Dragoste la prima vedere sau relație construită în timp?

Analiza statistică a interviurilor care evaluează atracția romantică arată că, în peste trei sferturi din cazuri, îndrăgostirea este un proces care se dezvoltă treptat. În doar 10% din cazuri dragostea a fost prezentă de la prima vedere.

Atunci când oamenii se îndrăgostesc, diferite variabile joacă un rol important în diferite etape. În spatele întregului proces se află aspectele culturale. Încă de la naștere, suntem biasați cu anumite așteptări despre dragoste. În majoritatea sistemelor sociale, expectațiile romantice implică un bărbat și o femeie, și mai puțin parteneri de același sex, care se întâlnesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Când un bărbat și o femeie se întâlnesc, ei împărtășesc aceste așteptări. În etapa de pregătire sau cunoaștere – mai ales atunci când partenerii lucrează în același loc, și atunci când activarea emoțională este reglată – aparențele sunt importante, mai ales pentru bărbați. Dar este important ca cei doi să simtă atracție și față de personalitatea celuilalt. Pentru ca legătura să se producă, este mai ușor dacă cei doi au un background similar, caracteristici, viziuni și maturitate emoțională. Pentru ca romantismul să răsară într-o relație, iubirea trebuie să fie reciprocă și să satisfacă cele mai importante nevoi psihologice ale celuilalt.

Relațiile romantice încep în diferite feluri. Poate să fie dragoste la prima vedere, sau dragostea poate să apară după mai mulți ani de prietenie. O relație romantică începe printr-o întâlnire semnificativă sau poate implica o conectare profundă în timp. În majoritatea cazurilor, etapa de cunoaștere, ca prietenie sau atracție fizică puternică, se transformă  într-o starea de pasiune, iubire romantică  – dezvoltare care este susținută de numeroase studii.


relațiile romantice urmează mai mulți pași, care se succed într-o anumită ordine

Cum se îndrăgostesc oamenii? Numeroase teorii sunt clădite pe ideea că relațiile romantice urmează mai mulți pași, care se succed într-o anumită ordine; astfel procesul de îndrăgostire este descris ca o serie de etape care sunt calitativ diferite. În unele teorii, procesul de îndrăgostire are două etape; în timp ce în alte teorii procesul cuprinde trei sau patru stadii. Dar, toate aceste teorii subliniază diferențele calitative între diferitele  etape sau stadii.

Teoria celor două stadii ale îndrăgostirii implică două etape ale procesului de screening sau selecție. Oamenii selectează într-o primă fază persoanele nepotrivite. Această etapă apare în momentul întâlnirii, și imediat după aceste persoane nepotrivite sunt uitate. Un exemplu tipic este selecția în baza criteriului vârstă. Foarte mulți tineri nu analizează cognitiv persoanele în vârstă deoarece acestea nu sunt percepute ca posibili parteneri romantici. Atunci când un element nu îndeplinește criteriile de selecție, căutarea continuă. Astfel persoanele nepotrivite devin invizibile. În a doua etapă oamenii selectează parteneri care conform judecății personale sunt etichetați ca potriviți.

Normele culturale și sistemele sociale influențează procesul de selecție a partenerilor romantici în doua mari sensuri. Sensul cel mai frecvent este centrat pe normele sociale care recompensează oamenii care urmează norma și îi pedepsește pe cei care se abat de la aceasta. Un al doilea sens este concentrat în jurul oamenilor care sunt percepuți ca potriviți pentru rolul de parteneri romantici. Agenții sociali de la care oamenii învață aceste norme sunt: părinții, profesorii, prietenii și mass-media. Acești agenți recompensează și încurajează conexiunile între partenerii potriviți și descurajează conexiunile între partenerii nepotriviți.


Abia după ce trec de etapa de selecție socială și au ales un partener potrivit, oamenii încep să se îndrăgostească. Conform, unei alte teorii a iubirii diadice, și procesul de îndrăgostire are două etape. În prima etapă, valorile împărtășite sunt foarte importante; iar în a doua etapă nevoia de compatibilitate este aspectul cel mai important.

În primul stadiu al iubirii romantice, similaritatea în viziuni, valori și interese joacă un rol foarte important. Dezacordurile cu privire la valorile personale sunt o limită semnificativă în ceea ce privește posibilitatea unei relații romantice. Studiile de specialitate arată că acei oameni care au capacitatea de a ignora astfel de diferențe în valori, au abilitatea de a intensifica atractivitatea față de partener.

Doar o intimitate crescută poate să asigure cuplului o bază de încredere, care mai apoi va asigura satisfacerea nevoilor psihologice. Cei mai mulți oameni au nevoia să simtă securitate în relație, înainte de a renunța la mecanismele de apărare, și a-și asuma cele mai infantile, imature și oarecum nevrotice nevoi psihologice. Acesta este motivul pentru care complementaritatea emoțională devine un aspect central în etapele viitoare ale relației romantice.

Cea mai renumită teorie tri-stadială despre iubire a fost propusă în urmă cu mai bine de 30 de ani de către Bernard Murstein. Conform acestei teorii, primul stadiu al relațiilor romantice este, cel al stimulării, în care elementele externe precum aparența au cel mai mare impact. Al doilea stadiu denumit generic stadiul valorilor, este definit de atracția care se construiește pe similaritate între valori și interese. Iar în al treilea stadiu, denumit stadiul rolurilor, partenerii cuplului își evaluează funcționalitatea în rolurile asumate și își caută identitatea de cuplu: prieteni, iubiți, colegi de cameră și soți.

Alte teorii stadiale ale iubirii vorbesc despre patru pași caracteristici relațiilor romantice. Una dintre aceste teorii se bazează pe recompense, roluri și norme (și mai puțin pe compatibilitate în ceea ce privește nevoile psihologice). Astfel relația romantică este construită prin: etapa de explorare; etapa de negociere; etapa de angajament; etapa de formalizare a relației.

procesul de îndrăgostire implică aspecte emoționale, comportamentale, mintale și sociale

Una dintre cele mai complexe și comprehensive teorii cu privire la stadiile iubirii a fost propusă de psihologul Avner Ziv. Teoria se bazează pe o serie de interviuri aplicate bărbaților și femeilor, tinerilor și bătrânilor, celor căsătoriți și celor singuri, care au fost invitați să-și descrie experiențele personale despre iubire. O amplă analiză a acestor rezultate arată că procesul de îndrăgostire implică aspecte emoționale, comportamentale, mintale și sociale. Psihologul israelian, a combinat aceste componente și a formulat o nouă teorie a iubirii dezvoltată în patru etape.

Prima etapă, a atractivității, este influențată de experiențele dintre trecut și de atributele care țin de aspectele externe, precum frumusețe fizică. În următoarea etapă a examinării, partenerii își examinează compatibilitatea socială (background-ul social și economic); compatibilitatea intelectuală (nivelul de educație și domeniile de interes); și compatibilitatea emoțională (sentimentul de confort alături de celălalt). Deoarece ambii parteneri cunosc, în special implicit, aceste etape la începutul relației fiecare încearcă să manifeste o imagine  pozitivă despre sine. În a treia etapă, cea a auto-dezvăluirii, intimitatea este creată prin împărtășirea către partener a celor mai ascunde gânduri și emoții, chiar și a celor negative. În a patra, și ultima etapă a expectațiilor mutuale, fiecare partener cunoaște așteptările celuilalt și depune un efort conștient pentru a răspunde acestor expectații (includem expectanțe de natură economică, emoțională, socială și sexuală).

La prima întâlnire a unui cuplu, dacă există atracție între cei doi, relația romantică va începe. Dacă nu există atracție, iubirea nu va debuta. Dacă relația progresează și partenerii se examinează reciproc, și constată că nu există compatibilitate socială, intelectuală sau emoțională, relația se va încheia. Dar, dacă există compatibilitate, relația se va dezvolta mai departe. Odată cu dezvoltarea intimității între parteneri, cei doi vor îndrăzni să-și asume vulnerabilitățile și defectele în fața celuilalt. Dacă unul din parteneri nu-l înțelege pe celălalt sau este speriat de ceea ce descoperă, relația se va finaliza. Dar, dacă cei doi se înțeleg și dau dovadă de empatie față de vulnerabilitățile celuilalt, relația se va îndrepta spre etapa expectațiilor mutuale. Dacă partenerii nu-și satisfac nevoile reciproc, relația va apune. Dacă nevoile și expectanțele sunt satisfăcute, rezultatul va fi dragostea – dependența mutuală și respectul față de independența celuilalt partener.

Care dintre aceste teorii despre dragoste și iubire sunt corecte? Sau mai concret, există o teorie corectă despre iubire? O întrebare critică vizează în special ordinea acestor etape. În teoria lui Murstein (despre stimuli, valori și roluri), spre exemplu, etapa valorilor precede mereu etapa rolurilor? Sau există și cupluri capabile să facă față aspectelor de rol înainte de examinarea similitudinii valorilor? Multe studii clinice arată o evidență scăzută în ceea ce privește existența acestor stadii fixe ale relațiilor de iubire.  Însă, în mod cert aspectul de unicitate și individualitate își spune cuvântul, și dincolo de cercetare și dovezi validate științific există abaterile de la normă și excepțiile care întăresc regula.

Fotocredit Cosmin Tuduran

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA