“Ești ca și taică-tu! Te porți ca și maică-ta!”

Cum ne alegem partenerul de viață? De ce atâtea cupluri sfârșesc prin a divorța sau trăiesc cu resemnare o viață de cuplu lipsită de pasiune și bucurie? De câte ori nu ați auzit reproșuri ca și „parcă îl văd pe taică-tu, nervos și furios mai tot timpul”, sau “vorbești într-una ca și maică-ta”. Sau să aveți sentimentul că vă purtați ca și părintele la care detestați acea trăsătură? Eu nu voi fi niciodată ca mama, așa “cicălitoare” și o femeie care a renunțat să fie femeie și s-a sacrificat pentru noi. Sau așa “rece și distant” cum era tata, mereu “nemulțumit de viața lui, nu-i puteai intra în voie”. “La noi în familie, mama lua deciziile, și ea era și cu munca, pe tata nu puteai conta, el făcea ce spunea ea. Și realizez că soțul meu așteapta la fel, ca eu să am inițiativele, dacă nu spun eu, atunci el nu are nicio problemă să nu facem. E mai boem de felul lui, ca și tata. Cel mai bine se simte când este lăsat în pace și stă retras în camera lui. Mă simt singură așa cum mă simțeam în copilărie, fără sprijin, neprotejată„. “Amândoi părinții erau reținuți în exprimarea afecțiunii, nu țin minte ca tata să mă fi îmbrățișat sau lăudat, mă controla mereu ce fac, mama era și ea distantă, rar mă lua în brațe și mă mângâia, mereu atentă să nu îl supere pe tata, nu țin minte să fi vorbit vreodată cu mine despre problemele mele, îmi spuneau mereu că <poți mai mult>, <ești prea leneș>. Acum îmi dau seama că îmi este greu să vorbesc despre cum mă simt și evit mereu conflictele, mai bine <dispar> din relații când apar probleme așa cum făcea mama, să îi mulțumesc pe alții, să le fiu pe plac de teama că voi fi criticat și abandonat. Și ca toate partenerele mele de până acum au fost reci și nu m-au plăcut cu adevărat.

Conform teoriei Imago dezvoltate de Harville și Helen există câteva răspunsuri pentru alegerile partenerilor care par că nu au o logică anume sau o motivație ascunsă, însă scopul relației de dragoste este vindecarea noastră și spijinul de a redeveni compleți, să recuperăm acele părți din noi “pierdute” sau incomplete. Să devenim ființe împlinite, fericite, pline de viață. Ce se întâmplă cu alegerile noastre?

1. Ne alegem partenerul care are trăsăturile negative ale părinților noștri; sau

2. Proiectăm asupra partenerului trăsăturile negative ale părinților noștri; sau


3. Îl provocăm pe partener să își dezvolte acele trăsături negative ale părinților noștri.

Este ca și cum am retrăi alaturi de partenerul nostru acele experiențe emoționale negative trecute. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este tocmai nevoia noastră de a fi compleți, de a ne dezvolta acele trăsături pe care, de-a lungul vieții noastre le-am pierdut. Avem această șansă de vindecare și dezvoltare alături de partenerul nostru.

nevoia noastră emoțională implică cel mai mare efort și cea mai mare rezistență din partea partenerului


Se spune, pe bună dreptate că “iubirea vindecă”, acea iubire matură, conștientă, fără manipulare și abuz este vindecătoare prin faptul că partenerul de viață răspunde nevoilor mele emoționale. Problema apare din momentul în care conștientizăm că nevoia noastră emoțională implică cel mai mare efort și cea mai mare rezistență din partea partenerului. Acolo unde este însă rezistența cea mai mare este și nevoia cea mai mare de dezvoltare a noastră. De exemplu, dacă nevoia mea este cea de afecțiune și tandrețe este posibil ca partenerului să îi fie dificil să mi-o ofere pentru că a trăit într-un mediu în care afecțiunea fizică nu era exprimată, însă efortul lui de a fi tandru și afectuos îmi răspunde nevoilor mele dar în același timp și nevoilor partenerului. Devenind afectuos își va dezvolta o parte a lui care a fost “pierdută”, își va recăpăta o parte a sinelui său. Sau dacă nevoia noastră emoțională este de apreciere și partenerul, așa cum era unul dintre părinți, este hipervigilent la greșelile mele, critic și cu o nevoie foarte mare de “a avea dreptate”, datorită experiențelor de respingere pe care le-a trăit, atunci efortul lui de a fi apreciativ va vindeca și nesiguranța lui il va ajuta să devină din ce în ce mai puțin critic și mai relaxat.

Un prim pas pentru cupluri este ca fiecare să conștietizeze care sunt trăsăturile negative și pozitive ale părinților lor, care sunt acele trăsături pe care le-au preluat de la ei, “ce am de la mama, ce am de la tata” (“mi-e frică de conflicte ca și tatălui meu, sunt cicălitoare ca și mama”) și care sunt acele trăsături negative ale părinților mei pe care le are și soțul/soția mea. Schimbarea ambilor parteneri pentru a răspunde nevoii celuilat este începului procesului de vindecare și maturizare emoțională pentru a avea acea viață de cuplu armonioasă, caldă și plină de bucurii.

Distribuie

Domnica Petrovai

Domnica Petrovai – psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatoare a companiei MIND EDUCATION & HEALTH.

Mai multe articole de Domnica Petrovai

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA