Copilul ”mincinos” sau adultul ”asumat”?

Frecvent, în practica noastră de terapeuți întâlnim părinți îngrijorați sau dezamăgiți de faptul că se confruntă cu minciunile celor mici. Majoritatea părinților nici nu se întreabă de ce mint copiii ci spun ”Este mincinos!” sau ”Am observat cum ne manipulează”, considerând acestea niște trăsături înnăscute.

În jurul vârstei de patru ani, apar primele ”minciunele”. De foarte multe ori, ele se datorează modului în care creierul copilului este structurat la această vârstă. Acum apare ceea ce numim gândire magică iar preșcolarii fac cu greu diferența între real și imaginar. Ca de fiecare dată, voi recomanda și în acest caz discuția cu cel mic pe această temă. Părinții trebuie să le vorbească, cu răbdare și blândețe, copiilor despre diferența între real și imaginar, dintre adevăr și minciună, dar și despre faptul că minciunile îi rănesc pe cei din jur și de aceea, sunt comportamente pe care dorim să le evităm.

Alte surse ale minciunilor și manipulărilor, în rândul școlarilor și adolescenților mai ales, sunt observarea acestor comportamente la cei apropiați sau represaliile dure care au urmat unor momente în care copiii au spus adevărul. Trebuie să menționez că a minți presupune o anumită vigilență și frica peramnentă de a nu fi descoperiți, care creează o stare de disconfort emoțional permanent. De asemenea, deși minciuna nu este o trăsătură temperamentală înăscută, repetând comportamentul frecvent, acesta poate deveni un automatism, ducând la dezvoltarea unei carențe comportamentale.

Copiii sunt oglinda celor care îi cresc și îi îngrijesc și astfel, dacă vor vedea în jurul lor comportamente manipulative le vor copia, considerându-le firești. O fetiță care își aude mama mințindu-și șeful la telefon că este foarte răcita și are nevoie de o zi liberă în timp ce se îndreaptă cu familia spre munte, va considera acest comportament normal și nu va ezita să îl folosească pentru a scăpa și ea la rândul ei de diverse sarcini sau situații care nu îi fac plăcere. Dacă descoperiți că ati avut astfel de mici scăpări în fața copiilor, este momentul să vă turnați puțină cenușă în cap, să vă recunoșteți greșeala și fără a vă găsi scuze, să vorbiți celor mici despre consecințele grave pe care minciuna le poate avea, atât asupra lor cât și a celor din jur.


minciuna este, de multe ori, cea mai rapidă și ușoară metodă de coping

Pe de altă parte, un copil a cărui primă notă la matematică a fost ”insuficient” și a fost sever certat și pedepsit pentru asta, deși el nici nu prea înțelege ce înseamnă ”insuficient”, poate veni să mărturisească și a doua notă de ”insuficient” luată la aceeași materie, dar când represaliile vor fi la fel de dureroase și supradimensionate în raport cu fapta, vă puteți aștepta la ani întregi de minciuni și omisiuni referitoare la ce se întâmplă la școală. De ce? Deoarece natura ne-a creat în așa fel încât să facem tot posibilul pentru a ne afla în siguranță și a ne proteja de agresiuni. Iar minciuna este, de multe ori, cea mai rapidă și ușoară metodă de coping. Adulții o folosesc frevcent în același scop și din motive similare. Minciuna, manipularea și neasumarea sunt comportamente cu un profund impact social, nu numai personal, care de multe ori își au originile în copilărie!


Dacă bănuiți că pedepsele și cearta sunt sursa pentru care vă sunt servite frecvent gogoși de către copiii dumneavoastră, soluția vă aparține! Ar fi de mult mai mare folos să vorbim cu copilul și să aflăm de ce a primit nota ”insuficient”, ce s-a întâmplat exact în clasă și să îl ajutăm să găsescă soluții pentru a avea rezultate mai bune în viitor. Cearta și pedeapsa nu vor rezolva problema ci o vor ascunde și chiar agrava, lăsându-l pe cel mic să găsească singur soluții. Așa apare deconectarea și se crează un vid acolo unde ar trebui să existe relația de încredere dintre un părinte și copil. În loc de ”Cum insuficient? Este al doilea insuficient la matematică? Tu ești bătut în cap? Două săptămâni nu mai ieși la joacă!” putem spune ”Mulțumesc că ai avut curajul să mărturisești deși ai fost pedepsit săptămâna trecută! Dar cum s-a întâmplat? Ați dat test sau ai fost ascultat? Hai să vedem împreună ce poți face!

Dacă întâmpinăm cu critică, țipete, pedepse și alte reacții exagerate momentele în care copiii se deschid mărurisindu-ne dificultățile și nevoile lor, sau dacă ne folosim de informațiile aflate de la ei, în momente în care ei ne-au arătat încredere, pentru a-i rușina și nu îi tratăm ca pe niște ființe demne de înțelegere și respect, ne putem aștepta să fim tratați în consecință.

Soluția stă în comunicare, empatie și înțelegerea faptului că orice problemă se poate rezolva cu o discuție, două sau chiar nouă! Fiecare discuție avută în mod empatic și constructiv cu copilul, pune o piatră la temelia unei relații de încredere care va dura o viață. O relație fără resentimente și ascunzișuri între adulți, care își asumă propriile fapte!

Distribuie

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA