Skip to content

„Dacă aș avea mai mulți bani, mi-aș putea cumpăra tot ce îmi doresc, deci aș fi fericit(ă) mereu.“ „Dacă aș fi mai slabă, m-aș putea îmbrăca drăguț, deci aș fi frumoasă și mai fericită.“ „Dacă aș găsi persoana potrivită, mi-aș găsi fericirea, deci nu aș mai avea probleme niciodată.“ „Dacă voi fi primul în tot ceea ce fac, nimeni nu îmi va putea imputa nimic, deci voi fi fericit mereu.“ „Dacă aș fi avut altă familie, aș fi fost mai bine, deci mai fericit(ă).“ „Dacă nu reușesc să îmi ating obiectivele până la vârsta de x ani, degeaba m-am chinuit.“ „Dacă copilul meu nu va realiza ceea ce mi-am dorit pentru el, înseamnă că nu am fost un părinte suficient de bun.“ „Dacă partenerul nu mă înțelege, înseamnă că nu ne potrivim.” „Dacă…“

Există mereu un dacă. Există un dacă pentru lucrurile pe care ni le dorim în viitor, un dacă pentru cum ne-am fi dorit să fie lucrurile în trecut, un dacă pentru cum ne gândim prezentul. Și fiecare dintre acești dacă, ne modelează povestea vieții.

Dacăam putea să scriem toate scenariile posibile pentru fiecare moment al vieții, nu cred că am avea suficiente zile și cerneală pentru a le așterne pe hârtie pe toate, ca să nu mai vorbim despre faptul că ne-ar fi dificil să mai și trăim fiecare scenariu în parte. Însă, mulți dintre noi își petrec viața interioară cochetând cu aceste scenarii potențiale, în încercarea de a alege, mereu, cel mai potrivit scenariu pentru viața proprie, ocolind ceea ce ni se pare catastrofal și monstruos.

Ne dorim atât de mult să evităm suferința, tristețea, boala, dezamăgirea, chiar moartea. Și, în încercarea de a alunga într-o gaură neagră tot ceea ce credem că este rău, uităm să trăim, fiind prea ocupați să țesem scenarii și să creăm condiționări. Sperăm că toate aceste scenarii ne vor „cumpăra” mai mult timp. „Dacă doar aș avea mai mult timp…“

Îmi amintesc, parcă s-ar fi întâmplat azi-dimineață, că într-una dintre ședințele mele de psihoterapie, în calitate de client, mai pe la începutul căutărilor mele într-ale terapiei, terapeuta m-a întrebat: „Și, totuși, ce te-a adus în cabinet?“ Bineînțeles că am bălmăjit un răspuns șovăitor: „Să înțeleg și eu mai bine cine sunt și să mă schimb. Am nevoie de o schimbare — nu prea mai merge așa…“ Și am tot continuat să caut să provoc schimbările în viața mea, luni și ani la rând. Din când în când, ea îmi repeta cu blândețe și uneori cu provocare: „Știi, Sabina, schimbarea nu vine dacă tot fugi după ea. Cu cât fugi să o prinzi, cu atât îți fuge printre degete mai ușor. Adevărata schimbare vine nu atunci când orbecăi după ea, ci atunci când accepți locul în care te afli. Schimbarea se întâmplă oricum – vrem, nu vrem – însă devenim conștienți de ea doar devenind conștienți de noi, de lume și de context. Acceptând că suntem într-un anume loc, putem să facem un pas sau altul.“ Cumva, asta a devenit cea mai importantă lecție pentru mine, atunci. „Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești“, așa cum sune și V. Frankl în cartea lui, Omul în căutarea sensului vieții.

Da, ușor de zis. Greu de făcut. Pentru că, știți și voi… „Dacă, cumva, eu stau așa să mă accept și bla-bla și nu se întâmplă nimic? Dacă nu știu când vine momentul de schimbare? Dacă nu îmi place ceea ce descopăr, cum să accept? Dacă apare un alt dacă? Și tot așa, călare pe gânduri, învârtindu-mă în cercuri tot mai mici.“

Cu atât de multe opțiuni și posibilități, cum să acceptăm că suntem într-un loc care nu ne este ok? Cum să acceptăm că ne simțim nelalocul nostru? Cum să nu ne gândim că ar putea fi altfel, dacă am ști, am simți, am face, am fi altfel? Cum să nu sperăm că lucrurile se pot schimba? Cum să nu ne uităm în trecut, la alegerile făcute sau ratate și să nu ne gândim că, dacă am fi făcut ceva diferit, am fi fost mai bine acum? Cum naibii doar să stăm și să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem? Pfff… O aiureală. Dar dacănu e?

Vă propun un joc, ce ziceți? Haideți să ne urmărim șirul gândurilor atunci când ne apare câte un dacă la orizont. Și, în loc să ne schingiuim pentru cum puteau fi lucrurile sau pentru cum ni le proiectăm, să încercăm o perspectivă nouă. Sunteți cu mine?

Ok. Am greșit. Am fi putut face ceva diferit, dacă doar… și încep mustrările de conștiință, învinovățirea noastră, a celorlalți, a lumii întregi etc. Este mult mai ușor să reflectăm la o situație trecută după ce am trecut prin ea, nu-i așa? O dată pentru că nu mai suntem acolo și deja vedem mai multe opțiuni, a doua oară pentru că nici impactul emoțional nu mai e la fel de intens. Însă, indiferent de claritatea pe care o putem atinge după un eveniment sau altul, de cele mai multe ori, de schimbat trecutul nu prea mai putem. Ce putem face în schimb este să înțelegem ce ne-a adus într-un anumit spațiu mental și de acțiune și apoi, înțelegând, acceptând și dezvoltând noi tipare, să acționăm diferit pe viitor în contexte similare. Cum facem asta?

1. Curiozitate în loc de judecată 

„Nu-i așa că e interesant?“ în loc de La naiba, iar am dat-o-n bară“.

Nu-i așa că e interesant că, dintre toate scenariile posibile, mie mi s-a întâmplat asta? Că dintre toate alegerile posibile, eu am ales să fac fix așa și nu altfel? Oare, ce m-a adus în acest punct? De ce aș fi avut nevoie să fac lucrurile diferit? Ce aș putea face pe viitor?

Nu-i așa că sună mai bine decât: Ești idiot. Uite ce-ai făcut. Dacă erai atent(ă). Dacă vorbeai, tăceai, învățai mai bine, mai mult, mai des… etc., nu se ajungea aici?“ Poate. Dar se ajungea în altă parte și nu poți ști ce alte căi s-ar fi deschis de acolo, iar scopul tău nu este să cauți vinovați, ci să îți trăiești viața frumos, păstrându-ți sănătatea mintală și capacitatea de a acționa ca un om supus greșelii, dar care poate înțelege mecanismele psihice după care funcționează și care poate acționa diferit.

℗PUBLICITATE



2. Generozitate în loc de vină

Fii bun, pe bune. Este un slogan pe care îl întâlnesc tot mai des. Mă bucur de fiecare dată, însă mi-aș dori ca el să nu rămână doar atât — un slogan caracteristic unui trend, fie el și foarte umanist, dar care va trece cu trendul.

Fii blând, pe bune. Fii bun, pe bune. Fii sincer, pe bune. Fii uman, pe bune. Fii generos, pe bune. Și începe cu tine. Da, cu toții avem zile proaste, nopți albe, probleme de familie, dificultăți financiare, boli ascunse, visuri neîmplinite. Da, e frumos mesajul lui Gandhi: Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!“ E absolut minunat. Însă, adesea, oamenii interpretează asta doar în ideea de acțiune. Fă ceva ce vrei să fie făcut. Ajută pe cineva, dacă vrei să vezi ajutor. Mută un munte, dacă nu-l mai vrei în calea ta și așa mai departe. E foarte frumos și lăudabil să avem în minte acest lucru, dar mai mult decât atât: Fii bun, pe bune! Și cu tine, și cu ceilalți! Nu doar cu tine, nu doar cu ceilalți. Fii bun, pe bune!

Atunci când te uiți la ceva din tine și din acțiunile tale și ești nemulțumit(ă), nu te biciui. Nu aluneca pe panta urii de sine. E mult prea ușoară și rapidă coborârea. Este mai la îndemână, ce-i drept, ca – atunci când îți vine în minte „dacă, atunci când îl simți și îi vezi consecințele – să ți se pară că ești singurul(a) care a greșit atât de mult, care a ratat, rănit atât. Dar privește-te ca și cum ți-ai privi cel mai bun prieten sau cea mai bună prietenă și nu mai adăuga și tu vină și durere unei situații oricum greu de tolerat și de acceptat. Fii generos cu tine, pe bune! Nu înseamnă să nu-ți vezi greșelile, să-ți negi partea de contribuție la o situație sau alta, ci doar să accepți că și „pata asta neagră“ e tot a ta, dar nu este tot ceea ce ești. Da, poate că nu îți place și nu o vrei, dar cum altfel ai putea să te joci cu alte culori, dacă toată energia ta se învârte în jurul ei — ascunde pata, neagă pata, uită pata, prefă-te că nu-i acolo, alungă pata, acoperă pata, fugi de pată… Abia acceptând-o și privindu-te cu generozitate, compasiune și blândețe, ai să poți să iei pata și să o transformi în ceva cu sens — adăugând culori, texturi, tipare, forme etc. Și chiar dacă ai fi preferat ca negrul să nu existe, de la început, deloc, din principiu, totuși, acceptând că e acolo, ai putea fi surprins(ă) de cât de mult spațiu rămâne, în continuare, pentru tot restul experienței tale.

3. Cere, primește, acceptă susținere și iubire

Aș putea să susțin, cu referințe științifice și teorii psihologice importanța acestui punct, însă aleg o cale mai poetică de a o face:

Nimeni nu e singur pe pământ
(de Adrian Păunescu)

Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.

Singur stai în casă și gândești
Că ești singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părintești
Se aude-un greierat subțire.

O scrisoare-ți foșnește-n mâini,
Un poștaș la ușa ta mai bate,
Latră-n depărtare niște câini,
N-ai să mai cunoști singurătate.

Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plină sete, cineva
îti aduce un pahar cu apă.

Umbre jos și norii sus pe cer,
Cai păscând și soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher

Nimeni nu e singur pân’ la capăt.“

Și pentru că nimic nu este doar rău sau doar bun, vă las aici și o altfel de perspectivă pentru dacă:

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
24,75 lei
Continuă cumpărăturile
1