Skip to content

„Am și eu o problemă: sunt mama a trei băieți pe care îi cresc singură și simt din ce în ce mai mult că nu mai fac față. Mă enervez din orice și nu îmi mai convine nimic, nici măcar mie nu îmi place comportamentul meu, atunci când mă supăr. Aș vrea să îmi spuneți ce să fac.“ Acesta este un mesaj sosit în poșta electronică a Paginii de Psihologie.

Aș vrea să încep prin a vă mulțumi pentru curajul de a ne scrie! Să fii părinte este poate una dintre cele mai mari provocări ale vieții, iar deschiderea de a primi sprijin și idei din exterior este o dovadă minunată de vulnerabilitate și un model atât pentru copiii noștri, cât și pentru adulții din jur. 

Atunci când avem foarte multe responsabilități, când muncim mult și când ne este foarte dificil să găsim timp de relaxare pentru noi înșine, este foarte posibil să ajungem să ne simțim copleșiți, să realizăm că „nu mai facem față“ și că „ne enervăm din orice“. În situații de stres, ni se întâmplă uneori să reacționăm impulsiv și să facem greșeli, iar asta are o explicație biologică, în modul de funcționare a creierului nostru. Amigdala, regiunea din creier responsabilă de emoțiile noastre, se activează atunci când ne enervăm, ne frustrăm, ne supărăm, dar și atunci când ne bucurăm și ne entuziasmăm. Partea creierului care este responsabilă de gândirea rațională, rezolvarea de probleme și de controlul impulsurilor este cortexul prefrontal. Problema apare atunci când, în cazul unor emoții foarte intense, cortexul prefrontal nu mai funcționează pentru câteva momente. Este ca și cum amigdala ar acoperi cortexul, iar emoțiile nu mai au niciun filtru, nu mai există nicio barieră în calea exprimării lor și fac ce își doresc – atunci apar de multe ori țipetele, reproșurile, amenințările, cuvintele urâte, comportamente despre care spunem apoi că „nu le-am putut controla“, „nu am vrut să fac sau să spun asta“, „nu știu ce a fost cu mine“. Este în regulă, așa ne naștem toți și este important să fim blânzi cu noi și să înțelegem că:

  • Amigdala este prima care apare în dezvoltare, iar pentru cortex, durează peste 25 de ani să ajungă la maturitate;
  • Tuturor ni se poate întâmpla ca amigdala să preia controlul și să avem momente de răbufnire emoțională;
  • Putem să folosim o serie de tehnici de liniștire care să ne ajute în aceste momente, care să îi ofere copilului un model pozitiv și să-l facă să se simtă în siguranță;
  • Avem responsabilitatea ca, după o astfel de ceartă în care am făcut sau am zis lucruri mai puțin plăcute, să ne întoarcem în relație și să încercăm să reparăm. Perfecțiunea ne cere să nu greșim niciodată și ne împiedică să reparăm atunci când o facem, însă greșelile sunt imposibil de evitat, iar repararea este un proces vindecător și extrem de valoros în creșterea copiilor.

Sunt câteva lucruri pe care putem să le facem atunci când simțim că începem să simțim multă furie, semn că amigdala noastră s-a activat și că urmează să nu mai putem raționa normal. 

℗PUBLICITATE



  1. Să înțelegem care ne sunt „butoanele fierbinți“, adică ce anume ne enervează, pentru a învăța din aceste experiențe și pentru a ne ajuta pe viitor să reacționăm, poate, mai bine în situații similare. Putem să reflectăm la următoarele întrebări:  „Cât de important este asta pentru mine, oare de ce m-a supărat atât de tare?“, „Este o luptă pe care merită să o duc sau pot să o las să treacă?“, „Care sunt rezultatele pe care le caut?“, „Care este motivul real pentru care mă enervează acest lucru?“
  2. Să învățăm care sunt semnele timpurii ale declanșării furiei la noi, de exemplu: agitație, transpirație, respirație accelerată, creșterea pulsului și a tensiunii, strângerea stomacului, înroșirea feței, tensionarea corpului etc.
  3. Atunci când recunoaștem că ne-am activat emoțional, ce ajută este, în primul rând, să încercăm să nu facem rău – nici prin cuvinte care pot răni foarte tare și nici prin lovituri care pot lăsa urme adânci în dezvoltarea copiilor noștri.
  4. Să ieșim, apoi, din situație și să încercăm să ne liniștim. Tehnicile de liniștire sunt potrivite atât pentru adulți, cât și pentru copii, așadar le putem oferi acestora din urmă un model excelent de reacție la situații de furie, frustrare, supărare. Putem testa mai multe astfel de tehnici până identificăm ceva ce funcționează pentru noi în astfel de situații; astfel, putem să – respirăm adânc (inspirăm 2 secunde, expirăm 4 secunde și repetăm, până ni se reglează pulsul), să ieșim afară la o plimbare rapidă în jurul blocului, să bem apă, să ascultăm câteva minute muzică, să vorbim cu cineva apropiat, care știm că ne poate conține emoțiile sau, pur și simplu, să stăm câteva momente singuri pentru a ne da voie să ne calmăm. Ce mai poate ajuta în aceste momente este chiar și simpla rostire cu voce tare a ceea ce simțim – „Mă simt foarte furioasă în acest moment, am nevoie de câteva minute să mă liniștesc, voi merge în camera cealaltă și discutăm după.“
  5. În final, să ne întoarcem în relație și să reparăm. Cu multă auto-compasiune, știind că e normal și că uneori, când suntem copleșiți de tot ce avem pe suflet, se întâmplă să și greșim, iar asta nu înseamnă că suntem noi defecți în vreun fel, ci doar că suntem oameni; e important să mergem către copii și să recunoaștem deschis: „Îmi pare rău că am țipat la tine, putem discuta despre ce s-a întâmplat?“, „Îmi pare rău, am fost foarte furioasă și nu am reușit să mă calmez la timp, nu este în regulă felul în care ți-am vorbit.“ Acesta este momentul în care îi putem învăța pe copiii noștri o lecție extrem de valoroasă: este normal și perfect în regulă să simțim orice, însă nu este ok să avem orice comportament, este ok să fiu furios însă nu este ok să țip sau să lovesc și deși nu pot controla ce emoții am, pot să controlez cum reacționez la ele.

Deși toate aceste situații extrem de dificile, care ne activează foarte mult ca părinți, ne fac să vrem doar să le depășim, să le supraviețuim, ele reprezintă de fapt adevărate oportunități de învățare pentru copil, de „înflorire“, așa cum le numește Daniel Siegel – în aceste experiențe, copiii pot învăța despre relații, li se poate dezvolta creierul și caracterul le poate căpăta noi valențe. În cartea Creierul copilului tău, D. Siegel și Tina Bryson detaliază cum putem folosi ca părinți toate momentele – și cele stresante, și cele adorabile – pentru a-i ajuta pe copii să devină oameni responsabili, atenți, rezistenți și, în definitiv, ei înșiși în această lume.

Pentru părinții de băieți, cartea scrisă de Michael Thompson și Dan KindlonCrescându-l pe Cain. Să ocrotim viața emoțională a băieților, poate fi de mare ajutor, iar pentru înțelegerea modificărilor din perioada adolescenței și pentru o relație cât mai armonioasă cu aceștia, Daniel Siegel oferă o sumedenie de explicații și resurse în Vâltoarea minții.

În final, vă las cu asigurarea pe care ne-a făcut-o Kent Hoffman în teoria Cercului Siguranței: ca părinți, avem voie să greșim de șapte ori din zece, cu condiția să revenim și să reparăm deopotrivă relația, mesajul și comportamentul, pentru a avea relații cât mai armonioase și mai împlinite cu copiii noștri. 

Andra Stoian - Psiholog, consilier de parenting, trainer și facilitator de grupuri de suport pentru adolescenți, cu experiență de 7 ani în activități cu copii și adolescenți și în coordonare de proiecte educaționale într-unul dintre cele mai mari ONG-uri din România. Pasionată de oameni, training și educație, iubește muzica, plimbările și cărțile. Visează la o lume în care drepturile tuturor oamenilor sunt respectate.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1