Skip to content

Munca cu oamenii este grea, chiar și când lucrezi la un ghișeu, dar mai ales atunci când muncești cu cei aflați în dificultate, îți place ceea ce faci și chiar ți-ai propus să ajuți.

Cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, fie că vorbim de psihatri, psihoterapeuți și psihologi, asistenți sociali, psihopedagogi, fie de voluntari — și aici mă refer mai ales la cei care „bifează“ și propoziția anterioară — sunt și ei oameni. Ca toți oamenii, și lucrătorii din sănătate mintală au nevoi neîmplinite. Printre acestea sunt și cele care, poate, i-au adus pe acest drum profesional. Știm deja din observația empirică și din literatura de specialitate că aceia dintre noi care au ales astfel de meserii, punându-se în slujba semenilor lor, au o mare nevoie de a ajuta, dusă de multe ori până la sacrificiul personal. Poate din nevoia de validare, de recunoaștere, de a se dovedi în permanență ca fiind oameni „buni” sau măcar „îndeajuns de buni“… indiferent de nevoia neîmplinită, mare parte dintre noi suferă de acest așa-zis complex al salvatorului.

Pentru o mare parte dintre noi, acest complex, această dificultate este una pe care o conștientizăm și căreia încercăm să îi facem față cât putem de bine. Însă este foarte greu să te lupți zi de zi exact cu ceea ce te-a făcut să alegi această cale profesională… Este ca și cum ai lupta împotriva mizei, a motivației tale… Exact acel motor care te împinge zi de zi înainte este cel care te poate arunca foarte repede în derivă, dacă nu ești atent să ții viteza sub control. În cazul nostru, motorul este mintea, care ne mai joacă și feste. Ca și cei cu care lucrăm sau interacționăm în fiecare zi, în calitate de lucrători cu psihicul uman, avem nevoie să știm cum să ne controlăm propria minte și să îi oferim o bună igienă de viață.

Pentru mulți dintre cei pe care îi întâlnim în cabinetele noastre, noi suntem singura persoană de încredere, cel puțin pentru o bucată din viețile lor. În momentul în care realizezi asta, îți dai seama că este mai mult decât un job de unde pleci și-ți lași în urmă munca, la sfârșitul programului. Astăzi una dintre pacientele mele adolescente mi-a povestit cum mama ei îi pusese următoarea întrebare (n-am prea înțeles de ce și în ce context, atenția fiindu-mi furată de conținut): „Crezi că psihologul se mai gândește la tine după ce ieși din cabinet?“

Eu am un răspuns personal la această întrebare: „Din păcate, da!“ Și cred că nu sunt singura — în grupurile noastre de supervizare ca psihoterapeuți, am ocazia să întâlnesc periodic oameni care, o dată la câteva luni, își rup din timpul personal, de lângă copiii, partenerii, familiile și prietenii lor, câte un weekend întreg, pentru a merge la întâlniri cu colegii de breaslă și a cere ajutor pentru acele cazuri unde simt că nu mai fac față singuri. Zi de zi, mare parte dintre colegii mei își folosesc pauzele de odihnă dintre consultații sau pauzele de masă pentru a discuta între ei, în cadrul acestor intervizări ad-hoc, cazurile care le stau pe creier. Mulți dintre noi își petrec timpul rezervat drumului spre și dinspre serviciu dicutând telefonic, pentru a referi un caz sau pentru a mai cere o opinie unuia despre care știm că a lucrat mai mult pe o problemă de care ne lovim în cabinetele noastre. Alții își petrec diminețile sau serile libere citind sau făcând diverse cursuri online sau offline ori își iau zile libere pentru a merge la conferințe, workshop-uri și congrese — tot pentru a-și documenta și pregăti cazurile.

Deci, nu, nu uităm de cei pe care îi întâlnim zilnic în munca noastră, când închidem ușa cabinetului! Și asta în mod cert nu este ceva bun, nu este un lucru cu care să ne lăudăm sau din pricina căruia să ne victimizăm. În momentul în care clienții sau pacienții noștri stau prea mult cu noi – nu în cabinet, ci în capul nostru – ar trebui să ne gândim că e momentul să luăm măsuri, altfel suntem pe calea sigură către burn-out, către epuizare!

Cum drumul către epuizare este pavat numai cu cele mai bune intenții, pe el sigur vom găsi terapeuți care, din dorința de a ajuta, stau peste limita de timp prevăzută pentru ședințele de psihoterapie, investesc emoțional dincolo de o limită sănătoasă și pleacă acasă ruminând la problemele pacienților pe care i-au văzut peste zi. Putem intra astfel într-un cerc vicios, în care stima noastră de sine depinde de succesul clienților noștri, dar presiunea pe care o punem în acest fel asupra noastra și a celor care ne cer ajutorul nu ne servește la nimic bun. De aceea trebuie să fim atenți în primul rând la nevoile noastre emoționale (și fizice!), ca să avem de unde oferi altora.

Folosind mai multe surse pentru a documenta recomandările de mai jos, și în special recomandările din articolul lui Ryan Howes din Psychology Today, iată câteva repere pe care oricine activează în domeniul sănătății mintale ar trebui să le aibă în vedere:

1. Păstrează cadrul terapeutic, fiind atent la limitele pe care ți le impui ție și clienților tăi. Aici putem vorbi de limitele de timp, de posibilitatea de a fi sau nu contactat cu clienții în timpul liber, de onorariu sau alte reguli pe care le poți crea chiar și pe parcurs, dacă observi că sunt necesare pentru o bună funcționare în cabinet.

℗PUBLICITATE



2. Mergi la propria ta terapie. Sigur ai nevoie să vezi cum este să stai și de partea cealaltă, poate fi un extraordinar exercițiu de empatie, dar și de expunere. Terapia îl poate ajuta pe psihotrapeut să ventileze emoțiile de disconfort, să facă față unei cariere stresante și să aibă echilibru în propria-i viață. De asemenea, îți poți deduce propria terapie din cheltuielile pe care le faci pe cabinet.

3. Nu lua munca cu tine acasă! Primii terapeuți care se epuizează sunt aceia care sunt disponibili non-stop, chiar și în weekenduri și vacanțe, stau în timpul liber și cercetează, scriu și citesc pentru cazurile sau profesia lor. Ține munca la cabinet și lasă casa să-ți fie sanctuar și refugiu, nu un alt loc unde lucrezi.

4. Înscrie-te într-un grup sau un club. Munca în cabinet poate duce frecvent la izolare, așa că încearcă să previi asta intrând într-un grup de supervizare sau intervizare sau în grupuri care se focusează pe alt tip de activități, din afara sferei tale profesionale.

5. Diversifică, dar nu exagera. Mulți dintre noi, pe lângă terapie, mai participă și la cercetare, predare, supervizare, scriu sau se oferă voluntari. Ai multe alte talente, care nu pot fi exploatate în terapie și pe care merită să ți le demonstrezi, dar nu uita de odihnă și timp liber! Cu toate acestea, nu te supraaglomera; cei care fac mult prea multe riscă să nu facă nimic bine.

6. Nu te plafona. Îți mai amintești de studentul care era curios să afle mai multe și să învețe noi teorii? Participă la cursuri și ateliere, poate chiar o nouă formare profesională, dacă ți se pare că ceea ce ai învățat acum mulți ani nu te mai ajută. Acestea sunt și bune prilejuri de socializare între colegi și de a intra din nou în contact cu „studentul interior“.

7. Ai nevoie de propria ta viață! Psihologia, psihoterapia nu-ți poate fi și carieră și hobby. Ai nevoie de o viață în afara cabinetului, care să includă familie, prieteni, pasiuni, creativitate, activitate fizică — mai pe scurt, să-ți îndeplinească nevoia de timp liber și relaxare și să te ajute să te identifici și altfel decât ca medic sau terapeut. Acesta este unul dintre rolurile importante din viața ta, dar nu ar trebui să fie singurul.

8. Dă-ți demisia! Dacă ai încercat toate cele de mai sus și nimic nu funcționează, poate că nu ești în cel mai potrivit loc pentru tine și nevoile tale. Nu este nicio rușine să te reorientezi profesional. Zi de zi îi sprijinim pe cei cu care lucrăm să ia cele mai bune decizii pentru ei. Noi de ce am face altfel, dacă simțim că am depășit acea etapă a vieții noastre în care a lucra ca psihoterapeuți ne împlinea profesional? În loc să te chinui și să-ți supui clienții unei experiențe lipsite de sens, poate că este cazul să-ți actualizezi CV-ul.

Într-o carieră în care creierul și inima sunt două resurse de preț, să le ținem întregi și sănătoase ar trebui să fie ceva prioritar. Conturează pentru clienții tăi și pentru cei din jur limite și o grijă sănătoasă față de propria ta persoană. Știm cât de mult valorează acțiunile noastre, în locul vorbelor. Sănătatea mintală îți poate oferi o carieră plină de împliniri, dacă ești atent și-ți iei măsuri de siguranță.

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
37,95 lei
Continuă cumpărăturile
1