Dacă chiar vrei să se schimbe celălalt, primul pas este să schimbi ceva la tine

Cred cu tărie în faptul că, pentru a genera o adevărată revoluție relațională (în familie, în grupul de prieteni, la muncă și în comunitatea din care face parte), fiecare luptător pentru iubire trebuie să-și asume, în primul rând, propria transformare. Din fericire, informațiile descoperite de noua știință a iubirii ne sunt astăzi accesibile – despre multe dintre ele, puteți citi în paginadepsihologie.ro. Fiecare dintre noi are șansa de a deveni mai bun, atât pentru binele celor din jur, cât mai ales pentru fericirea proprie. Să recunoaștem că povestea unei relații spune ceva despre noi înșine și apoi să ne analizăm experiențele personale, în scopul de a descoperi rănile universului interior și a le vindeca, reprezintă calea spre un sine mai puternic.

Dificultatea de a primi iubire ne este indusă de mediul în care creștem, dar, în timp, aceasta se transformă într-o barieră autoimpusă, față de care suntem extrem de loiali – iar marea problemă rezidă în lipsa de conștientizare a acestor limitări. Ne este mult mai confortabil să pretindem că nu simțim iubirea din cauza celuilalt, exact așa cum ni s-a întâmplat și în trecut. Inevitabil, în copilărie, anumite aspecte ale sinelui nostru sunt susținute și încurajate de către adulții din jur, în timp ce altele sunt respinse. Și, având în vedere că intenția noastră vitală este aceea de a supraviețui, ajungem să renunțăm la anumite părți din noi, la nevoi și drepturi psihologice, ca strategie de a rămâne în viață. Iar pentru că, din perspectiva nevoii de apartenență, abandonul și respingerea sunt cele mai dureroase experiențe, ajungem să ne ciuntim mai degrabă sufletele, decât să rămânem în afara sistemului relațional. Și, încetul cu încetul, uităm că în momentul nașterii noi am fost un întreg și devenim convinși că cei care suntem astăzi reprezintă varianta noastră autentică. Însă, aceasta este o poveste despre sine incompletă. Și nocivă – deoarece nu putem accepta aprecierea, afecțiunea și admirația pentru acele părți din noi pe care nu le recunoaștem. Dar ceilalți pot să vadă foarte ușor acele aspecte ale sinelui nostru, deoarece le recunosc și în propria lor persoană. Totuși, din cauza experiențelor noastre timpurii, când am pierdut conexiunea cu anumite fațete ale noastre – și ele, demne de iubire și apreciere – ne este dificil să răspundem pozitiv și asumat când partenerul ne complimentează (ceea ce, probabil, se întâmplă rar, dar sigur se întâmplă).

Mă surprinde cum cercetarea științifică din ultimii ani începe să confirme tot mai mult o serie de perspective despre care îmi vorbea și bunica. De exemplu, adesea, îmi spunea: „Nu te îndoi niciodată de valoarea ta și fii mândru de cine ești!“ Cuvinte care, sincer, deseori mă făceau să cred că bunica maternă exagerează, că nu vorbește despre mine și că mai degrabă își proiectează dorințele asupra mea – termen folosit în psihologie pentru a descrie manifestările cuiva care vede ceea ce vrea să vadă. Însă, analizând literatura de specialitate bazată pe dovezi științifice, se pare că noi toți beneficiem de cea mai multă grijă și atenție exact din partea celor care ne văd așa cum suntem și știu că merităm să fim iubiți.

Cu siguranță, știți și voi relații sau cunoașteți povești de cuplu în care unul dintre parteneri este mai înclinat să ofere (acesta fiind cel care, inconștient, nu-și permite să și primească), în timp ce partenerul celălalt se simte îndreptățit să primească (dar are dificultăți la capitolul dăruire). Iar schimbarea despre care amintește titlul acestui articol are de-a face cu astfel de transformări.

Dacă te-ai recunoscut în tiparul celui care simte că nu primește suficientă atenție și admirație din partea partenerului, primul pas este să te întrebi: „Îmi permit să fiu iubit(ă)?“ Desigur că la o primă vedere mintea ar spune: „Cum să nu?!“ Dar hai să aruncăm o privire la momentele în care cineva te complimentează, când cineva se apropie cu bunătate de tine sau atunci când îți reușește un proiect. Cum reacționezi? Spui „mulțumesc“, ești recunoscător pentru experiență sau mai degrabă te rușinezi, respingi stânjenit complimentul („Nu, nu sunt așa cum mă vezi tu“) și pui totul pe seama norocului? Mai apoi, după ce te-ai lămurit care este adevărul, este timpul să-ți redobândești puterea și prețuirea de sine, angajându-te în ceea ce înseamnă cura de bunătate: timp de minimum 8 săptămâni, alege conștient și intenționat să repeți zilnic o mantră de genul „Merit să iubesc și să fiu iubit(ă)!“ Observând cu atenție tot ce e pozitiv în jurul tău, cultivă-ți recunoștința față de ceea ce ai, fără să mai exagerezi ceea ce îți lipsește.

Dacă te recunoști în rolul partenerului sufocat și îți sunt familiare plângerile de genul: „Nu-mi spui suficient de des că mă iubești!“ „Simt că nu-ți pasă de mine!“ și altele asemenea, atunci mai mult ca sigur, în adâncul tău, crezi că ai prea puține de oferit, că nu ești suficient de bun pentru a îndeplini nevoile celuilalt, motiv pentru care preferi să nici nu mai riști. Însă, costurile pe care le plătești sau, mai bine zis, le plătiți (tu, celălalt și relația) sunt uriașe. Este important să știi că un partener care oferă prea mult o face cu niște așteptări (ceea ce cred că este firesc). Vrea să-ți ofere, pentru că abia atunci simte că este demn de respect, iar aici poate risca să exagereze, mai ales dacă tu nu-i răspunzi cu aceeași monedă.

Lipsa de spațiu, gelozia și impunerea de limite nu sunt neapărat dovezi de patologie și nici nu sunt semne că nu ai ales persoana potrivită; mai degrabă sunt mesaje pe care este indicat să le descifrezi corect. Dacă chiar îți pasă de relația voastră, schimbarea înseamnă să recunoști că nu știi să oferi, că la capitolul „dau/primesc“ ai de făcut niște exerciții relaționale – ceea ce nu este nicio rușine, ci este mai degrabă o transformare a rușinii în vinovăție temporară. Da, te poți simți o vreme vinovat că până acum nu ai oferit suficient relației voastre; iar în acest caz, energia emoțională te va ajuta să te mobilizezi, spre deosebire de energia rușinii, care te paralizează și te ține pe loc. Următorul pas este să nu îți mai concentrezi toată atenția asupra ta (cum să te aperi și să eviți greșelile), ci să începi să o focalizezi și asupra celor din jur. Și crede-mă că nu vei sărăci. Asta înseamnă că îți exersezi curiozitatea față de ceilalți: „Ce fac ei? Ce îmi cer? Ce nevoi au? Ce surprize le pot face eu? Ce i-ar ajuta să le spun sau să le ofer?“ Dar nu uita, aici nu e vorba de perfecțiune. Adică e bine să te pregătești pentru rateuri, căci nu are cum să-ți iasă din prima. Partenera sau partenerul tău știe să ofere atât de mult și de intens, pentru că asta face de zeci de ani; de aceea, comparațiile nu este sigur că te vor ajuta. Dar merită să-ți aduni tot curajul, să ieși din zona de confort și să-ți repeți: „Merit să iubesc și să fiu iubit(ă)!

OK, acum că am stabilit că schimbarea pornește de la interior spre exterior, te las cu citatul lui Socrate: „Cine vrea să miște lumea, trebuie mai întâi să se miște el însuși.“ Și, desigur, cu ideea de bază a cărții Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații: „Iubirea nu este un fruct crescut la întâmplare. Este rodul implicării noastre – conștiente și asumate – în călătoria numită viață.

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

Lasă un comentariu