De vorbă cu Esther Perel: sex, putere, libertate

Pentru cine vrea să vadă cum a ajuns celebra psihoterapeută Esther Perel la distilarea ideilor despre erotism și ce face ea, cu intenție, atunci când vorbește despre sex unei societăți încă mult prea captivă în tabuuri, prejudecăți, rușini, mecanisme de exercitare a puterii prin utilizarea armei sexuale, recomandarea mea este să citească atent interviul de mai jos. Iar apoi să reflecteze. Pentru că, așa cum spune Esther Perel, puține alte lucruri ating concomitent cei patru piloni ai ființei umane – spiritual, mental, emoțional și fizic – așa cum o face sexualitatea.

Oana Marinescu: Țineți aceste conferințe, care sunt de fapt conversații despre sexualitate, cu oameni de pe tot globul și din societăți care uneori nu sunt foarte deschise la astfel de subiecte. Cum ați ajuns aici?

Esther Perel: Aceste conversații trebuie să aibă loc și se întâmplă ca eu să fiu una dintre cei care le conduc. Nu este neapărat despre mine.

Există acum o nevoie specială în societateAșa cum își redefinesc relațiile dintre părinți și copii, oamenii își redefinesc relațiile de cuplu, își redefinesc sfera privată. Individualismul a pus o nouă presiune pe viața privată: trebuie să decidem totul de unii singuri. Trebuie să decidem cât lucrăm,  cât ne rugăm, cât mâncăm, cât sport facem, cât sex facem. Adică totul este pe umerii noștri. Greutatea care atârnă pe sine nu a fost niciodată mai mare! Oamenii simt nevoia de ghidaj.


În locul mersului la biserică duminică dimineața, noi suntem „predicatorii”, suntem „preoții zilei” – experții. O parte din mine spune: „Cum vine asta?”. Cealaltă parte din mine spune: ”Câtă vreme suntem preoți buni, pentru mine este ok”. Societatea întotdeauna a avut nevoie de șamani, de înțelepți, de vindecători, iar, în opinia mea, aceștia au făcut adesea mai bine decât preoții. Nu vreau să mă alătur reprezentanților unei instituții. Înțeleg însă că astăzi există un grup intitulat „experții”, care sunt predicatorii momentului, care încearcă să ofere răspunsuri la întrebările dificile pe care oamenii și le pun zilnic.

Eu cred că însăși decizia de a veni astăzi, la această conferință, reprezintă o confirmare a ceea ce caută oamenii. Ar putea face multe alte lucruri, decât să stea jos o zi întreagă și să se gândească la ei: „Unde suntem? Ce s-a întâmplat cu noi? Unde ne-am pierdut? Mai putem spera? Mai putem să ne salvăm? Mai este vreo șansă să ne regăsim vreodată?”. Acești oameni au un angajament; acești oameni își gândesc viața; duc o viață supusă examinării.

În trecut, religia oferea această examinare. Astăzi, sunt aceste spații noi, în care oamenii merg să reflecteze, să gândească, să fie împreună cu ceilalți, să-și experimenteze problemele dintr-un punct de vedere colectiv, mai degrabă decât să spună „Doar mie mi se întâmplă asta!”. O parte din mine spune: „Este foarte interesant dintr-o perspectivă socială, culturală!”. Să fiu parte din aceasta, însă nu a fost alegerea mea!

OM: Atunci cum a început această experiență?


EP: A fost norocul, un accident pe parcurs, cum se spune… A fost ultimul lucru la care m-aș fi gândit să îl fac vreodată în viața mea. Nu am lucrat niciodată în domeniul sexualității până nu am scris această carte. (N.r.: „Mating in Captivity: Reconciling the Erotic and the Domestic”, tradusă și în limba română – Inteligența Erotică: Reconcilierea vieții erotice cu viața de familie)

OM: Cum s-a întâmplat? Care sunt pașii care v-au adus aici?

EP:  Eram terapeut de cuplu pregătit cu cei mai buni mentori din domeniu, dar în primul rând eram psiholog intercultural. Nu vorbisem niciodată despre sexualitate, până nu am scris articolul inspirat din scandalul Clinton. L-am scris din perspectiva unui terapeut european care analizează sexualitatea americanilor, pentru că sunt complet ruinați. Oamenii îmi spun adesea că în țările lor este foarte rău, iar eu le răspund: „Nu știți cum e în SUA! Pedeapsa corporală este interzisă, dar poți să împuști pe oricine, iar acesta este doar un exemplu”.

Așadar am scris acest articol, în 2000, la începutul digitalului. Nici nu înțelegeam cum e cu viralizarea. Articolul a devenit viral și apoi pe coperta unei reviste. Atunci la ușa mea a apărut o jumătate de duzină de agenți, spunându-mi: „Trebuie să scrii!”. Dar cartea pe care voiam eu să o scriu era despre căsătoriile mixte. Doar scrii o carte despre ceva ce ai studiat timp de 20 de ani!

Am realizat că atinsesem o coardă sensibilă, dar la început nu am înțeles care. Coarda atinsă a fost că dragostea și dorința nu sunt același lucru. La bază, psihologia spunea că problemele sexuale sunt întotdeauna probleme de relație, iar dacă repari relația, sexul va merge automat. Și nu este așa!  Sau nu este mereu așa!

Am scris în trei săptămâni o propunere pe care am trimis-o la 18 edituri și am avut 14 interviuri în două zile! Agentul meu a fost foarte inteligent. Mi-a spus „Te vei duce să vorbești despre carte!”, pentru că nu aveam nimic scris. Nici măcar primul capitol! Eram doar eu! Lucrasem 20 de ani, nu era ca și cum nu știam nimic, dar sexualitatea nu era domeniul meu de activitate. Am mers și am vorbit cam o oră – o oră și ceva la fiecare editură. Am observat că nimeni nu se ridica să plece, că erau interesați de cum gândeam, care nu era stilul american. Nu eram prescriptivă. Nu avea să fie „Cele 10 lucruri pe care le poți face”. Mă tot întrebau: „Ce ar trebui să fac?”, iar eu le spuneam: „Mai întâi trebuie să începi să gândești diferit, apoi poți să acționezi diferit”.

Ce am eu este acest melanj între abilitatea europeană de a dezvolta o gândire sofisticată, complexă și transpunerea ei în cuvinte simple. Dar nu compromit gândirea. 

La nivel european, pentru francezi, dacă ești deștept, spui lucruri care nu pot fi înțelese de majoritatea oamenilor. Nu este menit să fie ceva deschis, pentru că dacă deschizi, îți vinzi sufletul. Pentru americani, este așa în clipa în care ești sofisticat, complex, analizezi, în loc să pui totul în 5 sau 7 pași… nu peste 7 pași, pentru că deja este prea mult… Cred că eu combinam o abordare practică cu una suficient de complexă. Și așa am scris cartea.

Nu aveam nici cea mai mică idee! Nu mai scrisesem niciodată o astfel de carte! Redactasem doar articole academice. Nici măcar nu știam dacă eram capabilă să scriu o cate! Și nu acesta fusese planul! Când am terminat-o, am știut că mă dădusem cu totul, că dădusem tot ce era mai valoros în mine. Dar nu aveam nici cea mai vagă idee dacă era bună, dacă îi va plăcea cuiva. Tot ce știam era că atunci când vorbeam, oamenii ascultau.

Apoi am înțeles că nu era o carte doar pentru America, era o carte pentru oriunde a ajuns romantismul și oriunde exista o criză a dorinței. Pentru oriunde oamenii își doresc să dorească și nu știu de ce nu pot. Iar această idee despre dorință era de fapt o metaforă pentru societatea noasră consumeristă, individualistă. 

Astăzi avem doar două ideologii: fie fundamentalismul, fie consumerismul. Prefer consumerismul fundamentalismului, nu pentru că aș vrea să aleg, ci pentru că prefer să am acele false libertăți, decât să știu că nu am niciuna.

Așa a început totul să evolueze.

Apoi am transformat sexualitatea într-o lentilă prin care privesc societatea. Nu-mi pasă dacă oamenii fac sex, sau cât de des o fac. Nu asta este important. Ce mă interesează este că sexualitatea a devenit o expresie fundamentală a sinelui. Expresia demnității, a drepturilor omului.

De aceea violența sexuală este acum sub atac. Când a mai preocupat ea pe cineva înainte? Jumătate din femeile bosniace… în Bosnia a fost prima oară când oamenii au spus „violul este violență”! Acest lucru dă muncii mele o nouă dimensiune. Unii oameni înțeleg, alții cred că eu vorbesc despre cum să-și condimenteze viața sexuală. Și e ok!

Dar cei care pricep cu adevărat știu că folosesc acest subiect ca să vorbesc despre altele. Și îl folosesc ca să aduc noi definiții feminității și masculinității. Inteligența relațională este noua mutație a mileniului, de la inteligența emoțională, comunicare, empatie… tot ce are legătură cu această economie a serviciilor.

OM: Vorbiți constant despre schimbările prin care trece societatea și despre lupa pe care sexualitatea o pune asupra societății. Cum putem folosi aceste pârghii pentru a accelera transformarea socială?

EP: Și aceste conferințe contribuie la transformare. Când vorbesc în India, de exemplu, mă simt de parcă sparg tabuuri.

Îmi place să fiu transgresivă în felul acesta: îmi place să iau ordinea socială și să o răstorn! Pentru că ordinile sociale, în majoritatea lor, sfârșesc prin a se împietri și auto-perpetua.

Cred că eu, alții care vin după mine, cei care au fost înainte mea, toți contribuim la asta. Când am început acum 12 ani, am fost la o la conferință pe teme de cuplu: avea un singur atelier pe sexualitate. Cum să faci terapie de cuplu fără să abordezi problema sexualității!? Anul acesta, la aceeași conferință, au fost 12 ateliere de sexualitate. Și știu că am avut o contribuție la acest lucru! Nu sunt singura, nimeni nu face lucrurile de unul singur! Dar am avut o influență! Când ai avut milioane de oameni care au ascultat conferința TED și 1300 de scrisori, asta este influență! O influență bună.

Și nu mă deranjează să folosesc această putere! Atunci când mă duc să vorbesc la o școală medicală, mă gândesc că vor deveni doctori mai buni. Așa începi să faci schimbări sistemice.

Acum merg tot mai mult la conferințe unde sunt doar bărbați antreprenori, industria IT. Vorbesc cu acești bărbați despre relații și văd că le trimit mesaje soțiilor, pentru că le spun: „Le-ați mulțumit soțiilor voastre că sunteți aici? Nu ați putea sta aici trei zile să vă gândiți la relațiile voastre, fără ele”.

OM: Vorbeați mai devreme despre sexualitate ca o formă de expresie de sine a unei femei. Dintr-o perspectivă sistemică, o femeie cu o sexualitate împlinită poate să fie un om mai bun, să joace un rol mai bun în viața ei sau în societate?

EP: Desigur! Cu cât o femeie are o experiență sexuală mai bună, cu atât este mai conectată la nevoile ei, va fi mai puțin bolnavă, mai puțin deprimată, va fi capabilă să dea mai mult copiilor ei, pentru că nu va mai spune doar „Vai, mă sacrific pentru ei!”. Probabil că va da mai mult partenerului său, dar și ei înșiși. Va fi mai emancipată, mai angajată politic.

Sexualitatea atinge totul. Pentru că atinge concomitent pilonii, spiritual, mental, emoțional și fizic. Sunt puține lucruri care mai ating acești patru piloni în același timp. De aceea sexul a fost utilizat ca un instrument de oprimare! 

Cineva a înțeles asta. Dar reversul medaliei este că dacă deschizi această cutie, dacă schimbi sexualitatea oamenilor, poți să le schimbi viața: le schimbi stima de sine, conștiința valorii personale, simțul propriului lor rol în lume. Le schimbi simțul propriilor lor drepturi! Este atât de puternic!

Michel Foucault a înțeles-o cu mult înainte și eu nu pot decât să fiu de acord cu el: Sexul este putere! De aceea fiecare regim folosește sexul pentru a exercita puterea, fie ca e vorba de religie, politică, ISIS, sau oricum am vrea să-i spunem. Este vorba de libertate și de putere, de amândouă!

OM: Ce impact are asupra bărbaților să recunoască faptul că femeile au acest drept la expresie de sine? 

EP: Este foarte dificil pentru bărbați. Femeile au o permisiune mult mai mare de a se emancipa, decât pregătirea pe care o au bărbații să interacționeze cu femeile emancipate.

Singura situație în care bărbații sunt pregătiți să vadă o femeie puternică din punct de vedere sexual este pornografia. Dar asta este fantezie! Nu poate să aibă așa ceva în realitate! Cei mai mulți bărbați nu pot să aibă de-a face cu o femeie emancipată sexual. Nu pot!

OM: Și cum se poate schimba asta?

EP: În același fel în care am pregătit și femeile și am făcut-o îndelung. Dar totul începe cu modul în care sunt crescuți băieții de mici.

OM: Este o discuție în România în legătură cu educația sexuală în școli. Biserica nu vrea…

EP: Da, dar biserica face educație sexuală!

OM: În ce mod?

EP: Este educație sexuală să spui că sexul este diavolesc, periculos, depravat, instinctual, pornind de la diviziunea între carne și spirit, carnea reprezentând partea inferioară, la care trebuie să renunți. Această diviziune minte-corp reprezintă un întreg sistem educațional. Să presupui că aceasta nu este educație este o premisă falsă.

OM: Care este impactul acestei forme de educație?

EP: Impactul este că ai confesionalul și un întreg sistem asociat. Oamenii merg să se confeseze preotului și se face o coadă lungă la confesional. Din ce știu eu, majoritatea din ce vorbesc oamenii în confesiuni are legătură cu sexul; au conversații impure.  Conversațiile impure au întotdeauna legătură cu carnea.

Este un mod de a controla oamenii: ai un sistem care spune că ceva este rău, apoi ai un sistem care are grijă de oamenii care au făcut ceva rău, îi absolvă de vină, iar apoi, duminica următoare, revin la confesional. Este o conținere totală. Este o incredibilă putere de control social!  Întotdeauna a fost așa, cel puțin în religiile monoteiste, precum creștinismul, care este o religie anti-sex, sau islamul. Iudaismul nu este la fel.

Dar este un lucru fascinant aici: cineva pur și simplu a înțeles că este suficient să spui „Este rău!”, apoi creezi un sistem de canalizare, în care pui un adeziv. În fiecare duminică adaugi niște Ave Maria, pentru ca oamenii să poată apoi să iasă pe ușă, să se întoarcă în lume, până când se surprind din nou cu ceva impurități. 

Să numești asta o non-educație este o glumă! Este un sistem de educație, de putere și de control social! Implică rușine, izolare, ignoranță! Menține oamenii la datorie!

Oana Marinescu: Vorbiți despre rușinea cultivată de un anumit tip de educație sexuală, care apoi afectează viața de cuplu. Avem de asemenea ignoranța, o lipsă de educație care să permită oamenilor să facă alegeri conștiente și să se împlinească. Pe de altă parte, însă oameni care sunt crescuți astfel, inclusiv adolescenți și tineri, sunt expuși unei presiuni sociale care valorizează sexul fără discernământ și am în vedere de exemplu campaniile de marketing și de publicitate care promovează produse și servicii folosind asocierea cu sexul. Ce facem cu acest conflict?

Esther Perel: Cred ca e o problemă reală. De exemplu, sunt unele femei care au devenit adevărate experte și care trăiesc în promiscuitate. Este cultura „hook-up”, în care fetele se poartă de parcă prestează servicii băieților. Nu este vorba despre bărbați care să facă femeile să se simtă bine. Eu cred că aceste femei s-au uitat la filme porno și pur și simplu se prefac. Au în general 17-18 ani. Generația mea a eliminat falsul orgasm, pentru ca acum să apară o nouă generație de fete care se prefac…

OM: Ce aduce tinerilor cultura hook-up?

EP: Helen Fisher va susține o conferință TED pe acest subiect, pe care eu o voi discuta. O parte din ce spune ea este că hook-up culture este noua poveste de precauție. În loc să fie sex fără legătură emoțională și necugetat, este povestea precaută a unor oameni care vor să aibă multe experiențe până asumă un angajament în final. Este un mod de reformulare interesant, pentru că tinerii sunt atât de conștienți de ce înseamnă să ai o relație serioasă, încât au creat un fel de moratorium, o perioadă de încercare și eroare. Și asta este ceea ce ea numește hook-up culture.

Pentru mine ceva lipsește. Întotdeauna am considerat că sexul este o intrigă. Cultura hook-up nu are intrigă. Sau ai putea să spui că fast-food este fast-food. Intriga fast-food-ului este distrugerea agriculturii, a mâncării sănătoase, a gusturilor. În felul acesta, da, are o intrigă. Dar nu este o intrigă care dezvoltă.

Eu cred că partea frumoasă este să creezi o intrigă, o poveste, să explorezi, chiar și când este sex recreațional pentru o noapte. O noapte cu o poveste este mai bine decât când ești beat și nu-ți amintești nimic. Asta se întâmplă acum în colegiile din SUA. Este un fals confort, pentru că dacă ești cu adevărat confortabil cu ceva, vrei să îți amintești acel lucru a doua zi. Dacă ai nevoie să fii complet torpilat, ca să faci ceva,  atunci te simți oricum, dar nu confortabil.

OM: Ați vorbit și în timpul conferinței, dar și în acest interviu despre pornografie. Haideți să revedem un pic ce aduce pornografia în viața tinerilor și în viața de cuplu.

EP: Nu sunt nici pro și nici contra. Cred că pornografia este o fantezie. Și am în vedere că 97% dintre bărbați privesc filme porno, în timp ce 45 de milioane de femei au citit „50 shades of Grey”. Și nu văd nicio diferență! Doar ne place să spunem că bărbații consumă pornografie. Dar realitatea este că și unii și alții au făcut-o pentru același motiv: se numește excitare. Femeile se aprind de la intrigă, așadar cartea a fost bună pentru ele, în timp ce bărbații sunt mai vizuali și se excită când se uită la film.

De fapt oamenii caută metode ca să se excite și acestea nu vin din viața de zi cu zi. Ingredientele imaginației erotice au legătură cu puterea, supunerea, predarea, surpriza și toate aceste lucruri au de-a face cu dorința. În acest sens, nu sunt mari diferențe între bărbați și femei. Au roluri diferite în același scenariu. Ce este de fapt „50 shades of Grey”? Este o altă variantă a Cenușăresei! El o vrea pe ea, iar ea este cea care îl îmblânzește, ea este atât de specială. Este așa o sursă de validare a narcisismului feminin!

Pe de altă parte chiar dacă este bun pentru fantezie, este un instrument de educație sexuală extrem de slab. Și cu cât există mai multă pornografie în societate, cu atât oamenii fac mai puțin sex. Nu mai trăiesc experiența! Pot să ejaculeze, dar nu mai au parte de experiență!

OM: Ce nu au cum să învețe din pornografie?

EP: Dorința! Pornografia este despre gratificare fără să faci nimic, încă dinainte să știi că dorești ceva! Te văduvește de imaginație! Este ceva cu societățile represive: au o literatură erotică bogată dintr-un motiv… Pentru că transgresiunea este esența ficțiunii erotice.

Pornografia este prefabricată. Femeia nu există, este doar o secvență în imaginația bărbatului, într-un mod în care nu ar putea tolera în realitate.Pornografia este complet orientată spre bărbat. Este masturbare, iar masturbarea nu este menită să fie sex relațional.

Este o versiune a Playboy, dar cu diferența că atunci când a apărut revista, educația sexuală era zero, în timp ce acum educația sexuală este tot zero, dar pornografia este omniprezentă și masivă. Unii oameni cred că așa se face. Cu Playboy, nu au crezut că așa se face. Se uitau la fotografii și își imaginau că fac niște lucruri cu acele femei. Nu se uitau la bărbați care făceau niște lucruri femeilor, iar acestea le răspundeau.

Sistemul de recompensare este activat la un nivel la care totul merge tot mai repede. În prezent, fiecare imagine este tot mai rapidă.

OM: Care este linia de mijloc, mai ales când vrei să dai educație copiilor tăi? 

EP: Iluminarea!

OM: Cum ajungem la iluminare?

EP: Prin tot ce am încercat să le spun astăzi oamenilor la conferință!

Sexul este parte dintr-un sistem de relații. Nu există separat de sistemul de relații, fie că este un sistem al plăcerii, descoperirii. Este integrat. Vine cu norme, cu reguli, cu o cultură, cu drepturi, este parte a unui sistem. 

Dacă vrei să prestezi servicii sexuale, prin voința ta, e una. Dar linia de mijloc este cea care înțelegem plăcerea și conectarea ca drepturi fundamentale ale omului. Dreptul de a spune „nu”, de a pune limite, de a invita, în loc de a forța, aceasta este linia de mijloc.  

Este o combinație între drepturi și plăcere. Mai întâi ai nevoie de drepturi, iar apoi ai nevoie de frumusețe. Este protecția și aventura.

OM: La ce vârstă e bine să începem să facem educație sexuală copiilor? 

EP: De la 3-4 ani, când îi vedem că încep să se atingă. Este o chestiune organică, sunt semne ale etapelor de dezvoltare.

OM: Este ca o conversație, o conversație naturală cu ei…

EP: Da!

OM: De fiecare dată când întreabă…

EP: Nu, nu când întreabă! Ci le spunem noi: „Uite, vezi oamenii aceștia care se sărută? Se iubesc mult!”.

OM: Ca și cum le-am explica lumea, în timp ce le prezentăm iubirea… 

EP: Da. Câteodată le spunem copiilor noștri: „Îl vezi pe omul acesta? Este cineva care are foarte mulți bani, pentru că are un Maserati”. Așa că de ce să nu le spunem: „Îi vezi pe cei doi care se sărută? O fac pentru că se iubesc foarte mult!”? Nu trebuie să așteptăm să ne pună întrebări. Noi îi învățăm pe ei ce să întrebe. Iar copiii știu exact ce întrebări să nu pună, despre ce să nu vorbească, pentru că așa îi formăm noi.

OM: Ați încheiat conferința cu un mesaj foarte frumos: „Cel mai bun cadou pe care îl putem face copiilor noștri este o relație frumoasă”. Puteți să ne explicați sensul, ca o concluzie la discuția noastră?

EP: În ziua de astăzi, singurul lucru, cu excepția religiei, care mai poate ține familia unită este calitatea relației.

Nimic altceva!

Dacă femeia are o oarecare independență financiară, dacă legea permite divorțul și îi permite femeii să ia copiii, dacă Biserica nu te excomunică pentru ruperea căsniciei, atunci singurul lucru care poate ține o familie unită este o satisfacție relativă a cuplului. 

Relația pură – asta este! 

Deci, dacă vă pasă de copiii voștri, dacă țineți la familia voastră, trebuie să aveți grijă de relația voastră de cuplu! Este logic. Dacă totul este orientat spre copiii voștri, familia va muri!

Acest articol a fost publicat pe Perspective – Blogul Oanei Marinescu.

Distribuie

Oana Marinescu

Mă numesc Oana Marinescu. Lucrez în spațiul public de la 19 ani. Am început ca jurnalistă. Am făcut pasul spre comunicarea instituțională la 24 de ani. Am avut și funcții publice - secretar de stat și purtător de cuvânt al Guvernului (2005-2007), director general pentru diplomație publică în MAE, (2008-2010). Am făcut apoi pasul în privat, creând un proiect profesional - OMA Vision - care promovează comunicarea nu ca pe un instrument de putere și de dominație, ci ca pe o formă de dialog și de responsabilitate.

Mai multe articole de Oana Marinescu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA