Skip to content

O după-amiază liniștită, după muncă. Nimic nu prevestea „furtuna“ care avea să tulbure tihna acestei după-amiezi. Copilul doarme liniștit, ea (mama) își verifică e-mailul, când printr-o străfulgerare își amintește că mâine trebuie să predea un raport de care uitase cu desăvârșire.

Își deschide documentul și cu mare frenezie începe să lucreze la raport. ,,Maaaamiiii, vreau să ne jucăm!“. „Acum și-a găsit și copilul ăsta să se trezească“, spuse mama în sinea ei, după care strigă „Imediat, du-te și te joacă singur, am de lucru puțin!“ Cum era de așteptat, copilul vine și insistă tropăind pe lângă mama lui. Aceasta își iese din fire, începe să strige „Dă-mi pace copile, ți-am spus că am de lucru, nu înțelegi? Du-te și joacă-te, nu mă mai bate la cap!“

Copilul supărat, merge în bucătărie să-și caute „de lucru“ și, se întâmplă, sparge o cană. Mama furioasă, vine țipând și înjurând îl admonestează. Copilul speriat începe să plângă cu sughițuri, la care mama reacționează „Acum, de ce plângi, ce ai? Poftim, să ai de ce plânge!“. Și cum nu ar fi fost destule strigătele și înjurăturile, o palmă se lipește de obrăjorul copilului și încă una peste poponeț pentru a-i arăta direcția spre camera lui. Cu lacrimi mari rostogolindu-se, ca niște mărgăritare pe obraji, copilul se îndreaptă spre camera lui. „De ce mama a țipat la mine? De ce m-a lovit? Ce am putut să fac atât de rău, ea nu a spart niciodată nimic?“

℗PUBLICITATE



Uneori, părinții cad pradă emoțiilor puternice care, de regula, duc la comportamente pe care apoi le regretă. Aceasta este calea cea mai ușoară (calea inferioară, care presupune blocarea proceselor mentale superioare, lăsând părintele într-o stare de emotivitate intensă, cu reacții impulsive) de a ne rezolva problemele, așa cum spune și mult îndrăgitul dr. Daniel Siegel. Putem alege o cale mai evoluată (calea superioară, care presupune o formă de procesare a informațiilor ce implică procese superioare mentale de gândire rațională și reflexivă) înțelegându-ne pe noi înșine, conștientizându-ne problemele nerezolvate (sau reziduale) și experiențele (din trecutulul și prezentul nostru – această mamă s-a „răzbunat“ pe copilul ei pentru faptul că ea uitase de raport) și conectându-ne empatic la nevoile copilului nostru. Să ne punem pentru o clipă în pielea lui, noi ce am dori?

șnițelele pot fi bătute, copiii nu

Vorbele sunt făcute să aline și mâna să mângâie (șnițelele pot fi bătute, copiii nu). Noi românii avem nevoie să conștientizăm că bătaia nu este ruptă din rai și părintele are mereu posibilitatea de a alege să răspundă folosidu-se de calea evoluată a creierului. Momentul în care simțim că creierul a luat foc, secretul constă în a spune STOP, a respira abdominal și a observa ce se întâmplă cu noi și dincolo de noi, oferindu-ne astfel posibilitatea de a răspunde bine gândit și neautomat.

„Dacă acordăm atenție experiențelor noastre lăuntrice în clipa când ne supără comportamentul copiilor noștri, putem începe să descoperim cum anume impietează acțiunile noastre asupra relației de dragoste pe care vrem să o avem cu proprii noștri copii.“ — Daniel J. Siegel, Mary Hartzel, Parentaj sensibil și inteligent

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0