecare oftat al partenerului, fiecare grimasă de dezamăgire, fiecare privire îndreptată în altă parte pentru a te evita este ca o lovitură de cuțit în inima ta! Mintea ta nu poate concepe: „Cum să nu vrei să rezolvi cât mai repede fiecare divergență, să înlături fiecare mic obstacol întânit în drumul relației?“

Păi uite așa… pentru că fiecare sac maximizator, care face din țânțar armăsar, are peticul lui minimizator care evită problemele! Asta este situația cel mai frecvent întâlnită dar se poate și invers: cupluri în care bărbatul este partenerul persuasiv iar partenera este cea care evită cu orice preț conflictul dar și rezolvarea problemelor. Chiar și cu prețul evitării complete a celuilalt.

Ajungem să ne asumăm inconștient aceste roluri în functie de temperament dar și de experiențele noastre anterioare – în funcție de relația pe care am avut-o cu părinții noștri, persoanele de atașament primar din viețile noastre sau de experiențele dureroase din relațiile noastre anterioare.

Poate atunci când erai mică, de câte ori nu erai cuminte, ți se aplica tratamentul tăcerii și al respingerii: părintele rămânea supărat mai mult timp pe tine, fără să îți vorbească sau tratându-te aspru și rece. Of… ce pedeapsă nedreaptă: cel din partea căruia te aștepți să primești dragoste, afecțiune și ghidaj pentru a deveni mai echilibrat este cel care te va respinge dacă nu vei corespunde așteptărilor. Și de cele mai multe ori, indiferent ce vei face, nu vei corespunde… Mulți dintre noi mânați de veșnica nemulțumire pleacă în căutarea perfecțiunii, pe când alții renunță și se mulțumesc cu eticheta de „niciodată îndeajuns de bun“: „Dacă niciodată nu e bine, de ce să mă mai chinui? Nu voi mai face nimic!“ se pot gândi copii expuși criticii excesive.

Odată ajunși adulți, vom căuta inconștient compania unui partener care să ne confirme ceea ce credem despre noi. Și cine poate face mai bine asta, decât cineva care se aseamănă cu cei care ne-au condus cândva către aceste credințe? Oricât de minunat îl considerăm pe cel de lângă noi la începutul relației noastre, în perioada de îndrăgostire, ulterior vom descoperi, dacă suntem atenți, modele de interacțiune similare celor cu care suntem deja obișnuiți, încă din copilariile noastre. Faptul că unii se agață și au nevoie de explicații și soluții (care să fie cum și când vor ei) iar celălalt se închide în sine, ignoră și se îndepărtează, este unul dintre aceste patternuri. Mai ții minte cine altcineva te-a mai resprins așa? Sau cine te cicălea și critica așa?

Disperarea resimțită de partenera anxioasă, sentimentul dureros al abandonului și repingerii ne este atât de familiar celor mai multe dintre noi încât nu mai necesită detaliere. Este important însă să realizăm de unde vine și mai ales că, de cele mai multe ori, nu are legătură cu partenerul ci cu noi și rănile noastre din trecut. Numai conștientizând sursa comportamentului nociv, putem începe să îl modificăm. Din păcate, nu îl putem schimba pe partener – deși multă lume își propune. Singurul lucru pe care îl putem schimba este propriul nostru comportament. Avem șanse ca aceasta să atragă după sine și schimbarea celuilalt. Așa cum spunea renumita expertă în relații, Dr. Harriet Lerner: „Este nevoie de doi pentru a dansa tango. Este sufucient unul singur pentru a face lucrurile mult mai bune în relatie.“

Toți venim cu răni din trecut, dar vestea bună este că relația este terenul cel mai propice pentru vindecarea acestor răni.

Odată ce am ajuns la acest grad de conștientizare despre noi înșine și am început să ne privim cu mai multă înțelegere și compasiune este bine să încercăm să facem același lucru și față de partenerul nostru. Nimeni nu a avut o copilărie sau o viață perfectă înainte de relația în care ne aflăm acum, deși unii susțin asta. Toți venim cu răni din trecut, dar vestea bună este că relația este terenul cel mai propice pentru vindecarea acestor răni.

Dar ce se întâmplă cu partenerii evitanți? Studii ale Institutului Gottman au aratat ca 80% dintre cei care se închid în ei sunt bărbați. De ce? Din punct de vedere al evoluției, bărbații sunt mult mai bine echipați pentru a detecta amenințările, potențialele pericole. Și dacă în urmă cu ceva timp pericolul era reprezentat de un animal sălbatic care era pe cale să atace, astăzi pericolul vine din partea celui de lângă noi, în acele momente în care relația noastră se transformă în teren de luptă.

℗PUBLICITATE



De obicei, sub evitarea din comportamentul partenerilor noștri se află multă neîncredere în sine și în forțele proprii, se află vocea unui părinte critic care le reliefează în permanență îndatoririle. Printre acestea este și aceea de a fi puternici. A fi puternic, de cele mai multe ori înseamnă, în cultura noastră, a nu-ți arăta emoțiile, a nu vorbi despre sentimente și a evita orice discuție care te-ar putea duce în această zonă de vulnerabilitate. În funcție de puterea vocilor critice din mintea partenerului nostru dar și de critica pe care i-o administrăm noi, aceștia pot ajunge să evite încât nu se mai implică deloc, nu doar în sarcinile casnice cotidiene ci și în viața emoțională a cuplului. Așa cum exemplificam și mai sus „Dacă tot ce fac nu e îndeajuns de bun, mai bine nu mai fac nimic!“. Pe de altă parte, în disputele pe care le avem, mulți bărbați au nevoie de timp și spațiu. Au nevoie să se calmeze, să se gândească și apoi să treacă la rezolvare.

Cuplul de psihologi americani, Julie și John Gottman, reputați cercetători în domeniul psihologiei relaționale, propun câțiva pași simpli de rezolvare a crizelor. În primul rând, când ne aprindem, trebuie să luăm o pauză de minim 20 de minute. Atât cel persusiv, care este disperat să rezolve rapid problema, trebuie să ofere spațiu, dar și partenerul care simte nevoia să se închidă, trebuie să anunțe când simte că va fi dispus să reia discuția. Când ne simtim ”inundati” de emoții este mai bine să păstrăm distanța pentru a nu spune sau face lucruri regretabile, de care este răspunzător creierul nostru emoțional. În această pauză este bine să ne gândim la altceva, nu tot la ceartă, să avem o activitate relaxantă care să ne ajute să ne deconectăm de la emoțiile copleșitoare: să citim, să practicăm mindfulness, să ne uităm la un film sau serial amuzant care ne face plăcere, să facem o plimbare.

Studiul psihologiei relatiilor ne ajută să identificăm foarte repede tiparul după care interacționăm în relații cât și rolurile pe care le jucăm în interiorul acestor tipare. Cu toate acestea, nu înțelegem ce trebuie să facem efectiv până când nu ni se spune clar și răspicat: „Dă-i spațiu, nu te năpusti asupra lui insistând, ci lasă-l! Acordă-i timpul de care are nevoie!“. Sfatul renumitului specialist în psihologia relațională, John Gottman, în principal pentru partea feminina a cuplului este să avem o pornire mai lentă atunci când ne abordăm partenerii pentru o discuție. Nu acuzați, vorbiți despre voi, nu despre celălalt, descrieți situația așa cum o vedeți, nu uitați de politețe!

Ulterior încercați să reparați relația, să aplanați conflictul folosind fraze de tipul: „Îmi pare rău!“, „Permite-mi să mă fac înțeles“, „Dă-mi voie să explic mai bine ce aș vrea să spun“.

Una dintre concluziile studiilor întreprinse de cuplul Gottman pe parcursul ultimelor patru decenii este că ura și neînțelegerile din relații sunt fondate pe faptul că nu ne cunoaștem destul de bine partenerii. Nu le cunoaștem dorințele, sentimentele profunde și aspirațiile. Așa că gândiți-vă care sunt aceste vise și dorințe pentru voi și cum le puteți comunica partenerului, încercând ulterior, să aflați cât mai multe și despre partener. Numai cunoscând profund persoana de lângă voi, puteți accepta influența acesteia în viața voastră și vă puteți întâlni la jumătate.

Sfatul pe care Dr. John Gottman îl dă, în principal bărbaților, dar nu numai, este de a accepta influența partenerelor lor. Recunoaște că și partenerul poate avea idei bune și perspective interesante, care poate ție nu îți sunt accesibile imediat. Din păcate, nu ai cum să ai doar tu dreptate! Arată-i respect celui de lângă tine și vezi ce poți învăța de la el.

Nu în ultimul rând, întâlniți-vă la jumătatea drumului! Arta compromisului stă în a înțelege că „Fiecare câștigă și pierde în același timp câte ceva… important este să ajungi să te simți înțeles, respectat și onorat în năzuințele tale“, după cum spune John Gottman.

Deși în lupte simțim nevoia să câștigăm, putem clădi fericire până la adânci bătrâneți dacă recunoaștem în fiecare criză șansa de a crește, învăța și progresa dând sens vieții noastre.

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1