Skip to content

De curând, organizația Salvați Copiii România a lansat campania națională anti-bullying în mediul școlar, sub sloganul „Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile”. Campania este menită să aducă problema agresivității în atenția publicului, să genereze o schimbare de atitudine și să prevină comportamentul de bullying între copii.

Primele reacții au fost foarte virulente, multă lume oprindu-se doar asupra sintagmei „desființați recreațiile” și crezând că organizația Salvați Copiii chiar militează pentru desființarea pauzelor dintre ore.

Dacă soluția anti-bullying ar fi fost atât de ușoară, probabil că nu ar mai fi fost nevoie de o campanie. E ușor să desființezi ceva, să demolezi, să dărâmi, să treci sub tăcere, să negi, să bagi sub preș… Mai greu este să construiești, să pui bazele unor comportamente adecvate, să instruiești oamenii (de orice vârstă) cu privire la drepturile lor, să ai curajul să privești în față o realitate dureroasă. Asta își dorește, de fapt, această campanie!

Există trei paliere pe care se poate lucra și care impun colaborarea celor trei categorii de actori din sistemul educațional: copilul, părinții și cadrele didactice. Sunt multe aspecte care pot fi subliniate și necesită discuții sau propagarea informației în domeniul bullying-ului, cum ar fi: lipsa educației socio-emoționale atât a adulților, cât și a copiilor, accentul pus pe dezvoltarea academică a copiilor, minimalizarea fenomenului, identificarea comportamentului adulților cu copilul-agresor/copilul-agresat/copilul martor etc. Însă, din discuțiile purtate cu Diana Stănculeanu, în calitate de reprezentant al organizației Salvați Copiii, eu am extras doar anumite aspecte, care mi s-au părut relevante din perspectiva aplicării imediate. Înainte de a vi le prezenta, consider utilă o rapidă trecere în revistă a definiției conceptului și a impactul fenomenului, în România.

Definiția bullying-ului

Nu orice comportament agresiv (fizic sau verbal) este bullying. Pentru a intra în sfera conceptului-umbrelă desemnat sub termenul de bullying, aceste comportamente agresive trebuie să fie intenționate, să fie menite să cauzeze suferință, să implice un dezechilibru de putere și să se manifeste în mod repetat în cadrul grupului.

În România, 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar 1 copil din 4 a fost umilit în fața colegilor. Aceste cifre trebuiesc puse în perspectivă. Studiile au demonstrat că persoanele care în copilărie au avut comportamente de agresori, la vârstă adultă prezintă riscuri crescute pentru sănătatea fizică și emoțională, datorate consumului de alcool și abuzului de substanțe, risc de delincvență, vandalism, violență fizică extremă, furt, violență domestică și incapacitate de a menține un loc de muncă stabil. Toate acestea se traduc în costuri mărite la nivelul întregii populații.

Aceste cifre sunt cu atât mai îngrijorătoare, dacă ne gândim că, în situații de bullying, toți copii sunt victime: agresorii, cei agresați și martorii. De aceea, este important să se intervină din timp, fenomenul fiind cu atât mai ușor de stopat cu cât se intervine la vârste mai mici.

Cum pot ajuta părinții? 

1. „Normalizarea” agresivității

Mulți părinți, atunci când li se aduce la cunoștință un comportament agresiv al copilului lor, adoptă politica struțului. Ca părinți, nu ne este ușor să admitem că însuși copilul nostru poate fi un agresor, însă negarea nu îl va ajuta pe cel mic să dobândească abilitățile sociale corespunzătoare, ci din contra se va simți îndreptățit să continue. Este important pentru părinți să înțeleagă de unde provin comportamentele agresive. Toată lumea manifestă agresivitate, aceasta fiind – pe scara evoluției – un impuls util supraviețuirii speciei. Deci, la bază, fiecare dintre noi prezintă riscul unor reacții agresive, însă la adulți reacțiile sunt mult atenuate. Copiii nu au complet dezvoltat cortexul prefrontal, acea zonă a creierului responsabilă cu calmarea emoțiilor puternice, astfel încât sunt mult mai predispuși la a se lăsa duși de val.

Pe de altă parte, la polul opus, mulți părinți își doresc să aibă copii „docili”, ascultători. Or, victima comportamentelor de bullying trebuie să știe să spună STOP. Dacă instinctul agresiv i-a fost total anihilat copilului, în cadrul familial cerându-i-se să fie „cuminte și ascultător”, el nu se va putea proteja, căci nu se va putea comporta altfel nici în afara casei.

2. Cunoașterea drepturilor și a legislației

℗PUBLICITATE



Majoritatea părinților ai căror copii sunt victime ale bullying-ului nu cunosc dispozițiile legale și modul de funcționare și organizare a școlii. Conform Strategiei Naționale de Combatere și Eliminare a Violenței în Școli, părinții pot dispune de câteva pârghii pentru a interveni asupra politicii școlii și pot solicita crearea și implementarea de programe anti-bullying.

Cum pot ajuta cadrele didactice?

1. Celebrarea diversității

Sistemul școlar este standardizat, li se cere tuturor copiilor să facă același lucru în același fel. Indivizii sunt însă diferiți temperamental și comportamental, au abilități diferite, motivații diverse, astfel încât este dificilă uniformizarea. Mult mai util ar fi dacă, în cadrul clasei, fiecare copil ar conștientiza la ce este el bun, care sunt punctele lui forte și cum le poate folosi nu numai în interesul său, ci și în interesul grupului.

Identificarea și acceptarea de către întregul grup al valorilor personale nu necesită eforturi suplimentare din partea cadrelor didactice, nici suplimentarea timpului dedicat predării, însă va consolida relațiile create între copii și le va diminua dorința de a-și afirma puterea, controlul, statutul unuia asupra celuilalt.

2. Cultivarea spiritului critic al copiilor

În sistemul educațional, din care eu însămi provin, critica este pusă pe primul loc. Ni s-a arătat întotdeauna ce am greșit și nu ce am făcut bine. Acest lucru duce în final la pierderea motivației de a învăța. De asemenea, ucide curiozitatea și spiritul critic al copilului, care nu mai este încurajat să pună întrebări sau să facă distincția între bine și rău.

Din perspectiva bullying-ului, acest lucru este periculos, deoarece copiii-martor, care ar putea fi cel mai eficient mod de a combate fenomenul și a stopa comportamentul agresiv al copilului-agresor într-un timp foarte scurt, nu intervin, ci preferă să privească.

Pe lângă aceasta, copilul-martor nu este încurajat să ia atitudine, din cauza riscului de a fi etichetat. Una dintre cele mai frecvente erori ale cadrelor didactice este etichetarea copiilor drept „mincinoși”, „pârâcioși” etc. O abordare sănătoasă ar fi transmiterea mesajelor de genul: „Atunci când nu te descurci, poți apela oricând la mine (adultul)!”, „Îți mulțumesc că mi-ai atras atenția…

Ca o concluzie, ceea ce mi se pare important de menționat este că responsabilitatea asigurării unui mediu sigur la școală și responsabilitatea prevenirii și stopării fenomenului de bullying le revine adulților, nu copiilor, așa cum în mod greșit susține o credință larg răspândită. Responsabilitatea le revine atât părinților, cât și cadrelor didactice, care trebuie să coopereze și să conlucreze, astfel că cele menționate mai sus în cadrul unei categorii li se aplică și celeilalte.

În final, responsabilitatea îi revine fiecăruia dintre noi, astfel încât vă încurajez să studiați site-ul desfiintatirecreatiile.ro pentru a afla ce puteți face în calitate de părinte al unui copil victimă a bullying-ului, știind că victime sunt toți copiii!

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1