Când noi, părinții, ignorăm indiciile prin care bebelușul ne spune „Nu! Nu vreau să fac asta!“, cel mic poate avea o manifestare la început mai subtilă, dar – dacă în continuare adultul nu descifrează corect mesajul – va mări volumul. Iar dacă „Nu!“ tot nu e luat în seamă, bebelușul pur și simplu se va închide în sine. Această reacție poate avea efecte de durată atât asupra atașamentului, cât și a modului de dezvoltare a creierului; în plus, vor apărea și câteva consecințe negative de moment, deoarece conexiunea părinte-copil s-a pierdut.
Întrebarea care ne vine automat în minte este următoarea: „Ce poate face un părinte?“ Bebelușul nu vorbește încă și, prin urmare, nu putem afla direct când anume este obosit sau suprastimulat și când are nevoie de puțină liniște. Răspunsurile vin de la soții John și Julie Gottman, autorii bestsellerului Viața în doi, când suntem trei, care ne încurajează să ne dezvoltăm atât starea de prezență conștientă, cât și inteligența parentală. Mai exact, părintele are nevoie să știe și să decodifice corect semnalele prin care bebelușul stabilește o limită sau comunică un „Nu“ evident.
Aceste limite devin evidente atunci când bebelușul:
- Se uită în altă parte. Acest semnal poate fi emis foarte clar (când micuțul își întoarce capul cu totul) sau mai discret (când își mută privirea de la fața noastră înspre orice alt obiect mai puțin stimulativ).
- Își acoperă fața cu mâinile. Bebelușii își vor aduce mâinile în dreptul feței, ca și cum ar încerca să limiteze foarte clar influențele care vin dinspre părinte.
- Îndepărtează stimulii. Când bebelușul e ceva mai coordonat, el poate respinge o jucărie sau un alt obiect, pentru a ne indica faptul că nu vrea să se joace cu acel obiect.
- Are fruntea vizibil încrețită. Când zona mediană a frunții bebelușului (în centru, deasupra nasului) e plină de numeroase riduri, înseamnă că a devenit deranjat (supărat, obosit, frustrat), adesea din cauză că e suprastimulat. Fruntea astfel ridată îl face să-și comunice emoțiile, din care adultul poate deduce că cel mic este trist ori mânios. În orice caz, când fruntea e doar ușor încrețită, ca și cum s-ar fi așezat un fluture acolo, acesta de obicei nu e un semnal negativ, ci indică doar concentrarea. Și noi, adulții, facem asta uneori.
- Își arcuiește spatele. Un alt indiciu că bebelușul e supărat apare când își îndoaie spatele și își încordează trupul. Exact la fel cum putem observa uneori și la pisicuțe.
- Protestează. Vocea bebelușului începe să sune ca un scâncet combinat cu o împotrivire, mesaj cunoscut tuturor părinților de copii mici. Acum știm și ce ne comunică în fapt bebelușul.
- Arată un amestec de emoții. Pe fața bebelușului putem citit o serie de emoții extrem de schimbătoare – de la bucurie și teamă, până la uimire și dezgust.
- Plânge. Există diferite niveluri de supărare în plânsul său, subliniază soții Gottman. Bebelușul poate sfârși într-un plâns în care să existe doar pauze de câte o secundă pentru a trage aer în piept. Apoi realmente expiră tot aerul odată, lăsând să se audă strigăte sonore, ascuțite și dureros de ascultat. Acesta e plânsul Valsalva. Într-un asemenea plânset, plămânii fac efort, ca și cum li s-ar opune rezistență, la fel ca atunci când umflăm un balon sau ridicăm o greutate mare. Este foarte stresant pentru bebeluș. În consecință, presiunea arterială va crește, iar numărul leucocitelor se va mări.
„Suprastimularea nu e mereu ceva rău sau negativ pentru bebeluș. De fapt, poate reprezenta o cale prin care el se «extinde» emoțional și cognitiv, diversificându-și nivelurile de confort și creându-și structuri psihice mai complexe“, spun cei doi cercetători ai relațiilor interpersonale. Dar, în general, este indicat să încercăm să fim atenți atunci când e suprastimulat cel mic și să răspundem cât mai prompt nevoilor sale exprimate nonverbal. Secretul pentru a reface interacțiunea cu el este acela de a rămâne calmi și a-i oferi spațiul personal de care are nevoie.
Ce să evităm în astfel de situații: nu-l forțăm pe bebeluș să ne privească, dacă acesta își întoarce capul; nu devenim invazivi, apropiindu-ne și mai mult de fața celui mic (să nu uităm că și bebelușii ne pot pune limite); nu este indicat să creștem și mai mult ritmul jocului sau numărul stimulilor; nu ajută nici dacă îi distragem atenția cu alte activități sau dacă întoarcem cu forța capul bebelușului către noi.
Cum refacem conexiunea dintre noi și bebeluș?
1. Rămânem calmi (exercițiile de mindfulness sunt sănătate curată, pentru minte, corp și relații). Când noi înșine suntem, vorbim și acționăm cu calm și blândețe, bebelușul se poate calma și el. Starea de bine a părintelui se poate transfera foarte ușor către bebeluș.
2. Lăsăm bebelușul să sugă ceva (o jucărie familiară și nepericuloasă).
℗PUBLICITATE
3. Îl ținem aproape și îl mângâiem ușor.
4. Ne domolim tonul vocii, pentru a liniști sistemul nervos al celui mic.
5. Când ne privește din nou, continuăm cu jocul sau cântecul, dar într-o manieră mai discretă, mai puțin stimulativă, care să-i permită să-și mute privirea și să-și revină.
6. Încercăm să-l imităm. Făcând exact ce face și el, îl vom fascina. Oglindirea este esențială încă de la naștere, nu doar în dialogurile dificile.
7. Ne armonizăm cu el. Aceasta este o altă variațiune a imitării. Bebelușilor le place să imităm într-un fel diferit ceea ce fac ei. De exemplu, dacă ei lovesc cu lingura într-un anumit ritm, noi putem reda același ritm cu glasul. Asta va trezi cu adevărat interesul lor. Îmi amintesc de una dintre școlile de vară ale AMPP, când erau de față și câțiva bebeluși (ai adulților participanți la cursuri), iar cu unul dintre ei dezvoltasem un adevărat ritual de conectare. La micul dejun, când acesta era cu părinții și protesta într-un anumit mod, pentru a-l oglindi și a-l ajuta să-și elibereze emoțiile, eu băteam în masă, respectând oarecum ritmicitatea bebelușului. A fost una dintre cele mai autentice conectări cu un bebeluș din toată experiența mea profesională – având în vedere că niște copii atât de mici nu prea au ce căuta la psihoterapie.
Bebelușul poate semnaliza că e pregătit să interacționeze din nou, într-o varietate de moduri:
- Privește din nou înspre noi sau înspre obiectul cu care s-a jucat, ceea ce e un semnal clar din partea lui că și-a revenit.
- Are fața calmă și respiră regulat. După ce bebelușul a fost capabil să se liniștească și pare să respire destul de normal, poate fi gata să primească din nou invitația la joacă. Uneori, acesta are nevoie doar de câteva secunde sau minute de liniște.
- Se mișcă relaxat. Trupul său nu mai este încordat.
Text adaptat după rezultatele cercetărilor realizate de experții de la The Gottman Institute și Relationship Research Institute, coordonați de dr. Julie Schwartz Gottman și dr. John Gottman.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
