Declinul jocului și înmulțirea spațiilor de joacă

Cine nu se gândește la joacă, atunci când spune cuvântul „copilărie”? Câte julituri nu ne-au umplut genunchii și câte pozne pe-afară nu ne-au colorat zilele lungi de vară? Câți bulgări nu ne-au ajutat să construim cazemate mai înalte și câte mingi nu ne-au învățat să alergăm mai repede la „rațele și vânătorii”?

Și îmi amintesc partea cea mai urâtă a zilei: momentul ăla în care părinții te chemau în casă pentru că „se întunecă afară”. După care urmau, invariabil, serii de: „Mamiiiii, mai stau puuuțiiiiiin! Te roooooog!” Și, repede, încă o tură de șotron sau de elastic.

Știu că eu am o imagine idilică și, poate, prea rurală a copilăriei, dar mulți din cei crescuți pe vremuri la oraș împărtășesc povești similare. Chiar dacă spațiul era „cu cheia de gât, în fața blocului”, în cazul lor sau „în curtea bunicii”, în cazul meu, entuziasmul pentru joaca afară era același. Iar azi s-a pierdut.

Sau s-a pierdut încrederea de a le da copiilor liber la joacă?


Siguranța mediului

Și cine îi poate contrazice pe părinți, atâta vreme cât e suficient să citești știrile și să vrei să nu mai ieși din casă – pentru că… pedofili, teroriști, droguri, căpușe, accidente… Cu siguranță, mediul s-a schimbat și deciziile legate de siguranța copilului au acum implicații care nici nu existau cu o generație în urmă. Dar, cu toate astea, dacă punem puțin stop știrilor de la ora 5 și facem un reality check, vedem că lucrurile nu sunt chiar atât de negre.

Ba chiar putem spune că securitatea personală e una dintre marile bile albe pe care România încă le are. În 2016, infracţiunile au fost în scădere pentru al cincilea an consecutiv, fiind înregistrată cea mai mică rată a infracţionalităţii din ultimii nouă ani (conform M.A.I.). De asemenea, criminalitatea stradală s-a diminuat cu peste 9% și tot anul trecut s-a înregistrat și cel mai mic nivel din ultimii opt ani al infracționalității în mediul rural. Același 2016 e al patrulea an consecutiv în care numărul persoanelor decedate în accidente de circulație a fost sub 2.000, la nivel național.

Declinul jocului

Din păcate, în privința numărului de ore de joacă, cifrele nu sunt la fel de optimiste. Studiile internaționale arată că timpul pentru joc e în declin accelerat la nivel mondial, lucru ușor de intuit după numărul de copii pe care (nu) îi mai vedem jucându-se împreună pe străzi. Sau după numărul de ore pe care copiii îl petrec azi jucându-se liber versus acum 30 de ani. Toate acestea, spre profitul businessurilor cu spații de joacă. Pentru că noțiunea de „spațiu de joacă” nu mai înseamnă pentru copiii de astăzi un loc pe care ei îl aleg ca să se joace, ci un loc amenajat, în care li se oferă acces contra cost. Totuși, cu toate avantajele evidente pentru copii și pentru părinți, să nu uităm că spațiile de joacă sunt un mediu artificial, care nu poate suplini pe termen lung joaca în aer liber.


E adevărat, un sticker în formă de copac reproduce minunat ideea de natură. Și ciripitul din boxe aproape că te face să uiți că te afli într-un mall.

Dar nu te poți cățăra pe un sticker și nici nu poți cădea de pe el, ca de pe o creangă adevărată, ca să înveți data viitoare cum să te ții mai bine. Sau cum să estimezi raportul dintre greutatea ta și un obiect de susținere. În spațiile de joacă, materialele sunt rotunjite și moi, pentru a preveni orice mic accident și, pe termen scurt, e liniștitor că se întâmplă asta. Doar că nu prea e ca-n viață, nu-i așa?

Explorarea directă a mediului natural ajută copiii să înțeleagă unele concepte esențiale despre spațiu, fizică, tehnologie și matematică. Și, dincolo de efectele benefice asupra sănătății fizice, există studii care arată că acei copii încurajați să se joace cu apa, cu pământul, cu frunzele și cu orice alte elemente palpabile din mediu fac mai rapid achiziții de limbaj și înțeleg mai repede procese esențiale învățate mai târziu la școală.

Sigur, e o așteptare perfect rezonabilă ca lucrurile să se schimbe și orice generație trebuie să descopere noi experiențe care s-o definească. Dar nevoia de joc, adevărat și pe cât posibil liber, a fost și rămâne fundamentală. Copiii au nevoie să se joace și o fac instinctiv, ori de câte ori li se permite. E unul dintre mecanismele care ne-a ajutat să evoluăm ca specie și care, în ciuda puterii noastre de adaptare, nu s-a schimbat. Avem nevoie de joacă la fel de mult ca acum 100 de ani. Ca să descoperim mediul în care trăim, oamenii lângă care trăim, problemele cu care trăim, impulsurile și emoțiile prin care trăim. Iar suita de abilități sociale și emoționale necesare dezvoltării psihologice sănătoase se dobândește în mod natural prin joacă.

Deci, de ce ne jucăm tot mai puțin?

Screen Time

Dincolo de urbanizare și de amenințările la siguranța mediului, dincolo de orele de la școală și de temele prea stufoase, cel mai mare dușman al jocului se află chiar acum în fața ochilor noștri. Ecranul.

De calculator sau de tabletă, de televizor sau de smartphone, trist e faptul că România e campioană nedorită în privința timpului pe care copiii îl petrec în compania lui. Conform ultimului studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, țara noastră ocupă locul al II-lea în clasamentul privind timpul acordat ecranelor, cu 75% dintre copiii de 15 ani petrecând minim 2 ore pe zi în fața noilor device-uri. Și, cu toate că la nivel global timpul alocat televizorului a scăzut, el a fost redistribuit noilor ecrane, astfel încât intervalul cumulat, denumit generic „screen time”, este de fapt și mai mare.

Și dacă vă gândiți că acest mediu e mai sigur decât statul pe afară, iată câteva vești proaste:

• Copiii care stau în fața ecranelor mai mult de 3 ore pe zi au cu 50% mai multe șanse să devină obezi versus copiii expuși ecranului sub 2 ore.
• Pe lângă conținutul principal la care ei sunt expuși (desene, filme, jocuri), copiii au acces de fapt la multe lucruri cu potențial dăunător. De exemplu, în medie, jumătate dintre reclamele difuzate în cadrul emisiunilor pentru copii sunt la alimente și minimum 75% dintre acestea promovează alimente nesănătoase.
• Fenomenul de cyberbullying (agresivitate online) ia tot mai mare amploare. În SUA, jumătate dintre adolescenți declară că au primit mesaje de ură sau violență online și numai 10% dintre aceștia le-au spus părinților.

În plus, tot mai multe studii subliniază legătura dintre declinul jocului și creșterea timpului în fața ecranelor, pe de o parte, și înmulțirea problemelor de sănătate mentală ale copiilor, pe de altă parte. Specialiștii vorbesc în primul rând despre întârzieri în dezvoltarea emoțională și socială a copiilor care petrec peste 2 ore pe zi în fața ecranelor, despre tendințe de izolare, anxietate și depresie.

De asemenea, ei atrag atenția asupra faptului că mulți copii își pierd abilitatea de a asculta activ și de a empatiza cu ceilalți, deoarece petrec prea mult timp trimițând mesaje cu conținut predefinit.

Pare că ușor, ușor ne pregătim să rescriem poezia lui Blaga – cu ceva de genul: „Copilul râde, înțelepciunea și iubirea mea e… tableta”.

Distribuie acum

Olivia Petre

Olivia Petre este expert în comunicare și strategie de marketing, cu un background solid în domeniul publicității. În prezent, este content & social media manager pentru platforma de evaluare psihologică Parenting Romania și pentru platforma educațională Brio. De asemenea, este specialistul în relații publice al grupului Psyence și Contributor în cadrul revistei de lifestyle ForbesLife Romania.

Mai multe articole de Olivia Petre

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA