Cu cât mai mult, cu atât mai bine!

Sper dragii mei că nu v-ați gândit la sex, chiar dacă ar fi în concordanță cu titlul, doar că nu despre această minunată și sănătoasă activitate este vorba în acest articol (sâc!) – ci despre creier, acest fascinant și miraculos organ (da, știu că știți, este și cel mai mare…, dar, repet, nu despre asta vorbim aici) al corpului uman aflat într-o stare constantă si dinamică de remodelare, ca reacție la lumea care ne înconjoară.

Îmbătrânirea creierului este inevitabilă și ireversibilă

Am putea asemăna creierul cu un mușchi – cu cât îl folosim mai mult cu atât se dezvoltă mai mult. Până nu de mult, eram convinși că nu putem folosi mai mult de 10% din capacitatea creierului, creierul rănit nu se poate vindeca singur, interconectarea fizică a creierului nu poate fi modificată, îmbătrânirea creierului este inevitabilă și ireversibilă, pierdem zilnic milioane de celule care nu pot fi înlocuite, reacțiile primitive ale creierului (teamă, mânie, gelozie, agresiune), pun stăpânire pe noi și ne întunecă rațiunea (vă este cunoscut, nu-i așa?), ș.a.m.d., convingeri care au fost spulberate de descoperirile cercetătorilor din domeniul neuroștiințelor.


În lumina (nu va gandiți la lumina soarelui sau a becului – poate a lumânării că e mai romantic) acestor descoperiri, rămâne la latitudinea noastră cum și cât îl folosim (aș spune exploata – îi place) sau în ce mod intervenim asupra lui. Putem interveni asupra lui ca un lider – dându-i zilnic ordine, ca un inventator – creând în interiorul creierului noi și noi conexiuni, ca un profesor – învățându-l deprinderi noi, iar din postura de utilizator – având responsabilitatea de a-l păstra în bună stare de funcționare.

Acționând ca un lider dăm zilnic ordine creierului, cerându-i tot mai mult, el ne va da tot mai mult.


În loc de: a avea același comportament în fiecare zi, obișnuința în toate cele să fie la ea acasă, să nu care cumva să ne obosim pre mult mintea cu lucruri noi, să înotăm liniștiți si plini de satisfacție printre lucrurile știute și să recunoaștem cu sinceritate că această rutină zilnică e plictisitoare atât acasă, cât și la muncă (să aducem în discuție sau să punem sub lupă relațiile noastre – o fi prea mult, sau o fi dureros?);

De ce să nu: ne bucurăm în fiecare zi și să privim această lume ca pe una nouă, fim atenți când ne pricopsim cu una dintre (sau poate toate – nu râdeți!) – tot ce ne place este imoral, nesănătos sau îngrașă – să avem tăria de a renunța în momentul în care devine obișnuință, iar acest obicei își face un culcuș călduț în viața noastră, alungăm plictiseala dată de rutina zilnică, atacăm lucruri noi din diverse domenii, sau și mai bine, sa strabatem noi cărări (sunt multe și nebănuite – stiți voi)?

Acționând ca un inventator, creierul evoluează în permanență, dezvoltând noi conexiuni.

În loc de: a ne întreba mereu dacă ne dezvoltăm la fel de mult ca în tinerețe, sau (mai rău – zic eu) să nu ne dăm seama dacă o facem sau nu (și dacă nu ne preocupă acest aspect – o fi de bine, o fi de rău?); a ne opri într-un punct tocmai când învățarea se strecoară în creierul nostru; a ne lua la trântă cu schimbările care survin în viața noastră, bașca să ne mai simțim și amenințați de acestea; a nu încerca să trecem dincolo de lucrurile cu care suntem familiarizați, la care ne pricepem deja; să stăm pasivi în fața timpului care trece pe lângă noi (privitul la siropuri tv, ne face să visăm frumos – nu vreau sa supăr pe nimeni).

De ce să nu: vrem să evoluăm toată viața (și dincolo de ea, se poate?); mergem cât mai departe întru învățare (preferabil pâna la capăt); ne adaptăm la schimbare, schimbarea să devină prietena noastră; acceptăm provocarea, acceptând faptul ca s-ar putea să nu avem reușite din prima încercare; fim activi, să obosim pentru e ne putea bucura și savura momentele de tihnă (aici uităm de pauzele lungi și dese…)?

Acționând ca un dascăl, învățându-ne creierul noi deprinderi, ținându-l alert, stârnindu-i curiozitatea (nu moare, se spune că doar pisica – auci) – rădăcinile cunoașterii sunt înfipte în curiozitate și nu în fapte (copilăria?).

În loc de: a ne mulțumi de felul în care ne trăim viața (hai că sună bine); a ține cu dinții de convingerile și opiniile noastre; lăsa pe alții (mereu) sa fie experți; a fugi mâncând pământul de programele educative; a ne aminti (dacă mai putem) cu nostalgie de ultima dată când ne-am simțit inspirati.

De ce să nu: vrem să ne reinventăm (nu avem nevoie de înregistrare la OSIM); renunțăm la unele convingeri și opinii (hai să recunoaștem ca nu le știm pe toate); fim experți în cel puțin un domeniu, urmărim cu plăcere și cu interes (dacă nu avem, le procurăm sau mai bine învățăm) emisiuni educative; dăm frâu curiozității, imaginației și să ne lăsăm zilnic în brațele inspirației (o fi având nume?)?

Acționând ca utilizator, ești direct răspunzător (e drept, nu prea ne place să recunoaștem) de întreținerea și administrarea creierului tău.

În loc de: a ne da de ceasul morții că am pierdut controlul într-o zonă a vieții noastre; aoleu cât de stresați suntem, dar nu-i bai că ne acomodăm noi; a ne povesti cât suntem de deprimați sau să fim observatori la modul cum viața noastră o cotește exact în altă direcție decât cea dorită de noi.

De ce să nu: ne simțim confortabil având control asupra situațiilor din viața noastră (amendament – putem accepta când uneori nu ține de noi); evităm în mod activ (constructiv, conștient prezent fiind) situațiile stresante , lăsându-le să se ducă în draga lor voie; ne bucurăm de starea noastră de bine, de spiritul nostru bun; ne iubim, ne iubim, să nu ne placă mintea noastră cum gândește chiar și atunci, când uneori ne joacă feste?

Voi unde sunteți, unde vreți sa fiți?

În loc de? Sau De ce să nu?

Distribuie

Carmen Elena Podar

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Mai multe articole de Carmen Elena Podar

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA