Skip to content

Fiecare dintre noi are o poveste personală cu mâncare. Încă de la începuturile vieții noastre, așa cum învățăm să relaționam cu cei dragi, la fel învățăm să dezvoltăm conexiuni și cu alimentele care ne asigură supraviețuirea. Și pentru că urmează sărbătorile Pascale, mai exact câteva zile în care corpul se poate bucura de cele ale gurii, am invitat-o la #EpicTalk pe Mihaela Bilic, medic nutriționist, alături de care am purtat o conversație adevărată – sinceră și curajoasă – despre poveștile umane dintre minte, corp și suflet.

Gáspár: Mihaela, noi ne-am întâlnit „întâmplător“, în 2016, la Conferința Social Media For Parents, în cadrul unui panel de experți care aveau să promoveze sănătatea sub diverse forme: alimentară, relațională, educațională, medicală și ludică. Îmi amintesc foarte clar prezentarea susținută de tine, mai ales că ai subliniat lipsa de nocivitate a unei felii de pâine cu untură – fel de mâncare ce mi-a trezit imediat o serie de amintiri din copilărie. La tine în familie cum era? Care sunt cuvintele cu trimitere la „ale gurii“ care-ți activează amintirile din memoria de lungă durată?

Mihaela: Erau cartofii prăjiți într-o cratiță roșie cu smalțul sărit, făcuți de mamaie pe sobă. Jumătate dintre ei se lipeau și deveneau o crustă crocantă care trebuia spartă cu furculița. Deci acești cartofi lipiți erau deliciul copilăriei mele – și de atunci nu i-a mai reușit nimeni.

Gáspár: Ești, probabil, unul dintre cei mai vizibili medici nutriționiști din țara noastră, unul care evită extremele atunci când vine vorba despre alimentație și care manifestă o deschidere evidentă spre psihologie și spre sufletul uman. Tot în urma întâlnirilor noastre mai mult sau mai puțin întâmplătoare din 2016, îmi amintesc despre curiozitățile tale în sfera mindfulness. Cum vezi tu legătura dintre corp și minte? De ce crezi că practica mindfulness sau starea de prezență conștientă este importantă, atunci când vorbim despre corpul uman și despre alimentație?

Mihaela: Mâncarea este unul dintre puținele elemente din viața noastră care poate fi apreciat cu toate cele cinci simțuri. Ea excită și satisface văzul, auzul, mirosul, atingerea și gustul. Iar simțurile țin de corp, de senzație fizică, de emoții. Mintea, în schimb, trăiește cu gânduri și idei, într-o lume virtuală; mintea nu simte. În concluzie, trăirea vieții presupune simțit, presupune folosirea corpului. Iar mâncarea este doar unul dintre elementele prin intermediul cărora putem simți.

Gáspár: Știu că anul trecut ai publicat ceea ce a reprezentat prima carte pentru copii scrisă de un medic nutriționist din România, ABC de nutriție, și care, cu mândrie recunosc, se află și în recomandările mele din librăria online susținută de PaginaDePsihologie.ro. Pornind de la conținutul acestei cărți… Care sunt cele mai importante lucruri de care un adult este bine să țină cont, atunci când e vorba despre alimentația copiilor?

Mihaela: Un copil „bine crescut“ înseamnă un copil care este ajutat să experimenteze și să descopere preparatele culinare, alimentele, un copil care să-și folosească simțurile pentru a aprecia mâncarea. Suntem cu toții diferiți, când vine vorba de relația cu un aliment și – dacă nu descoperim în copilărie cât mai multe produse – riscăm să devenim adulți cu o alimentație monotonă, plini de restricții, interdicții și judecăți negative despre mâncare. Învățăm să ne placă un aliment prin experimentare, iar esența unei alimentații sănătoase este diversitatea și moderația. Și ambele se învață în copilărie.

Gáspár: Aici, la #EpicTalk, și de altfel pe întreaga platformă paginadepsihologie.ro, precum și în majoritatea discursurilor noastre, ale terapeuților relaționali, promovăm puterea vulnerabilității – desigur că mă refer la o vulnerabilitate exprimată într-un context inteligent – și de aceea, îți mărturisesc ceva și îți cer o părere de specialist. Eu sunt un mare iubitor de cola, dar știu din folclorul urban, din emisiunile TV despre nutriție și din postările de pe rețelele de socializare că este nocivă tare; iar din motive de sănătate de ceva timp am ales să o consum foarte rar spre deloc. Care este adevărul despre efectele adverse ale acestei băuturi și în ce cantități este „recomandat“ să o consum? Apropo de asta, în viața ta există astfel de alimente, care activează rușinea? Și spun că provoacă rușine mai ales din cauza prejudecăților sociale și ale criticilor ce vin cu atâta ușurință din partea celor care ne văd.

Mihaela: Și eu sunt un fan al acestei băuturi, cu precizarea că aleg varianta zero, adică fără zahăr. Când vine vorba de mâncare, nu trebuie să fim idealiști, ci mai degrabă să ne facem alegerile având în vedere compromisul. Nimic din ceea ce este comestibil nu poate fi toxic – doza face otrava. Așa că, din când în când, un pahar de băutură carbogazoasă nu ne pune sănătatea în pericol. Eu aleg varianta zero, ca să nu „cheltuiesc“ 7 lingurițe de zahăr într-un pahar de lichid. Zahărul acela prefer să-l consum sub formă de prăjitură.

Gáspár: Rămânând tot la capitolul vulnerabilitate, ce te face să te simți vulnerabilă, când vine vorba despre viața profesională? Dar în plan personal? Și care este cea mai recentă experiență în care ai dat dovadă de curaj? Desigur că în mod intenționat am pus aceste două concepte (vulnerabilitatea și curajul) în același context, deoarece din punctul meu de vedere vulnerabilitatea este o premisă necesară pentru a manifesta un act de curaj.

Mihaela: Profesional, îmi asum faptul că nu le știu pe toate, așa că îmi recunosc vulnerabilitatea, spunând „nu știu“. Și eu consider că a-ți recunoaște vulnerabilitatea e un mare curaj, însă și o oportunitate de a învăța, de a descoperi, de a cunoaște. Iar pe plan personal, după ani de zile în care am luptat să fiu „deșteaptă și independentă“, recunosc că – deși am reușit – lucrul acesta nu mi-a adus nicio satisfacție. Acolo unde se termină demonstrațiile, cred că începe viața trăită în mod autentic. Deci, da, am curajul să spun că nu le știu pe toate și să mă bucur că, în fiecare zi, viața îți poate aduce o surpriză.

Gáspár: În bucătăria ungurească, există această tradiție culinară prin care se îmbină dulcele cu săratul: carne cu sos de fructe, supă-cremă dulce sau caș dulce din ouă. Sunt delicii care mă fac să salivez imediat, dar despre care știu, de asemenea, că pot produce un real dezgust pentru mulți alți oameni. De aceea te întreb: Cât de mult din ceea ce ne place și ne displace are legătură cu biologia personală și cât este educație sau obișnuință?Tot legat de acest subiect, mi-am amintit că multă vreme am evitat, cu mare viteză și perseverență, măslinele, iar în ultimii ani m-am surprins observând o oarecare plăcere gustându-le. Care să fie explicația?

℗PUBLICITATE



Mihaela: Ne naștem cu patru gusturi de bază: dulce, amar, acru, sărat. Din combinația lor împreună cu peste 10.000 de mirosuri, rezultă o gamă infinită de arome pe care le putem percepe. Deci gustul se educă, se dezvoltă și, culmea, evoluează. Atenție, ne naștem și cu o neofobie, care presupune reticența față de tot ce e nou, inclusiv în materie de gust. Ea trebuie depășită cu răbdare și perseverență. Așa că nu puneți etichete definitive, de tipul „îmi place“ sau „nu-mi place“ un anumit produs. Fiți deschiși și degustați orice aliment, ca și cum l-ați consuma pentru prima oară; gustul este ca un mușchi, așadar, el trebuie folosit și antrenat, ca să se dezvolte.

Gáspár: Fiindcă se apropie sărbătorile de Paște – și asta ne duce cu gândul la festinurile de pomină în familiile de altădată, aș vrea să te întreb: Din practica ta clinică, ce diferențe privind nutriția ai observat la tinerii de azi, față de părinții lor? Mai contează pentru ei meniurile tradiționale? Și cum se comportă tinerii în comparație cu precedentele generații, când vine vorba de „îndopatul“ la masa de sărbători?

Mihaela: Din păcate, tinerii nu mai știu să gătească, deși în continuare sărbătorile rămân legate de tradițiile culinare românești. Asistăm la un fenomen ciudat: căutăm cu toții de sărbători, la restaurate sau în magazine, să cumpărăm produsele după care sufletul nostru tânjește. Preparatele tradiționale au o componentă afectivă de care nu putem face abstracție. Cât despre îndopat, este – din nou – un obicei care ține de valorile cu care am fost crescuți: abundența alimentară era un semn de bunăstare într-o familie și atunci, măcar de sărbători, trebuie să demonstrăm că ne putem permite să avem frigiderul plin.

Gáspár: Un alt subiect intens discutat și despre care aud multe păreri este cel al consumului de apă. Da, știu că unele mesaje de interes public amintesc de un minim de doi litri de apă băută zilnic; însă, știu și de la alți cunoscuți că, la modul cel mai real, pentru noi este greu de respectat cu strictețe această recomandare. Realitatea ta care este? Câtă apă e nevoie să consumăm? Și câte lichide consumi tu?

Mihaela: Consumul de lichide trebuie să ia în calcul nu doar apa băută ca atare, ci și apa conținută în alimente. În afară de ulei, care are doar grăsime și 0% apă, toate produsele alimentare conțin apă: 90% în fructe și legume, 87% în lapte, 70% în carne și făinoase etc. Când ne referim la consumul de lichide, trebuie să luăm în considerare faptul că tot apă înseamnă și ceaiul, cafeaua, laptele, ciorba, mâncărurile cu sos. Iar eu nu pot fi dată ca exemplu, pentru că mie nu-mi place apa, deci am fost obligată să găsesc alte tipuri de lichide care să-mi asigure hidratarea zilnică. Deci, iată, există și alte soluții decât să bei apa ca atare.

Gáspár: La capitolul evenimente neprogramate, cu toții ne putem aminti diversele întâlniri întâmplătoare care ne-au schimbat viața. Acum, în mod evident, nu pot trece mai departe fără să te întreb: Crezi în divina coincidență, când e vorba de alimentație? Știind că mâncatul și televizorul (sau filmul) sunt strâns legate între ele în lumea de azi, fiindcă împreună pot să încingă sau să răcească o relație, care este filmul pe care mintea ta îl leagă, cel mai mult, de un sortiment alimentar? (Dacă există un astfel de film.) Dacă nu, despre ce îți imaginezi că ar fi un film bun, în care mâncarea ar avea un loc de cinste?

Mihaela: Legătura dintre film și mâncare, la mine, a fost construită altfel: mănânc popcorn doar când mă duc la film. Și asta, dacă e vorba de cinematograf. În schimb, serialele preferate vizionate din canapeaua proprie sunt automat legate de prezența înghețatei.

Gáspár: În ceea ce privește planurile tale editoriale, aș fi ipocrit să spun că habar nu am ce urmează, însă, pentru cititorii noștri, te rog să ne dezvălui aici: Cu ce ne vei surprinde în viitorul apropiat? Și care este bucătăria ta preferată de pe glob?

Mihaela: Este vorba despre o carte a cărei prefață ai scris-o tu, prin care încerc să pun capăt războiului cu mâncarea. Este mai mult decât o carte de nutriție; este o pledoarie pentru schimbarea percepției și a atitudinii pe care o avem față de mâncare. Iar titlul e mai mult decât sugestiv: Am mâncat. O fi păcat? În ceea ce privește bucătăria mea preferată, aș spune că e cea mediteraneeană, dar, de fapt, e cea italiană – adică paste și pizza în toate variantele și sotimentele.

Gáspár: Una dintre tradițiile seriei #EpicTalk este invitația mea ca partenerul de conversație să-mi adreseze la rândul său o întrebare. Așadar, Mihaela, care este întrebarea ta?

Mihaela: Gáspár, tu cu ce-ți hrănești sufletul? Dar corpul? Dar mintea?

Gáspár: Mihaela, mulțumesc mult pentru această conversație adevărată și pentru timpul acordat, știu cât de încărcat este programul tău și apreciez bunăvoința ta. De ceva ani încerc să-mi hrănesc sufletul prin cultivarea unor relații – cu o mână de oameni la care țin foarte mult, cu Divinitatea și cu Sine. Corpul, în ultima vreme, și-a cerut drepturile și am ales să-l ascult și să-l hrănesc cu mai mare atenție – am înlocuit cafeaua cu ceaiul, cola cu apa și grăsimile cu salatele, iar sedentarismul cu yoga. De minte am grijă prin practica mindfulness, prin cărțile pe care le citesc și prin muzică (sunt un mare iubitor de muzică). De altfel, cred în triada minte, corp, suflet și am înțeles destul de clar că pentru o viață trăită din plin fiecare element al acesteia are nevoie de atenția mea conștientă.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0