Cum îi facem pe copiii noștri să se simtă iubiți? (Cum îi facem pe frați să se simtă iubiți)

Am văzut în prima parte a articolului că există numeroase modalități de a-i arăta copilului că îl iubești și că fiecare copil răspunde diferit iubirii noastre. Însă cum iubești doi sau mai mulți copii? 

Iubirea este o resursă inepuizabilă

Când am aflat că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil, una dintre temerile mele cele mai mari era legată de cum o să resimt iubirea față de acest copil și cum se va modifica iubirea mea față de primul. De asemenea, mi-era tare teamă ca fetița cea mare să nu se simtă mai puțin iubită sau „insuficientă”. Eu sunt copil singur la părinți, însă știam de la soțul meu că, atunci când a apărut sora sa, „ar fi vrut să o arunce la gunoi”. Norocul meu a fost că, în acea perioadă de îndoieli, ne-a vizitat la București dr. Laura Markham și a fost publicată cartea Părinți liniștiți, frați fericiți. Una dintre ideile principale ale cărți este că, atunci când sunt mai mulți frați, resursele se împart, într-adevăr. Timpul petrecut cu fiecare, resursele financiare poate că sunt împărțite, dar iubirea nu. Iubirea este resursa care nu se divide, ci din contra crește, astfel încât fiecare copil să primească ce are nevoie și să își umple rezervorul sufletesc.

Din răspunsurile primite de la bloggerii de parenting cu care am discutat, am aflat că această teamă este comună.

Claudia Știrbei ne-a mărturisit că a avut aceeași temere. „Am trăit mulți ani cu senzația că sunt iubită mai puțin decât fratele meu… eu fiind sora mai mare și recunosc că am avut o grijă/teamă permanentă să nu fac diferențe între ei, mai ales când a aparut și cea micăAm ales să fiu atentă la nevoile lor și constat că fiecare are nevoie de altceva, pe măsură ce trece timpul. Dacă am o singură certitudine de când sunt mamă, aceea e că dragostea este infinită și nu are limite de niciun fel, dar, da, se poate exprima în funcție de nevoi. Cel mare a depășit nevoia exprimării în public a dragostei prin gesturi și se simte iubit atunci când este ascultat, încurajat și bineînțeles apreciat (chiar și remunerat) pentru efortul depus. Cea mică cere îmbrățișări, cuvinte frumoase, atenție și în general se simte iubită și în siguranță prin atingeri. Sunt convinsă că fiecare etapă ne va solicita un alt limbaj prin care să ne arătăm dragostea către ei; trebuie doar să fim prezenți și atenți la nevoile lor.”

La fel a resimțit și Florina Badea apariția celui de-al doilea copil. „Grija mea cea mai mare, de când s-a născut bebe, a fost ca ele să se înțeleagă. Le-am vorbit despre frumusețea și bucuria de a avea o soră. Pe cea mare am felicitat-o pentru cât de bine se descurcă în rolul de soră mai mare și pentru ce lucruri frumoase o învață pe sora mai mică. În timp ce bebelușei îi vorbeam despre sora ei mai mare și îi spuneam cât este de minunată. Aș vrea să înțeleagă că sunt la fel de importante pentru mine, mama lor, deși au venit pe rând în viața mea, și că iubirea mea nu a devenit mai puțină pentru că ele sunt două, ci s-a dublat, a devenit deci și mai multă.”

„Pot spune că lucrul de care mă tem cel mai tare, în eventualitatea în care ar mai apărea un copil, este că nu aș putea să îi arăt la fel de multă dragoste și să îl tratez în mod egal”, ne mărturisește Ioana Marinescu.

Unii dintre noi nu au însă astfel de îndoieli și știu cu certitudine că iubirea pentru un copil sau mai mulți este la fel de intensă. Robert Diaconeasa este deocamdată tatăl unei singure fetițe, dar ne-a împărtășit că „vom avea mai mulți copii și îi vom iubi la fel de mult pe toți. Fiindcă toți vor veni în familia noastră din dragoste pură. Asta vor primi și sunt sigur că asta ne vor da înapoi. Nu știu dacă îi vom iubi diferit, dar știu foarte sigur că îi vom iubi la fel de intens.” 

Cum îi arătăm iubirea noastră fiecărui copil: celebrarea unicității

Bogdana Dobre este mămică de trei ori și, din perspectiva ei, sentimentul se diferențiază de manifestarea lui. „De iubit nu îi iubesc diferit (mă refer aici la sentiment), însă manifestările sunt oarecum diferite. Pe Rebecca o mângâi mai mult pe păr și pe frunte, o pup pe obraz, undeva lângă urechi (acolo îi place), ne maimuțărim în telefon sau ne trimitem inimioare multe pe whatsapp și îi spun cât pot de des că o iubesc. Băieții sunt ca niste pisoi. Au nevoie de mângâieri, de pupici mulți, vor în brațe, uneori le place să se dea drept animăluțe, iar eu intru în jocul lor și sunt mama-pisică, mama-cățel, mama-pârș (don’t ask!!). Le place să îi alint și să le spun mii de «te iubesc».

Cristina Oțel este atentă la diferența de vârstă dintre copii: „Ne hârjonim cu amândoi, dar cu fiecare adaptat vârstei. Pentru Alex, e important să îi facem mici surprize (un bilețel lăsat pe scaun, lângă pat, bilete la film, un cadou mic, organizăm o vânătoare de comori, îl luăm mai devreme de la after-school) și să aibă parte de timp de citit și joacă singur cu mama și tata, fără sora lui. Sara e prea mică deocamdată, ca să îmi dau seama de limbajul ei preferat de iubire, dar se bucură de mângâieri și afecțiune, de hârjoneală și de timpul petrecut împreună pe podea, înconjurați de jucării.”

Alex Zamfir, chiar dacă este deocamdată doar tatăl unui băiețel, în cazul în care ar avea mai mulți copii, ar pune accentul pe abilitățile fiecăruia: „Știu sigur că aș face un lucru: aș petrece timp separat cu fiecare dintre ei și i-aș spune fiecăruia cât îl iubesc și de ce îl iubesc. Nu aș fi genul care să spună din când în când: «Normal că vă iubesc, doar sunteți copiii mei.» Cred că fiecare om are nevoie de validare, ca individ independent de oricine altcineva. Și mai cred că una este dragostea de familie, ca un tot, și alta e dragostea pentru fiecare în parte, pentru copil/copii/partener(ă).

Și Ana Nicolescu a ales să pună accentul pe individualitatea fiecăreia dintre ficele ei: „Atât timp cât suntem sincere și autentice, cât sărbătorim unicitatea fiecăruia, îl acceptăm și îl conținem cu tot ce este, nici nu poate fi vorba de «la fel». Le spun mereu că le iubesc pentru ceea ce sunt și le povestesc despre cum vine fiecare om în lumea asta cu o misiune. Julie este îndemânatică, are înclinație către cântat, desenele ei au ceva magnetic, prin faptul că umple toată foaia cu linii groase și culori de care alții fug: muștar, indigo, verde. Cu ea bricolez mult (deși eu sunt zero în domeniul ăsta), ne uităm la show-uri în care oamenii cântă, i-am povestit despre canto, i-am arătat poze de când eram eu la cor, i-am făcut o expoziție de desene pe frigider. Măriuca are înclinație către dans, către scenă, teatru, are o fire de artist, e dramatică, extrem de intuitivă, foarte bună pe storytelling, de multe ori rostim același lucru în același timp și râdem că ne citim gândurile. E maestră la puzzle și le-am înrămat pe toate cele făcute de ea. Fac jocuri cu ea, în care compune povești. Uneori, i le notez într-o agendă. Alteori, o filmez. Este foarte coerentă, expresivă și pasională în exprimare. Vrea să fie vlogger și nu are nici 7 ani. Sunt doar câteva exemple.”

Ana mai adaugă: „Pentru că am crescut într-o perioadă în care uniformizarea era la mare modă, am înțeles pe propria-mi piele că este absolut firesc și necesar să respecți unicitatea fiecăruia și să îl susții exact în ceea ce este pasionat, în ceea ce îi iese bine by default, fără să depună efort. Nu o chinui pe Julie la lecții de dans sau pe Măriuca la arts & crafts.

Acest mod de abordare a relațiilor fraterne este ceea ce ne spun și specialiștii că funcționează. Adele Faber și Elaine Mazlish în cartea lor, Rivalitatea dintre frați, ne spun că frații nu au nevoie să fie tratați la fel, ci personalizat. „La fel” înseamnă „mai puțin”. 

Parentingul conștient și observarea diferențelor

Pentru a putea oferi fiecărui copil iubirea de care are nevoie, cheia succesului este să fim prezenți și să ne acceptăm limitele. Am mai menționat faptul că prin parenting avem șansa să vindecăm rănile proprii, iar în felul acesta ne permitem să fim deschiși față de copiii noștri și să-i vedem așa cum sunt ei.

Maria Orzu ne povestește despre diferențele dintre băieții ei: „Stau cu urechile ciulite la limbajul lor de iubire. Ștefan este atingere, mângâiere și îmi vine foarte ușor să îi dau asta, pentru că e și limbajul meu. Matei e despre daruri primite și cuvinte de încurajare. Când merg la școală și primul lucru pe care-l fac e să îi scot dulciurile sănătoase din geantă, îi turuie gura. La fel și când îi spun cât de minunat e: i se lărgește zâmbetul. Iar când vede că râd cu lacrimi la glumele lui, Doamne, cum îi crește inima!

Prezența conștientă a părintelui înseamnă și acceptarea imperfecțiunilor relațiilor care se creează, chiar dacă lucrăm la îmbunătățirea lor. O lecție valoroasă ne vine de la Ana Nicolescu, care ne-a dezvăluit: „Le arăt că le iubesc diferit, urmând firul firesc al personalității fiecăreia. Le-am spus încă de mici că le iubesc cu aceeași intensitate, dar diferit. Le-am desenat o inimă mare pe frigider. A mea. Le-am arătat cum fiecare dintre ele are locul ei stabil și diferit acolo și cum niciodată în inima mea dragostea pentru Julie nu va trece la Măriuca și dragostea pentru Măriuca nu va trece la Julie. Cu toate astea, de când are o soră, Măriuca simte că poziția ei în inima mea este amenințată. Și, orice-aș face, gândul ăsta nu-i dă pace. Tot ce am eu de făcut este să mă iert că nu știu să fac lucrurile mai armonios de atât și să accept că fiecare vine pe lume și cu o lecție de învățat. Probabil că una dintre lecțiile ei de viață este să împartă.”

Distribuie acum

Nora Neghină

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Mai multe articole de Nora Neghină

Explorează

Lasă un comentariu