Cum le povestesc copiilor despre creier şi despre ce se întâmplă în mintea lor

Deseori, atunci când țin ateliere pentru copii și le vorbesc despre emoții, despre felul în care ne simțim, aleg să le vorbesc și despre creier. Și pentru că ştiinţa creierului este adesea foarte greu de înţeles pentru mintea unui preşcolar sau şcolar, le spun o poveste cu personaje şi cu acţiune, care să fie uşor de înţeles pentru ei.

Aşadar, de fiecare dată încep prin a-i întreba pe copii dacă știu unde se află situat creierul. În acest moment, aproape toţi îşi îndreptă un deget către cap și îmi indică sediul creierului. Întrebarea mea imediat următoare este: „Şi la ce ne ajută pe noi creierul?

Să gândiiiim!!!” vine într-un cor, rapid, răspunsul.

„Dar voi ştiţi, oare, că creierul nostru are mai multe părţi?” Mulţi nu ştiu asta, şi deja am reușit să le captez atenţia. „Şi mai ştiţi, oare, că fiecare parte a creierului joacă un anumit rol, așa cum vedem noi într-o scenetă la teatru? De exemplu, chiar aici, în față — şi îmi pun palma pe frunte — se află acel segment din creier, care are rolul de a fi cel mai deștept și de aceea îl numim  «Superiorul». Desigur, dacă vreți să faceţi și voi pe deştepţii, îl puteți numi în codul secret al oamenilor de ştiinţă – și le spun șoptit: «cortex prefrontal». Îmi reiau vocea și spun pe un ton conspirativ: Se numeşte aşa pentru că rolul lui este de a ne ajuta pe noi să luăm decizii, să facem alegeri, să rezolvăm probleme, să fim atenţi. Undeva, în spatele creierului deştept, chiar în mijlocul capului nostru, se află o altă parte mică a creierului, de mărimea unei migdale, care se numeşte chiar aşa: «amigdala». Pe cât este de mică această parte a creierului, pe atât este de importantă, pentru că acolo se află casa tuturor emoţiilor noastre — este chiar locul unde ele sunt create! Trebuie să vă mai spun un secret despre această casă a emoțiilor «amigdala»: aşa cum bine ştiţi şi voi, multe case au o alarmă sau o sonerie! Rolul acestei «alarme» din creierului nostru intră în scenă atunci când noi simţim o anumită emoţie puternică — de furie, de supărare, de frustrare, de tristețe, de gelozie. Este momentul în care putem spune că a fost trasă alarma sau a fost apăsată soneria — adică este momentul în care avem o emoţie puternică şi atunci ne putem simţi ca şi cum creierul nostru ar fi în flăcări. De cele mai multe ori, avem și acea senzaţie că mintea ne este ca într-un fel de fum sau de ceață. Chiar în astfel de momente, când simţim o emoție puternică, ne este dificil să gândim clar sau să facem alegeri bune, pentru că «Superiorul» (şi pun din nou mâna pe frunte) — nu mai vede prea bine din cauza fumului din creierul nostru. Şi trebuie să ținem minte că ceea ce e bine să facem în astfel de momente este să stingem focul din creierul nostru, într-un fel sau altul.”


Pentru a le fi mai clar cum toate aceste roluri intră în scenă, fac apel la un exemplu, cu care ei se pot identifica uşor; atunci când alegeți să le vorbiți și dumneavoastră copiilor despre creier, vă ajută mult să vă folosiți în exemplele pe care le dați chiar de o experienţă personală a copilului, în care acesta a fost copleșit de o emoţie puternică — de furie sau de frică — explicându-i astfel ce s-a întâmplat cu creierul lui în astfel de momente.

Încep să le povestesc cu entuziasm: „Imaginaţi-vă că sunteţi în mijlocul camerei voastre şi aţi construit un turn foarte înalt din cuburi de lemn sau din lego. Aţi folosit toate piesele din cutie, şi turnul este atât de mare, încât este aproape cât voi de înalt. O mare bucurie şi un sentiment de mândrie vă cuprinde. Simţiţi nevoia să împărtăşiţi realizarea voastră cu toţi cei din casă. Vă pregătiţi să îi strigaţi pe toţi, să aducă chiar şi aparatul foto pentru a înregistra recordul absolut și aveți în mână ultima piesă pe care o așezați în vârf — şi vaaaiiii! Fix în momentul acela vine în mare viteză fratele/sora mai mică ori câinele sau pisica şi dărâmă minunatul vostru turn, în mod intenţionat! Cum vă simţiți atunci? Simţiți furie, tristeţe, frustrare? Rămâneți efectiv blocat sau vă vine să ţipați, să loviți sau să fugiți? Acesta e semnul că alarma din creierul vostru a fost trasă. Deci, simțiți cum creierul vă este în flăcări și este necesar să stingeți focul.” Fac o pauză, pentru că ei deja trăiesc momentul frustrării, și unii dintre ei vorbesc spunând ce ar face ei dacă li s-ar întâmpla asta sau își amintesc de momente asemănătoare pe care le-au experimentat.

Când se mai liniştesc, îi întreb: „Cum stingem un foc?


Şi ei îmi răspund din diferite colţuri: „Turnăm apă”, „îl acoperim”, „cu un stingător”. Îi ascult pe toţi, şi apoi le spun: „Vă amintiţi, când este ziua cuiva de naştere, aprindem lumânările de pe tort. Ce facem apoi, ca să stingem flacăra?

Suflăm!” zic ei toţi, deodată.

Ca să putem sufla, trebuie să tragem tare aer în piept, şi apoi să îl eliberăm pe gură, aşa-i?

Da”, sunt ei de acord.

Îi rog atunci să îşi pună palma în dreptul feţei la câţiva centimetri distantă — şi îi rog să inspire şi apoi să expire. „Ați simţit cum aerul a atins degetele? Să ştiţi că aşa putem să «stingem» şi focul din creierul nostru, folosindu-ne de respiraţie, de aerul care intră pe nas şi iese pe gură. Şi, cred că sunteți de acord cu mine că atunci când stingem focul, fumul se risipeşte. Asta înseamnă că și «Superiorul» nostru din frunte vede lucrurile mai clar, iar atunci putem gândi mai bine.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA