Skip to content

Cu pași grăbiți se apropie bacalaureatul și perioada admiterii, așadar tot mai mulți liceeni mă întrebă dacă e cazul să se facă psihologi. Prima întrebare pe care le-o pun este: Ce te motivează să devii psiholog? Atunci când eu am ales să fiu psiholog, mi-am dorit foarte mult ca, prin munca mea, să îi ajut pe cei din jur. După ani de studiu, mi-am dat seama că a fi psiholog este o provocare permanentă și, oricât de mult mi-aș dori uneori să fiu o zână și să alung toată durerea, răutatea și nedreptatea din lume, știu că nu pot face acest lucru. Dar mai știu și că – prin studiu, cercetare și practică – pot schimba impactul pe care-l am asupra lumii din jurul meu.

Dacă aș fi, totuși, o zână și aș putea să le ofer copiilor și tinerilor un cadou, le-aș oferi superputerea de a avea abilități socio-emoționale.

Ce sunt abilitățile socio-emoționale?

Abilitățiile socio-emoționale reprezintă un set de aptitudini care ne ajută să resimțim constructiv emoțiile, să le exprimăm într-un mod adecvat contextului socio-cultural, să le reglăm și, în acest fel, să dezvoltăm relații sănătoase cu cei din jurul nostru. Aceste abilități presupun în primul rând identificarea și înțelegerea propriilor emoții, citirea și înțelegerea emoțiilor altor persoane, gestionarea emoțiilor proprii și manifestarea lor într-un mod adecvat.

De ce sunt abilitățile socio-emoționale importante?

Deși, de cele mai multe ori, atunci când învățăm despre emoție și cogniție, cele două procese psihice sunt tratate separat, emoția și cogniția sunt două procese interdependente, care ne ajută să analizăm situațiile și să răspundem comportamental.

Cercetările de top arată faptul că emoțiile și gândurile noastre contribuie la direcționarea și menținerea atenției asupra unor informații relevante din mediu, la luarea deciziilor și la învățare. Iar abilitățiile socio-emoționale și cele cognitive trebuie dezvoltate concomitent, pentru ca adolescenții și copiii să poată face față situațiilor complexe pe care le întâmpină în viața de zi cu zi.

În ultimii ani, am urmărit o serie de workshopuri și traininguri în care cele două procese, emoție și cogniție, erau deseori tratate separat. Din punct de vedere al modului în care funcționăm ca indivizi și al modului în care se dezvoltă și funcționează creierul nostru, această simplificare este departe de realitate. Structurile creierului implicate în procesarea cognitivă a informației influențează emoțiile și viceversa.

Dezvoltarea emoțională este în strânsă legătură cu dezvoltarea creierului, ambele fiind un rezultat al experienței personale de viață a copilului și adolescentului. Astfel, sănătatea emoțională a copiilor, adolescenților și adulților se află în strânsă legătură cu caracteristicile sociale și emoționale ale mediului în care ei trăiesc. Am observat plimbându-mă prin parc sau cu metroul, cum tot mai mulți părinți – atunci când copiii sunt furioși, spre exemplu – îi întrebă ce simt, le acceptă și validează emoțiile, ascultând activ ce spun cei mici și încercând să găsească împreună soluții pentru a rezolva problema care a cauzat furia. În astfel de situații, mă surprind zâmbindu-i părintelui respectiv, pentru că știu că o astfel de relație și comunicare este un mediu sigur și optim în care copilul să-și poată dezvolta abilitățiile socio-emoționale. Pe de altă parte, atunci când lucrez cu copii care provin din familii în care părinții trec printr-un proces de separare, remarc că există tensiuni și conflicte, iar cei doi adulți nu cunosc strategii prin care să le medieze. Prin urmare, pot să văd furia și durerea în ochii celor mici. De cele mai multe ori, cei mici nu știu să vorbească despre emoțiile lor și nu au un set de strategii de reglare emoțională care să îi ajute să facă față situațiilor atât de complicate. Unii copii ajung să se izoleze de restul colegilor și să se închidă în lumea lor, iar alții încearcă să-și descarce întreaga furie, având un comportament agresiv față de colegi.

℗PUBLICITATE



Dezvoltarea relațională a abilităților emoționale și cognitive se bazează pe apariția, maturizarea și interconectarea anumitor zone din creier. Oricât ne-am dori să împărțim creierul în bucățele care să fie responsabile de câte o singură funcție, cum ar fi limbajul sau comportamentul social, funcționarea creierului nostru este bazată pe activarea rețelelor neuronale. Spre exemplu, cercetătorii din domeniul neuroștiințelor au observat că, atunci când resimțim și ne reglăm emoțiile, se manifestă o interconectare a circuitelor neurole complexe, care includ: cortexul prefrontal, amigdala, hipotalamusul, hipocampul și trunchiul cerebral. Practic, foarte multe zone din creier, aflate într-o rețea neurală, comunică în timp real și foarte rapid, pentru ca noi să ne putem adapta eficient la o situație. Funcționalitatea și conectivitatea acestor regiuni ne ajută să integrăm toate informațiile.

Asemenea structuri ale creierului au un rol important și în procesele atenționale, dar și în luarea deciziilor, iar atunci când emoțiile nu sunt reglate corespunzător, acestea pot interfera negativ cuprocesele menționate anterior.

Dar de ce sunt abilitățiile emoționale așa de importante? Robert Waldinger, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School și cel de-al patrulea director (în ordine cronologică) al celui mai mare studiu longitudinal din lume, arată faptul că sănătatea fizică, longevitatea și satisfacția datorată propriei vieți sunt, toate, influențate de calitatea relațiilor sociale pe care le avem cu alte persoane. Relațiile cu alte persoane, mai mult decât statutul financiar sau social, ne fac fericiți și mulțumiți de propria viață. Mai multe detalii și concluzii fascinante despre studiu, pot fi aflate urmărindu-l pe Robert Waldinger într-un discurs TED, intitulat „What makes a good life? Lessons from the longest study on happiness“.


În prezent, există zeci de cercetări care indică faptul că, pentru a avea succes în viață și a fi mulțumiți de propriile vieți, avem nevoie de abilități socio-emoționale. Bazându-ne pe aceste dovezi științifice, este responsabilitatea noastră, ca psihologi, profesori și părinți, să acordăm atenție nu doar pregătirii academice, ci și abilităților socio-emoționale.

Cum putem dezvolta aceste abilități?

Ca psihologi, profesori și părinți, putem ajuta copiii să își dezvolte abilitățiile socio-emoționale îndrumându-i astfel încât să identifice și să numească emoțiile. Totodată, vorbind despre emoții, ajutăm copiii să își dezvolte vocabularul în această zonă.

Studiile din psihologia dezvoltării și din psihologia educațională arată faptul că mulți elevi au prea puțin dezvoltate abilitățile sociale și emoționale. Cercetătorii de la Universitatea Loyola din Chicago și Universitatea Illinois din Chicago au realizat în urmă cu câțiva ani o meta-analiză, care a avut drept scop studierea efectelor pe care le are programul de învățare a abilitățiilor socio-emoționale (Socio Emotional Learning – SEL) implementat în școli, asupra comportamentelor copiiilor, performanței academice și stării de bine. În urma evaluării efectului a 213 programe desfășurate pentru un număr de 270.034 de elevi, cercetătorii au ajuns la concluzia că un nivel ridicat de dezvoltare a abilitățiilor socio-emoționale este asociat cu o stare crescută de bine și o performanță academică ridicată, în timp ce un nivel scăzut de dezvoltare al competențelor emoționale este asociat cu probleme personale, sociale și academice.

Școala reprezintă contextul în care elevii pot să își dezvolte aceste abilități. Vrem să creștem copii și tineri care să nu fie controlați de factori externi, care să gândească și să ia decizii critic și autonom, conform propriilor valori și principii, și să își asume consecințele acestor decizii. Vrem să creștem copii care să arate compasiune și empatie pentru cei din jur, să aibă încredere în ei, să viseze, să aibă curajul să lupte pentru visurile lor. Personal, nu cred că putem face acest lucru, dacă nu îi ajutăm să se dezvolte social și emoțional. Iar pentru a putea face o schimbare în viața a cât mai multor copii, este necesar ca astfel de programe bazate pe evidențe științifice, adaptate contextului socio-cultural și a căror eficiență să fie monitorizată, să fie implementate și în școlile din România!

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
26,40 lei
Continuă cumpărăturile
1