Skip to content

Părinții au un rol esențial în modelarea minții unui copil. Relația pe care părinții o stabilesc cu copilul și experiențele pe care le facilitează această relație oferă cadrul în care se structurează mintea unui copil. Prin prisma relației cu părinții și a experiențelor pe care le oferă aceasta, copilul învață principalele teorii despre sine, despre ceilalți și modul de funcționare al lumii. Cu alte cuvinte, o relație sigură și predictibilă oferă copilului nenumărate experiențe prin care el învață că lumea este un loc sigur, că el este demn de iubirea celorlalți și că oamenii sunt de încredere, așa cum o relație impredictibilă și nesigură îl învață pe copil că el este neimportant, că lumea este un loc periculos și că nu se poate baza pe ceilalți.

Toate aceste experiențe timpurii creionează o imagine șablon despre sine și ceilalți prin intermediul căreia copilul își va interpreta viitoarele relații sau experiențe. Într-un limbaj mai simplu, putem spune că experiențele de relaționare timpurie reprezintă principalele lentile prin care copiii se vor vedea pe sine în această lume și vor interpreta ceea ce li se întâmplă.

Ce putem face?

Stabiliți cu copilul dvs. o relație care să ofere spațiul de siguranță necesar pentru o dezvoltare corespunzatoare.

  1. Acceptați emoțiile de disconfort ale copilului ca fiind naturale și firești (validați emoțiile).
  2. Ajutați copilul să înțeleagă modul în care se simte și să își conștientizeze emoțiile.
  3. Încurajați copilul să reflecteze la propiile emoții și să facă distincția între emoțiile personale și cele ale altor persoane.
  4. Încurajați copilul să își imagineze perspectivele altor persoane.
  5. Învățați copilul cum să se liniștească sau să își modifice starea emoțională negativă.

Fiți sensibili la nevoile emoționale ale copilului. Experiențele care au legatură cu satisfacerea acestor nevoi au cel mai mare impact asupra modului în care se dezvoltă mintea unui copil. Dintre acestea, cele mai relevante sunt: nevoia de securitate emoțională, de predictibilitate, de apreciere, de atenție și de autonomie.

℗PUBLICITATE



Puneți accent pe educația minții și tratați copilul ca pe o persoană care posedă „minte“, nu doar nevoi fizice. Vorbiți copilului despre modul în care emoțiile noastre ne influențează comportamentul. Discuțiile despre stările mentale ajută copiii să învețe despre credințele, emoțiile și perspectivele altor persoane. Fiecare copil își dezvoltă o teorie a minții (ințelegerea faptului că ceilalți oameni au dorințe, obiective, nevoi și emoții diferite de ale lor). Teoria minții se dezvoltă gradual în primii ani de viață. Copilul preșcolar are nevoie de sprijinul adulților și de multe exerciții pentru a reuși să identifice cu acuratețe perspectiva celorlalți oameni. Datorită resurselor lor cognitive limitate, copiii preșcolari cred că ceilalți oameni simt aceeași emoție ca a lor și văd lucrurile la fel. Studiile arată că, la vârsta preșcolară, copiii pot să anticipeze mult mai corect emoțiile altor persoane dacă părinții vorbesc cu ei de timpuriu despre propriile stări mentale și emoționale cât și despre cele ale altor persoane (Dunn, și al. 1991).

Folosiți în discuțiile cu copiii termeni care reprezintă stări mentale (de ex. „mă gândesc că…; cred că…“). Utilizarea unui astfel de vocabular îi ajută pe copii să învețe de timpuriu diferența dintre aparență și realitate (teoria minții) și contribuie la educarea unei flexibilități cognitive.

Un studiu experimental arată că: limbajul care vizeaza stările mentale, ajută copiii să învețe diferența între aparență și realitate. Lohman și Tomasello au făcut un experiment în care le-a oferit copiilor de trei ani un obiect înșelător „un pix care lua forma unei flori de plastic“. În faza inițială, cercetătorii au măsurat nivelul copiilor de a înțelege credințele false (ex. măsura în care ei înțeleg că uneori oamenii cred lucruri care nu sunt adevărate). În faza a doua, copiii au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup a fost instruit în utilizarea cuvintelor care reprezintă stări mentale și emoționale. Ei au fost informați despre natura înșelătoare a obiectului și au exersat folosirea termenilor de genul: „cred că este…, știu că este…“. De exemplu, când adultul îi întreba „Ce crezi că este…?“, copilul era încurajat să răspundă: „Mă gândesc că este o floare“. Copiii din celălalt grup au avut sesiuni similare, dar adultul nu i-a antrenat în utilizarea termenilor care reprezintă stări mentale (copiii erau întrebați: „Ce este aceasta…?“ și încurajați să răspundă: „Aceasta este o floare…“). După sesiunile de instruire, cercetătorii au evaluat abilitățile copiilor de a înțelege credințele false. Rezultatele arată că, prin folosirea unui limbaj specific, copiii pot învăța despre modul în care funcționează mintea lor. Aceste rezultate sunt foarte importante pentru părinți deoarece le arată modul în care ei contribuie prin limbajul pe care îl folosesc, la dezvoltarea abilității copiilor de a-și explica și interpreta ceea ce văd sau trăiesc.

Sorina Petrică este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, formator invitat al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și expert în diferite programe de sănătate relațională pentru copii și familie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1