Skip to content

Nevoia de a fi iubiți ar trebui privită ca într-un vers scris de regretatul Adi Cusin:

„Totul depinde de cum cade lumina,
Nu-i cum se spune în unele cărți.“

Ar trebui să ne iubim pe noi înșine, căutând să găsim partea luminoasă din noi, în primul rând. Paradoxul minunat care se întâmplă, atunci când învățăm să ne iubim pe noi înșine, este că nevoia de a primi iubire din partea celorlalți se va diminua. Cea mai mare nevoie pe care o vom simți va fi aceea de a ne iubi mai mult pe noi. În momentul în care iubirea de sine ne va fi cunoscută și înțeleasă vor exista mai multe șanse să devenim un magnet care atrage acea iubire din partea celorlalți — de care, aparent, am fi avut atât de mare nevoie, înainte de tranziția spre iubirea de sine.

Dragostea atrage mai multă dragoste. Ura (sau frica), atrage mai multă ură (sau frică). Mișcarea pozitivului către pozitiv și a negativului către negativ este universală. Nu degeaba, se spune că „cine se aseamănă, se adună“. Culegem ceea ce semănăm, mental și emoțional. Dacă ne concentrăm zilnic pe trecutul negativ, gânduri și acțiuni de același fel vor umple și ziua de mâine, iar mâine va fi doar repetarea unei alte zile proaste.

Trebuie să cunoaștem iubirea de sine înainte de a putea dărui și primi iubirea celorlalți. Este imposibil să dăruim cuiva ceva ce noi nu posedăm. Nimeni nu o să ne placă și nu o să ne iubească dacă proiectăm atitudini și comportamente lipsite de iubire. Pentru a putea pătrunde în interiorul nostru, trebuie să știm că este inutilă căutarea exterioară.

„A ne stima înseamnă a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nicio condiție: ne iubim în ciuda defectelor și limitelor, în ciuda eșecurilor și înfrângerilor, pur și simplu pentru că o mică voce interioară ne spune că suntem demni de iubire și de respect.“ — Christophe André, psiholog

Psihologii susțin că iubirea de sine depinde, în mare parte, de dragostea pe care ne-a împărtășit-o familia noastră atunci când eram copii și de „hrana afectivă” care ne-a fost dată. Carențele care își au sursele în copilărie sunt cel mai greu de compensat.

Nu este ușor să descoperi la cineva, dincolo de masca socială pe care o poartă, nivelul exact al iubirii pe care și-o poartă.

Iubirea de sine înseamnă a te respecta indiferent de ceea ce ți se întâmplă, a-ți asculta nevoile și aspirațiile, a nu te condamna pentru eșecuri.

℗PUBLICITATE



O iubire de sine fragilă ne poate face să fim foarte severi cu noi înșine. În ciuda tuturor reușitelor pe care le-am avea, ne vom găsi întotdeauna un punct slab, iar vocea interioară ne va spune că nu merităm să fim iubiți pentru că atunci și acolo, cândva am greșit.

Uneori mă îndoiesc de mine și oricâte laude aș primi îmi găsesc puncte slabe și lucruri pe care le-aș schimba. Există și momente în care sunt mândră de mine și consider că merit admirație și apreciere. Însă atunci când vorbesc despre mine și despre realizările mele, expresiile sunt moderate. Nu, nu mă devalorizez, însă nu reușesc să mă valorizez, așa cum observ că o fac alții. Nu aleg neapărat adjective negative, doar că am tendința de a le alege pe cele neutre. A nu ști să te valorizezi, într-o lume în care cel ce știe „să se vândă” este cel câștigător fără a i se mai testa abilitățile, este un mare handicap. În fiecare zi, încerc să învăț iubirea de sine. În fiecare zi, încerc să mă conving că soluțiile bune sunt la mine și nu la ceilalți.

Cu cât ne vom îndoi de noi înșine, cu atât mai mult vor zăbovi în preajma noastră cei care nu vor pierde ocazia să facă abuz de acest lucru…

Nu există nicio rețetă miraculoasă pentru a reduce la tăcere „criticul interior“, însă îi putem face față fiind conștienți de existența sa.

A ne iubi pe noi înșine nu are nicio legătură cu egoismul. A ne iubi pe noi înșine înseamnă a ne considera ființe independente, libere, demne de dragoste. Din păcate nu ne vine prea ușor să ne iubim pentru că ni s-a tot predicat de-a lungul timpului despre uitarea de sine…

Atunci când vom ajunge să ne iubim, vom vedea și cât de mult îl putem iubi pe celălalt, acceptându-l așa cum este, dar și câtă iubire suntem capabili să primim.

„Totul depinde de cum cade lumina,
Nu-i cum se spune în unele cărți.“

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0