De ce joaca nu este pierdere de vreme?

Ne apropiem serios de începutul școlii. În doar câteva săptămâni, în funcție de programa școlii, rând pe rând, elevii vor reveni la programul obișnuit din perioada toamnă-vară timpurie. Trezitul mai devreme dimineața, pregătirea în grabă a ghiozdanului, pauzele făcute o dată la 50 de minute, alături de identificarea rapidă a răspunsurilor corecte la întrebările care nu te fac milionar și toată avalanșa de materii mai mult sau mai puțin utile, plus „bucuria” temelor pentru acasă — toate vor reprezenta agenda unei zile obișnuite din viața celor mai mulți copii școlari din România.

Astfel, sunt tentat să cred că niciun adult cu mintea limpede și conștientă nu m-ar putea combate când spun că timpul liber pentru joacă a ajuns un lux în viața tot mai multor copii născuți după anul 2000. În multe școli, joaca pare un cuvânt tabu și este cel puțin „rușinos” să vorbești despre activitățile nestructurate ale vieții de copil, asta dacă nu vrei să fii privit drept inamicul numărul unu al unei societăți educate sau părintele „ciudat” care știe că nu tot ce am fost obligați să învățăm în perioada comunistă a fost cu adevărat în interesul nostru și al potențialului personal. Acasă regăsim, în cele mai multe familii, aceleași activități bine programate și variate prin multitudinea de meditații și ore de învățare solitară. Majoritatea părinților se lasă seduși de iluzia performanței, de falsele promisiuni ale notelor mari și de competiția absolut inutilă în care cad, rând pe rând, când răsare întrebarea: „Ce note are al tău la școală?”

Desigur că școala în varianta ei clasică (mersul într-o comunitate pentru a dobândi abilități de viață și informații științifice) și varianta ei mai puțin apreciată de adultul ocupat al zilelor noastre (homeschooling) sunt idei excepționale și pe care niciun adult sănătos la minte nu le-ar condamna sau respinge. Dar lucrul care ne îngrijorează pe noi, experții în sănătate relațională — psihologi, psihoterapeuți, pedagogi, experți în parenting și coaching —, este faptul că toate aceste activități cognitive și academice ajung să înlocuiască încetul cu încetul timpul de joacă al copilului, despre care Daniel Siegel (coautorul bestsellerului Inteligența parentală) ne spune că este esențial pentru dezvoltarea optimă atât a oamenilor, cât și a animalelor.

Am fost extrem de surprins, când am aflat despre un studiu, realizat de către experții în descoperirea misterelor creierului, care ne demonstrează că, dacă îndepărtăm regiunea numită cortex din creierul unui șoarece, acesta își va pierde abilitățile cognitive, dar nu și interesul față de joacă. Descoperire esențială pentru înțelegerea inclusiv a omului, deoarece dintr-o perspectivă evoluționistă am putea conchide că nevoia de joacă este parte din nevoile de bază și cele de supraviețuire — care se află în responsabilitatea ariilor mai primitive ale unui creier. Și tot de la colegul nostru, dr. Siegel, am aflat de un alt studiu care, de această dată, avea să analizeze istoriile de viață ale criminalilor și care sugerează că elementele comune ce se regăsesc în copilăria celor mai mulți criminali sunt: 1) abuzurile pe care le-au îndurat; și 2) faptul că au fost privați de dreptul la joc și joacă.


Ca o primă concluzie, putem spune că științele însușite la școală, orele opționale de arte (muzică, pictură etc.) și limbi străine, alături de tot ce înseamnă after și before school și timpul petrecut online sunt programe importante în dezvoltarea copiilor; dar activitățile de joacă liberă sunt esențiale.

Joaca și jocul liber au o contribuție importantă și în dezvoltarea și maturizarea creierului uman, deoarece copilul are șansa de a-și explora creativitatea și imaginația, având libertatea de a se implica în diferite forme de interacțiune cu semenii lui, într-un cadru de interacțiune lipsit de critică, judecată și anxietate de performanță. Pentru adulții pasionați de sport și alte activități atletice, este important să subliniem că și acestea intră tot în categoria activităților structurate și, da, sunt importante, dar nu suplinesc nevoia de acces liber la joacă.

Am putea chiar spune, cu iz de glumă dar la modul serios, că în psihologia dezvoltării există deja și numeroase teorii care pot contura o adevărată știință a jocului — despre care știm că reduce nivelul de stres resimțit de școlari, susține dezvoltarea limbajului la copiii sub vârsta de 3 ani și funcționează ca un factor de protecție când vine vorba despre capacitatea copiilor de a-și stăpâni și gestiona emoțiile dificile.


Pe vremea mea, joaca părea o pierdere de vreme – sincer, cred că aceeași părere o au și mulți dintre adulții zilelor noastre, care au rămas tributari trecutului și psihologiei simțului comun. Însă dintr-o perspectivă științifică, este vorba despre mai mult decât o perioadă de timp irosit. Jocul și joaca, fiind activități libere și nestructurate, dincolo de faptul că aduc distracția și buna dispoziție în viața copilului (și a adultului), au și nenumărate beneficii colaterale în sfera abilităților cognitive și a celor non-cognitive. Astfel, jocul nu doar că este treaba copilului, dar are efecte de stimulare a limbajului, facilitează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor de viață, precum și a celor de planificare, apoi de preconizare și anticipare a consecințelor și de ajustare psihologică la „surprizele” vieții. Abilitățile copiilor de relaționare și conectare socială au de asemenea de câștigat de pe urma jocului, deoarece acesta reprezintă un context natural de negociere, cultivare a fairplay-ului, așteptare a rândului, exersare a comportamentelor etice și de dobândire a flexibilității psihologice. Fără să mai subliniem aspectul pozitiv al jocului asupra empatiei umane — ce reprezintă manifestarea intrinsecă prin care noi reacționăm față de durerea sau suferința celor din jur.

În cele din urmă, am putea spune că multe dintre automatismele adulților contemporani, atunci când vine vorba despre educația copiilor, sunt bazate doar pe mituri. Iar copiii de azi și de mâine chiar ar putea avea o lume adaptată cu adevărat nevoilor lor de dezvoltare. Și nu doar de un spațiu pseudo-democratic ce-i instruiește cum să-și piardă curajul, compasiunea și capacitatea de conectare la sine și la ceilalți. Da, joaca și jocul satisfac o parte din nevoile umane de bază, la fel ca aerul, apa și hrana, siguranța, iubirea și cititul din plăcere.

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA