Skip to content

Creierul nostru este configurat pentru dezvoltare continuă și învață prin observarea directă, prin punerea în practică și experiență. El reprezintă o structură mult mai creativă și mai flexibilă decât orice computer sau program de inteligență artificială care există azi în lume.

Privit evolutiv, creierul uman a suferit ajustări secvențiale datorită schimbărilor din mediu, de-a lungul a milioane de ani, crescând în dimensiune, dar și în complexitate. O serie de structuri vechi ale creierului au fost conservate, dar altele noi, cu funcţii incredibil de sofisticate au apărut. Acest mix între conservare, adaptare și inovare a avut ca rezultat un creier plurivalent, capabil de orice, de la monitorizarea respirației până la crearea de valori materiale şi spirituale.

Procesul de învățare presupune crearea și consolidarea unor conexiuni neuronale în creier dar și diminuarea sau eliminarea altora. Această capacitate naturală a creierului de a învăța continuu, de a-și schimba configurația ca răspuns la cerințele din mediu se numește neuroplasticitate. Gradul de modificare care are loc în structurile creierului ține de mai mulți factori, printre care etapele de dezvoltare fiziologică ale creierului, intensitatea stimulării, tiparele dobândite ale unor abilități deja structurate. De asemenea, repetarea unui proces, a unei acțiuni, adesea necesar în orice învățare, duce la întărirea unor conexiuni în structurile cerebrale, dezvoltate ulterior în scheme cognitive sau tipare comportamentale.

Învățarea și dezvoltarea creierului

Luând în calcul etapele de dezvoltare, în primii ani de viaţă au loc cele mai mari şi mai multe achiziţii, și asta pentru că creierul experimentează o creștere extraordinară de sinapse noi. Să reţinem, însă, că plasticitatea este o caracteristică de bază a creierului ce se manifestă pe tot parcursul vieții! Cercetările din neuroștiința au identificat că există perioade de vârstă optime sau „sensibile“ în care anumite tipuri de învăţare sunt mai eficiente. De exemplu, în cazul stimulării senzoriale, cum ar fi expunerea la sunetele vorbirii, precum și un anumit tip de experiențe emoționale și cognitive, există așa-numite „perioade sensibile“ care se întind pe o durată relativ scurtă de timp. Alte aptitudini, cum ar fi îmbogăţirea vocabularului, nu au o perioadă sensibilă anume pentru dezvoltare și pot fi exersate la fel de bine în orice etapă pe parcursul vieţii.

Creierul este un organ eminamente social deoarece el se dezvoltă și învață în relație cu ceilalți. Experiențele de interacţiune pe care le avem încă din primii ani de viaţă cu persoanele semnificative formează în creier structuri care vor avea impact pe tot parcursul vieții. În această etapă se pun bazele a trei dintre domeniile cele mai importante ale învățării sociale: atașament, reglare emoțională și stima de sine. Aceste trei sfere de învățare stabilesc abilitățile noastre de a ne conecta cu ceilalţi, de a face față stresului și de a ne dezvolta identitatea, valoarea.

Din studiile de imagistică realizate pe creierului adolescenților aflăm că creierul este încă în dezvoltare. Ne naştem cu un creier imatur, iar cortexul, responsabil de gândirea abstractă, rezolvarea de probleme, concentrarea atenţiei, organizarea emoţiilor, raţionament, limbaj, evoluează și își rafinează funcțiile până târziu în adolescență, mai precis până spre mijlocul celei de a doua decadă a vieții.

La adulții, concentrarea pe o sarcină poate reduce nivelurile de activitate ale creierului – într-un anumit sens, aceasta însemnând o mai mare eficiență în procesarea sarcinii. Creierului, însă, îi scad performanţele cu cât îl folosim mai puţin. Înaintarea în vârstă, de asemenea, afectează funcţionalitatea şi randamentul creierului. Studiile au arătat că angrenarea în procese de învăţare poate fi o modalitate eficientă de a contracara funcționarea redusă a creierului şi cresc șansele de a amâna debutul bolilor neurodegenerative.

Învățarea conștientă și procesele automate

Starea de conştiinţă, de atenție concentrată în momentul prezent, atât de necesară procesului de învăţare este ca o insulă într-o mare de procese automate, inconştiente. Procesarea automată a inconştientului se manifestă cu o viteză diferită faţă de procesarea conștientă, adesea mai rapidă. Ambele tipuri de procesare se manifestă simultan. Starea de conştiinţă și memoria explicită sunt doar o mică fracțiune din cantitatea vastă de prelucrare neuronală care are loc în fiecare milisecundă. Să ne gândim doar la cât de multe lucruri facem fără a fi nevoie să le acordăm atenţie: să respirăm, să mergem, să ne menţinem echilibrul, chiar și atunci când vorbim și elaboram sintaxa unei fraze, toate acestea şi multe altele, le realizează o parte a creierul nostru, în mod automat. Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează structurile diferite ale creierului şi cât de importantă este integrarea acestor părţi în procesul învăţării, vă propun o analogie. Să ne imaginăm că învăţaţi să conduceţi o maşină şi vă aflaţi la primele ore de condus. Sunteţi începător şi reprezentaţi acea parte din creier numită subcortex, respectiv acele structuri vechi ale creierului nostru ancestral. Alături de dumneavoastră se afla şi instructorul, iar el are propriul lui volan şi propriile lui pedale de frână şi ambreiaj. Instructorul reprezintă neocortexul, acele structuri noi ale creierului. Aţi înţeles ce aveţi de făcut şi vă descurcaţi bine în cele mai multe situații, dar atunci când este necesară o manevră mai avansată, să zicem o parcare laterală, instructorul poate să ajute la controlul asupra maşinii. Cei doi şoferi ai maşinii nu sunt în conflict, deoarece ambii au acelaşi obiectiv, să îndeplinească o sarcină complexă în mod eficient.

℗PUBLICITATE



O informație importantă pentru procesul învățării este aceea conform căreia creierul îşi poate menţine concentrată atenţia pe o durată de timp relativ scurtă. Pentru aprofundarea învățării creierul are nevoie de repetiție și de o prelucrare a informaţiei pe canale senzoriale multiple, deoarece asta duce la consolidarea conexiunilor dintre neuroni. Curiozitatea, nevoia de a explora și impulsul de a căuta noutatea sunt o bază necesară învățării. Pentru că creierul nostru a evoluat să rămână vigilent la un mediu în continuă schimbare, învățăm mai bine la intervale scurte. Având în vedere faptul că reţele neuronale vizuale, semantice, senzoriale, motorii şi emoţionale conţin propriile lor sisteme de memorie, învățarea pe mai multe canale implică fiecare dintre aceste rețele şi astfel crește probabilitatea de stocare și de rememorare.

De ce are nevoie creierul pentru a învăța?

Creierul uman are nevoie de stimulare şi conectare, pentru a supraviețui, dar mai ales pentru a se dezvolta. Un creier care nu are acces la conectarea cu alţii și fără să aibă parte de provocare suficientă se va micșora și în cele din urmă va muri. Prin urmare, relațiile strânse cu persoanele semnificative din viaţa unui om sunt cele care stimulează emoțiile pozitive, creează neuroplaticitate și duc la învățare şi la modelare.

Funcțiile creierul şi ale corpul se împletesc şi este necesar ca ele „să lucreze“ împreună pentru sănătatea fizică şi psihică. Exerciţiul fizic al corpului are o influență stimulatoare asupra creierului prin naşterea de noi neuroni în hipocampus, iar pomparea unei cantităţi mai mari de oxigen în creier, stimulează creșterea capilară și plasticitatea lobului frontal. Ceea ce ne hrăneşte corpul este important pentru creier, şi implicit pentru învăţare, deoarece creierul utilizează aproximativ 20% din energia corpului. Somnul suficient stimulează performanța cognitivă și sporeşte învățarea, în timp ce privarea de somn ne limitează capacitatea de a fi vigilenţi, de a ne putea concentra atenția, ne afectează flexibilitatea gândirii și capacitatea de a lua decizii.

Frica ne împiedică să ne concentrăm atenţia şi să găsim soluţii la probleme, ne blochează explorarea, ne face gândirea rigidă şi toate astea deoarece activarea amigdalei, parte a structurilor vechi ale creierului – care apare atunci când simţim frica – interferează cu funcţionarea cortexului, locul unde se desfăşoară mare parte a funcţiilor executive ale creierului.

Situaţiile de adversitate, stresul major declanşează eliberarea în corpul nostru a cortizolului, hormonul stresului, care împiedică creșterea circuitelor neuronale. Stresul excesiv şi prelungit afectează capacitatea de a învăța şi performanţa cognitivă și mai ales starea generală de sănătate.

În ceea ce privește emoțiile pozitive, unul dintre cei mai puternici factori declanșatori care îi motivează pe oameni să învețe este acea experiență a lui „aha!“ sau acea senzație de „iluminare“. Ea se produce în corelație cu felul în care abordăm noile concepte – creierul răspunde foarte bine la acest lucru. Un obiectiv principal al educației timpurii ar trebui să fie această experienţă a lui „aha!“, pentru a-i face conștienți pe copii de cât de plăcută poate fi o anumită învățare. Pentru ca procesul de învăţare al creierului să fie eficient, una dintre competenţele cheie este gestionarea emoțiilor; auto-reglarea este una dintre cele mai importante abilități comportamentale și emoționale de care avem nevoie în interacţiunile noastre sociale cu scop de învățare. Emoțiile direcţionează (sau perturbă) procesul învățării și implicit anumite funcții asociate, cum ar fi capacitatea de a ne concentra atenția, de a rezolva probleme, exprimarea limbajului.

Pentru ca procesul de învațare să aibă drept rezultate performanțe optime, toate părțile creierului trebuie să fie integrate corespunzător și să existe un echilibru între minte, adică creier și corp.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0