Skip to content

Sunt mulți cei care susțin că nu îi interesează părerea celorlalți, însă oamenii sunt interdependenți unii față de ceilalți. Fără să ne dăm seama, filtrăm informațiile pe care le primim de la alții. Se pare că maniera în care ni s-a răspuns la primele gesturi, încă din copilărie, ne influențează modalitatea în care ne așteptăm să fim percepuți de cei din jur. Părinții sunt primii care sădesc în interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulți fiind, atunci când își vor contura imaginea de sine. Ne place să recunoaștem sau nu, suntem avizi de prețuirea și aprecierile venite din partea semenilor noștri. Cerem păreri și căutăm aprecieri. Atunci când ni se răspunde acestor nevoi, ne simțim bine.

Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale. Venim pe această lume în urma acţiunii altora. Supravieţuim datorită celorlalţi. Fie că ne place, fie că nu, sunt puţine momente în viaţă când nu beneficiem de pe urma acţiunilor celorlalţi. Din acest motiv nu e deloc surprinzător că, în mare parte, fericirea noastră apare în contextul relaţiilor noastre cu ceilalţi.“ — Dalai Lama

Primim feedback și oferim feedback. Dar ce înseamnă, de fapt, feedbackul? Literalmente, înseamnă părere. În psihologie, este un termen utilizat pentru a desemna informațiile despre noi înșine pe care le obținem din mediul înconjurător.  El este, efectiv, o adevărată hrană – în sensul că ne îmbogățește și ne călăuzește acțiunea. Rolul feedbackului este acela de a-l motiva pe destinatar, iar lipsa de feedback poate duce la pierderea motivației.

Feedbackul pozitiv este deseori agreabil, dar feedbackul negativ este întotdeauna util, spune psihologul Christophe André.

Feedbackul îi permite celuilalt să primească un răspuns vizavi de acţiunea lui. Dacă suntem puși în situația de a oferi un feedback negativ, este bine să folosim principiul sandvișului, adică să introducem feedbackul negativ între aprecieri pozitive. Procedând astfel, detensionăm atmosfera și ne asigurăm că interlocutorul rămâne într-o stare de spirit pozitivă și la finalul discuției

Feedbackul ne permite să ne ajustăm încetul cu încetul maniera de a gândi și de a acționa, în funcție de informațiile sale. El este capital în psihologie, dar și în alte domenii, deoarece orice fenomen complex într-un mediu complex nu își poate atinge scopul decât prin feedback, de unde și importanța lui în corecțiile de traiectorie ale navelor spațiale, ca și în existențele umane.“ — Christophe André.

Dar, oare de ce este atât de important feedbackul pentru unii dintre noi? De ce avem nevoie de părerea celorlalți? Pentru a ne confirma sau infirma ceea ce știm și pentru a îmbunătăți ceea ce avem. Sugestiile de îmbunătăţire pe care ni le fac alţii pot fi extrem de valoroase.

℗PUBLICITATE



Cel mai dificil lucru, când vine vorba despre feedback, pare a fi obținerea lui. Nu cred că există cineva care nu își dorește să primească feedback. Cu toate astea, găsim destule scuze pentru a ignora, a evita sau uita să-l oferim. Ați putea spune că se poate întâmpla să nu putem răspunde, să nu avem timp, să vrem să lăsăm pe mai târziu și, luați cu alte treburi, să uităm. Da, se poate întâmpla, însă dacă noi tratăm superficial nevoia celuilalt de a primi un feedback, să nu ne așteptăm ca reacțiile noastre ulterioare să mai aibă vreo valoare.

Fac parte dintre cei care au nevoie de feedback și oferă feedback. Am nevoie să înțeleg care este impactul acțiunilor și cuvintelor mele. Unii sunt generoși în a oferi feedbackuri, alții au probleme cu exprimarea oricărui tip de feedback.

Orice feedback este mai bun decât niciunul, de aceea, atunci când primeşti un feedback, spune „mulţumesc“. Recunoștința e unul dintre cele mai bune mesaje prin care transmiți că apreciezi și respecți faptul că ți s-a dat feedback.

Cercetările arată că subiecții cu o bună stimă de sine tind să caute mai mult un feedback informativ decât un feedback pozitiv. Ei caută mai curând o evaluare, în timp ce subiecții cu joasă stimă de sine caută o aprobare. Studiile existente arată că feedbackul celorlalți este un bun regulator al eventualelor excese în tendința de a te valoriza și de a-ți „umfla“ stima de sine.

Suntem atenți la opiniile și cunoștințele celorlalți și apoi asta e tot. Trebuie să le facem ale noastre. Semănăm cu cel care, având nevoie de foc, s-ar duce să ceară de la vecin și, găsind la el unul mare și frumos, s-ar opri acolo ca să se încălzească, uitând să-și mai ia și el acasă. La ce ne servește să avem burta plină de carne dacă ea nu se digeră, dacă nu se transformă în noi, dacă nu ne împlinește și nu ne întărește?“, scria Montaigne în Eseurile sale.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1