De ce se ceartă fraţii și ce este de făcut

Odată cu apariţia celui de al doilea copil, cei mai mulţi dintre părinţi se confruntă cu o nouă provocare, şi anume, rivalitatea ce apare între fraţi. Ea se manifestă prin emoţii de gelozie și comportamente de competiţie şi ceartă și reprezintă o sursă de îngrijorare, câteodata chiar de extenuare pentru părinţi. Cearta pe jucării, pe atenţia mamei, pe ultima bomboană, pe cine intră primul la baie, poreclele, tachinarea, necăjirea şi enervarea fac parte din tabloul general al unei familii cu mai mulţi copii.

De ce se ceartă fraţii între ei?

Ținând cont de etapa de dezvoltare în care se afla, certurile între fraţi pot avea diferite cauze, deoarece, nevoile sunt exprimate în mod diferit și în funcţie de vârstă. De exemplu, un copil de doi-trei ani poate fi, în mod natural, foarte protectiv cu jucăriile şi bunurile lui, cooperarea și împărţirea fiind abilităţi pe care abia acum începe să le dezvolte. Prin urmare, dacă un frate mai mare ia jucăria din mâna surorii mai mici, aceasta din urmă ar putea avea o reacţie agresivă. Școlarilor li se dezvoltă un puternic sentiment de echitate şi egalitate şi de aceea, le este dificil să accepte tratamentul diferit, care le poate părea preferenţial, pe care părinţii îl manifestă faţă de cei mai mici dintre fraţi. Adolescenţii au un puternic sentiment de independenţă şi individualitate şi uneori pot manifesta resentimente faţă de responsabilitatea îngrijirii unui frate mai mic.

Un rol important în relaţia dintre fraţi îl joacă şi temperamentul copiilor. Interacțiunile dintre frați vor fi mult influențate de intensitatea cu care fiecare dintre ei resimte emoţiile, de capacitatea de a se adapta, de flexibilitatea fiecăruia. Pe măsură ce cresc, copii își dezvoltă capacitatea de a-și regla mai bine emoțiile și implicit de a-și controla mai bine impulsurile agresive.


Există situaţii în care unul dintre fraţi solicită atenţie sporită din partea părinţilor. Fie că este vorba de un nou-născut, de un copil cu nevoi speciale de sănătate sau emoţionale, pe termen lung sau pe o perioadă de timp determinată – această situaţie îi poate frustra pe ceilalţi fraţi, aflaţi în afară atenţiei directe a părintelui.

Ce este de făcut când fraţii se ceartă?

Cei mai mulţi dintre fraţi se ceartă între ei şi acest comportament este oarecum în sfera normalităţii. Adesea, părinţii mă întreabă când este cel mai bine să intervină între fraţi şi care este limita pe care să o tolereze în ceea ce priveşte conflictul între ei. Răspunsul meu variază în funcţie de vârstele pe care le au fraţii dar şi de natura conflictului.


Cei mai mici dintre fraţi, vor avea nevoie de mai multă îndrumare pentru a şti cum să rezolve o situaţie, pentru a învăţa să negocieze, să își controleze impulsurile. În cazul copiilor mai mari, de preferat ar fi să nu se intervină de fiecare dată, la cea mai mică neînţelegere, oferindu-le timp pentru a-şi rezolva singuri problemele. Mediindu-le de fiecare dată conflictele, ei vor învăţa că un părinte va fi mereu acolo să îi salveze, fără a le oferi astfel oportunitatea de a învăţa cum să gestioneze situaţii provocatoare. Pe de altă parte, este necesar să interveniţi ori de câte ori există riscul de rănire fizică, de lovituri. De asemenea, în cazul tachinărilor sau jignirilor continue, unilaterale, care sunt resimţite ca o mare presiune emoţională de către fratele către care sunt îndreptate, este indicat să gestionaţi raporturile de putere dintre ei.

În cazul în care părinţii aleg sau trebuie să medieze situaţia tensionată dintre fraţi, mai sunt câteva aspecte importante asupra cărora le atrag atenţia.

Ori de câte ori este necesar să se intervină între fraţi, mai ales în momentele în care emoţiile lor au escaladat şi există şi riscul să se lovească, să ţipe, primul pas este să îi separaţi până când emoţiile lor se liniştesc. Câteodată, doar un pic de spaţiu şi timp e tot ce au nevoie pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal. Alteori, este nevoie de renegocierea aspectelor care i-au adus în situaţia de „război”, dar doar în prezenţa unui adult. Dacă doriţi să transformaţi situaţia într-o oportunitate de învăţare, secretul este să aşteptaţi ca toate emoţiile să se domolească, abia apoi puteţi face apel la argumentele raţionale, logice, la apelul pentru pace, înţelegere și împăcare.

Un aspect la fel de important ar fi ca atunci când alegeţi să interveniţi în neînţelegerile dintre fraţi, să încercaţi să rezolvaţi problemele cu copiii, și nu pentru copii. Atenţie la riscul de a-l favoriza pe unul din fraţi în detrimentul celuilalt, ceea ce ar putea duce la mai multe resentimente şi atunci conflictul nu s-ar stinge, ci doar ar mocni. Încercaţi pe cât posibil să finalizaţi conflictele cu o situaţie în care fiecare are ceva câştigat, într-un fel sau altul.

În rolul de părinte mediator al unui conflict care a escaladat, nu va concentraţi prea mult pe cine trebuie învinuit, cine trebuie tras la răspundere – la fel ca în dans, şi în luptă e nevoie de doi, aşadar, toate părţile implicate sunt responsabile. În cazul în care fraţii se certă în continuu pe acelaşi lucru (ce joc să jucăm, telecomanda, leagănul, etc) creaţi un program în care arătaţi cine „deţine” obiectul. Dacă în continuare nu se înţeleg, le retrageţi privilegiul de a-l mai împărţi.

Cum să îi ajutăm să se înţeleagă mai bine?

Este responsabilitatea părinţilor să îi ajute pe copii să se înţeleagă mai bine şi să îşi rezolve conflictele în mod pozitiv. Privite dintr-o altfel de perspectivă, conflictele între fraţi le oferă acestora oportunitatea de a dezvolta abilităţi de cooperare, de negociere, de control al impulsurilor agresive. Frăţia este acel tip de relaţie în care se exersează cel mai mult abilităţi din sfera generozităţii, a împărtăşirii, a împărţirii, a altruismului şi a empatiei.

Este important să stabiliți reguli şi limite în ceea ce priveşte comportamentele inacceptabile în relaţia dintre fraţi. Spuneţi-le copiilor că lovitul, îmbrâncitul, înjuratul, poreclele, ţipătul nu sunt comportamente adecvate și acceptate în familia dumneavoastră. Odată ce regulile sunt stabilite, este necesar să agreaţi, dacă doriţi chiar de comun acord cu copii, care vor fi consecinţele, ca urmare a încălcării regulilor. Astfel copiii au şansa de a-şi asuma responsabilitatea comportamentelor lor, indiferent de cât de provocaţi au fost.

Oferiţi copiilor atenţie unu-la-unu, zilnic. Orientaţi-vă spre nevoile şi interesele lor specifice: dacă unuia dintre fraţi îi place să îşi petreacă timpul în aer liber, luaţi bicicleta şi daţi o tură prin parc, faceţi o plimbare, jucaţi un joc cu mingea. Dacă altul prefera activităţi mai liniştite, luaţi o carte şi citiţi, desenaţi, creaţi obiecte artistice împreună. Asiguraţi-l pe fiecare dintre copii de cât de important şi valoros este, de dragostea pe care i-o purtaţi şi de faptul că faceţi tot posibilul să răspundeţi nevoilor specifice ale fiecăruia dintre ei.

De asemenea, fiecare dintre fraţi are dreptul la propriul lui spaţiu, timp petrecut singur, la propriile lui jucării, obiecte personale, şi mai ales timp separat, petrecut cu prietenii lui. Adesea, pentru fratele mai mare, timpul petrecut doar cu prietenii lui, fără a avea şi un frăţior după el, poate fi benefic.

Încercaţi să puneţi mai mult accent pe cooperarea între fraţi decât pe competiţie şi asta începe de foarte devreme în dinamica familiei; de exemplu, în loc să îi provocaţi cu cine strânge primul jucăriile de pa covor, mai bine puneţi-i să se întreacă cu alarma ceasului pentru a aduna toate jucăriile.

Este bine să ținem minte, că felul în care părinţii îşi gestionează conflictele şi neînţelegerile reprezintă un model de învăţare, în felul în care fraţii între ei, aleg să îşi rezolve situaţiile tensionate.

Relaţia cu fraţii este una dintre cele mai lungi din viaţa unei persoane şi printre cele mai semnificative. În primii ani de viaţa ai fraţilor, felul în care părinţii gestionează această relaţie are un rol marcant pentru felul în care ei îşi vor întreţine relaţia pe toată durata vieţii. Aşadar, sugestia mea de final, ar fi să le „picuraţi” cât de des puteţi în urechi copiilor dumnevoastră că sunteți o familie şi cât de importanţi sunt unii pentru ceilalţi.

Distribuie

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA