Skip to content

Ne amintim cu toții acel moment frumos când apare o persoană deosebită în viața noastră. La început trăim momente de atracție și incertitudine, apoi ne luăm de mână și încercăm împreună să descoperim sensul cuvântului „a iubi“.

Iubirea este ca o plantă care are nevoie de apă și soare, pentru a crește. Ea are nevoie de timp, conexiune și comunicare, iar noi uităm uneori să îi oferim aceste ingrediente vitale. Uităm să privim în noi, să fim curioși și să ne dorim să descoperim în fiecare zi persoana deosebită din viața noastră. Uităm să vorbim despre nevoile, dorințele, visurile noastre și ajungem, în timp, să construim un zid în jurul nostru. Orice relație este dinamică, în continuă schimbare și evoluție, iar uneori este firesc să apară și provocări.

John Gottman, Harville Hendrix, Helen LaKelly HuntSue Johnson sunt doar câțiva dintre autorii îndrăgiți care și-au dorit să înțeleagă atașamentul și modul în care noi relaționăm în cuplu, dedicând zeci de ani cercetării acestui subiect. Ei au ajuns la concluzia că una dintre cele mai dureroase și provocatoare experiențe ale unui cuplu o reprezintă distanțarea emoțională. Distanțarea emoțională apare, de cele mai multe ori, din cauza lipsei de comunicare a propriilor nevoi și sentimente. Spre exemplu, dacă ne-am dorit să petrecem mai mult timp cu persoana dragă nouă, dar acest lucru nu se întâmplă, ne simțim într-un fel sau altul neglijați și, în loc să îi comunicăm partenerului nevoia noastră și să îi spunem cum ne simțim în această situație, ajungem să ne închidem în noi și să ne distanțăm emoțional.

Felul în care răspundem în astfel de situații are o strânsă legătură cu tipul de atașament care l-am dezvoltat în copilărie. Dacă, spre exemplu, avem un atașament securizant, când apare deconectarea emoțională, tindem să abordăm problema deschis și știm că cealaltă persoană va fi acolo pentru noi. Dacă, pe de altă parte, avem un atașament evitant, putem ajunge să construim un zid în jurul nostru și să ne izolăm, din cauza durerii simțite.

Modelul comportamental învățat în copilărie se activează atunci când ne simțim vulnerabili în relațiile noastre romantice, iar Melissa B. Moser et al. arată, într-un studiu publicat în 2016, că asemenea comportamente și, implicit, emoțiile și gândurile care se activează în acest tip de situații pot fi modificate la maturitate. Folosind măsurători longitudinale, autorii au urmărit impactul pe care îl are terapia centrată pe emoții asupra relației de atașament a 32 de cupluri. Ei au observat o scădere a nivelului de anxietate și evitare și o creștere a atașamentului securizant și a satisfacției față de propria relație de cuplu, în urma ședințelor de psihoterapie.

℗PUBLICITATE



Dar ce putem face, atunci când ne simțim deconectați emoțional?

Ca psiholog, nu cred că există soluții universale, pentru că fiecare om și fiecare cuplu este diferit, dar aleg să împărtășesc un exemplu personal. Atunci când mă simțeam deconectată emoțional și începusem să construiesc cărămidă cu cărămidă acel zid despre care vorbeam mai sus, aflată într-un avion care avea să facă multe ore până la destinație, în vreme ce monitorul din față nu funcționa, persoana deosebită din viața mea mi-a spus: „Dă-mi mâna și haide să vorbim.“

Conform teoriei polivagale a lui Stephen Porges, atunci când ne simțim deconectați, sistemul nostru simpatic se activează și intrăm într-o stare de „luptă sau fugi“. Fiind în această stare, percepem relația și partenerul ca fiind amenințătoare pentru noi și vrem să ne apărăm. În acest context, ne este foarte dificil să fim atenți la celălalt și să îl ascultăm. În schimb, când ne simțim conectați și în siguranță, se activează complexul vagal ventral, parte a sistemului parasimpatic.

Gesturile de afecțiune, ca atunci când îmbrățișăm sau ținem pe cineva de mână, chiar dacă ne fac să ne simțim vulnerabili și expuși, ne ajută în același timp să restabilim conexiunea cu celălalt, să ne simțim conectați emoțional și în siguranță. În acest moment, devenim deschiși la a răspunde întrebărilor partenerului și la a pune întrebări, ne simțim în siguranță să explorăm propriile emoții și gânduri și să ne comunicăm nevoile. Vulnerabili, expuși, dar înconjurați de căldură și fără a fi judecați, putem vorbi despre teama noastră de a fi respinși, singuri, imperfecți sau de a nu fi destul pentru celălalt.

Aceste momente de învățare și maturizare sunt foarte valoroase pentru un cuplu. Ele ne ajută să dărâmăm zidul personal și să mai punem o cărămidă pentru a construi fundația relației noastre. Aceste momente ne amintesc cât de important este să îi oferim relației noastre ingredientele de care are nevoie, conexiunea, comunicarea și curiozitatea de a descoperi mereu persoana deosebită din viața noastră.

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
26,40 lei
Continuă cumpărăturile
1