Skip to content

De această dată, întrebările mele au mers către unul dintre jurnaliștii din țara noastră pe care-i apreciez tare mult. Este o ardeleancă fâșneață, plină de curaj, și o revoluționară cum rar mi-a fost dat să văd. Viața ne-a creat mai multe contexte în care să ne întâlnim și nu știu cum a fost pentru ea, dar eu am simțit imediat că este omul pe care cu drag l-aș păstra prin preajmă. Așa că, mai mult sau mai puțin întâmplător, am creat diferite contexte prin care să facem ceva pentru români. Din fericire, planurile comune nu se opresc aici, iar pentru anul care vine ne punem și mai serios pe treabă, căci… Dacă nu noi, atunci cine? Și dacă nu în această viață, atunci când? Dragi cititori ai Paginii de Psihologie, de această dată la #EpicTalk, am onoarea de-a purta o conversație adevărată cu Paula Herlo.

Gáspár: Paula, cei mai mulți dintre noi te cunosc de la știrile PRO TV și din emisiunea „România, te iubesc!” Dar – Cine este Paula Herlo? Desigur, dincolo de jurnalistul care a realizat mai multe campanii ce ne-au emoționat pe toți, precum „Tu știi ce mai face copilul tău?” sau „Există viață după moarte”, ca să amintesc doar două dintre succesele tale în televiziune.

Paula: Nici eu nu știu exact. Sunt suma experiențelor trăite până acum și a oamenilor de care m-am înconjurat. Sunt un om cu bune și rele, cu orgolii, dar empatic, sociabil și (ocazional) cu simțul umorului. Am un sistem de filtrare extrem de performant, care nu mă lasă să mă apropii decât de oameni care-mi seamănă și cu care am ceva în comun. Sunt și plăcută, și neplăcută, sunt un om care încă se scrie și se rescrie.

Gáspár: Prima noastră interacțiune a fost în 2014, atunci când i-ai luat un interviu renumitului expert în parenting și neurobiologie interpersonală Daniel Siegel, în cadrul unei conferințe pe care acesta o susținea în premieră pentru România, invitat fiind de către Pagina de Psihologie. Iar cea mai recentă întâlnire a noastră a fost în luna octombrie, tot la un eveniment de parenting, intitulat „Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare“. Astfel, îmi este imposibil să nu te întreb – Ce înseamnă parenting pentru tine? Crezi în această nouă formă de raportare a adulților la copii, numită inteligență parentală?

Paula: Când am devenit mamă, mi-am dat seama că toți copiii se nasc perfecți și că doar noi îi putem strica. Așa că m-am apucat să citesc, ca să-i stric cât mai puțin, pentru că știu că fac greșeli. Citesc cărți scrise de specialiști, nu ca să învăț cum să-mi cresc copiii, ci ca să înțeleg tehnici și metode prin care să le pot descifra emoțiile. Citesc ca să mă descopăr pe mine, să-mi înțeleg traumele și să le țin departe de ei. Iar dacă asta înseamnă inteligență parentală, #partikip.

Gáspár: Și dacă tot suntem la capitolul parenting și familie, fiindcă știu că ai doi copii, aș vrea să te întreb – Când te-ai simțit cel mai vulnerabilă în relația cu copiii tăi? Iar dacă ar fi să te gândești la drumul parcurs de tine, din casa în care ai crescut și până în prezent – Ce anume te face să te simți cu adevărat mândră de persoana care ai devenit?

Paula: Am avut momentele mele de vulnerabilitate când avea Vladimir complicata vârstă de 2 ani și aveam senzația că nimeni nu se mai înțelege cu el. Atunci am citit cel mai mult și atunci am aflat că momentele lui de criză sunt cele în care eliberează emoții. Și am stat lângă el, și l-am iubit dincolo de valul de furie care venea din el. Înainte, dacă aș fi văzut asemenea scene, aș fi judecat mama că nu-și educă pruncul. Azi, văd totul cu alți ochi – ochii mamei care înțelege că cei mici sunt munți de emoții pe care nu le pot exprima.

Gáspár: În 2016, m-ai onorat cu scrierea unui citat pentru prima mea carte, Copilul invizibil, și vreau să-ți mărturisesc că mi-ai făcut o mare bucurie și îți voi rămâne recunoscător o veșnicie pentru încrederea cu care m-ai învestit. Pentru un autor novice, prima carte este un moment de maximă vulnerabilitate și emoțiile care-l vizitează sunt de-o intensitate rară. Care este relația ta cu cărțile? Ce-ți place să citești? Ce planuri editoriale ai?

Paula: Citesc, de când am învățat să citesc. Am iubit cărțile, pentru că mă refugiam în diverse lumi și mă așezam în scene de poveste. Am fost un copil cu imaginație într-o perioadă de austeritate, în care doar poveștile ne dădeau culoare. Citeam mult și haotic. Începeam mai multe cărți și le terminam pe rând. Așa fac și azi.

Planuri editoriale n-am, pentru că am citit prea multe cărți bune ca să scot eu una proastă. Și totuși… aș putea avea planuri, în condițiile în care coincid cu planurile tale și punem în pagină ideea avută la conferința „Cultivarea inteligenței parentale“. Dacă autor n-am fost în stare să fiu, măcar să mă lansez în calitate de coautor.

Gáspár: Evident, nu pot încheia acest subiect fără să te întreb – În ce relație ești cu copilul tău invizibil, cu fetița Paula?

Paula: Sunt într-o relație de acceptare și împăcare. O prietenă bună a mea îmi spune că n-am nevoie de terapie, pentru că mă cunosc atât de bine, încât știu exact ce puncte din trecutul meu apasă prezentul. Și cred că are dreptate, pentru că de multe ori m-am întors la copilul invizibil pe care l-am pus să închidă niște uși ce rămăseseră netrântite. Sunt într-o relație de echilibru cu mine, și asta îmi dă o stare de bine.

Gáspár: Anul trecut, în 2016, ai urcat pe scena TEDx București și ai susținut prezentarea cu titlul Empathy + Revolt = Change (Empatie + Revoltă = Schimbare), un discurs pe care-l recomand cu încredere tuturor celor care știu că puterea de schimbare se află în noi toți. Legat de asta, sunt tare curios să aflu – De unde îți aduni energia pentru a face tot ceea ce faci, în cadrul campaniilor tale sociale și umanitare?

Paula: Mi-am dat seama într-un moment foarte dureros că, dacă oamenii nu mișcă ceva, societatea nu se schimbă cu nimic. Și am realizat că noi, jurnaliștii, avem o putere extraordinară, pe care m-am hotărât să o pun în slujba bolnavilor și a copiilor necăjiți. Într-un fel pe care încă nu mi-l explic, întreaga mea activitate de voluntariat s-a dus înspre copiii foarte bolnavi. Atât de suferinzi, încât la un moment dat am avut un moment de cumpănă, pentru că am realizat că pierdusem mai mulți decât reușisem să ajut. Și atunci, într-un moment de jale cumplită, după un telefon primit de la mama unui băiețel care murise, am vrut să renunț. Doar că, de fiecare dată, m-am remontat și am mers mai departe cu și mai multă energie. Și dacă azi mă agit și ajut la construirea unui spital pentru copiii bolnavi de cancer, e pentru că nu mai vreau să simt niciodată acel sentiment de neputință pe care l-am trăit de atâtea ori, când m-am întrebat dacă pruncii ăștia sunt uciși de boală sau de condițiile din spital?

Gáspár: Ai moștenit această perseverență și îndârjire de la vreun membru din familie? Cine sunt modelele tale în viață?

Paula: Când eram copil, mă uitam la mama ca la omul care reușește să rezolve orice. Mai apoi, bunica maternă e muntele de demnitate la care mă raportez. Deși trăia la țară într-o perfectă orânduire patriarhală, bunica a reușit să se impună în fața bunicului prin atitudine. Nu se temea de nimeni și de nimic. Dacă se supăra pe el, îl pedepsea în cele mai originale moduri: îmi amintesc foarte clar cum, într-o vară, pentru că se enervase foarte tare pe el, i-a gătit o săptămână varză călită – pentru că știa că nu-i place. Avea un incredibil simț al umorului și era femeia la care se uita toată lumea cu respect în sat.

℗PUBLICITATE



Gáspár: Ești președinte onorific al asociației „Dăruiește viață și știu că, în această perioadă, sunteți într-o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unei clinici integrate – proiect pe care și noi, cei care păstorim Pagina de Psihologie, ne-am dori să-l susținem. Cum anume putem ajuta? De ce aveți nevoie, pentru a da viață acestui obiectiv atât de necesar pentru copiii diagnosticați cu cancer?

Paula: În acest moment, avem autorizația, locul unde-l vom construi (în curtea Spitalului Marie Curie) și jumătate din bani strânși. Ne mai trebuie 4 milioane de euro. Ne puteți ajuta ducând vorba mai departe: anul acesta e ultimul în care firmele cu cifra de afaceri sub 1 milion de euro mai pot direcționa 20% din impozitul pe profit către o cauză socială. Deci e ultimul Crăciun în care firmele mici mai pot ajuta! De altfel, eu sper că toate companiile vor folosi această facilitate fiscală ca să ajute un proiect sau altul, pentru că altfel banii se duc la stat – care știm foarte bine că investește în orice, mai puțin în sănătate.

Persoanele fizice pot dona lunar 2 euro printr-un SMS la 8844 cu textul SPITAL. 

Gáspár: În momentele în care ne-am conversat, am observat un foarte fin și elegant simț al umorului, pe care-l deții. Ești genul de persoană optimistă? Tipul de om care, în situații grele, reușește să se detensioneze prin umor?

Paula: Da. M-aș plictisi foarte tare, dacă aș fi o tristă care se ia prea în serios. De altfel, de câte ori simt că mă iau în serios, mă iau și la mișto. Am văzut atâția triști în jur pătrunși de propria importanță, încât ar fi și păcat să bag și eu capul în poză. Bunica mea avea o vorbă, când voia să atragă atenția asupra unui lucru nepotrivit: „D’aia nu ne plouă Dumnezeu!” Așa cred și eu azi. Că nu ne mai plouă a belșug, că prea ne-am îndrăcit. Și nu mai vedem dincolo de propriile like-uri. Că trăim într-o lume paralelă, în care ne întâlnim doar când mai avem câte un interes de enunțat. 

Gáspár: Și, dintr-o altă perspectivă – Care sunt oamenii sau ființele ori lucrurile care te fac să zâmbești, chiar și atunci când cerul tău este înnorat?

Paula: Copiii mei. Niciodată nu pot fi tristă în prezența lor. Sunt amândoi un munte de energie și fericire – și de fiecare dată ei mă fac să râd. De altfel, simțul umorului a fost un criteriu de selecție important când am construit prieteniile. 

Gáspár: Cred că pe noi ne leagă câteva trăsături psihologice comune (din modestie și bun simț, nu voi aduce laude propriilor persoane, deși cred că este ceva sănătos, contrar psihologiei simțului comun). Însă, te-aș întreba – Care este cea mai importantă revoluție a vieții tale? Și – La ce ai renunțat, pentru a rămâne loială acestei revoluții?

Paula: Dacă ar fi să mă uit la copilul Paula Herlo versus adultul de azi, revoluția vieții mele e tot parcursul devenirii mele. Copil fiind, aveam toate datele să mă pierd în mulțime. Am crescut într-o familie modestă, cu posibilități materiale limitate. N-am strălucit în niciun domeniu și nu promiteam nimic. Eram doar fetița aceea mică, ce a avut întotdeauna încredere în ea. Și abia azi am înțeles că felul în care mama ne-a crescut, împotriva curentului acelor vremuri, în care autoritatea era importantă în relația cu copilul, a contat enorm în tot ce-a însemnat parcursul meu de până acum.

Gáspár: Se apropie cu pași repezi sărbătorile și sunt curios să aflu – Tu cum îți vei petrece acest sfârșit de an? Și, fiindcă noi toți avem dreptul să cerem ceva de la Moș Crăciun – Tu, Paula Herlo, ce dorești să-ți aducă Moșul? Apropo, de asta, dacă eu aș fi un copil de 5 ani care a aflat că nu există Moș Crăciun, dar care totuși vrea să creadă în bunătatea umană și în #PutereaRelațiilor – Cum mi-ai explica existența Moșului?

Paula: O să facem Crăciunul acasă, cu familia. Mă emoționează reacțiile copiilor când primesc cadouri și-mi place să gătesc pentru masa de Crăciun.

De la Moș, nu-mi doresc mare lucru: pijamale și un pulover de cașmir. Și dacă tot e așa de amabil și drăguț cu toată lumea, aș vrea să-mi aducă și vestea că s-au strâns banii pentru Spitalul de Oncopediatrie.

M-am gândit de multe ori cum aș explica asta copiilor mei. Și de fiecare dată mi-am spus că adevărul e cel mai important: i-aș spune ca Moș Crăciun e energie pe care nu o vedem, dar o simțim. E energia care ne duce către gesturi frumoase, către o stare de care să ne amintim cu drag.

Gáspár: Am ajuns la finalul conversației noastre, iar tradiția #EpicTalk cere ca și intervievatorul să răspundă la o întrebare – Paula, este ceva ce ai vrea să mă întrebi? Ceva simplu, la care un bărbat și un psiholog obișnuit să poată răspunde, te rog.

Paula: Când ne apucăm de scris? PS: cafeaua o dau eu.

Gáspár: Paula, promit că, imediat ce intrăm în 2018, îți lansez prima invitație de lucru și mă voi asigura că publicul va afla de proiectul nostru, pentru ca în noul an să apară prima carte semnată de Paula Herlo și Gáspár György.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1