Purtăm în fiecare zi miliarde de conversații. Uneori gândim ceea ce spunem, alteori lăsăm pur și simplu să ne iasă pe gură ce ne trece prin cap. Vorbim. Ascultăm. Dar oare chiar auzim ce a vrut celălalt să spună? Suntem capabili să spunem ce avem pe suflet? Putem să ascultăm dincolo de vorbe, ceea ce a simțit celălalt? Sunt momente în care e bine să vorbești și momente când trebuie să asculți printre rânduri. Cine oare nu cunoaște sentimentul difuz că nu comunică bine cu sine și cu ceilalți? Cine oare nu se lovește zilnic de dificultatea de a se exprima și de a se face bine înțeles?
De multe ori nici nu ne dăm seama cât de frustrați suntem pentru că nu avem curajul de a spune ceea ce simțim. Lipsa de curaj ne face să ducem o luptă cu noi înșine, să ne condamnăm, să ne învinovățim, iar toate astea ne afectează și relațiile cu cei din jur. Consider că atunci când nu spunem ceea ce simțim, greșim teribil atât față de noi cât și față de celeilalți. Nu degeaba se spune: „dacă nu ceri ceea ce vrei, nu vei căpăta!„, „dacă nu întrebi, răspunsul va fi întotdeauna nu!”, „dacă nu mergi înainte, vei rămâne mereu în același loc!”. A-i spune cuiva ce îți dorești de la el(ea), ceea ce simți în legătură cu comportamentul lui(ei) față de tine, reprezintă poate unul dintre actele cele mai curajoase pe care le poți face în viață.
Fiecare cuvânt pe care îl folosești este, de obicei, expresia a ceea ce se petrece în interiorul tău. — Lise Bourbeau
Am preferat mereu să spun ceea ce am simțit tocmai pentru că nu mi-a plăcut să fiu un om frustrat. Însă, acest lucru nu a fost întotdeauna pe deplin benefic. Mi s-a întâmplat ca atunci când am spus ceea ce am simțit să mi se răspundă cu: „te victimizezi!“ sau „suferi de mania persecuției!“… Și atunci parcă eram tentată să fi putut da timpul înapoi și să tac. Din fericire nu puteam face asta și chiar dacă astfel de reacții m-au făcut să mă închid puțin în mine, pe termen lung faptul că am spus ceea ce am simțit mi-a prins tare bine.
În sufletul fiecăruia există dorința de a se putea exprima fără să fie judecat sau încurajat, respins sau etichetat. Pur și simplu, să fie ascultat.
Uneori vrei doar să te descarci sau să-ți împărtășești sentimentele. Este posibil ca cel căruia îți dezvălui trăirile să nu facă altceva decât să încerce să găsească explicații psihologice pentru ceea ce spui. Acest lucru poate deveni supărător și uneori inacceptabil dacă tu îți dorești doar să îți exprimi trăirile fără a primi interpretări. Se poate ca celălalt să vrea să „rezolve“ urgent ceea ce tu simți, punându-ți un diagnostic. Spunând ceea ce simți, nu înseamnă că ceri să ți se analizeze sau să ți se interpreteze lucrurile pe care le spui, vrei doar ca celălalt să știe ce se întâmplă cu tine. Nu este vorba despre o incapacitate de a suporta critica. Este vorba de modul în care celălalt, pe care tu îl consideri un om de încredere atât timp cât îi mărturisești trăirile tale, empatizează sau nu cu tine. Empatia nu înseamnă să te identifici cu celălalt anulându-ți ție personalitatea, ci să te transpui în mintea și sufletul lui pentru a înțelege cum percepe lucrurile. De multe ori, comunicarea dintre noi suferă din cauza lipsei de empatie.
℗PUBLICITATE
În clipa în care începi să arăți cu degetul, celălalt începe să intre în defensivă. Iar în momentul în care intră în defensivă, o conversație constructivă devine practic imposibilă. Ego-ul tău te determină de multe ori să îi corectezi pe cei din jur atunci când spun ceva greşit. Sau atunci când tu consideri că nu au dreptate. Nimeni nu poate ști ce sentiment s-ar cuveni să aibă altcineva. Orice om are dreptul la sentimentele sale, indiferent care ar fi acelea. Nu trebuie să-l „reparăm“ pe celălalt, trebuie să-i arătăm că ne pasă de ceea ce spune.
Suntem diferiți, percepem viața și lucrurile în mod diferit, în funcție de experiențele noastre de viață.
A spune ceea ce simți, înseamnă a le permite celorlalți să te cunoască. Puternic, slab, încrezător sau lipsit de încredere… Asumă-ți acest „risc„! Nu te aștepta ca celălalt să știe ce simți, închizându-te în tine și alegând tăcerea.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
