Cum să faci limonadă cu amărăciunea infidelității?

A sta la distanță de tot ceea ce înseamnă mainstream poate veni la pachet și cu dezavantaje. Din cand în când, prin intermediul rețelelor de specialiști pot străbate informații din mainstream care chiar merită consumate. Așa a fost în urmă cu câteva săptămâni când, într-unul dintre newsletter-urile ei, Esther Perel a vorbit despre Lemonade – filmul scurt de acompaniere a ultimului album Beyoncé.

Pentru cei ce vor să vadă întâi filmul, cam acesta ar fi punctul în care vă invit să luați o pauză de citit până apucați să vedeți materialul video.

Similar multor artiști, Beyoncé alege să se folosescă de experiențele din viața personală în creație. De data aceasta, subiectul este unul cât se poate de tabu, mai ales în cultura actuală americană: infidelitatea. Mai valoros decât actul artistic în sine – realizat cu mare măiestrie și, mai mult ca sigur, cu un buget pe măsură – este modul în care este tratată de această dată infidelitatea: complet, fără jumătăți de măsură, fără a ne opri în mijlocul poveștii și mai presus de toate, realizând un demers terapeutic complet. În urma acestuia îndrăznesc să sper inversul a ceea ce gândesc de obicei – și anume că Beyoncé, prin cel mai nou album al ei a ales să influențeze cât mai multă lume în a-și schimba perspectiva asupra vieții după aventură. Perspectiva este una nouă asupra cuplului, a încrederii în cuplu, asupra a ceea ce înseamnă emanciparea de orice fel în momentul de față și mai ales asupra infidelității, văzută până acum ca o pedeapsă capitală care trimite dragostea pe eșafod, decapitând orice relație.

În fiecare dintre cele 11 capitole ale poveștii sale, artista ne plimbă, pe rând, prin etapele parcuse de un cuplu de la aventură la vindecare și la „începerea unei noi căsnicii… alături de aceeași persoană” cum spune Esther Perel în prezentările ei. Este o poveste care atinge multe subiecte dureroase, poate mult mai semnificative peste Ocean, cum ar fi emanciparea femeii de culoare, discriminarea, rasismul, controlul armelor, având însă corolar subiectul traumei transmise transgenerațional asemeni unui blestem.


Este o poveste în care mulți se vor regăsi, dar doar până la un anumit punct, deoarece plecând de la premiza că o aventură smulge din temelii orice structură, indiferent cât de veche și de temeinic clădită nu putem trece mai departe către stadiile finale ale asumării responsabilității pentru propriile acțiuni și pentru rănile provocate de noi celuilalt, la reasumarea rolurilor în cuplu, către iertare, speranță pentru viitor și reparare.

Prima parte este atât de familiară tuturor celor ce au fost vreodată înșelați: de la simpla intuire a faptului, trecând prin negare, prin furie, apatie și sentimentul de gol interior, acea emoție de pierdere, similară doliului pentru relația distrusă. Este vorba de doliul de la moartea relației, când ni se pare că descoperim cum tot ceea ce am trăit este o mare minciună care ne-a fost spusă, ne-am spus-o singuri și am spus-o la rândul nostru tuturor celor din jur culminând cu neîncrederea față de tot ceea ce ne înconjoară.

Cine a auzit povești sau a văzut filme despre oameni care se vindecă și merg mai departe fericiți după trădare?


A doua parte a filmului este ceva inedit. Cine a auzit povești sau a văzut filme despre oameni care se vindecă și merg mai departe fericiți după trădare? Acest proces presupune o adâncă introspecție, a privi în noi înșine și a realiza acele tipare moștenite pe care le perpetuăm și asumarea propriei noastre povești de viață, a modului în care am învățat, în familiile noastre de origine să ne luptăm și să ne construim ziduri.

Plecând de la înțelegerea mai profundă a propriei noastre povești de viață, identificând tiparele care o marchează, putem ajunge mai ușor la concluzia firească dar atât de rar atinsă, pe care deja știința a demonstrat-o: ceea ce s-a stricat într-o relație, tot într-o relație se va repara. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre parteneri, pentru noi toți, indiferent dacă suferim în urma unei aventuri sau a oricăror altor probleme emoționale în cuplu. Ca să parafrazez din monologul lui Beyoncé: „noi doi putem muta munții, putem aduce ploaia și putem opri această secetă de iubire„. Chiar dacă seceta de iubire este mai veche decât noi, îndrăznesc să adaug.

Parcurgând aceste etape – deoarece nu putem sări niciuna – ajungem acum la momentul în care iertarea este posibilă. „Dacă ne vom vindeca, hai să fie glorios!” este gândul plin de speranță și putere pe care îl trăiesc partenerii ajunși în acest moment al călătoriei lor, realizând că numai împreună pot rupe blestemul dar și că nu tot ceea ce promitem funcționează cum ne așteptăm inițial.

Ajungem, ulterior, la întrebarea „Cum ne ghidăm copiii către viitor?„. Iar după ce am reușit să supraviețuim asumat acestei traume, răspunsul poate fi doar unul singur: „Cu dragoste și credință„.

Urmează etapa în care ne putem gândi cu speranță la viitor deoarece „ne-am ridicat din propria cenușă mai puternici ca oricând” iar asta ne-a dat putere și încredere în viitor dar mai ales, în noi înșine: „voi continua cursa deoarece învingătorii nu renunță la ei înșiși„, spune Beyoncé în cadrul unui solo plin de forță.

nu putem transmite copiilor noștri și generațiilor următoare frica și credința conform căreia relațiile nu funcționează

Ca deznodământ stă repararea și eliberarea, la care puține relații ajung după infidelitate. Este acea etapă în care realizăm că nu putem transmite copiilor noștri și generațiilor următoare frica și credința conform căreia relațiile nu funcționează, iar la un moment dat, după ce vraja inițială dispare, ceva rău se va întâmpla – inevitabil și iremediabil – peste care nu vom reuși să trecem. Răsturnarea acestei paradigme este în sarcina noastră acum, puterea de a trece peste mituri cum e cel conform căruia „dacă mă iubea cu adevărat…” ne aparține. Aventura nu presupune neapărat lipsa dragostei sau a fericirii dintr-un cuplu, cum se credea până de curând. Ajunși aici realizăm că dragostea este cea care ne salvează, dar salvarea presupune o muncă conștientă cu noi înșine și împreună în cuplu. O muncă în care încercăm să vedem și binele în atâta rău, de a rupe blestemul și de a transmite dragostea mai departe peste generații. Deși pare greu de crezut, cel care te-a rănit poate fi cel ce te vindecă dar și cel căruia acum îi poți vedea și tu rănile, dacă ai reușit să lași mândria la o parte.

Sub orice rău putem căuta valorile și lucrurile pozitive.

Privind la generațiile anterioare putem identifica nu numai traume dar și modele de transformare a traumei în oportunitate de creștere, modele de demnitate, de dragoste și putere nemăsurată. Nu ne putem nega originile, oricât de rău ne-au amprentat, deoarece aceasta este calea prin care ne negăm pe noi înșine. Sub orice rău putem căuta valorile și lucrurile pozitive. Descoperim asta căutând să ne rescriem povestea de viață.

Așa cum remarca și Esther Perel, societatea actuală a trecut de la paradigma în care oprobiul public era îndreptat asupra femeii, care sătulă de infidelitatea și relele tratamente își părăsea bărbatul, pe vremea bunicilor și mamelor noastre, către condamnarea modernă a aceleia care decide să stea. Poate fi acesta un rezultat al mișcării de emancipare, al feminismului? Nu prea cred. Deoarece și un bărbat înșelat care alege să rămână este văzut la fel de rău, sau poate mai rău… Cred ca este vorba de o doză mare de cinism și apărări dezvoltate pentru a putea fi cât mai puternici, fără să riscăm vreo clipă să fim răniți – așa cum am văzut încă de mici că sunt răniți oamenii în dragoste.

„Când dragostea este mai mare decât mândria, putem deveni lumina din întunericul celuilalt.”

Distribuie

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA