Despărțirea de copil, dimineața, la grădiniță

Tu stai aici pe scaun și mă aștepți, că eu vin imediat„. Așa a rămas astăzi dimineață, la grădiniță, un copil de grupa mică, așteptând cu ochii triști spre ușă. Între timp, mama „a fugit” și i-a spus asistentei medicale șoptit, să-l ducă dumneaei la grupă, pentru că la ea plânge.

Aceasta a dispărut și copilașul a rămas cuminte pe scăunel, în holul grădiniței să o aștepte pe mama sa. Imediat, asistenta medicală și-a intrat în rol și a ”respectat” ce a rugat-o mama, încercând să facă cu el o conversație pentru a-l convinge să meargă în grupă. Vrând să-l ridice de pe scăunel și să meargă în grupă, evident că asistenta îl minte frumos, spunându-i că vor face o plimbare prin grădiniță. Cu ochii în lacrimi, băiețelul îi răpunde acesteia, că el „stă acolo să-și aștepte mama, că i-a promis că se întoarce imediat„.

Așa se creează sau accentuează trauma de abandon, pe care acest copil și mulți alții ca el, o vor purta toată viața în suflet și în minte, ca pe o rană greu de vindecat.

A devenit un obicei și face parte din educația primită transgenerațional, ca părintele să plece pe ascuns la serviciu sau să nu-și securizeze copilul la despărțire. Generațiile vechi spun și acum ”copiii se sărută doar în somn, că după devin prea alintați”. Crescuți în maniera asta și cu astfel de credințe și în prezent întâlnesc aproape zilnic astfel de părinți care-și amenință copilul ”te las aici”, ”eu plec fără tine, dacă tu nu vii”. Marea traumă și dificultate este faptul că toți acești copii trăiesc și cresc cu mesajul că ”nu sunt suficient de bun”, ”o să mă părăsească”, ”o să plece” și asta-i macină teribil. Peste ani, micii copii crescuți cu astfel de mesaje, simțindu-se mereu abandonați, vor avea parte de parteneri la fel ca și părinții lor, care să-i abandoneze și cu care să experimenteze divorțul, separarea și trauma emoțională.


Foarte mulți părinți procedează așa, lăsându-și copilul plângând sau mințindu-l pentru că sunt și încurajați să acționeze în acest mod, chiar de către unele cadre didactice sau auxiliare din cadrul instituțiilor școlare, devenind cu aceștia, complici. Multe îngrijitoare sau educatori chiar recomandă ca despărțirea de părinte să se producă brusc, copilul este desprins din brațele părintelui și se închide ușa. Mai apoi este mințit și ademenit cu o jucărie sau desene animate, este ținut puțin în brațe, ca să uite. Doar că micul suflet nu uită și stă tânjind, suferind după mama care a fugit în grabă spre ale ei, fără a-și lua la revedere sau a-l securiza pe copil că va veni înapoi să-l ia. În tot acest timp, în mintea copilului rulează constant o întrebare ”va veni după mine?”, ”o să mai vină mama mea înapoi?

Observând personal acești copii după ce au fost lăsați la grădiniță sau creșă, remarc la ei ochii triști, lipsă de energie, lipsa bucuriei specifică unui copil; se retrage singur ca să se joace, devine chiar iritat și agitat dacă se încearcă să fie introdus în cercurile de copii, nu se poate concentra pe sarcină, nu o finalizează pentru că, gândul lui este la… mama, ”oare vine înapoi?”, ”sunt suficient de bun?”, ”mă iubește cu adevărat?


Un copil securizat și iubit este un copil echilibrat și sănătos fizic și psihic.

Dragi părinți, cel mai important lucru este ca să vă securizați copilul oriunde ați pleca și indiferent dacă este pentru 5 minute sau 8 ore. Acest lucru se poate face extrem de simplu și anume: conectați-vă cu copilul vostru timp de 20 de secunde, ținându-l strâns la piept, dându-i toată iubirea voastră cât pentru o zi. Sunteți acolo doar pentru el, fără a face nimic altceva, ca spre exemplu, de a vorbi cu cineva, de a privi în altă parte, de a strânge lucrurile lui. Un copil securizat și iubit este un copil echilibrat și sănătos fizic și psihic.

Personal am trăit o astfel de experiență, când am dus-o pe fetița mea la creșă în prima zi (avea 2 ani și 4 luni). Îngrijitoarea mi-a transmis să o las repede și să plec, ca să nu plângă. I-am spus că nu voi proceda în modul acesta și de ce, și a părut că înțelege. În momentul când m-am separat de ea, am simțit că mi se rupe ceva din piept, m-a și durut fizic la nivelul pieptului și îmi auzeam gândul rulând ”mi-a luat-o”. Pe scări, evident, că am plâns ”de mi-a sărit cămașa de pe mine”, însă, am mers la mașină și mi-am continuat cinci minute conștient, jalea, dorul și plânsul, am respirat adânc după și mi-am spus mie însămi cu forță că, a fost decizia mea să o aduc în colectivitate, că acolo este locul ei la această vârstă, acolo învață, socializează, respectă reguli și e un mediu potrivit pentru dezvolatrea ei și așa a și fost. Ea a plâns atât cât am plâns și eu, când m-am liniștit eu, s-a liniștit și ea.

Până la șapte ani, copilul este prelungirea mamei, adică acel cordon ombilical emoțional nu s-a tăiat încă, asta înseamnă că toate stările mamei sunt simțite și preluate de către copil. Dacă mama e tristă, anxioasă, fricoasă, impulsivă, așa este și copilul ei. Dimpotrivă, dacă mama are o stare generală bună, este liniștită, calmă, pozitivă și copilul e pe măsură.

Relația funcțională, securizantă părinte-copil este una fundamentală pentru dezvoltarea armonioasă a acestuia. Un părinte hiperprotectiv va crește un copil dependent emoțional care nu este autonom, independent, liber și care la maturitate va alege o dependență (alcool, tutun, jocuri de noroc, pariuri, dependență alimentară, droguri, etc) care să fie substitutul părintelui său. Așadar, dragi părinți, lăsați-vă puii să zboare și să crească liberi și echilibrați, iar pentru acest lucru e necesar un prim pas: securizarea lor emoțională sănătoasă!

Distribuie

Ana-Maria Ceornea

Ana-Maria Ceornea - psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, psiholog clinician autonom, fondator clinica Armoniè din Iași, membru fondator al Asociației ”Terapie pentru Suflet”.

Mai multe articole de Ana-Maria Ceornea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA