Darurile imperfecțiunii – sau călătoria de la minte la inimă

Curajul, compasiunea și conectarea sunt, în viziunea renumitei Brené Brown, darurile imperfecțiunii, iar din perspectiva noastră reprezintă elementele cheie care definesc #puterearelațiilor.

Brené Brown este una dintre cele mai influente voci ale lumii în domeniul științei relaționalului și cercetătoarea care a reușit să aducă rușinea și vulnerabilitatea umană la aceeași masă.

Asumarea poveștii noastre și iubirea de sine care apare în acest proces de asumare reprezintă cel mai curajos lucru pe care îl putem face vreodată.


Darurile Imperfecțiunii” este una dintre cele mai citite cărți de dezvoltare personală din ultimii cinci ani și reprezintă un ghid uman de redescoperire a prețuirii de sine și de reîntoarcere în casa sufletului nostru. Scrisă într-un stil prietenos și mai mult decât accesibil, cu fiecare pagină pe care o parcurgem cartea ne îndeamnă să ne acceptăm povestea vieții și să integrăm cu adevărat părțile orfane din noi. Brené este o povestitoare înnăscută și reușește să traducă teoria științifică într-un limbaj cu adevărat vindecător.

Pe parcursul cărții, Brené ne invită la o călătorie conștientă către adevărata noastră esență, segmentând acest traseu în zece stații de reflecție, care au menirea de a ne apropia tot mai mult de sinele nostru real. Pentru ca la sfârșitul lecturii să îndrăznim să spunem cu voce tare – Acesta sunt eu. “Da, sunt imperfect și vulnerabil, iar uneori îmi este teamă, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul că sunt în același timp curajos și demn de a fi iubit și de a mă integra în societate”.

Dacă dăm o căutare pe Google vom observa că numele autoarei este asociat cu unele cuvinte cheie: rușine, vină și curaj. Brené fiind una dintre puținele cercetătoare care în urmă cu mai bine de o decadă a ales să aducă două dintre cele mai blamate emoții umane la lumină și, cu ajutorul curajului autentic, să le transforme în elemente digerabile pentru mintea omului modern. Astfel, orice persoană copleșită de o furtună a rușinii sau a vinovăției va găsi un refugiu sigur prin deschiderea și lecturarea acestei cărți.


câteva dintre marile adevăruri ale vieții, pe care avem nevoie să ni le reamintim atunci când mintea o ia pe arătură

Vă mărturisim cu încredere că citim cu mare atenție majoritatea cărților de psihologie relațională care se traduc anual în limba română, însă “Darurile Imperfecțiunii” se numără printre puținele cărți pe care o redeschidem cu aceeași rapiditate și curiozitate în momente de dificultate sau dezechilibru emoțional. Deoarece, într-un număr mic de pagini, Brené a reușit să comprime câteva dintre marile adevăruri ale vieții, pe care avem nevoie să ni le reamintim atunci când mintea o ia pe arătură și rușinea faptului că nu suntem suficient de buni ne inundă starea de echilibru interior.

Recunoaștem, de asemenea, că până la întâlnirea cu Brené – rușinea făcea parte din categoria emoțiilor pe care le evitam cu mare viteză, însă parcurgând “Darurile Imperfecțiunii” am înțeles cu adevărat că nimeni nu poate fugi din calea acestei emoții primitive. Deoarece o trăim cu toții, fără nicio excepție, iar dacă nu vrem să ne debarasăm de ea încet-încet și o păstrăm în noi, practic inconștient, facem trei lucruri: o ținem în secret, nu vorbim despre ea și ne auto-criticăm deoarece o simțim. Însă, dacă vrem cu adevărat să îmblânzim rușinea, atunci secretul constă în a o recunoaște și a o verbaliza către o persoană care și-a câștigat dreptul de a ne auzi povestea vieții. Aceasta persoană trebuie să fie un om de încredere și să facă parte din categoria celor despre care știm că ne pot iubi și accepta necondiționat. Este important să evităm cât mai mult posibil deschiderea noastră după un atac de rușine față de persoanele care: fug și ele de rușine; consideră vulnerabilitatea o slăbiciune; confundă compasiunea cu simpatia; fac tot posibilul pentru a se scoate pe sine în față; se sedează cu optimism sau cei care se hrănesc din respectul pe care ni-l poartă și care au nevoie să ne vadă perfecți.

Cartea este și un leac sufletesc împotriva perfecționismului – boala secolului al XXI-lea și poate reprezenta cel mai bun start pentru o vindecare emoțională profundă. Prin intermediul cercetărilor sale Brené a descoperit că printre factorii care umbresc fericirea umană se numără: perfecționismul, neajutorarea, căutarea de certitudini, autosuficiența și critica. În timp ce pacea interioară și momentele de fericire sunt cultivate prin: prețuirea de sine, apartenența, iubirea, intuiția, autenticitatea și recunoștința.

Iar dacă treceți printr-o zi proastă și aveți nevoie să vă creșteți puțin starea de bine, exemplele personale descrise de Brené sunt o adevărată mângâiere umană, având funcția de a normaliza greșeala și de a readuce speranța în gândurile noastre.

Ca ideea de final, cartea o găsiți în shop-ul online deschis de paginadepsihologie.ro, iar teoria și aplicațiile practice le puteți aprofunda prin participarea la conferința “Puterea Relațiilor: călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare” – pe care noi doi, Otilia Mantelers și  György Gáspár, o susținem în diferite orașe din țară.

Darurile imperfecținunii

Lectură plăcută și amintiți-vă că cea mai lungă cale este de la minte la inimă, iar acest drum nimeni nu-l poate parcurge în afară de noi înșine.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA