Skip to content

Rebecca Sears este unul dintre formatorii seniori ai Institutului Relațional Imago din SUA și reprezentanta Centrului Imago din Washington. Rebecca profesează în domeniul psihoterapiei de peste 30 de ani și este psihoterapeut Imago din 1994. Din 2016, Rebecca a demarat primul program de certificare clinică în Terapia Imago din țara noastră, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, iar anul acesta, la sfârșitul lunii iunie, va susține cel mai îndrăgit și mai uman workshop pentru cupluri din întreaga lume, și în România.

Aici, la paginadepsihologie.ro, începem totdeauna interviurile cu specialiștii punând această întrebare: De ce psihoterapie și, mai ales, de ce psihoterapie relațională? Are legătură cu copilăria ta sau este vorba despre ceva ce a apărut mai târziu în viața ta adultă?

O întrebare foarte bună! M-am îndrăgostit de psihoterapie la vârsta de 30 de ani, când am început să fac atacuri de panică ce păreau a nu avea nicio „cauză medicală sau logică“. Și, pe măsură ce am început propriul meu proces terapeutic, am început să descopăr atât modele de relaționare care-și aveau rădăcinile în copilărie, cât și efecte ale mesajelor recepționate când eram copil și care se reflectau în viața mea de adult. Într-adevăr, aceste mesaje mă făceau să par o persoană puternică și realizată, care putea face orice-și punea în minte… mai puțin să facă față pierderii, eșecului sau vulnerabilității, esențiale unei vieți „reale“ și cu sens!

Mi-a luat ceva până să realizez că adevărata creștere apare în relații… rănile și nevoile neîmplinite din relații se vindecă tot în relații. Slavă Domnului că psihologia vestică (paradigma individuală) începe în sfârșit să fie conștientă că viața este despre conexiune și relații.

Cum ai aflat de Terapia Imago și cum crezi că diferă aceasta de alte terapii – atât din punctul de vedere al terapiei individuale, cât și a celei de cuplu?

Am descoperit Terapia Relațională Imago datorită divorțului meu. Trecusem prin 12 ani de terapie individuală ce m-au ajutat să mă cunosc pe mine și istoria mea de viață, dar care nu erau aproape de niciun folos când venea vorba de a conviețui cu cineva ce nu eram eu. Iar ca terapeut, am realizat că nu aveam aptitudinea de a ajuta cuplurile care veneau la mine și, ca mulți alți terapeuți, îi îndrumam separat către terapia individuală, ei sfârșind prin a divorța… Sau eu sfârșeam prin a mă simți ca un terapeut ratat. Imago este, în același timp, un proces și un set de aptitudini, mergând dincolo de înțelegere, către profunzimea practicii și conectării care ajută cuplul să restabilească înțelegerea empatică și pasiunea, indiferent de diferențele lor de opinie… un proces minunat și uimitor deopotrivă!

Nu numai în cupluri, ci și în familie, în relațiile de prietenie sau în cele profesionale, ne trezim citind și analizând mintea celuilalt. Dr. Hunt vorbește despre „a ne întreba“, iar dr. Hendrix spunea într-un interviu: „Curiozitatea este sexy“. Poți detalia pe marginea acestor idei, te rog?

Oh, da… acea schimbare de la judecată la curiozitate! Judecata duce la deconectare și lasă persoana blocată în vechile ei obiceiuri sau mesaje, primite în copilărie, despre ce e bine și ce este rău, împiedicând deșteptarea și creșterea noilor energii. Cu toții avem creiere care automat intră în comportamente de judecată — în special față de partener; asta, din cauza rolului de supraviețuire pe care îl are creierul nostru… Cu toate acestea, putem învăța să fim curioși și să ne punem întrebări despre celălalt. Imaginați-vă că sunteți frustrați și critici față de comportamentul partenerului(-ei), dar în loc să spuneți (sau să gândiți) „Nu-mi place asta!“ sau „N-ar trebui să facă asta!“ … să mergeți mai degrabă către „Hmmm… mă întreb oare de ce mă deranjează atât de tare asta?“ sau „Mă întreb oare de ce face asta?“ și „Oare ce mă sperie sau mă îngrijorează în legătură cu acest comportament?“

Judecata închide ușa care ar duce la conectare, relaționare și creștere, dar când alegem să fim mai degrabă curioși și să ne punem aceste întrebări deschidem acea poartă către a afla mai multe despre partener, a-l privi cu alți ochi și a păstra conectarea empatică în relația noastră. Ne deplasăm de la viziunea de corect/greșit la complexitatea minunată a vieții trăite alături de cineva diferit de noi… iar asta este cu adevărat sexy și captivant!

Ca terapeuți, vedem frecvent în cabinetele noastre cupluri care vin datorită îngrijorărilor pe care le au față de copiii lor. După o primă întâlnire, devine evident pentru noi faptul că este vorba de reacțiile copiilor față de problemele relaționale ale părinților. Cum îi putem motiva pe părinți să înțeleagă cât de importantă este relația lor nu doar pentru ei, ci și pentru copiii lor?

℗PUBLICITATE



Pur și simplu, spuneți-le! Sunt deja minunați pentru faptul că încearcă să-și ajute copiii! Majoritatea cuplurilor însă nu au informațiile practice care să-i ajute să aibă o relație iubitoare… vor să aibă asta, dar nu știu ce să facă diferit când apar conflictele și diferențele de opinie. În mod cert, aici este punctul în care Imago poate intra în acțiune.

Majoritatea cuplurilor pot înțelege că relația lor este grădina în care copiii lor cresc și se joacă. Majoritatea cuplurilor nu vor vrea să aibă relația pe care au avut-o părinții lor, iar când au ocazia să discute asta în siguranță vor decide că vor să-și îmbunătățească relația, nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru copiii lor. Eu sunt foarte directă cu cuplurile în legătură cu acest fapt și le încurajez să învețe aptitudinile Imago indiferent ce se va întâmpla cu căsnicia lor. Este atât de greu să fii părinte, atunci când nu simți înțelegerea empatică (nu acordul!) a partenerului!

Majoritatea celor care au încercat Dialogul Vindecător Imago i-au simțit beneficiile. Cu toate acestea, multă lume se plânge de faptul că pare forțat și artificial. Deși cunosc știința din spatele acestuia și i-am simțit puterea vindecătoare pe parcursul Trainingului Imago, încă am dificultăți când vine vorba de a-i oglindi cuvintele partenerului. Nu mă refer neapărat la dificultatea de a nu-l judeca, eticheta sau psihanaliza (care există, dar este gestionabilă), ci mai degrabă la teama că el se va gândi că am luat-o razna pentru că repet tot ceea ce spune el. Cu toate acestea, asta nu s-a întâmplat niciodată, chiar dacă el nu știe încă nimic despre Imago, iar eu am reușit cu succes să oglindesc, să empatizez și să validez… Dar mă încearcă încă această frică. Există vreun truc de care m-aș putea folosi pentru a căpăta mai multă încredere?

Înțeleg pe deplin această frică! M-am simțit și eu la fel, pe măsură ce învățam să fiu un mai bun ascultător, încercând să văd perspectiva partenerului și să-mi imaginez cam cum se simte el!

Să înveți să asculți fără a deveni reactiv, atunci când percepi o amenințare sau o diferență de opinie, este în mod cert contra instinctului nostru. Dialogul Imago nu este confortabil, dar folosindu-l, creăm un climat de siguranță și conectare. Nu există niciun alt truc în afară de practică! Totuși, sunt câteva sugestii care pot ajuta pe parcurs:

  1. Întreabă-ți partenerul dacă este ok să încerci să vezi dacă ai înțeles bine ce-a vrut să-ți transmită… Nu te apuca să oglindești fără permisiune. Asta îi poate crea un sentiment de nesiguranță.
  2. Încearcă să o iei mai ușor și să-ți imaginezi că ceea ce spune partenerul are sens și este treaba ta să găsești sens în cuvintele celuilalt, fie că ești ,fie că nu ești de acord cu el(ea)… Încearcă să spui: „Ascult… aud ce-mi spui și are sens“.
  3. Exersează în scopul de a-ți păstra propriul răspuns pentru mai târziu și mulțumește-i partenerului că ți-a împărtășit îngrijorările sau frustrările lui(ei). Poți încerca să spui: „Mă voi gândi la asta…“
  4. Spune-i partenerului că încerci să înveți Dialogul Imago și de ce. Cere-i permisiunea de a exersa cu el(ea). Încerci să devii o persoană care ascultă mai bine și este mai puțin reactivă.
  5. Câteodată, eu oglindesc doar unul sau două cuvinte pentru a-mi scădea reactivitatea și a transmite partenerului mesajul că-l ascult.
  6. Exersează în special atunci când nu este vorba de un conflict sau de tensiuni și distrează-te făcând asta! Oglindește-i cuvintele funcționarului de la ghișeu! Vei deveni mai puternic și mai calm și asta-ți va fi de ajutor pe parcursul întregii tale vieți! Și eu încă învăț – și iubesc provocarea!

Rebecca, te rugăm să le transmiți cititorilor noștri de ce ar fi minunat pentru cuplul și familia lor ca ei să participe la Atelierul Imago pentru Cupluri pe care îl organizăm împreună, în iunie, la București. Care ar fi beneficiile? Poți ilustra asta printr-o situație reală, întâlnită la unul dintre atelierele pe care le-ai susținut până acum?

Oh, Doamne, beneficiile sunt enorme! Țin acest atelier din 1996 și n-am întâlnit niciun cuplu care să regrete participarea. Acest atelier creează o atmosferă sigură și este plin de informații utile și exerciții care cresc puterea cuplului, astfel încât participanții vor învăța enorm despre ei înșiși și partenerii lor! De fiecare dată, întâlnesc cupluri care-mi spun: „Am fost căsătoriți timp de 30 de ani și n-am știut niciodată asta despre soțul meu (soția mea)“.

Unul dintre cele mai mari beneficii este faptul că ai ocazia de a experimenta siguranță, empatie și pasiune alături de partener, dar în același timp poți descoperi că toate cuplurile au dificultăți similare. La ultimul atelier pe care l-am susținut, a participat un cuplu care deja se separase și depusese actele pentru divorț, iar avocatul lor îi îndemnase să participe deoarece era multă mânie la mijloc. Bărbatul nu a spus niciun cuvânt în prima dimineață, iar soția a plâns timp de 3 ore încontinuu. I-am îndemnat doar să asculte și să facă doar ce vor, și eu îi voi ajuta fără a pune presiune. Pe măsură ce grupul lucra, în cele din urmă, și-au luat și ei caietele de lucru și au încercat primul lor Dialog Imago! Și asta a fost tot ce le-a trebuit…

Este minunat ce se poate întâmpla, când un cuplu începe să simtă reconectarea, iar acest atelier creează mediul propice pentru ca așa ceva să aibă loc.

Ne poți povesti o situație haioasă ori ieșită din comun, care a apărut ca rezultat al practicării Dialogului Vindecător Imago, pe parcursul atelierelor pentru cupluri organizate de tine sau de colegii tăi?

Ei bine, de fiecare dată, discuțiile sunt pline de umor, iar cuplurile realizează că există foarte multe similitudini între ele. Când grupul începe să se simtă în siguranță, participanții încep să pună întrebări și să povestească despre ei în fața grupului… așa că aflăm despre o sumedenie de lucruri amuzante, sexy sau creative pe care le-au făcut sau le vor face. Și bineînțeles, eu oglindesc și zâmbesc întotdeauna! Și da, încă mai aud lucruri care mă surprind! Îmi amintesc un moment emoționant, petrecut la unul dintre primele workshopuri pe care le-am ținut în Rusia, când un bărbat rus foarte dur a izbucnit în lacrimi în ce-a de-a doua zi de atelier, spunând: „Nu m-am simțit în siguranță și nici n-am știut vreodată ce-ar însemna asta pentru viața mea“. Apoi a luat mâna soției lui și a spus: „Acum știu!“

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1