Fals tratat de bârfologie

Încrederea și onestitatea ar trebui să facă o bună chimie, uneori chiar o casă bună, cu o capacitate asumată de a (ne) păstra secrete. Astfel, am putea avea fișa de temperatură a unei prietenii apropiate. Să fii capabil să păstrezi confidențialitatea unor destăinuiri pe care un prieten ți le-a încredințat cu titlul de informație personală, cu un caracter restrâns, nu este același lucru cu păstrarea unui secret periculos care îl pune în pericol pe prietenul respectiv sau pe alte persoane. Chiar și într-un grup de prieteni ajungem să vorbim unii despre alții. Doi prieteni vorbesc despre un al treilea atunci când el nu este de față. Fiecare dintre noi bârfim, fie că o recunoaștem, fie că nu. Spunem cu ușurință că nu ne plac bârfitorii, dar uităm că fiecare dintre noi bârfim.

Bărbații și femeile vorbesc la fel de mult sau la fel de puțin. Nu cred că există diferențe semnificative în ceea ce privește cantitatea de informație confidențială schimbată. Și în ceea ce privește bârfa am aceeași părere. Atât femeile cât și bărbații bârfesc la fel de mult. Oricât am vrea noi să părem de neatinși de dorința de a bârfi, tot o facem.

Bârfa a fost și este studiată de către numeroși autori din sfera științelor umane. Psihologii au analizat bârfele. Biserica ne vorbește despre clevetire și clevetitor. Așadar, bârfa este recunoscută și analizată.

Sfântul Vasile cel Mare spune: „clevetirea este a vorbi în lipsa fratelui, cu scopul de a-l defăima, chiar dacă ceea ce se spune este adevărat.”


Bârfa ne ajută să prezicem cine ne este prieten şi cine nu”, spune profesorul Feldman Barrett de la Universitatea Northeastern.

Un proverb spune că  „niciodată nu ştii cu adevărat cine îţi e prieten şi cine duşman până nu se sparge gheaţa.”

„Trei oameni pot păstra un secret, numai dacă doi din ei sunt deja morți.” – Benjamin Franklin


Nu există puritate morală, nu există om care să nu bârfească. La baza bârfei, pe care englezii o numesc „gossip„, se află eliberarea emoțiilor care pot varia de la fericire la mânie. Se spune că, din punct de vedere social şi psihologic, bârfa este folositoare pentru că ajută la iniţierea şi la întărirea relaţiilor dintre oameni. Deci, cu alte cuvinte bârfa este reconfortantă. Bârfa poate destinde o atmosferă încordată. Bârfa ne facem să râdem și să ne simțim bine, de aceea ea poate fi considerată o terapie… o terapie bună atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Și probabil că cel mai mare avantaj al bârfei este acela că dacă nu am vorbi despre alții, am fi obligați să vorbim despre noi… Și de multe ori este mult mai sigur pentru noi să nu o facem.

Studiile arată că femeile sunt mai fericite şi mai sănătoase dacă bârfesc în mod regulat. Asta deoarece nivelul de progesteron (hormon feminin) creşte, iar acest lucru are ca efect direct scăderea nivelului de stres. De asemenea, se pare că, în cazul femeilor, bârfa creşte pofta de viaţă. Deşi femeile sunt cunoscute drept experte în domeniu, şi bărbaţii bârfesc la fel de mult, mai ales la telefon, conform unui studiu al Centrului de Cercetare a Problemelor Sociale (SIRC) din Oxford, Marea Britanie.

33% din bărbaţi poartă astfel de discuţii aproape zilnic la telefon, în timp ce numai 26% din femei preferă această modalitate. Diferenţele nu se opresc aici. Bărbaţii preferă să bârfească cu partenera de viaţă, cu prietenele şi cu colegii de serviciu, în timp ce femeile bârfesc cu alte femei şi cu membri ai familiei şi oferă mai multe detalii confidențiale.

Inconştient şi involuntar ne ascultăm instinctul de a ne destresa prin bârfă, ajungând la o stare interioară de linişte!

Recunoaște că bârfești și chiar dacă uneori regreți acest lucru, continui să faci asta. Bârfa te ajută să uiți de propriile probleme. Te relaxează și te apropie mai mult de cei care cu care bârfești. Se naște o complicitate. Bârfești cu cei în care ai încredere.

Cred că bârfa este o terapie atât timp cât nu face nimic rău celui bârfit. Când aflu că am fost bârfită zâmbesc și trec mai departe. Cum fac asta? Gândindu-mă că discuțiile despre mine pot fi terapeutice la fel cum discuțiile mele despre ceilalți sunt terapeutice, iar asta nu poate decât să mă facă să zâmbesc.

Bârfa este veche de când lumea și va continua să existe atât timp cât va exista lumea. Nu fi ipocrit(ă) și recunoaște că și tu bârfești! Însă ar fi bine să o faci cu măsură și chiar cu… dragoste!

Distribuie acum

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Mai multe articole de Simona Ioniță

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA