Cum pot menține cuplurile flacăra aprinsă?
Esther Perel reprezintă o triplă amenințare. Vizionară, frumoasă și incredibil de inteligentă, psihoterapeuta belgiană este autoarea cărții Inteligența erotică: Reconcilierea vieții erotice cu viața de familie, o carte de referință, care a ajutat milioane de cupluri să înțeleagă conflictul dintre intimitate și sex, și modul în care pot rămâne căsătoriți păstrându-și în același timp flacăra pasiunii aprinsă. Discursul psihoterapeutei din cadrul conferinței TED desfășurate în luna februarie, a atras mai mult de un milion de vizualizări în prima lună.
Pe scurt, concepția sa despre cupluri este: intimitatea în relații este frecvent – și în mod inexplicabil – inamicul sexului. Prin intimitate, E. Perel face referire la acel ideal romantic al cuplurilor semi-siameze care trăiesc cu convingerea că dragostea înăbușă misterul în favoarea unei dulci camaraderii. Pentru ca partenerii cuplului să rămână atrași unul de celălalt, e nevoie de distanță, transgresiune, surpriză și joc. E necesar să fim capabili să oferim spațiu, să ne privim partenerii ca persoane separate de noi, misterioase, pentru ca aceștia să rămână obiectul dorinței noastre.
„Dorința este alimentată de necunoscut“, era ideea pe care o accentua Esther Perel atunci când ne-am întâlnit în biroul ei mare din New York. Este formidabilă și profundă; atunci când se uită la tine – sau mai degrabă prin tine – te simți intimidat (ochii ei de pisică de junglă nu ajută).
Aș dori să începem prin a discuta despre relația dintre viața erotică și supraviețuire.
E.P.: Întotdeauna am fost interesată de subiectul supraviețuire și renaștere. Însă, niciodată nu l-am asociat cu erotismul. Am făcut această legătură în timpul unei discuții cu soțul meu, Jack Saul, care este directorul Programului Internațional de Studii ale Traumei, din Drexel. A fost unul dintre cofondatorii Centrului pentru Victimele Torturii. L-am întrebat: când îți dai seama că o victimă a torturii își revine? Când știi că sunt din nou prezenți în această lume? De ce are nevoie o persoană pentru a se reconecta? Se pare că oamenii (reînvie la viață atunci când) sunt capabili să restabilească legătura cu vitalitatea, creativitatea și cu opusul vigilenței. Nu te poți juca atunci când ești vigilent. Nu te poți juca atunci când ești anxios. Nu te poți juca atunci când ești temător. Nu te poți juca atunci când ești neîncrezător. Atunci am făcut această conexiune. Au existat două grupuri în comunitatea de supraviețuitori ai Holocaustului pe care le-am dezvoltat în Antwerp. Erau casele, care tocmai supraviețuiseră, însă se simțea lipsa de viață în ele: de la perdelele aruncate pe jos, la greutatea, anti-hedonismul și incapacitatea de a experimenta plăcerea de a trăi. Apoi, erau casele cu oameni care au experimentat erotismul ca antidot la moarte și care știau cum să se mențină vii; cum să rămână conectați la vitalitate, vibranță, exuberanță, bucurie și forță.
Atunci când m-am uitat la cuplurile care se plângeau de lipsa vieții sexuale, am realizat că există două categorii de cupluri: cuplurile care nu sunt moarte și cele care sunt în viață. Întâlnesc cupluri care își doresc mai mult sex (bineînțeles), însă care își doresc mai degrabă să rămână în contact cu noutatea, vivacitatea și ludicul, pe care sexul le oferă. Atunci când lucrez pe probleme de sexualitate, foarte rar obiectivul este acela de a crește frecvența contactului sexual. Poți să faci sex fără a simți ceva. Femeile au făcut asta vreme de secole. Lucrez la poetica sexului. Lucrez cu modul în care persoana se raportează la propria sexualitate. Practic, munca mea presupune găsirea antidotului la lipsa de vitalitate din cuplu, pe care o consider principala cauză a infidelității.
Pentru a reveni la viață?
E.P.: Da. Acesta este lucrul pe care toată lumea mi-l spune atunci când descrie cum se simte în urma unei aventuri. Simt că trăiesc. De multe ori nu este vorba despre a-ți părăsi partenerul, ci mai degrabă despre a renunța la modul tău de funcționare în cuplu. Și nu e vorba nici despre a-ți căuta un alt partener, cât este despre a căuta un alt sine. (Îți dorești) să te reconectezi cu părți pierdute ale tale sau să explorezi noi fațete ale tale.
Ai menționat mai devreme că curiozitatea este un aspect important al fericirii erotice în cupluri.
E.P.: Da. Vrei ca (partenerul) să fie o persoană care îți stârnește curiozitatea… de fapt, eu cred că oamenii nu reușesc să se cunoască în totalitate dacă NU rămân curioși. Multe dintre persoanele care au intrat în biroul meu au realizat, în urma unei infidelități, că nu își cunoșteau partenerul. De ce să aștepți să fii înșelat ca să descoperi faptul că nu îți cunoști suficient de mult partenerul? Nu este despre a crea misterul. El este acolo, dacă îl poți tolera în contextul tău de viață. Unii devin anxioși și renunță, în timp ce alții rămân deschiși și curioși în raport cu misterul persistent al partenerului.
Este necesar să ne vedem partenerul ca pe o persoană complet separată?
E.P.: Am adresat următoarea întrebare peste tot în lume: Când te simți cel mai atras de partenerul tău? Atunci când văd că este pasionat de ceva, atunci când observ că este în elementul său, atunci când este pe scenă, când este implicat într-o conversație, când observ că alte persoane sunt atrase de el/ea, când se joacă cu copiii, …când mă face să râd, când mă surprinde, când este vulnerabil/ă. (Este atunci când) îl/o vezi în întregime. Nu îi vezi solicitanți, ci radiind. Așadar, emană ceva – generozitate, bunătate, bucurie, forță, influență, persuasiune – orice ar fi acel ceva. Însă tu emani ceva, oferi ceva lumii atunci când radiezi.
Dar nu par oare aceste persoane a fi iluminate datorită aspectelor conștientizate de tine? Adică tu le vezi oarecum diferit.
E.P.: Da. Este ca și atunci când le privești ca unități separate. (O persoană) deja atât de familiară și atât de bine cunoscută, dar care este momentan evaziv și misterios. …Așadar, acolo mai e ceva de descoperit și astfel rămâi fundamental interesat de cealaltă persoană. Să îți dorești să ai relații sexuale pe termen lung cu aceea persoană, să îți dorești să intri în spațiul intim al acesteia, presupune a rămâne interesat.
Permite-mi te rog să te întreb, îmi place când spui că una dintre cele mai bune caracteristici ale Americii ar avea ca rezultat o viață sexuală plictisitoare. Poți să dezvolți puțin? La ce te referi, specific la America?
E.P.: Cred că unul dintre cele mai puternice aspecte ale culturii americane, care este extrem de potrivit în anumite contexte, nu este neapărat de bun augur în altele. Unul dintre aceste aspecte, caracteristice Americii, este pragmatismul. Așadar pragmatismul – abilități de organizare, eficiență, exactitate, directivitate – nu se potrivește atât de bine cu sugestivitatea, misterul, ludicul, seducția și amânarea gratificării, conexiunea între frustrare și excitare.
Americanii își doresc acum, în acest moment, nu-i așa?
E.P.: Da. Americanii nu flirtează, ei punctează. Flirtul înseamnă a te juca cu vârful sabiei. Provine din franțuzescul flirt, care înseamnă a tachina. Se referă la a te juca cu posibilitatea. Nu este vorba despre a se întâmpla. Și nici despre a realiza. Americanii sunt focusați pe îndeplinirea obiectivului și nu pe vis. Sau își doresc să îndeplinească vise, însă piesa de rezistență în tot scenariul este „realizarea”. Mare parte din complexitatea iubirii și a dorinței este ambiguă și tulbure. Nu există alb și negru. O gândire în alb și negru te ajută să finalizezi lucrurile, iar societatea americană apreciază acest mod de gândire.
Ceea ce descrii tu sună oarecum patriarhal. Consideri că femeile – femeia americană – este atât pragmatică, cât și orientată pe rezultat?
E.P.: Da. Cred că cultura are un impact mai mare decât genul. Mai exact, lucrezi cu oameni din întreaga lume. Și este remarcabil cum… toți descriu la fel femeile americane. Și femeile pe bărbații americani. Începi să crezi tot mai mult în ideea că dacă toți acești oameni străini, proveniți din culturi diferite, văd același lucru, atunci ei văd ceva ce este specific acestei culturi. Știi, cred americanii apreciază transparența. Ei cred că onestitatea reprezintă o cură de confesiuni, iar intimitatea implică deschidere totală. Însă poate intimitatea se referă la capacitatea reală de a păstra lucrurile pentru tine. Pentru multe alte culturi intimitatea nu reprezintă neapărat echivalentul transparenței.
De ce pentru noi este?
E.P.. Cred că are mare legătură cu gradul de individualism și izolare (în această cultură). Niciunde în lume oamenii nu sunt atât de singuri cum sunt în această țară.
Și acesta este motivul care se află în spatele nevoii de conectare imediată?
E.P.: Da. Într-o țară în care oamenii sunt atât de singuri, este prezentă și nevoia de conectare rapidă, nevoia de transparență, nevoia de a împărtăși în întregime problemele – nu ești deloc rezervat, deoarece există doar o singură persoană cu care să vorbești, și astfel îi vei spune totul. O mare parte dintre oamenii de aici, nu are pe nimeni altcineva în afara partenerului de viață.
Atunci când vorbești despre „neutralizarea reciprocă a complexității” faci referire la o tactică de supraviețuire în relațiile pe termen lung?
E.P.: Cred că uneori oamenii, cu scopul de a-și asigura iubirea, ajung să neutralizeze complexitatea celuilalt. Întreaga problemă a intimității sună cam așa: „Spune-mi tot, dar nu-mi spune nimic din ce nu pot tolera.”. O rezolvare convenabilă a problemelor presupune a ajunge la un numitor comun cu diversitatea partenerului tău, acceptându-l în mod fundamental, cu toate acele fațete care îți crează frustrare și cu toate pierderile pe care trebuie să le suporți. Doliul pentru ceea ce nu vei avea niciodată, în virtutea de fi cu acea persoană specială.
Și se întreabă încotro se îndreaptă viața lor sexuală?
E.P.: Din punctul meu de vedere, există o conexiune între curiozitate și… a avea parte de un anumit tip de sexualitate. Nu înseamnă a avea contact sexual. Ci mai degrabă despre a avea o anumită sexualitate în relație. Este vorba despre o anumită privire. Partenerii pot avea contact sexual o dată pe lună – și ce dacă? Important este cum se privesc, cum se simt unul în prezența celuilalt, cât de conectați sunt la acea parte din ei înșiși.
Vorbești despre poetica sexualității – nu este vorba așadar doar despre mecanică.
E.P.: Întrebarea pe care obișnuiesc să o adresez, nu este: Ai parte de sex? Ci: Ce înseamnă sexul pentru tine? Unde călătorești în timpul acestuia? Care sunt acele fațete ale tale cu care intri în contact în timpul actului sexual? Care părți din tine le exprimi?
℗PUBLICITATE
Îmi imaginez că acest gen de întrebări trezesc multă rușine în unii oameni.
E.P.: În cazul unora, da.
Așadar… să presupunem că partenerul nu este de acord cu preferințele celuilalt – în această situație lucrurile ar putea să funcționeze?
E.P.: Îți voi da un exemplu. Deci, ești deranjat de faptul că partenerului tău îi face plăcere să se uite la televizor stând pe podea. Astfel că, te întrebi ce ai putea face atunci când cealaltă persoană nu ține cont de nevoia ta. Nu o poți judeca… Acesta este primul lucru pe care îl poți face. Al doilea lucru la care e bine să te gândești se referă la faptul că acea persoană nu a cerut să aibă trăsătura respectivă. Dacă ai de gând să mă accepți, atunci acceptă-mă. Dacă ai de gând să mă cunoști, atunci îmi doresc să cunoști și acea parte din mine. Dacă ești scârbit de ea, o judeci, o negi sau o ridiculizezi, atunci se va ascunde. Pur și simplu voi dispărea. Nu îți voi vorbi niciodată despre aceasta. Dacă este nevoie, dorințele noastre vor fi perfect cenzurate. Nu vrei să auzi despre acea caracteristică a mea, nu îți voi vorbi despre ea. Însă voi căuta alte contexte de exprimare. (Pentru că) nu va stinge.
Ai scris la un moment că atunci când renunțăm la pasiune în favoarea siguranței, realizăm practic un schimb de fantezii. La ce te refereai?
E.P.: Voiam să subliniez faptul că la originea căutării permanenței se află o idee preconcepută potrivit căreia pasiunea este întâlnită doar la debutul relațiilor romantice. Pasiunea este o stare temporară de nebunie, care în mod obligatoriu va fi înlocuită cu ceva mult mai blând și de durată, numit iubire matură. Iubirea matură se naște din cunoașterea partenerului. Iar dacă cumva îți dorești să te bucuri în continuare de pasiune, de cele mai multe ori asta înseamnă că fie nu îți dorești să te dezvolți, fie să te așezi la casa ta sau chiar să te maturizezi. În foarte puține situații pasiunea este privită ca ceva bun. Cu excepția artei. Peste tot în cărți sau filme oamenii par să își distrugă viața prin pasiune, dar cine își dorește în viața de zi cu zi să trăiască așa? Nu există permanență. Realitatea este că totul se află într-o continuă schimbare. Nu există niciun fel de informații care să ateste că ceva este static. (Deci) dacă realitatea este o ficțiune… atunci pasiunea este o alta. Iar dacă renunți la pasiune în favoarea realității, atunci oferi practic o ficțiune pentru alta. Niciuna nu este mai reală decât cealaltă. Și nici mai adevărată. Sau mai stabilă.
Nu eram sigur la ce anume te refereai când ai spus că pasiunea este o fantezie.
E.P.: Pasiunea este fantezie. Însă cred că și realitatea este de multe ori tot o fantezie. Sau o ficțiune, oricum. E o poveste. Nici realitatea nu cred că este mai reală. Cred că odată ce ajungi să iubești trebuie să te confrunți cu faptul că există posibilitatea să pierzi acea iubire. Este adevărul greu de suportat – poți pierde persoana prin moarte, prin boală sau prin faptul că acea persoană iubește pe altcineva. Cred că aceasta este piesa fundamentală.
Anticiparea, intolerabilă, de a fi înlocuit.
E.P.: Că nu ești de neînlocuit, că se poate trăi și fără tine, că nu ești unic. Că altcineva ți-ar putea lua locul.
Dar disconfortul este responsabil de menținerea dorinței, nu-i așa?
E.P.: Este disconfortul creat de cunoașterea realității. Dacă înțelegi această realitate, atunci sunt mai mari șanse de a te prezenta ca fiind cel mai bun. În foarte multe cupluri partenerii nu se prezintă ca fiind cea mai bună alegere. Dimpotrivă.
Aș vrea să te întreb despre bărbați și agresivitatea în viața erotică. Aceasta cred că este o pantă tare alunecoasă și confuzantă pentru unii dintre noi.
E.P.: Acesta este un subiect foarte vast. Atunci când o femeie își dorește ca bărbatul să o seducă, ceea ce urmărește de fapt sunt două lucruri, cruciale pentru a putea experimenta plăcere. Unul vizează nevoia ei de afirmare (narcisistă) – iar perseverența lui este o dovadă în acest sens. Forța cu care el vrea să o acapareze nu are nimic de-a face cu agresivitatea sa, ci mai degrabă cu, cât este ea de irezistibilă. Asta înseamnă să fii aprins (excitat). Stările de excitare sunt legate de cum o face el să se simtă. Aceasta este afirmarea narcisistă.
Al doilea aspect se referă la faptul că îi face (pe bărbați) să nu fie solicitanți pe plan afectiv. Dacă ești agresiv înseamnă că ești sigur pe tine. În termen erotici. Înseamnă că știi ce vrei. Și vei încerca să obții acel ceva, adică pe mine. Prin urmare nu ești fragil. Nu ești dependent… ceea ce înseamnă că nu ai nevoie de îngrijire. Îngrijirea este cel mai puternic anti-afrodisiac pentru femei. Dacă eu ca femeie mă aflu în această stare, joc de fapt un rol matern și unul de iubită dornică de amor. Mă aflu de fapt într-un rol suportiv prin care am grijă de ceilalți. Dacă acest rol este cel mai mare impediment la femei, atunci frica de concurență este cea mai puternică la bărbați.
Adică?
E.P.: Adică agresivitatea (sa) este supărătoare. Că agresivitatea (sa) elimină concurența. Că eu sunt vulgară, că vreau prea mult, că ceva din ceea ce îmi doresc nu este în regulă. Ce îi transmite bărbatului fiecare femeie dintr-un film porno? Și-o dorește. Ba mai mult. Îi place. Nu trebuie să îți faci griji ca bărbat. Nu am de gând să te resping. Nu te vei simți inadecvat. Nu trebuie să îmi faci pe plac. Cei mai importanți trei factori relaționali în sexualitatea masculină sunt frica de respingere, frica de performanță slabă și preocuparea legată de gradul ei de plăcere. Dacă îi place sau nu, asta nu vei ști niciodată. Întotdeauna rămâi cu îndoieli în raport cu acest aspect. Cu cât este mai sexualizată femeia, cu atât mai în siguranță sunt pornirile agresive ale bărbatului. Această idee este valabilă și în cazul relațiilor homosexuale. Doar că între doi bărbați lucrurile sunt mai simple. Aceștia își transmit unul altuia că le place. Și pe deasupra nu mint.
Femeile mint mai mult? Adică se prefac?
E.P.: Da. Nu vei ști niciodată dacă îi place sau nu. Bărbații nu au capacitatea de a minți.
Asta poate fi dificil uneori.
E.P.: Pentru mulți bărbați este un lucru liniștitor. Cred că este o situație pe care cuplurile homosexuale nu o întâlnesc. Pot avea încredere… Cred că întrebarea ta îi vizează mai degrabă pe bărbații din vest. Aceștia fac parte dintr-un mediu bazat pe o ideologie preocupată de a nu leza grupurile minoritare în care agresivitatea masculină este privită ca ceva negativ, datorită abuzurilor de putere care vin odată cu agresivitatea și care au consecințe extrem de neplăcute în mare parte a lumii. Însă nu poți separa agresivitatea de sex… pur și simplu nu vrei să fie dureroasă. Și uite așa femeia ajunge să și le dorească pe ambele. La un moment dat îl vrea blând și cald, ca mai apoi să își dorescă să fie senzual, agresiv și fără milă.
Pentru bărbați este foarte confuzant acest mod de funcționare.
E.P.: Pentru unii da. Însă pe de-altă parte… bărbații pot privi această situație ca pe o oportunitate de exprimare a multiplelor fațete ale personalității lor – nu trebuie să aleagă una sau alta. Fie sunt băieții buni, fie cei răi. Au astfel posibilitatea de a experimenta diferite roluri în relație. Așadar, în loc să privească această situație ca pe un blocaj, o pot vedea ca pe o invitație la diversitate.
Deci secretul presupune înglobarea acestor roluri în personalitatea noastră?
E.P.: Dacă poți. Nu orice relație poate, la fel cum nu orice bărbat poate. Însă există un model care ne arată că așa ar fi mai bine să procedăm. Asta nu înseamnă că avem o viziune segmentată asupra relației. Până și adepții poliamorului nu cred că o relație ar trebui să implice doar sex și cealaltă doar iubire. Cred că existe multiple relații și forme de iubire.
Și diferite calități.
E.P.: În acest sens, cred că de la cuplurile homosexuale avem cele mai multe de învățat. Multe relații de acest gen, în special în acelea în care un partener este mai în vârstă și celălalt mai tânăr, este foarte clar că cel mai în vârstă îi va spune tânărului „Du-te încearcă și în altă parte”. Eu primesc prezența ta, loialitatea, prietenia, compania ta. Și ca formă de recunoștință ai posibilitatea să fii și cu alți parteneri. Pe acest plan, cred că avem multe de învățat de la relațiile homosexuale.
Acesta nu e un model lipsit de durere.
E.P.: Eu nu știu nici măcar unul lipsit de durere. Noi vorbim acum despre viața reală.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
