Cum să înţelegem temperamentul copiilor noștri?

Doamna Mocanu, educatoarea de la grupa mică, îşi aşteaptă în fiecare dimineaţă prichindeii pentru a-i prelua de la părinţi. Ioana, are aproape 3 ani, iar azi ţine strâns mâna mamei ei şi, cu lacrimi în ochi, aproape că țipă: «Nu vreau la grădi!». Doamna Mocanu, o mângâie uşor pe spate şi îi vorbeşte pe un ton blând, agitând ușor o mascotă-gărgăriţă care îi acoperă mâna stângă. Ioana întoarce privirea spre ea, curioasă, schiţează un zâmbet şi slăbeşte uşor strânsoarea mâinii mamei ei. Chiar în momentul acela, pe uşă intră, cu un zâmbet până spre urechi şi cu o şapcă într-o parte, şi Luca.

«– Bună dimineaţa, doamna Mocanu! Bună Gărgărița-Rița! Haide Ioana, vino repede înăuntru, să vedem dacă a venit şi Sofia».

Îl salută în grabă pe tatăl său, o trage de mână pe Ioana şi intră în viteză în clasa de grădiniţă strigând-o pe Sofia, care privea de la adăpostul piciorului drept al domnişoarei Trifu, asistenta doamnei Mocanu, la câţiva copii ce se jucau în centrul clasei cu o minge. Degeaba încerca domnişoara Trifu să o îndemne pe Sofia să se alăture grupului de copii, ea parcă se agăța şi mai tare de piciorul ei. Până când îi zăreşte pe Luca şi Ioana îndreptându-se spre ea în viteză. Cu greu se desprinde de piciorul domnişoarei Trifu şi se aşază lângă Luca şi Ioana, pentru a construi un turn din câteva cuburi de lemn. Ioana se plictiseşte repede şi începe să se caţăre pe scaunele de pe margine, râde şi sare. Doamna Mocanu intră în clasă şi anunţă micul dejun. Toţi copii ştiu că trebuie să facă trenuleţul pentru a merge în sala de mese. Ioana continua să alerge şi să sară dintr-o parte într-alta, şi strigă «Nu mi-e foame! Nu vreau la masă! Vreau să mă joc!». Pentru doamna Mocanu, nu e o noutate comportamentul Ioanei, ea a observat deja că Ioana are dificultăţi şi pe parcursul zilei de a se integra în programul grădiniţei. Ea pare să aibă un ritm imprevizibil în ceea ce priveşte apetitul şi somnul şi este într-o continuă mișcare — când aleargă, când sare, când se caţără, când se fâţâie.

De asemenea, atunci când întreaga grupă de grădiniţă trebuie să facă tranziţia de la o activitate la alta, de exemplu de la joacă liberă la o activitate statică pe scăunele, Ioanei îi este foarte greu să se acomodeze cu noua activitate şi adesea se simte frustrată, uneori se înfurie sau are crize de plâns care durează mai bine de 10 minute. De multe ori, jocurile liniştite din interiorul clasei, ora de citit povești par să nu fie pe placul Ioanei, iar ritualul de somn de la prânz este adesea greu de respectat pentru Ioana. Datorită nevoii constante de mişcare fizică, reacţiilor intense şi dificultății de a se adapta uşor de la o activitate la alta, precum şi ritmului impredictibil de somn şi apetit, ea îi solicită mai mult atenţia doamnei Mocanu, în detrimentul celorlalţi copii. La o scurtă întrevedere cu părinţii Ioanei, doamna Mocanu a aflat că, acasă, aceştia nu se confruntau cu dificultăţile pe care le descrise doamna Mocanu, în ceea ce o priveşte pe Ioana la grădiniţă. Mama Ioanei considera că Ioana mănâncă şi doarme bine, dar că, da, într-adevăr, ea nu are un program fix de masă şi de somn. De asemenea, au mai spus că nevoia de joacă fizică activă a Ioanei la ei acasă nu este o problemă, deoarece au o curte mare şi cei doi fraţi mai mari ai Ioanei o implică adesea în jocurile lor active. Cu toate acestea, atât părinţii Ioanei, cât şi doamna Mocanu sunt interesaţi şi dispuşi să depună eforturi şi să găsească soluţii pentru ca Ioana să reuşească să se integreze optim la grădiniţă.


Dar doamna Mocanu, care are o vastă experienţă în lucrul cu copii ştie că trebuie chiar ea să facă anumite schimbări în ritmul ei de lucru, la grupa ei de grădiniţă, pentru a putea să o integreze şi pe Ioana corespunzător, răspunzând astfel nevoilor ei temperamentale. În acelaşi timp, este un bun moment pentru doamna Mocanu să îşi treacă încă o dată în revistă propriile ei trăsături temperamentale: ei îi place să aibă un program bine stabilit şi predictibil pentru că astfel simte că îi poate gestiona mai bine pe copii. De asemenea, preferă activităţile statice, liniştite şi o atmosferă calmă în clasă. Ca urmare a discuţiilor pe care le-a avut cu familia Ioanei, doamna Mocanu a înţeles mai bine trăsăturile temperamentale ale Ioanei şi reacţiile ei comportamentale atunci când e în grădiniţă. Doamna Mocanu a început să includă în programul zilnic mai multe activităţi în aer liber, dar şi în interior, mai multe activităţi care implică mişcare fizică. I-a analizat cu atenţie ritmul de somn şi de masă şi a încercat să facă mici ajustări în ceea ce priveşte ora de somn şi de masă, care să se potrivească nevoilor ei individuale. Înainte de a trece de la o activitate la alta, îi transmitea Ioanei o serie de atenţionări pentru a-i face tranziţia mai uşoară, iar ori de câte ori avea câte o izbucnire de plâns, doamna Mocanu se arăta răbdătoare şi înţelegătoare cu emoţiile intense ale Ioanei. În curând, Ioana a început să se simtă mult mai confortabil la grădiniţă, să îşi facă prieteni printre colegi, iar «dramele» la despărţirea de părinţi dimineaţa au încetat.”

Există aspecte din această povestire care vă par familiare? Aceia dintre dumneavoastră care au copii şi care au trecut prin etapa adaptării la grădiniţă, cel mai probabil, își vor recunoaşte copilul într-unul dintre personajele descrise mai sus. De ce sunt copiii atât de diferiţi?

Ideea principală este că noi, oamenii, suntem cu toţii diferiţi prin însăşi natura noastră, prin ceea ce numim „firea” noastră. Specialiștii în psihologie numesc această parte din noi: temperament.


Ce este temperamentul?

Temperamentul este felul în care noi, oamenii, reacționăm la mediul în care trăim — este acea parte din noi care ne influenţează comportamentul şi felul în care interacţionăm cu ceilalţi. Este felul nostru unic şi personal de a fi, acea parte din personalitatea noastră cu care ne naştem. Temperamentul este moştenit şi nu poate fi schimbat!

Datorită temperamentului, unii dintre noi sunt sociabili, deschişi, vorbăreţi şi curioşi, alţii se pot înfuria repede şi își pot reveni la fel de repede; unii trăiesc intens emoţiile, alţii sunt mari doritori de noutate, de schimbare, de aventură, iar alţii sunt mai liniştiţi, cumpătaţi și preferă un ritm de viaţă stabil, predictibil.

Deşi temperamentul nu este un predictor exclusiv al comportamentului, cunoașterea caracteristicilor temperamentale ne poate ajuta să ne explicăm modul în care relaţionăm cu ceilalţi şi reacţionăm la ceea ce este în jurul nostru. De asemenea, informaţiile despre temperament ne pot ajuta să identificăm punctele-forte ale personalităţii noastre, precum şi acele aspecte ale felului nostru de a fi care pot reprezenta o provocare în diferite contexte de viaţă.

Cercetătorii din domeniul psihologiei (Thomas & Chess) au descris temperamentul analizând câteva caracteristici diferite. În unele materiale de specialitate, aceste caracteristici se vor regăsi și sub numele de dimensiuni. Cel mai adesea, în testarea trăsăturilor temperamentale, aceste dimensiuni sunt văzute pe un continuum de intensităţi sau frecvențe, unde indicat cu cifra 1 este intensitatea cea mai scăzută şi cu cifra 5 este intensitatea cea mai ridicată. Acestea sunt:

Nivelul de activitate comportamentală: nivelul general de energie al copilului și nevoia lui de mișcare — este liniștit, poate sta mult timp aşezat, poate aştepta stând locului sau este ca un „motoraş” aflat mereu în mișcare, care, inclusiv atunci când ar trebui să facă o activitate statică, îşi mişcă piciorul, mâinile, simte nevoia să se ridice des.

Ritmicitatea (regularitatea): se referă la ritmul biologic, cel al apetitului şi al somnului — copilului îi este foame sau i se face somn, zilnic la aceleaşi ore, este conştient de propria nevoie legată de somn sau foame („Acum sunt obosit, merg să dorm!”), este ca şi cum ar funcţiona după un ceas intern deşteptător, se trezeşte în fiecare zi la aceeaşi oră. Sau sunt copii care nu simt nevoia unui program regulat — pot dormi într-o zi două ore la prânz pentru ca a doua zi să refuze complet somnul, au ore diferite la care adorm seara, mănâncă atunci când au poftă, dispun de un ritm care diferă de la o zi la alta, manifestând un ritm biologic neregulat, impredictibil.

Deschiderea spre nou: se referă la răspunsul obișnuit al copilului pe care îl are față de oamenii pe care îi întâlneşte pentru prima dată sau față de situaţii noi — este copilul dornic de experiențe necunoscute sau este mai degrabă timid și ezitant? Îi place să încerce lucruri noi, este curios să experimenteze, să meargă în locuri noi sau este mai degrabă trist şi stresat în a încerca ceva nou, a merge într-un loc necunoscut.

Adaptabilitatea: capacitatea copilului și ritmul său de adaptare la schimbările intervenite în program sau la trecerea de la o activitate la alta. Pentru unii copii schimbarea nu este o problemă, ei se lasă purtaţi de val şi trec cu uşurinţă la altceva; pentru alţi copii însă, orice mică schimbare în program este o sursă de nemulţumire, de iritare sau de disconfort.

Pragul de reacție / Sensibilitatea: nivelul de sensibilitate al copilului la stimuli fizici — sunete, mirosuri, lumină. De exemplu, unii copii sunt ușor de surprins şi îi pot deranja zgomotele bruște, lumina puternică, hainele ude sau aspre, în timp ce alţii sunt mai puțin sensibili la ele. De asemenea, unii dintre ei sunt mai sensibili în ceea ce privește mirosul, gustul. Unii copii sunt mai „mofturoși” decât alţii în ceea ce privește alimentele – datorită texturii, mirosului, felului în care arată.

Intensitatea emoţională: răspunsul emoţional al copilului la oameni sau evenimente. Unii copii reacționează puternic, cu energie, vocal chiar și la evenimente minore, în timp ce alţii sunt mai puțin demonstrativi sau deschiși emoțional. Emoţiile de bucurie, furie, tristeţe sunt manifestate de unii copii intens, vizibil şi de durată, pe când alţii îşi exprimă emoţiile cu mai mult calm, nu se exteriorizează.

Calitatea stării de dispoziţie: viziunea copilului asupra lumii, indiferent dacă este una pozitivă sau negativă. Unii copii tind să se concentreze asupra aspectelor negative ale unei situații, în timp ce alţii sunt pozitivi sau mai plini de speranță. Unii copii au tendința să se comporte predominant într-o manieră serioasă ori analitică, în timp ce alții sunt fericiţi în majoritatea cazurilor și zâmbesc cu plăcere deseori. Alţii copii au o dispoziţie constantă, calmă, fără perturbări frecvente, având şi un comportament neutru, adesea acceptând lucrurile aşa cum sunt.

Distractibilitatea: capacitatea copilului de a acorda atenție sarcinilor sau instrucțiunilor, chiar și atunci când copilul nu este deosebit de interesat de ele. Unii copii își pot menţine atenţia concentrată mai mult timp decât alţii, se lasă greu distraşi de stimuli, pe când alţii observă tot, îşi schimbă des centrul atenţiei.

Persistența: capacitatea copilului de a continua cu o activitate în fața unor obstacole sau probleme. Sunt copii ce refac un bloc din cuburi de nenumărate ori, chiar dacă acesta cade, până când termină ceea ce şi-au propus, pe când alţii sunt mai ușor de descurajat de dificultățile pe care le pot întâmpina şi aleg să renunţe cu mai multă uşurinţă.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA