Emoții copleșitoare sub lupă: rușinea versus vina

Ruşinea este un răspuns emoţional la ceva anume considerat a fi greşit din punct de vedere etic sau ceva condamnabil. Resimţim ruşinea şi mai puternic, atunci când suntem expuşi la ceea ce ne ruşinează, adică la obiectul ruşinii. Însă, dacă ar fi să comparăm emoţia de ruşine cu cea de jenă, ruşinea are ataşat de ea şi un gând sau o acţiune care rămâne nedescoperită celorlalţi sau care nu poate fi divulgată, are un caracter secret. Deşi emoţia de jenă poate fi destul de intensă, ruşinea este un sentiment mult mai substanţial, deoarece vizează şi această latură a caracterului nostru moral, și nu doar pe cel social sau cel ce ţine de imaginea de sine, aşa cum este cazul sentimentului de jenă sau de stânjeneală.

Ruşinea îşi are originea în evaluarea gândurilor şi acţiunilor noastre corelate cu standarde de natură morală. Ruşinea, considerată în mod obişnuit o emoţie, poate fi asociată şi unui gând, unei stări sau unei condiţii. Familia de origine este cea care ne furnizează cele mai puternice mesaje şi stereotipuri legate de identitate şi valori. Aşadar, ceea ce nu este conform acestor instanțe morale declanşează în noi emoţia de ruşine.

Brené Brown, cercetător al emoţiei de ruşine şi autor de cărți, spune că: „Ruşinea este o emoţie sau o experiență intens dureroasă prin care credem despre noi înşine că nu suntem adecvaţi, că suntem defecţi şi, prin urmare, nu suntem demni de iubire şi de acceptare – ceva ce noi am experimentat ori am făcut sau nu am reuşit să facem şi care ne face nedemni de apropierea celorlalți. Nu cred că emoţia de ruşine este de ajutor sau că poate fi productivă. De fapt, cred că ruşinea este mai degrabă o sursă de comportament distructiv şi dureros decât o soluţie sau o vindecare.

Brené Brown a studiat incidența emoţiei de ruşine în raport cu diferenţa de gen şi a descoperit că femeile resimt ruşinea în mai multe zone ale vieţii lor, decât bărbaţii. Aşadar, femeile experimentează emoţia de ruşine în ceea ce priveşte felul în care arată corpul lor, în raport cu abilităţile de mamă – „dacă este o mamă bună, dacă își creşte copiii bine„, legat de bani şi de muncă, de carieră, de sănătatea ei mentală şi fizică, de sex, de înaintarea în vârstă, de religie; femeile se ruşinează atunci când sunt încadrate în anumite stereotipuri sau etichetări, când sunt nevoite să le vorbească altora despre un eveniment traumatic al vieţii lor. Ceea ce le face pe femei vulnerabile la ruşine, luând în calcul toate aceste arii de viaţă enumerate mai sus, este strâns corelat cu acele părţi din noi pe care le reprimăm și pe care Brené Brown le numeşte „identităţi nedorite„.


Pentru a putea face față emoţiei de ruşine, dezvoltăm anumite mecanisme de funcţionare, de reglare a emoţiei. Aşadar, atunci când simt rușine, unii dintre noi tind să o evite sau să o anuleze prin mecanisme de retragere, ascundere, tăcere şi păstrare a secretului care a generat rușinea. Alţii tind se accentueze această emoţie prin încercarea de a găsi apreciere. Iar alţii tind să lupte împotriva acestei emoţii încercând să obţină putere sau avantaje în relaţiile cu ceilalţi, să fie agresivi şi să utilizeze emoţia de ruşine pentru a-și contracara propria ruşine.

Se aseamană dar nu sunt la fel

Uneori, linia de demarcaţie între ruşine şi alte emoţii din acelaşi spectru poate fi foarte fină sau confuză. Cercetătorii emoţiilor însă fac distincţii clare între ruşine, vină, jenă sau stânjeneală şi umilire.

Ne dăm seama de diferenţa dintre emoţia de ruşine şi cea de vină după felul în care vocea noastră internă analizează situaţia și experienţa pe care o traversăm. De exemplu, tot Brené Brown ne explică printr-un exemplu: „Dacă aseară am fost la o petrecere şi am stat până târziu, am băut mult, a doua zi la serviciu nu mă simt în formă, sunt mahmur şi am pierdut o şedinţă, atunci îmi aud vocea internă spunând: «Sunt un ratat, nu sunt bun de nimic!» Acesta este emoţia de ruşine. Dacă, pentru acelaşi scenariu, vocea internă ne spune: «Ce chestie prostească am făcut. Nu m-am gândit prea mult!», aceasta este emoţia de vină.


Diferenţa dintre ruşine şi vină se traduce prin percepţia subiectivă despre sine, corelată cu unul dintre următoarele două gânduri: „Sunt o persoană nedemnă, inadecvată, rea” sau „Am făcut ceva nepotrivit, rău”. Aşadar, depinde mult pe ce ne concentrăm, când ne analizăm emoţia: fie pe sine, adică pe cine sunt şi cum sunt, fie pe comportament, adică pe ceea ce am făcut.

Vinovăţia apare atunci când gândesc: „Am făcut ceva în neregulă şi vreau să încerc să fac schimbări.” Ea poate avea un rol funcțional în diferite contexte de viață, deoarece este corelată gândului prin care admit că am făcut ceva care îi va răni pe alții și, prin urmare, vreau să iau măsuri pentru a corecta răul făcut.

Resimţim emoţia de jenă sau de stânjeneală atunci când tocmai realizăm ceva de genul: Nu-mi vine să cred că fermoarul de la pantaloni mi-a fost deschis timpul!„ Este o emoţie de intensitate moderată, atunci când ne regăsim ca fiind „mai puțin…”, şi care apare de obicei ca urmare a unei acțiuni, a unei gândiri sau a unor cuvinte pe care în cele din urmă le considerăm ca fiind „amuzante” sau „inofensive”.

Ne simţim umiliți, atunci când cineva ne spune: Ești cel mai prost student pe care l-am avut vreodată!” Acest sentiment de umilire apare atunci când alții ne spun, în mod intenţionat şi exagerat, lucruri ce ne fac să ne ruşinăm.

Ruşinea este o emoţie care creează nenumărate disfuncții în diferite arii ale vieții, ea fiind corelată puternic cu tulburări alimentare, de comportament, adicţii, depresie, suicid, hărțuire, violență, agresiune. Emoţia de vină însă, pe de altă parte, arată indici invers corelaţi cu aceste tulburări. Persoanele care reuşesc să îşi schimbe direcţia de analiză a vocii interne şi să şi-o asume, s-o facă să fie credibilă, au rezultate mult mai bune la indicii corelaţi cu măsurarea tulburărilor mai sus menţionate.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA